Revista 22, iulie-decembrie 2004 (Anul 15, nr. 748-773)

2004-07-06 / nr. 748

Prezența președintelui Bush la Dublin, Roma sau Istanbul a scos zeci de mii de protestatari în stradă. Sondajele de opinie plasează constant Sta­tele Unite, și nu doar în lumea arabă, în topul țărilor care amenință pacea mondială, înaintea Iranului și a Coreei de Nord! Iar regizorul american Michael Moore a câștigat în acest an Marele Premiu la ulti­mul Festival de film de la Cannes cu o producție mediocră, al cărei singur merit era acela că ataca virulent politica externă americană și pe George W. Bush. E paradoxal faptul că Statele Unite, țara care a inventat marketingul modern și a impus pe toată planeta mărci precum Coca Cola, Nike sau Ford, au ajuns să piardă teren atât de mult și atât de re­pede tocmai în planul percepției publice. Deocam­dată Washingtonul nu pare să fi găsit soluții de contracarare a propagandei insidioase lansate cu precădere pe canalele de televiziune arabe. Mai ales că dublul standard și comportamentul asime­tric din mass-media lucrează în defavoarea State­lor Unite. Așa se ajunge să se discute infinit mai mult despre abuzurile și umilințele prin care au tre­cut deținuții de la închisoarea Abu Ghraib decât despre sutele de mii de victime pe care Saddam Hussein le are pe conștiință, în timp ce Irakul și conflictul israeliano-palesti­­nian domină covârșitor agenda media, alte tragedii de proporții rămân într-un con de umbră, iată, de mai bine de un an, nu departe de Irak, în provincia Darfur din vestul Sudanului, sute de mii de negri musulmani sunt măcelăriți literalmente de milițiile arabe Janjaweed, încurajate și înarmate de guver­nul militar condus de generalul Omar al-Bahir. Cu toate acestea, tragicele evenimente din Darfur au fost tratate cu multă discreție din punct de vedere mediatic în Occident și ignorate complet de mass­­media arabă. Ceea ce îl și face pe jurnalistul tunisian Kamel Labidi să remarce cu amărăciune într-un articol apărut la sfârșitul săptămânii trecute în Wall Street Journal, „campanii de epurare etnică pre­cum cele din Irak în trecut și din Sudan astăzi ar fi declanșat cu siguranță proteste oficiale și populare inflamate în cazul în care victimele ar fi fost arabe, iar cei care le-ar fi pus la cale nu ar fi fost arabi". ALEXANDRU LAZESCU Forța Americii Retorica anti-americană este însă astăzi la mo­dă și în cercurile intelectuale din Europa occiden­tală. Intervenția din Irak și scandalul Abu Ghraib au oferit muniție din plin unor curente de opinie care văd în Statele Unite sursa principală a relelor pla­netei. Cu doi ani în urmă, Robert Kagan a oferit și o bază teoretică pentru ruptura transatlantică în arti­colul Power and Weakness publicat în Policy Re­view. „Este timpul să încetăm să mai pretindem că europenii și americanii împărtășesc o viziu­ne comună asupra lumii, în toate aspectele im­portante legate de putere — eficacitatea puterii, moralitatea puterii, dezirabilitatea puterii —, perspectivele americane și europene sunt diver­gente“. Singura problemă e că viziunea europeană a unei lumi în care conflictele pot fi soluționate doar prin reguli și negocieri, în care recursul la forță sau la amenințarea cu forța este respins aprioric, se poate exprima tocmai datorită umbrelei de protec­ție a Statelor Unite. „Ironia e că tocmai puterea americană a făcut posibilă credința europenilor că puterea nu mai este astăzi importantă“, afir­mă politologul american care trăiește în prezent pe vechiul continent. Trăim din nefericire într-o lume instabilă și peri­culoasă în care soluții de tipul celor vehiculate pe continent eșuează la impactul cu realitatea. Fizicia­nul Haim Harari, fost președinte al reputatului Insti­tut de Științe Weizmann din Israel, surprindea re­cent paradoxul situației cu care ne confruntăm: „Problema este că lumea civilizată are încă ilu­zii cu privire la domnia legii într-un climat do­minat de fărădelege. Este ca și când ai încerca să joci hochei trimițând pe gheață balerine sau să opui un jucător de șah unui pugilist de ca­tegorie grea“. Ultimele declarații iraniene care trimit în derizoriu acordul de non-proliferare nu­cleară mediat anul în trecut de trei puteri de pe ve­chiul continent, acord dat adesea drept exemplu de abordare europeană „înțeleaptă“ în raport cu solu­ția invaziei Irakului promovată de americani, confir­mă din păcate perfect validitatea punctelor de ve­dere exprimate de Haim Harari. (Continuare în pag. 3) TRAIAN UNGUREANU ȘI­ 16 ^ despre meciurile de la 9I94B39504001 8 2 7

Next