Revista Căilor Ferate, 1969 (Anul 17, nr. 1-12)

1969-07-01 / nr. 7

348 REVISTA CAILOR FERATE, nr. 7 — 1969 „Vocația internațională a căilor ferate“ — prezen­tată atît de limpede de d-l Louis Armand, membru al Academiei franceze și secretar general al U.I.C., într-un articol scris pentru revista noastră [1] — a impus încă de la începuturile drumurilor de fier europene realizarea de legături interstatale, sub toate formele : asociații, uniuni, comitete, conferințe, orga­nizații, convenții, congrese, regulamente etc. Așa a apărut „Grupul căilor ferate ale Prusiei“, care a luat ființă în anul 1846 la Berlin și care, în scurt timp, și-a extins activitatea asupra rețelelor feroviare din toate țările de limbă germană de atunci, ducînd la crearea organizației „Verein Mitteleuropäischer Eisenbahnverwaltungen“. Nu după multă vreme, în aceasta au intrat și țările limitrofe [2]. Au apărut apoi, cu diferite scopuri : „Conferința crariilor“ (1872), „Unitatea tehnică a căilor ferate“ (Berna, 1882), A.I.C.C.F. (Bruxelles, 1885), „Convenția CIM“ (Berna, 1890), „Comitetul internațional al trans­porturilor“ (CIT, 1902) etc. La multe din aceste organizații a participat de la început și calea noastră ferată. De exemplu, în anul 1931 [3], Căile ferate române aveau legături strînse cu „Asociația internațională a Congresului căilor ferate“ (A.I.C.C.F.), cu „Oficiul central al trans­porturilor internaționale pe calea ferată“ (O.C.T.I.), cu „Secția de comunicații și tranzit a Societății Na­țiunilor“, prin subcomitetul de căi ferate al comi­siei consultative, cu „Uniunea internațională a căilor ferate“ (U.I.C.) etc. Este bine să se știe că organizația U.I.C. a luat naștere datorită inițiativei unui român Al. Perie­țeanu, care a luat parte la lucrările conferinței eco­nomice europene ținute la „Porto Rose“, în octombrie 1921. „Porto Rose“ sau „Portorose“ — înainte de 1919 în Austro-Ungaria, după 1945 în Iugoslavia iar în in­terval în Italia — era malul unui golf mărgi­nit de vîrful Salvore și de promontoriul Pirano (vezi harta). Pe mare, distanța dintre Trieste și Portorose este doar de circa 22 km. Pe vremea conferinței din 1921, Al. Periețeanu era cunoscut ca un specialist de deosebită competență tehnică și administrativă. Director al mișcării din 1914, el a studiat, proiectat și construit, incepînd din anul 1913, cînd era subdirector, triajele din Chitila și Ploiești, care au făcut față cerințelor zeci de ani, în forma inițială (prin 1930, triajul Chitila putea pre­lucra pînă la 4 500 pag./zi) , a contribuit și la rea­lizarea unui proiect al noii Gări de nord (fig. 3) care ar fi urmat să fie construită pe malul Dîmbo­viței, ceva mai sus de Opera de astăzi [4]. Al. Periețeanu a fost de trei ori director general al Căilor ferate române : de la 1.11.1917 la 1.VIII.1918, de la 9.XI.1918 la 8.XII.1919 și trei luni în anul 1927 (6.IV—13.VIII), adică în perioade de mari di­ficultăți din istoria C.F.R. A avut, de exemplu, de făcut față situației extrem de grele create prin mă­rirea aproape la triplu a rețelei, în urma păcii de la Versailles, cînd problemele care se puneau orga­nizării și exploatării erau de o complexitate enormă. La intervenția lui Al. Periețeanu, România a fost printre primele state care au aderat la convenția de la Barcelona, din 1921, în legătură cu libertatea de tranzit. Pentru a învedera modul de gîndire al lui Perie­țeanu credem potrivit să cităm cîteva pasaje dintr-un articol al său [5] : „Tracțiunea mecanică, șina și transportul în co­mun, iată cele trei elemente cari au schimbat fața lumii. Din aceste trei elemente, cel din urmă e cel mai important și ar fi fost în stare el singur să permită un mare pas în mersul civilizației ; tracțiu­nea mecanică și șina au fost elementele cari au obli­gat sforțările individuale să se asocieze, căci pe de oparte costul ridicat al primelor instalațiuni nu permitea încercările individuale, iar uniformizarea vehiculului obligă a practica transportul în comun... Grație imposibilității de a întrebuința motorul cu abur fără șină, omenirea a fost nevoită să se unească, dar aceasta nu s’a făcut ușor. Nu numai publicul, dar nici oamenii cu inteligență și cultură Figuri din trecutul C.F.R. Alexandru Periețeanu și înființarea U.I.C. Fig. 2. Inginerul Al. Pe­riețeanu, ca director ge­neral al C.F.R.

Next