Revista 22, ianuarie-iunie 1994 (Anul 5, nr. 1-26)
1994-01-05 / nr. 1
Lovituri de forță ale Ministerului Culturii i-d-in Casa lui Ion Ratiu * re-devastată ES r $ ACCENTE Gabriel Andreescu Stelian Tănase Cezar Baltag __ despre datinile Bobotezei Premiile UNITER ’93, Caramitru aIPTAMÎNAL EDITAT DECAIPII PENTRU DIALOG SOCIAL ANUL V »Nr. 1 (204) 15-11 ianuarie 1994 • 16 pagini • 100 lei Everac GABRIELA ADAMESTEANU Spre alegeri anticipate? Prognozele lui ’94 par destul de sumbre peste tot în lume. Iar cînd ne amintim de ’90 (rememorare inevitabilă), simțim ce imensă distanță în timp pot măsura patru ani. Clipele de grație din viața unui popor (ca și cele din viața unui om) rămîn înconjurate de lumina irepetabilului. în ’90, după cîteva luni de sînge și speranță, societatea românească s-a polarizat și așa a rămas. Două alegeri, lecțiile de alfabetizare democratică, necesitatea toleranței și a compromisului politic, dezamăgirile de toate felurile n-au reușit să mai unească cele două părți, între ele, o masă de oameni al căror număr va crește mereu indecișii. Prin repetabilitate, îndemnurile spre reconciliere, făcute cu o viclenie înțepenită de reprezentanții Puterii, întovărășite de gesturi politice scandaloase, demonstrînd ponderea tot mai mare pe care național-comuniștii o capătă în structurile statului, au devenit de-a dreptul monotone. La această oră se poate vedea clar cît de inutil s-a sperat ba în reformiștii din PDSR (evoluția pe linia dură a lui Adrian Năstase e explicită), ba în scindarea PUNR și, mai ales, în “schimbarea la față” a președintelui Iliescu, ca susținător al reformei și al unui guvern de coaliție, împreună cu Opoziția democratică. Din punctul de vedere al speranțelor, se poate deci spune că anul a început prost, așa cum a și sfîrșit. O ofensivă în forță a incompetenței și prostului gust s-a etalat pe ecranele televizoarelor în noaptea Revelionului, ajungînd să scandalizeze și CNA. S-a făcut simțită în schimbările din conducerea Teatrului Național și a Muzeului de Artă sau la nivelul inspectoratelor de cultură din provincie (cel de la Bistrița, de exemplu, unde se întrerupe azi o tradiție culturală care supraviețuise regimului Ceaușescu). în timpul lui Ceaușescu, cînd perioada de liberalizare a luat sfîrșit, tehnocrații au fost vînați și înlocuiți cu activiștii. Un proces cu îngrijorătoare similitudini se petrece de luni de zile în România. Nu numai operațiunea de înlocuire a unor persoane de competență certă, ci și calitatea înlocuitorilor (recomandați doar de relația bună cu Puterea) măsoară odată în plus proporțiile alarmante ale fenomenului. Optimiștii și naivii (categorii care, dacă nu se suprapun, măcar se intersectează) au fost odată în plus derutați văzînd filmul documentar oferit de Televiziune în seara zilei de 30 decembrie. Era, desigur, o propagandă antimonarhică (de tip jdanovist) a cărei difuzare pe post încălca punctul 1 din Legea Audiovizualului. Era un mod de a privi războiul care a dus armata română pînă la dezastrul de la Stalingrad și spre prizonierate coșmarești, nu așa cum este el evaluat la această oră în lume, ci așa cum îl prezentau secțiile de propagandă din “era dictaturilor”. Iar cel care dăduse României șansa de a se integra alături de aliații săi tradiționali (Franța, Anglia, SUA) și fusese silit să abdice de către conducătorii comuniști și armata sovietică de ocupație era privit ca un trădător de țară. Mai clar ca oricînd s-a putut vedea ce diversiune grosolană înseamnă cultul lui Antonescu. Astfel de întîmplări, dacă nu inițiate, cel puțin tolerate de actualul guvern (care părea să n-aibă cum se compromite mai mult) și de Cotroceni (adevăratul centru al puterii politice), măsoară exact modul extrem de periculos în care guvernanții de azi, deși au atît de aproape exemplul consecințelor extremismului, riscă destinul României. Deși probabil mai simplu ar fi să gîndești că anumite forțe politice, cu o rază de acțiune tot mai largă în sfera Puterii, chiar asta încearcă să împiedice integrarea României în structurile lumii occidentale. ■ De aceea, optimiștii și-au văzut spulberate speranțele unui guvern de coaliție, în care Puterea instalată de patru ani și Opoziția care în ultima vreme a dovedit un plus de pragmatism, datorat probabil experienței, să conlucreze pentru scoaterea României din criză. Fără un guvern nou și o nouă majoritate parlamentară, tensiunile se vor acumula și, deși nimeni nu este interesat de ele (nici Opoziția, nici Puterea), nu mai avem de așteptat decît alegerile anticipate. Mai sînt deci de urmărit săptămînile ce vin pentru a vedea dacă, așa cum spun pesimiștii, președintele Iliescu n-a dorit decît să atragă într-un viitor guvern cîțiva reprezentanți ai unui partid de opoziție, gest a cărui inevitabilă urmare ar fi fost soaterea Convenției din competiția electorală viitoare, fără să fi avut însă și posibilitatea de a-și exercita cu adevărat răspunderile într-o guvernare. C 'tim Interviul săptămînii Emil “““ Constantinescu K