Revista 22, ianuarie-iunie 1999 (Anul 10, nr. 1-26)
1999-01-05 / nr. 1
Cui protest? IL^fNJ Te întrebi: oare domina W&Pția brutală a Partidului Bolșevic (Român?), realizată prin teroarea Securității și grobianismul Miliției, vreme de aproape jumătate de secol, nu a fost (și nu este?) cea mai potrivită formă de conducere a societății românești, care tânjește (parcă mai acut în ultimul timp) după „siguranța“ (raiului) comunist, fără parlamentari veroși, fără imperialiști lacomi, fără presă de scandal, fără concurența... privatizaților, fără obligația de a pune capul la contribuție — că doar statul le face și desface pe toate pentru noi. Vrem nu vrem, aceasta este situația actuală a „sufletului românesc“ (de care se interesa Occidentul în 1948 și pe care, se pare nici până azi, nu reușește să-l pătrundă!). Mentalitatea românului nu se poate (re)forma (nici chiar după douăzeci de ani - „bracanieri!“), în situația când clasa politică nu este capabilă să ofere acestui popor, supus — decenii de-a rândul tratamentului cu picături (ruso-)chinezești, buimăcit de aerul tare - atât cât este - al libertății și democrației autentice, alternativa unică a ieșirii din marasm, prin adevăr. (Ne) întrebăm: cui prodest ca adevărul să stea acolo unde a stat 50 de ani, adică sub obroc? Cui îi este frică de el, de adevăr? Și cât de ucigătoare este această frică? • Atât în 1918 (expediția eșuată a trupelor anglo-americane la Arhanghelsk), cât și în 1945 (cedarea în favoarea „aliatului“ sovietic a unei jumătăți a Europei, incluzând România), atitudinea și acțiunile politico-militare ale Occidentului au legalizat și consolidat în fața lumii cea mai pustiitoare și criminală formă de opresiune cunoscută de istorie: bolșevismul (inclusiv toate formele cameleonice sub care s-a ascuns în diferite țări sau partide). S-a topit astfel și bruma de speranță a românilor de a reveni la normalitatea democratică antebelică și de a recupera regiunile istorice răpite fără menajamente de „pretinii“ noștri din vecinătate. • A urmat imediat impunerea prin forță brutală de către Stalin (incluzând, în timp, sute de mii de crime, întemnițări, deportări) a regimului comunist-bolșevic, folosind o bandă de trădători, străini de neamul, credința și chiar de limba românească. Astfel, s-au succedat (operativ!): lichidarea clasei politice și aservirea sau marginalizarea intelectualității române, distrugerea proprietății, inclusiv, a celei țărănești (și, odată cu ea, a mentalității de „proprietar“ a țăranului, care azi abia mai pâlpâie, pe ici-pe colo... ), inculcarea - inclusiv prin metode diabolice subliminale — a statutului de turmă obedientă în conștiința și mentalitatea „maselor de oameni ai muncii“. • Confiscarea de către aceiași nomenclaturiști roșii a mișcării revoluționare din 17—22 decembrie 1989, profitând de „inocența“ (obținută în 50 de ani de izolare și manipulare a conștiințelor) și de euforia naivă — inclusiv a unor personalități (semi)disidente, de certă valoare intelectuală, dar politic deficitare, așa cum s-a dovedit mai târziu. Constatăm astăzi, consternați, lipsa de fermitate, indulgența păguboasă (calculată?), într-un cuvânt slăbiciunile evidente ale puterii actuale în prezentarea deschisă — in extenso și fără menajamente — și masiv mediatizată (în primul rând prin emisiunile TVR 1) a planului diabolic, de sorginte AGB-istă, pus în aplicare începând cu seara (nefastă!) de 22 decembrie ’89, când (aproape chiar!) cu „voia“ noastră, un personaj malefic din eșalonul „de rezervă“ al nomenclaturii PCR, deși „ultimul pe listă“, prelua puterea în „România“, în acordurile imnului care ar fi trebuit să consfințească „deșteptarea românilor“. La 9 ani de atunci, nu s-a dat (mai bine zis s-a evitat cu obstinație) răspuns la întrebări pe cât de legitime pe atât de dramatice. Cine a tras în noi după 22, unde „nu sunt“ „teroriștii“ (care au ucis cu sânge rece peste o mie de inocenți), cum au fost pedepsiți torționarii care — decenii de-a rândul — au întemnițat, batjocorit, schingiuit și „lichidat“ floarea intelectualității și a clasei politice românești autentice. Cii prodest ca „Procesul comunismului“ să nu înceapă, ca Punctul 8 de la Timișoara să nu se aplice, ca deconspirarea Securității să nu se legifereze, iar dosarele blestemate să rămână în „grija“ vechilor „cadre de nădejde“ care le-au moșit și măsluit (pentru a fi „folosite“ la timpul potrivit). Și se cuvine oare să-i deranjăm din vilele și tabietul lor pe „vajnicii apărători ai intereselor poporului muncitor“? De ce să restituim proprietățile, pământurile, pădurile confiscate (prin „furt calificat“!), din moment ce „organele de partid și de stat“ au avut atâta grijă de ele, atâta amar de vreme, fără a fi nevindecate.“ Marea tragedie a nației române ar putea fi desăvârșită (ferește-ne Doamne!) de perseverarea funestă în ascunderea Adevărului, cultivarea, pe mai departe, a minciunii și imposturii, continuarea compromisului condamnabil cu forțele deschis sau ocult comuniste, de pe urma cărora țara a ajuns — iată — la pragul de unde urmează — iremediabil — prăbușirea. Ar fi pasul final („finis coronat opus“) spre o revenire (definitivă de această dată!) în infernul roșu, fără a mai incrimina șenile de tancuri, guverne impuse „cu pumnul în masă“, ci cu „mânuța (noastră) proprie“, „de bună voie și nesiliți de nimeni“, așa cum — se pare — că o merităm! Pe cine vom mai da vina atunci? Poate pe destinul nostru „mioritic“? Ing. Victor Gheorghe, Bacău, 28 noiembrie 1998 Domnule Radu Vasile, V-am văzut aseară la televizor solicitând națiunii un termen de grație de șase luni pentru a putea lucra liniștit la reformă, la ieșirea din fundul gropii în care ne aflăm deja, mi-aș permite să apreciez. Felicitări sincere pentru curajul de a vă pune chezaș ori ori, dar mă chinuie crâncen îndoiala că veți reuși fără a câștiga în prealabil sufletește, moralmente, pe toți cei care trebuie să strângă și mai mult cureaua ca până acum, să muncească mai bine și mai productiv trăind normal, firesc. După umila mea părere, sunt absolut necesare măsuri foarte severe pentru a aduce la buget, fie și în parte, ce s-a jefuit de pe stârvul economiei socialiste, chiar și de către politicienii mai mult sau mai puțin din preajma dumneavoastră. De ce să cerem împrumuturi costisitoare de la străini, când banii de care avem nevoie sunt aici, la noi? Nu mai spun de întreprinderile căpușe care lucrează cu mână de lucru foarte ieftină, de directorii cu salarii enorme care produc pagube și nu-și achită nici măcar datoriile către bugetul asigurărilor sociale și câte altele. Dumneavoastră oricum le vedeți mai ușor! Ce bine ar fi fost dacă se făcea în 1990 sau măcar în 1996—1997 un control al averilor printr-o stabilizare monetară la sânge! îmi permit să vă recomand la această oră de mare cumpănă a țării noastre testamentul marelui om politic care a reușit: Mahatma Gandhi: „La vita mia per la libertă“. Nu poți face nimic pentru restul lumii, dacă în același timp vrei să faci și pentru tine. Nu mai păstrezi autoritatea morală. Din păcate, la noi, pe Dâmbovița, mentalitatea politicianistă este cu totul alta. Nu se poate să nu te lingi pe degete dacă umbli cu mierea. Și degetele noastre sunt până la cot, dacă nu și mai lungi. Nu veți reuși fără puterea formidabilă a exemplului, și asta referindu-mă la întreaga clasă politică. Mă declar printre cei care ar vrea cu toată ființa să vă vadă la 31 mai 1999, la televizor, de data asta pe scut. Vă voi ține pumnii, chiar dacă-mi vor intra unghiile în carne. Talaștian Alexandru, economist în rezervă, fost deținut politic, fericit de a fi scăpat teafăr! Tulcea, 30 noiembrie 1998 Data de 30 decembrie prin I 1947 este un moment capidp- p tal pentru români: este momentul când a fost ucisă România modernă, o Românie deschisă spre Apus. Agresiunea comunismului împotriva românilor începuse mai înainte, dar de la această dată totul e oficial. Distrugând elitele, comunismul a obținut omul nou, îndobitocit și dependent material de stat. Toate acțiunile pornite pentru distrugerea României și crearea unui stat comunist în România au greutatea și violența unei revoluții — în cazul acesta nu doar împotriva conducătorilor, ci și împotriva poporului. în aceste circumstanțe în — și după — 1989 era nevoie de o revoluție de dreapta, nu neapărat fizică, ci morală, dar de aceeași intensitate (sau mai mare) ca revoluția de stânga începută oficial la 30 decembrie 1947. Pentru a șterge nefericitele urmări ale revoluției de stânga, pentru a-i contracara efectele. Pe plan moral s-ar fi putut face multe, dacă s-ar fi adoptat două legi (drastice): a lustrației și a deconspirării Securității ca poliție politică. Cele două legi ar fi dat substanță revoluției de dreapta, dar, din nefericire, nu au fost adoptate. Și, astfel, vedem o societate în criză care nu-și găsește punctele de sprijin. România e după 1989 o țară a anormalităților devenite normale. Paradoxuri scandaloase nu mai miră pe nimeni. Corneliu Coposu n-a putut fi respectat în timpul vieții, ci numai după, când conta mai puțin acest lucru. Situația se repetă astăzi: două persoane de moralitate și bună-credință neîndoielnice — regele Mihai și Victor Ciorbea — sunt marginalizate pentru că nu se asortează cu peisajul României. Pentru că lipsa de seriozitate a românilor este un truism etic. Deși are nevoie de aplicarea unor reforme serioase, în ultimul an în România au fost schimbați trei miniștri reformatori: Valentin Ionescu, Ilie Șerbănescu, Daniel Dăianu. Chiar dacă România are un prim-ministru (Radu Vasile) creștin-democrat, acesta este mai agreat de socialiști și comuniști. România a devenit o țară în care personalități de calibrul lui Andrei Pleșu pot fi contestate la modul vulgar. O țară în care aproape nimeni nu muncește, dar toți cer salarii. O țară în care grupuri de oameni pot bloca drumuri, căi ferate, porturi. O țară în care toată lumea înfierează corupția, dar o alimentează dând și luând ciubucuri. O țară în care poliția, bate, fură, violează. Toată această mizerie a anormalității este acoperită de preșul naționalism-comunismului. Maghiarilor nu li se recunoaște statutul de pilon cultural în Transilvania și, prin urmare, li se refuză o universitate de stat în limba maternă , astfel că firul început de universitatea maghiară în anul 1581 la Cluj nu poate fi continuat. Cu câteva zile în urmă, liderul kurzilor din Turcia, Abdulah Ocalan a fost arestat în Italia, în foarte multe orașe ale Europei au urmat demonstrații ale kurzilor în sprijinul lui Ocalan. Când o să-i vedem pe românii din Europa - dar mai ales pe cei din România — demonstrând pe străzi pentru liderul român din Basarabia, Ilie Ilașcu, care e arestat și condamnat la moarte în Transnistria? Niciodată în situația actuală a României, când tendințele s-au radicalizat, când cetățenii se dezvoltă centrifug și antagonic, rămâne o soluție care ar putea desăvârși revoluția de dreapta începută teoretic în decembrie 1989, cheia de boltă a României care ar aduna toate energiile țării, cheia de boltă fără de care totul e prăbușit: monarhia și Regele Mihai. Trebuie să devenim serioși, să facem istorie, și nu așa cum a spus Cioran să lăsăm să se facă istorie peste noi. Cu deosebit respect, Alexandru Brok, student (istorie) Alba Iulia, 22 noiembrie 1998 CURIER 22 titlllarii MRHMil ^ <. " Reamintim cititorilor noștri că această pagină le aparține, ca și responsabilitatea pentru scrisorile lor. Anul x Nr. 1 PREȚURILE ABONAMENTELOR INTERNE Și în continuare, abonamentele pentru cadre didactice, elevi, studenți pensionari, foști deținuți politici și veterani de război asigură mari reduceri față de prețul de vînzare per exemplar. • Numai 16.000 lei pe 3 luni, cu ridicare de la redacție (51%). • Numai 21.000 lei pe 3 luni, cu expediere la domiciliu (35%) Acest program este subvenționat de Asociația Est-Libertés Pentru celelalte categorii de cititori abonamentele sunt, de asemenea, cu reducere : • 21.000 lei pe 3 luni, cu ridicare de la redacție (35%) • 26.000 lei pe 3 luni cu expediere la domiciliu (20%) Cei interesați sînt rugați să achite la sediul redacției (Calea Victoriei 120) sau să expedieze prin mandat poștal suma corespunzătoare, pe adresa: Revista “22”, cont 45103532 BCR Sucursala sector 1. Calea Victoriei 155. Blocul. București. Adeverințele (talon de pensie, adeverințe școlare etc.) valabile un an se expediază pe adresa: Revista “22” Calea Victoriei 120, sector 1, București, cu specificarea pentru Serviciul de Difuzare. MĂRIRILE DE PREȚ NU AFECTEAZĂ ABONAMENTELE DEJA ACHITATE _______1999 5-11 ianuarie