Revista 22, ianuarie-iunie 1995 (Anul 6, nr. 1-26)

1995-01-04 / nr. 1

Grupul pentru Dialog Social a împlinit 5 ani Interviul săptămînii. Alfred Moses ambasadorul SUA la București pag.8-9 Comisia „Decembrie ’89“ anchetată de Ion Iliescu pag.4-5 Nu puțini adversari ai actualei guvernări au afirmat - uneori și în paginile acestei reviste — că a adresa critici prea aspre Opoziției este nedrept și contraproductiv. Nedrept, deoarece Opoziția ar fi avut un handicap de start în raport cu cei de la pu­tere și fiindcă experiența politică a liderilor săi, din motive obiective, redusă la doar 4—5 ani, era inevi­tabil insuficientă. De aceea, a lovi în oameni ce au suferit atît de mult în trecut și care nici astăzi nu sînt scutiți de calomniile presei aservite Puterii ar fi aproape imoral. Se mai spune, de asemenea, că Opoziția a făcut aproape tot ceea ce putea face, în condițiile în care guvernanții, deținînd majoritatea în Cameră și în Senat, avînd Președinția și Guver­nul, pot guverna aproape nestingherit; în sfîrșit, s-a pretins că aceste critici ar fi contraproductive, deoarece ele ar afecta unitatea Opoziției și ar altera imaginea ei în ochii electoratului. Transmiterea la TV, cu cîteva zile înainte de Anul Nou, a audierii președintelui Iliescu de către comisia senatorială condusă de senatorul PNȚCD Valentin Gabrielescu a demonstrat, după părerea mea, cît de puțin credibile și, aș spune chiar, cît de riscante sînt încercările de a descuraja criticile „in­terne“ la adresa Opoziției. Dar, vor replica poate unii, slaba performanță a d-lui Gabrielescu, oricît de regretabilă, nu-l privește decît pe el și nu ar tre­bui să afecteze Opoziția în ansamblu. O spun cu regret, lucrurile nu stau așa, felul la­­­mentabil în care președintele comisiei, dar și alți membri ai acesteia aparținînd Opoziției s-au com­portat cu această ocazie nu mi se pare nici un acci­dent, nici o întîmplare; el nu poate fi scuzat nici de o presupusă „firească“ inexperiență, nici de intrigile sau dominația majorității parlamentare. Mai întîi, senatorul Gabrielescu nu era oricine, pînă a fi fost silit să-și prezinte demisia, el era nici mai mult nici mai puțin decît secretarul general al PNȚCD, cît și vicepreședintele delegației parla­mentare române pe lingă Consiliul Europei. Ca ata­re, politica de cadre a partidului a fost influențată, dacă nu chiar dirijată de acest personaj ce părea a ANDREI CORNEA Accident sau simptom? nu fi înțeles nici măcar care este rolul unei aseme­nea comisii de anchetă a evenimentelor din decem­brie 1989. Și să ne mai mirăm că de atîția ani nu au apărut figuri noi în acest partid - cel mai important al Opoziției și controlînd aproape cu totul CDR? • După efectul dezastruos al audierii s-a aflat că senatorului i se ceruse de mai multă vreme de către conducerea partidului să demisioneze din funcția de președinte al comisiei, ceea ce el, după o mică ezitare, nu a făcut­ în această situație, și avînd în vedere importanța pentru electoratul Opoziției a bunului mers al acestei comisii, indisciplina sa se cuvenea sancționată prin demiterea din toate func­țiile deținute în partid, ceea ce nu s-a întâmplat. Lu­crul sugerează dezordinea, anarhia, lipsa de consec­vență ce domnesc în PNȚCD. Or, dacă aceasta este situația într-un partid considerat totuși­­ și nu pe nedrepți ca cel mai coerent și mai consecvent cu si­ne din CDR, ce am mai putea spune despre celelalte partide, mult mai afectate în decursul timpului de fracționism, indisciplină ori de schimbări neaștep­tate de direcție? Grav mi se pare și că, după consumarea dezas­trului mediatic, a început, într-un fel ce a amintit maniera în care s-a procedat după consumarea în­frângerii electorale din 1992, să se caute explicații și justificări, de exemplu, în faptul că înregistrarea video a audierilor ar fi avut tăieturi ori că lucrările comisiei nu­ erau destinate publicității. Argumente puerile: ceea ce s-a văzut a fost cu totul îndestulă­tor, iar eventualele completări ar putea în cel mai fericit caz introduce unele nuanțe, dar cîtuși de pu­țin schimba esența. Pe de altă parte, în chestiune nu era vreun deficit de elocuție sau de fotogenie al senatorului sau al celorlalți membri, ci o profundă neînțelegere a rolului lor în comisie și a felului cum o asemenea comisie trebuie să audieze, fie și dacă unul dintre cei convocați este președintele țării. Dar absența sau prezența înregistrării nu au nimic de-a face cu această neînțelegere, ea derivînd din incompetență și incultură politică, cît și din incapa­citatea de a funcționa obiectiv și imparțial, fără idei preconcepute. Or, mă tem că, din păcate, senatorul Gabrielescu nu este deloc singurul în această situa­ție din CDR. Ceea ce s-a petrecut constituie, după părerea mea, nu un accident, ci un simptom: cel al unei mai generale rele performanțe politice a Convenției în particular și a Opoziției în general. Cel mai pericu­los ar fi acum însă tratarea simptomului drept acci­dent și încercarea de a-i „astîmpăra“ pe cei ce vor să susțină că „regele e gol“ nu numai de „partea cealal­tă“, ci și în propria noastră curte. Coincidență: o zi după difuzarea înregistrării audierii se împlineau cinci ani de la apariția Gru­pului pentru Dialog Social. Această aniversare nu este o ocazie de a enumera emfatic prespuse „victo­rii“. Dar dacă există ceva cu care membrii săi s-ar putea totuși mîndri este promisiunea de atunci, de cele mai multe ori ținută, de a spune franc și pînă la capăt lucrurile incomode, în 1990 era riscant să te pronunți împotriva Puterii. Astăzi, în 1995, ve­dem, spre regretul nostru, că devine o cutezanță să critici Opoziția. Dar singurul argument cu care GDS poate intra într-un nou an de existență este hotărîrea de a practica această cutezanță așa cum a știut să asume mai vechiul risc. Luptă el astfel pe două fronturi, cu toate șansele de a ieși înfrînt? Po­sibil. Dar mai sînt unii ce au naivitatea de a crede că este preferabil să pierzi o bătălie cinstind adevă­rul decît să ai efemere izbînzi, fiindcă ești suficient de abil în a-i minți pe ceilalți sau suficient de vani­tos în a te minți pe tine însuți. SĂPTĂMÎNAL EDITAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL • ANUL VI • 300 lei Thomas Kleininger, Radu Filipescu, Șt. Aug. Doinaș, Stelian Tănase, Pavel Cămpeanu pag.6­7 ______________________1­4-10 ianuarie 1995 - Matai Sora, Gabriel Liiceanu, Mi­hnea Beri­ndei, Alin Teodorescu, I* Ana Sincai

Next