Revista 22, ianuarie-iunie 2001 (Anul 12, nr. 1-26)

2001-01-04 / nr. 1

nai politică cultură sport societate economie 4-10 ian. 2001 • 24 pagini • 5.000 lei Prezentarea programului de guvernare al noului premier, Adrian Năstase, a conținut de toate pentru toți, și pigment european, și sosuri populiste, și îm­punsături la adresa fostei guvernări, și angajamen­te solemne, și apeluri la solidaritate națională. Nici nu ne puteam aștepta la altceva, dacă ținem seama de circumstanțele formării acestui guvern, de aș­teptările și frustrările populației, de îngrijorările în privința României sosite din partea organismelor internaționale și a Uniunii Europene. La nivel reto­ric cel puțin, trebuia dată impresia că în programul noului guvern se află câte ceva pentru fiecare. Și totuși, ce se află dincolo de retorică, în numă­rul de săptămâna trecută, Ilie Șerbănescu sugera că politica economică a cabinetului Năstase va fi dominată de ideea stimulării cererii interne, adică a consumului. Impresia mi se pare confirmată de ceea ce se poate deduce din programul de guver­nare. Anumite reduceri ale impozitelor pe profit, re­ducerea TVA la anumite mărfuri de strictă necesita­te și la energie, sporirea unor investiții, mărirea sau introducerea unor ajutoare sociale pentru diferite categorii defavorizate, totul conducând la progra­marea unui deficit bugetar de cel puțin 4% din PIB — ceea ce probabil că e o estimare optimistă. Or, dacă sporesc întrucâtva veniturile populației, aceasta va duce — se crede — la mărirea consu­mului, mărire care, la rândul ei, va stimula crește­rea economică. Creșterea economică va conduce la o nouă crește­e a consumului și așa mai departe, intrându-se într-u n ciclu economic ascendent. Formula a fost descoperită, cândva, de marele economist britanic John Maynard Keynes și a permis unor țări ca Statele Unite, în anii ‘30, și apoi altor țări europene occidentale, după cel de-al doilea război mondial, să iasă din recesiunea eco­nomică. Deși Keynes personal a avut un rol impor­tant la Conferința de la Bretton Woods, din 1944, care a pus bazele Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, metodele de redresare econo­mică de tip keynesian au fost abandonate în ultimul timp de FMI în favoarea unor măsuri neoliberale. Acestea țintesc la reducerea inflației, la alcătuirea unor bugete de austeritate și conduc, cel puțin în ANDREI CORNEA La ce ne putem aștepta primă instanță, la declin economic. Scopul este se­pararea „grâului de neghină“, adică a întreprinderi­lor viabile de cele neprofitabile care ajung să fie în­chise. Nu voi încerca acum să discut de ce Româ­nia a rămas la nivelul acestei „prime instanțe“. Să observăm doar că guvernul Isărescu a încercat totuși să stimuleze creșterea economică prin im­pulsionarea exporturilor. Metoda a reușit într-o anumită măsură și a condus la o creștere economi­că de circa 2% în anul 2000. Numai că această creș­tere rămâne modestă, fragilă și nu s-a regăsit în veniturile populației. Că PDSR vrea să facă mai mult­­ circa 4,5% din PIB anual­ e de înțeles, întrebarea este dacă keynesianismul se poate aplica, acum, României, și asta indiferent dacă FMIe de acord sau nu. Totul depinde de ce va tinde să facă populația cu surplusul de venit pe care ar putea să-l obțină, ca urmare a unor politici sociale sau a scăderii unor impozite. în anii ‘30, șomerii americani — reanga­jați în mari proiecte publice — au reînceput să cumpere bunuri americane și ciclul productiv s-a urnit din loc. Dar ce vor face românii? Problema este că industria românească de bunuri de consum face cu greu față concurenței produselor străine. Or, dacă banii primiți în plus se vor duce pe aseme­nea produse de import, rezultatul va fi deprecierea masivă a leului în raport cu dolarul, mărirea masivă a deficitului comercial și inexistența unei creșteri economice. Firește, cheia ar fi restructurarea și pri­vatizarea industriei românești, la care, desigur, trebuie adăugate reducerea birocrației, a corupției, a clientelismului, mărirea eficienței generale în ad­ministrarea țării. Despre toate acestea s-a vorbit mult, nesfârșit de mult, în toți anii și sub toate gu­vernele. Rezultatele au rămas mereu modeste. Ce va fi? Va reuși guvernul Năstase să stimuleze o creștere reală a economiei pe baza stimulării consumului? Va izbuti astfel deopotrivă să măreas­că veniturile populației, dar și să genereze crește­rea economică? Ar fi de dorit să se întâmple așa, faptul nu e imposibil, dar scepticismul rămâne legi­tim. Până una­ alta, ne putem aștepta la o menținere la un nivel destul de ridicat a inflației, posibil chiar la creșterea acesteia, ceea ce nu este foarte încura­jator. România după 11 ani­­ pag 1012 Antisemitismul și o radiografie pag e 9 „sindromul postcomunist“

Next