Revista 22, iulie-decembrie 1996 (Anul 7, nr. 28-52)

1996-07-10 / nr. 28

lULIU MANIU președintele PNȚ, ucis de comuniști la Sighet Alegerile prezidențiale din Rusia păreau să simplifice pînă la schemati­zare — și să ridice pînă la simbolizare­­ situația din Europa de Est, o punînd în finală pe comunistul Ziuganov și de­mocratul Elțîn. Aproape toată lumea a văzut în această confruntare un fel de luptă dintre bine și rău și s-a mobilizat în a spera în victoria lui Elțîn. Iar fap­tul că granița dintre bine și rău era și de această dată fragilă și reversibilă, și mai ales convențională, s-a văzut în surpriza numită Lebed - fără de care democratul Elțîn n-ar fi putut cîștiga. Apariția lui Lebed, și mai ales rolul său decisiv între turul întîi și al doilea (căci acestea au fost adevăratele sale zile de glorie), arată însă că într-o so­cietate „impură“ pînă și speranța este maculată. De altfel, însăși opoziția dintre Ziuganov și Elțîn nu era atît de netă cum părea. Ceea ce dorea Ziuganov (și dorința sa e comună tutu­ror foștilor comuniști) nu era atît re­construcția sistemului comunist, cît reabilitarea lui. în definitiv, foștii co­muniști știu foarte bine că sistemul ca atare nu mai poate fi regăsit intact și nici nu le-ar conveni să-l refacă, pen­tru că știu foarte bine că este falimen­tar. De altfel, nomenclatura comunistă a fost prima care a încercat să trăiască­­ pe furiș­m în capitalism și a pus din timp bazele acelor cuiburi mafiote care au ieșit acum la lumină legitimîndu-se ca sistem, pe cît de corupt, pe atît de mixt, compus dintr-un fel de socialism cu pălărie și un capitalism în pufoaică. Încît ceea ce ar fi dorit acum Ziuganov era să absolve de vină comunismul, să-i diminueze crimele, să-l scoată de sub anatemă și să-l redea venerației publice. Altminteri, dincolo de acest demers de spălare a conștiințelor, atît Ziuganov cît și omologii săi din spațiul estic (precum d-l Iliescu, de pildă) ar fi în stare - fie ca să ajungă la putere, fie ca să rămînă la putere - să accepte economia de piață, cu condiția s-o facă tot ei și să nu mai audă incriminări la adresa trecutului comunist. La noi, de pildă, cel mai frustrat de înfrîngerea lui Ziuganov și a comuniștilor ruși s-a arătat PSM, partid care și-a propus reabilitarea foștilor nomenclaturiști, pe care-i prezintă în cursa electorală drept adevărați depozitari ai „simțului gospodăresc“ și ai „profesionalismu­lui“. Dar nici victoria lui Elțîn, împăr­țită atît de spectaculos cu generalul Lebed, nu e un triumf al democrației. Există și aici un revers al lucrurilor, care-i face adeseori și pe reformiști - tot pentru a ajunge la putere sau pen­tru a și-o păstra­­ să împrumute cîte ceva din arsenalul stîngii. Iar Elțîn a epuizat toate resursele limbajului dublu - vorbind despre democrație în timp ce trimitea tancuri în Cecenia —, pînă cînd și-a pierdut el însuși vocea înainte de alegeri, însă asocierea sa cu Lebed vorbește de la sine despre soiul de democrație care se practică în Ru­­­sia. Dacă un general în al cărui palma­res negru se numără invadarea Afga­nistanului, intervenția în Georgia îm­potriva lui Gamsahurdia, ocuparea Ti­­raspolului și care nu s-a sfiit să declare că cele două state românești nu se vor uni decît sub forma Moldovei Mari a ajuns să reprezinte reforma rusească și să treacă drept un lider „charisma­tic“, atunci nu sîntem prea departe de a deforma însăși reforma - adaptînd-o necontenit unor vicii și servicii de mo­ment. Și nu sîntem prea departe nici de cei care vedeau pînă și în Stalin (ori în Hitler) un lider charismatic. Încît victoria reformiștilor din Rusia este practic neîncheiată, ei au învins peri­colul imediat reprezentat de comu­niști, dar și-au păstrat pericolul conți­nut în luptele pentru supremație care se vor declanșa inevitabil între Elțîn, Lebed și Cernomîrdin și care s-au pre­figurat chiar înainte ca urnele de vot să se răcească. Introdus ca un cataliza­tor al victoriei lui Elțîn (pentru care, potrivit dezvăluirilor revistei Time, au lucrat și experți americani), generalul Lebed reprezintă un element perturba­tor al luptei politice clasice, întrucît im­plică armata într-un domeniu care, în­­tr-un stat democratic, îi este impro­priu. Acum rămîne de văzut dacă gene­ralul a fost „programat“ pentru un anu­me moment sau pentru o durată anu­me. Cu alte cuvinte, vom vedea dacă maurul și-a făcut datoria și poate să plece sau dacă maurul încearcă să de­vină țar. Avînd în vedere problemele de sănătate ale lui Elțîn, situația indecisă a lui Lebed și poziția lui Cernomîrdin (ca succesor legal), se poate spune că deznodămîntul alegerilor prezidenția­le din Rusia a fost amînat, în culise, alegerea președintelui Rusiei pe urmă­torii patru ani continuă încă. pag. 7 TIA ȘERBANESCU Rusia: opțiune definitivă, rezultat nesigur SAPTAMÎNAL EDITAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL • ANUL VII • 16 pagini • 600 lei pliment gratuit. Cum au furat comuniștii alegerile din 1946

Next