Revista 22, iulie-decembrie 2007 (Anul 18, nr. 27-52)

2007-07-24 / nr. 30

Situația sediului GDS și al revistei 22 nu s-a rezolvat. .. Camera Deputaților a amânat votul pentru toamnă. GDS și 22 rămân sub asediu. Editor. Grupul prim Dialog Social ANUL XVIII » Nr. 30 (907) • 24 - 30 iulie 2007 www.revista22.ro • 16 pagini • 2,5 lei VICTOR IULIAN TUCĂ Pa9­­9 Uniunea Europeană și dușmanii săi Mărirea pensiilor, valul de căldură și teroarea toxică de la Lvov, subiectele presei autohtone sunt în acord cu logica mediatică a unei națiuni ce privilegiază imediatul în dauna proiectului de viitor. Alegerile, etern amânate, sunt cele care de­termină agenda publică, în aceeași manieră per­versă în care toate administrațiile de după 1989 au înțeles să imagineze relația dintre guvernare, individ și consultarea electorală. Departe de a fi un actor autonom, cetățeanul este redus la rolul de asistat, căruia statul, presupus omnipotent, îi oferă șansa supraviețuirii. Politica, deciziile, dezbaterile sunt toate ac­țiuni care îi implică, exclusiv, pe aleși și pe omo­logii lor mediatici. Astfel cum indică formatul unei emisiuni moderate de doi dintre cei mai im­portanți gazetari ai momentului și găzduită de Realitatea TV, soluțiile urmează să fie descope­rite în acest dialog ce îi aduce în fața mesei pe deținătorii celor două suveranități definind Roma­ce guvernează și cei ce se supun este trasată, extrem de clar, dincolo de orice ambiguitate; în fapt, ceea ce orice observator lucid poate intui în ordinea noastră constituțională este ab­sența civismului suspectibil să dea viață unui apa­rat etatic hipertrofiat. Substituirea cetățeanului de către stat, uzurparea comunității locale de că­tre minister, înlocuirea națiunii de către purtătorii de opinie, iată mărcile unei crize de adâncime, criză imposibil de ignorat. Limitările actualei po­litici guvernamentale relevă, dramatic, limitările tipului de stat ce operează în România de astăzi. Construit în 1991 pe ruinele unei republici so­cialiste devenită obiect al nostalgiei, noua repu­blică a mizat, încă din primele momente, pe reci­­mentarea unui pact simbolic situat în prelungirea celui anterevoluționar. Statul de drept, democra­tic și social de la 1991 ambiționa să genereze loia­litatea republicană în același mod în care imagi­ ARMAND GOȘU Pa 9 3 „Mini­brizis“ între Londra și Moscova ION CONSTANTINESCU pag. 12 -13 Oare se mai IOAN STANOMIR Despre pensii, politică și cetățenie una de astăzi, de o parte, aleșii ca expresie a su­veranității naționale vidate de substanță, de cea­laltă parte, omul de presă, ca unică voce autentică și conștientă a unei națiuni mute prin excelență. In acest joc simbolic, cetățeanul este identificabil în rolurile secundare, de la anonimul lovit de ca­niculă până la pensionarul acuzând uitarea în care se află categoria sa. „Omul de pe stradă“ contribuie, episodic, la avansul unei democrații ce trădează, deliberat, misiunea ei originară. Deloc suprinzător, discursul public de după 19 mai 2007 nu a fost unul modelat de punerea în discuție a marilor teme, ci a fost marcat de o de­rivă populistă ce evocă clipele de glorie ale soci­­al-democrației românești. In locul unei interogații lucide asupra rațiunilor sistemice ce au contribuit la blocajul anului politic 2007, elita politică a pre­ferat recursul la tehnica tradițională a seducției populare. Chiar și în absența unei surse de venit credibile, șansa reproducerii statului providențial malformat, prin mărirea pensiilor, este asigurată. Viziunea recuperabilă în acțiunile parlamentarilor și miniștrilor actuali este aceea a unei națiuni egale în pensie, dominate de un grup de aleși în­vestiți cu sarcina istorică de a guverna o masă inertă de individizi decelebrați. Alegerile sunt pri­vite ca neesențiale: în cele din urmă, frecvența lor este de natură să afecteze coerența actului de guvernare și să prejudicieze statul prin cheltuirea inutilă a unor sume. In acest mod, granița dintre cei na procesul și statul comunist însuși. Relația dintre Stat, ortografiat cu majusculă, și comuni­tatea de cetățeni rămâne direcțională: autorității de stat îi revine misiunea de a identifica parcur­sul pe care națiunea îl urmează. Atribuirea de sa­larii, pensii și ajutoare sociale nu este decât latu­ra tehnică a unui contract pe care se fondează preeminența statului în raport de națiunea pe care o administrează, omnipotent. Timiditatea ci­vică, pentru recurge la un eufemism, este explica­bilă în rama opțiunilor societale ale debutului de deceniu trecut. Odată operată această alegere, politica autoh­tonă a devenit una predictibilă. Privatizarea, retro­cedările și integrarea europeană au devenit sar­cini ale statului. Chiar și în condițiile unei aparente retrageri din spațiul economic, statul este cel ce reglează mecanismul vieții națiunii. Lipsa sa de eficiență, ca și arbitrariul politic ce îi acompaniază intervențiile, apar ca stridente doar în lectura unor spirite (minoritare) ce privilegiază constituirea spontană a ordinii sociale. Redistri­buirea lipsită de orizont a unor resurse mediocre este percepută, majoritar, ca unica politică rea­listă. Entuziasmul pensionarilor este departe de a fi unul trucat, întâlnirea dintre demagogie și inerția democratică este una autentică. Grație co­laborării cu social-democrații, Partidul Național (Continuare în pag. 3)

Next