Revista 22, iulie-decembrie 2002 (Anul 13, nr. 643-667)

2002-07-02 / nr. 643

2 - 8 • 32 pagini • 10.000 lei \> p I i m e n t C. MUNTEANU pag. 3 olitica UDMR ODICA CULCER „Fascinația“ Chinei pag. 3 Popoarele sunt ingrate, se știe. La fel și partidele: iată cazul PNL (salvat de la dezastrul alegerilor din 2000 de Valeriu Stoica), ce se pregătește să-și debarce pre­ședintele la Congresul Extraordinar anunțat pentru august—septembrie. Cu mai mult noroc, PNL ar fi putut avea între 2000 și 2004 chiar și un președinte al României, dacă „indepen­dentul“ Mugur Isărescu ar fi rezistat presiunilor lui Emil Constantinescu și ale țărăniștilor sinucigași și nu ar fi candidat contra „liberalului“ Theodor Stolojan, pe ace­lași segment de electorat. într-o asemenea situație, la turul doi al ultimelor prezidențiale, electoratul român nu ar mai fi trebuit să opteze între Ion Iliescu și C.V. Tudor. Mărturii convingătoare, inclusiv din anturajul fostului președinte, atestă efortul depus de Valeriu Stoica în vara lui 2000 pentru a-i convinge pe Stolojan și Isărescu să candideze „în cuplu președinte—prim-ministru“, nu să se sfâșie reciproc. S-ar părea că fusese stabilită o primă înțelegere între cei doi, se declanșase și o cam­panie de presă într-un cotidian important, dar a prevalat dorința de revanșă a lui Emil Constantinescu, care pierduse sprijinul PNL pentru propria sa alegere, după expertiza lucidă a lui Valeriu Stoica. Spun aceste lucruri acum, pen­tru că ele nu mi-au fost evidente, din păcate, la vremea respectivă, ci doar mult prea târziu, când din redacția 22 a fost lansat apelul „pentru un singur candidat în fața lui Ion Iliescu, dar și pentru ca să subliniez că, prin­tre politicienii români actuali, Valeriu Stoica este unul dintre puținii cu vedere de ansamblu. Or, se știe că unui lider performant i se cere spirit vizionar, privire în pers­pectivă. Paradoxal, Stoica, la fel ca și Năstase, a evoluat bine în perioada postdecembristă, a obținut victorii pentru propriul partid, dar imaginea sa publică se situează sub reușite. Adrian Năstase, de pildă, știe să vândă în străi­nătate o marfă greu exportabilă. România. Circulația românilor fără viză în spațiul Schengen, ratată de gu­vernarea trecută din stupidă nepăsare față de nemulțu­mirile Germaniei în cazul apatrizilor, și greu de gestio­nat (o dovedește și recentul scandal al rețelelor de cer­șetori din Franța, un fenomen care clocea de lungă vreme) va avea un indiscutabil efect benefic atât pentru mințile, cât și pentru starea materială a cetățenilor ro­mâni. Efortul pentru integrarea în NATO (deși semănat cu gafe de tot felul) nu poate nici el fi trecut cu vederea. Adrian Năstase pierde însă continuu în sondaje în ultima vreme, atât sub efectul inevitabilei uzuri la guver­nare, cât și sub cel al opțiunii pentru rețelele sufocante ale clientelei de partid (vezi scandalul manualelor alter­native unde, în locul reformei din învățământ, s-a optat pentru suporterii campaniei electorale PSD). Și nu sunt de neglijat nici efectele unei greșite strategii de imagine (aroganța, în primul rând). Cu incontestabile merite față de PNL, Valeriu Stoica nu putea fi încolțit de echipa Patriciu fără acumularea multor erori. Numărul insuficient al susținătorilor lui — același Paul Păcuraru, aceeași Mona Muscă ș.a. — atestă deficiențe în „lucrul cu oamenii“, chiar dacă nu se poate trece cu vederea ascendentul economic al rivalilor săi. Știe el Stolojan ce știe atunci când refuză să preia șefia partidului, întrucât nu este de acord cu schimbarea lui Stoica. El nu crede în mitul salvatorului și nici în oamenii care nu respectă regulile unei organi­zații, spunând, cu referire directă la Patriciu: „Nu poți avea succes în afaceri și să fii și un lider de partid în același timpi­, în aceeași ordine de idei, nu poate fi exclusă o in­fluență a partidului de guvernământ în agitația din PNL, când se știe cât de dependenți de putere sunt oamenii de afaceri din România. Istoria recentă a PNL arată că acest partid a pendulat multă vreme între Patriciu și Cataramă, fiecare dintre ei uzând de puterea financiară pentru a dobândi audiență. Tot istoria recentă a PNL ne demonstrează cât de eficace a fost Dinu Patriciu în a provoca disensiuni și rupturi în partid. Dar nu-i poți cere câinelui să devină pisică. Atunci când l-ai in­vitat pe Dinu Patriciu alături de tine, ar fi firesc să știi la ce să te aștepți. Ar mai fi de asemenea firesc să știi ce în­seamnă să mărești partidul cu tot felul de grupări ratate și de personalități uzate moral. O greșeală indiscutabilă (care datează din timpul președinției lui Quintus) este faptul că în PNL au fost aduși la grămadă toți reprezen­tanții formațiilor liberale, plus grupuri disidente din alte partide; pe scena politică românească, unde sosesc incompetenții, nu se declară niciodată faliment Există în schimb câteva generații de tineri care și-au dobândit notorietatea în alte domenii preponderent culturale, sprijinind ideile liberale. Și ei par doritori să se implice în refacerea PNL — un proces în care se joa­că soarta opoziției la viitoarele alegeri. E de văzut dacă acest recent grup de sprijin (în care intră Stelian Tănase, Cristian Preda, Adrian Cioroianu și alții) va fi suficient de realist pentru a-și construi un lobby politic sau doar va mări colecția de scrisori și co­municate care se încrucișează — de la președinte la filiale, de la o grupare la alta, de la un grup de filiale la altul, de la un nou organism de onoare etc. — în forma­țiunea liberală. Dată fiind dispersia din partid la această oră, sarcina nu e deloc ușoară. GABRIELA ADAMEȘTEANU Romanul epistolar liberal p­lus Literatura într-o lume conflictuală în dialog pag. 6-8

Next