Revista 22, iulie-decembrie 1996 (Anul 7, nr. 28-52)
1996-07-10 / nr. 28
lULIU MANIU președintele PNȚ, ucis de comuniști la Sighet Alegerile prezidențiale din Rusia păreau să simplifice pînă la schematizare — și să ridice pînă la simbolizare situația din Europa de Est, o punînd în finală pe comunistul Ziuganov și democratul Elțîn. Aproape toată lumea a văzut în această confruntare un fel de luptă dintre bine și rău și s-a mobilizat în a spera în victoria lui Elțîn. Iar faptul că granița dintre bine și rău era și de această dată fragilă și reversibilă, și mai ales convențională, s-a văzut în surpriza numită Lebed - fără de care democratul Elțîn n-ar fi putut cîștiga. Apariția lui Lebed, și mai ales rolul său decisiv între turul întîi și al doilea (căci acestea au fost adevăratele sale zile de glorie), arată însă că într-o societate „impură“ pînă și speranța este maculată. De altfel, însăși opoziția dintre Ziuganov și Elțîn nu era atît de netă cum părea. Ceea ce dorea Ziuganov (și dorința sa e comună tuturor foștilor comuniști) nu era atît reconstrucția sistemului comunist, cît reabilitarea lui. în definitiv, foștii comuniști știu foarte bine că sistemul ca atare nu mai poate fi regăsit intact și nici nu le-ar conveni să-l refacă, pentru că știu foarte bine că este falimentar. De altfel, nomenclatura comunistă a fost prima care a încercat să trăiască pe furișm în capitalism și a pus din timp bazele acelor cuiburi mafiote care au ieșit acum la lumină legitimîndu-se ca sistem, pe cît de corupt, pe atît de mixt, compus dintr-un fel de socialism cu pălărie și un capitalism în pufoaică. Încît ceea ce ar fi dorit acum Ziuganov era să absolve de vină comunismul, să-i diminueze crimele, să-l scoată de sub anatemă și să-l redea venerației publice. Altminteri, dincolo de acest demers de spălare a conștiințelor, atît Ziuganov cît și omologii săi din spațiul estic (precum d-l Iliescu, de pildă) ar fi în stare - fie ca să ajungă la putere, fie ca să rămînă la putere - să accepte economia de piață, cu condiția s-o facă tot ei și să nu mai audă incriminări la adresa trecutului comunist. La noi, de pildă, cel mai frustrat de înfrîngerea lui Ziuganov și a comuniștilor ruși s-a arătat PSM, partid care și-a propus reabilitarea foștilor nomenclaturiști, pe care-i prezintă în cursa electorală drept adevărați depozitari ai „simțului gospodăresc“ și ai „profesionalismului“. Dar nici victoria lui Elțîn, împărțită atît de spectaculos cu generalul Lebed, nu e un triumf al democrației. Există și aici un revers al lucrurilor, care-i face adeseori și pe reformiști - tot pentru a ajunge la putere sau pentru a și-o păstra să împrumute cîte ceva din arsenalul stîngii. Iar Elțîn a epuizat toate resursele limbajului dublu - vorbind despre democrație în timp ce trimitea tancuri în Cecenia —, pînă cînd și-a pierdut el însuși vocea înainte de alegeri, însă asocierea sa cu Lebed vorbește de la sine despre soiul de democrație care se practică în Rusia. Dacă un general în al cărui palmares negru se numără invadarea Afganistanului, intervenția în Georgia împotriva lui Gamsahurdia, ocuparea Tiraspolului și care nu s-a sfiit să declare că cele două state românești nu se vor uni decît sub forma Moldovei Mari a ajuns să reprezinte reforma rusească și să treacă drept un lider „charismatic“, atunci nu sîntem prea departe de a deforma însăși reforma - adaptînd-o necontenit unor vicii și servicii de moment. Și nu sîntem prea departe nici de cei care vedeau pînă și în Stalin (ori în Hitler) un lider charismatic. Încît victoria reformiștilor din Rusia este practic neîncheiată, ei au învins pericolul imediat reprezentat de comuniști, dar și-au păstrat pericolul conținut în luptele pentru supremație care se vor declanșa inevitabil între Elțîn, Lebed și Cernomîrdin și care s-au prefigurat chiar înainte ca urnele de vot să se răcească. Introdus ca un catalizator al victoriei lui Elțîn (pentru care, potrivit dezvăluirilor revistei Time, au lucrat și experți americani), generalul Lebed reprezintă un element perturbator al luptei politice clasice, întrucît implică armata într-un domeniu care, într-un stat democratic, îi este impropriu. Acum rămîne de văzut dacă generalul a fost „programat“ pentru un anume moment sau pentru o durată anume. Cu alte cuvinte, vom vedea dacă maurul și-a făcut datoria și poate să plece sau dacă maurul încearcă să devină țar. Avînd în vedere problemele de sănătate ale lui Elțîn, situația indecisă a lui Lebed și poziția lui Cernomîrdin (ca succesor legal), se poate spune că deznodămîntul alegerilor prezidențiale din Rusia a fost amînat, în culise, alegerea președintelui Rusiei pe următorii patru ani continuă încă. pag. 7 TIA ȘERBANESCU Rusia: opțiune definitivă, rezultat nesigur SAPTAMÎNAL EDITAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL • ANUL VII • 16 pagini • 600 lei pliment gratuit. Cum au furat comuniștii alegerile din 1946