Revista 22, iulie-decembrie 2008 (Anul 19, nr. 28-52)
2008-07-08 / nr. 28
Nr. 28 (957) Anul XIX 4 c7V**t Va*“*“ 8 -14 iulie 2008 RODICA CULCER Mintea cea de pe urmă a Europei Miercuri, 25 iunie, ambasadorii tuturor țărilor membre ale UE au făcut un lucru cât se poate de neobișnuit: au descins cu toții la Comisia juridică a Camerei pentru a expune punctul de vedere al statelor lor față de reforma justiției și lupta anticorupție la români. Nu este ușor să aduni toate statele europene în jurul unei idei comune, dar se pare că Parlamentul României, prin deciziile și atitudinea afișate în ultima vreme, a reușit această rară performanță, în numele celor 26 de diplomați au vorbit ambasadorul britanic Robin Barnett și cel al Olandei, Jaap Werner. Rezumând fragmentele de stenogramă publicate săptămâna trecută de presă, constatăm că mesajul transmis de cei doi a avut două componente: 1) „reputația și credibilitatea Parlamentului României au de suferit“ pentru că acolo „contează mai mult interesele particulare decât interesele generale“, iar „unii parlamentari preferă să rămână acasă mai degrabă decât să participe“a ședințe; și 2) modificările aduse Codului de Procedură Penală îngrijorează Europa pentru că sunt favorabile infractorilor, ceea ce înseamnă că România are toate șansele să devină un „paradis judiciar“ pentru toți răufăcătorii din UE. A fost evident, în cadrul discuției, că mustrările adresate parlamentului aveau la bază raportul Comisiei juridice, care recomanda Camerei Deputaților să nu aprobe începerea urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase. Mai grav însă pentru europeni a fost faptul că, pe tăcute, în umbra scandalului iscat de cererea DNA cu privire la investigarea lui Adrian Năstase, deputații se pregăteau să avizeze o formulă a Codului de Procedură Penală care păstra o bună parte din prevederile considerate inacceptabile nu numai de UE, ci și de societatea civilă și de presa din România. Printre altele, este vorba de obligativitatea procurorilor de a anunța dinainte perchezițiile la domiciuliul suspecților și eliminarea posibilității interceptării convorbirilor telefonice cu permisiunea procurorului, în cazuri excepționale, pe o perioadă de maximum 3 zile, deși practica este permisă de lege în mai multe țări europene. Cum constatase SAR, încă din aprilie, România devine, prin acest CPP, „veriga slabă a sistemului european de combatere a criminalității“, de unde și îngrijorarea statelor UE. Judecând după reacțiile politicienilor români, se pare că ambasadorii UE și-au pierdut vremea la parlament: mai întâi, deputații au încercat să țină secretă vizita ambasadorilor, oferind presei justificări penibile pentru această lipsă de transparență; apoi, încercând să-și salveze onoarea în fața UE, s-au prefăcut a nu avea cvorum atunci când s-a ajuns la votul asupra raportului Comisiei juridice, deși cvorumul existase în cursul dimineții pentru un vot anterior, iar ulterior birourile reunite ale Camerei și Senatului au convenit că este mai bine să încalce Constituția în privința votului asupra Curții de Conturi decât să organizeze o sesiune extraordinară pentru a relua votul asupra dosarului Zambaccian, cum le ceruse președintele Băsescu. S-a demonstrat astfel că ambasadorii europeni au avut dreptate în privința intereselor particulare care guvernează activitatea parlamentului în dauna celor generale. Culmea sfidării la adresa Bruxellesului a fost atinsă de președintele PSD, Mircea Geoană, care a declarat, în ciuda evidenței, că ambasadorii nu ar fi fost „chiar așa de nemulțumiți“, iar românii „trebuie să aibă mai mult tupeu“. Singura concluzie logică a acestui îndemn este că mai marele social-democraților români le cere colegilor parlamentari să nu țină cont de preocupările Europei. Oare ce ar avea de spus colegii lui din PSE, domnii Wiersma, Schulz and co.? în felul său, Mircea Geoană are dreptate, căci Europa are puține pârghii pentru a sancționa derapajele României, iar presiunile politice fac ca nici acele pârghii care există să nu fie folosite în mod eficient. La 2 iulie, The Economist relata despre raportul procurorului belgian Willem de Pauw, în care scrie negru pe alb că „România regresează pe toate fronturile luptei anticorupție“, iar „măsurile de dinaintea aderării au fost abandonate deliberat de guvern și parlament“. Practica restituirii dosarelor către procurori este, pentru Willem de Pauw, o dovadă a faptului că, „atunci când e vorba de cazuri de corupție, sistemul judiciar românesc este în continuare incapabil să aplice principiile statului de drept într-o manieră normală, independentă și profesionistă“. Procurorul belgian critică și amendamentele la CPP, care „vor afecta fatal eficiența tuturor anchetelor penale românești“ în ceea ce privește toate infracțiunile și demonstrează „rezistența puternică a întregii clase politice din România la eforturile anticorupție“. Redactat încă din noiembrie 2007, raportul a fost ținut secret de Comisia Europeană, deși Willem de Pauw este cel mai important expert al său. Astfel, în februarie, raportul intermediar al experților CE a fost destul de blând și ambiguu. Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, s-a grăbit să precizeze că raportul final va fi adoptat abia pe 23 iulie, dar din surse jurnalistice s-a aflat că, deși acest raport va fi dur, nu se va cere activarea clauzei de salvgardare. QED: Europei nu-i lipsesc informațiile cu privire la situația reală a justiției și politicii din România; îi lipsesc, în schimb, curajul și fermitatea necesare apărării statului de drept și combaterii corupției. Aceste carențe, care combină un soi de lașitate cu absența pârghiilor instituționale de sancționare a statelor care deviază de la standardele europene, vor permite parlamentarilor români să recurgă la toate tertipurile pentru a-și apăra interesele rușinoase,dând cu tifla întregii Uniuni Europene. în sfârșit, Europei i-a venit mintea cea de pe urmă, care i-a lipsit atunci când a aprobat aderarea României la UE fără a ține seama de structura și evoluția clasei politice românești. Ar dori acum să poată da timpul înapoi, dar este prea târziu. Din această perspectivă, descinderea ambasadorilor UE la parlament apare ca o expresie a neputinței, o încercare disperată de a demonstra, mai mult propriilor concetățeni decât autorităților de la București, că Europa nu stă cu mâinile în sân în fața derapajelor politicienilor români. Pe scurta batere a obrazului în deplină cunoștință a faptului că totalul din care este făcut obrazul parlamentarului român este extrem de rezistent. în consecință, este inutil să mai așteptăm ca Europa să ne rezolve problemele structurale, așa cum s-a întâmplat până în momentul aderării. Reformele, dacă vor fi făcute vreodată, vor fi rezultatul presiunilor și votului din partea electoratului român. Cu alte cuvinte, românii trebuie să-și ia soarta în mâini și să decidă dacă au nevoie de statul de drept și de o politică eficientă de combatere a corupției. Judecând după experiența alegerilor locale de anul acesta, se pare că apetitul românilor pentru o minimă asumare a responsabilității față de viitorul României europene este scăzut, iar Europa nu are altceva de făcut decât fie să activeze clauza de salvgardare - singura care ar sancționa eficient clasa politică din România, fie să-și roadă unghiile neputincioasă pe culoarele Palatului Parlamentului. RADU FILIPESCU „Este vital pentru bucureșteni să păstrăm Ștrandul Tineretului“ Grupul pentru Dialog Social (GDS) a organizat duminică, 6 iulie, la Ștrandul Tineretului, un protest legat de faptul că, în plină vară, bazinele complexului sportiv sunt încă în reparații. Acțiunea a fost organizată în colaborare cu Alianța Civică, Eco Civica, Salvați Bucureștiul, Agenția de Monitorizare a Presei, APCAPEC-Salvați Vama Veche, Bate Saua, Asociația București și Fundația Sportul Românesc. La rândul său, Ordinul Arhitecților a prezentat proiectele câștigătoare ale concursului pe care l-a organizat pentru reabilitarea și reconstrucția Ștrandului Tineretului. între bazine au fost amplasate desene ale artistului plastic Dan Perjovschi, iar unul dintre acestea a fost ales simbolul evenimentului și multiplicat pe tricourile participanților. Ultimele două bazine, din cele șase ale Ștrandului Tineretului, au fost închise în august 2007. La mitingul organizat de GDS în luna martie a acestui an, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Belu, a promis redeschiderea ștrandului. în urma protestului de pe 6 iulie, reprezentanții Tineretului SA au declarat că bazinele se vor deschide până la sfârșitul lunii iulie. (A.S) De ce nu a fost încă deschis Ștrandul Tineretului? E caniculă în București, sunt anunțate 37 de grade. Cred că administratorii firmei Tineretului SA nu au fost foarte doritori de acest lucru, în sensul că echipele care lucrau acolo au fost destul de puțin numeroase. Am trecut de câteva ori, împreună cu colegi de la Federația de Polo, pe acolo și erau grupuri de patru muncitori, maximum șase. E nevoie, pe de altă parte, de un oarecare timp pentru aducerea bazei și a bazinelor la o stare de funcționare foarte bună. Dar acest lucru trebuia pornit, de fapt, de anul trecut din august, când s-a închis baza, și practic se pare că reparațiile au început după mitingul nostru din 28 martie, când și d-l Belu a spus că va insista în această direcție și societatea a promis că va face investiții în această bază. Practic, ei au avut o atitudine foarte confuză, în sensul că n-au dat o dată fixă de deschidere a bazei și nici măcar ieri, când au fost întrebați de presă și când am întrebat și noi nu ne-au spus, au spus doar: „Da, o să deschidem, dar nu știm când“. După miting, seara, de la o agenție de presă, am aflat că au dat un comunicat prin care au anunțat că până la sfârșitul lunii iulie vor deschide baza sportivă, vor deschide ștrandurile și părerea mea a fost că e foarte bine să auzim o astfel de promisiune, să sperăm că și-o vor respecta. Dar Agenția Națională pentru Sport nu putea să facă mai mult? Nu putea să pună presiune pe această firmă ca ștrandul să fie deschis încă de la 1 iunie, nu de la 1 august? Problema este că Agenția Națională pentru Sport a avizat un contract foarte defavorabil sportului. Astfel încât ei, câțiva dintre administratori, și-au tăiat singuri pârghiile pe care puteau să acționeze, pentru că contractul pe care ei l-au semnat practic acordă chiriașului mai multe drepturi decât proprietarului, care nu poate nici măcar să rezilieze contractul, dacă chiriașul, să zicem, face altceva. Deci vinovăția ANS este foarte mare și nici măcar în această ultimă perioadă eu n-am observat eforturi foarte serioase din partea Agenției de a îndrepta lucrurile. Cred că mass-media, publicul și organizațiile nonguvernamentale au avut un rol important, totuși, în readucerea în această direcție a bazei și a Ștrandului Tineretului, dar e tot o dovadă că doar prin consecvență și prin acțiuni insistente putem obține ceva. Ce interese se ciocnesc în jurul Ștrandului Tineretului? Interesul principal îl constituie terenul, care este de aproape 100.000 metri pătrați, într-o zonă foarte frumoasă, înconjurată de vegetație, baze sportive, Muzeul Satului, deci din punct de vedere imobiliar a fost o atracție și se pare că interesul chiriașului n-a fost în direcția bazelor sportive, ci în direcția dezvoltării imobiliare, lucru pe care contractul îl permite în mare măsură. O bază de acest gen, de agrement, poate să aducă un venit, dar probabil mult mai mic decât dacă ar fi fost concepută numai pentru venit. Noi, la Ștrandul Tineretului, avem nevoie și de o activitate pe undeva socială. Credem că un loc în care oamenii pot să se odihnească, să se recreeze, unde copiii pot să învețe să înoate, unde sportivii pot face performanță este foarte necesar pentru un oraș și poate aduce și beneficii materiale, dar nu la fel de mari ca, să zicem, o altă investiție, gen mail sau hotel. Dar acest teren a aparținut sportului și sportul, dacă pierde acest teren, nu are resurse să obțină ceva similar sau ceva care să îndeplinească această funcție în altă parte, deci este vital pentru bucureșteni, pentru sport să păstrăm acest loc. (A.S.) Radu Filipescu la Ștrandul Tineretului