Revista construcțiilor şi meterialelor de construcții, 1958 (Anul 10, nr. 1-12)

1958-01-01 / nr. 1

Inginerul Mihail M. Rîmniceanu Ing. G. D. Roşianu Mihail Rimniceanu a fost unul dintre cei mai mari ingineri constructori de căi ferate din ţara noastră. Muncind fără preget, în tot timpul cit a fost în ser­viciul statului, el a înfăptuit o serie de linii ferate principale, la care, studiile pe teren, proiectarea, exe­cutarea lucrărilor şi — în general — rezolvarea di­feritelor probleme ce se întâlneau în timpul construc­ţiei, pot servi ca exemplu celor chemaţi să dezvolte mai departe reţeaua noastră feroviară. Rimniceanu a fost nu numai un conducător emi­nent iar activităţii inginereşti şi un profesor de mare­ valoare în învăţămîintul tehnic superior şi mediu, dar şi un amic iubit de colegii şi subalternii să, un su­flet ales, cu judecată independentă şi dreaptă, adînc devotat binelui public. Născut în 1852 şi-a făcut stu­diile liceale în Bucureşti şi tot aici a obţinut licenţa în ştiinţele fizico-matematice, fiind al cinci­lea licenţiat al Universităţii din Bucureşti (după Spiru Ha­ret care a fost al patrulea licenţiat în matematici). Rimniceanu a ocupat apoi func­ţia de profesor de matematici la Craiova, după care, a intrat în Şcoala Poduri şi Şosele din Pa­ris, pe care a terminat-o în 1879. Reîntors în ţară, în acelaşi an, şi-a început activitatea inginereas­că cu gradul de inginer ord. cl. 111-a, funcţionind pină în 1887 în Serviciul Ministerului Lucră­rilor Publice şi la Regia Mono­polurilor Statului. După acea dată şi pină în 1910, întreaga sa acti­vitate a fost consacrata Adminis­traţiei Căilor noastre ferate, unde timp de 12 ani a funcţionat ca şef şi director­­al Serviciului Lu­crărilor Noi, succedind lui Angliei Saligny, iar după aceea a îndeplinit, timp de zece ani, funcţia de subdirector general al Căilor Ferate. De aici a fost trecut ca director general al Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe apă, unde şi-a încheiat cariera. In perioada de mare activitate a Administraţiei Căi­lor Ferate, care a început în 1881, îndată după răs­cumpărarea acestora de la concesionarii străini, Mihail Rimniceanu a avut o contribuţie foarte importantă la construcţia liniilor noi de caie ferată din ţara noastră. In calitate de şef al Serviciului Lucrărilor Noi de căi ferate *) el a înfăptuit, între altele, următoarele linii ferate: Rimnicul-Vocea — Rîul Vadului, în lun­gime de 58 km ; Vaslui-Iaşi, în lungime de 68 km ; Dorohoi-Cucuteni, în lungime de 140 km ; Roşiori-A­­lexandria-Zimnicea, în lungime de 73 km ; Mogoşoaia- Gara de Est (Bucureşti), în­­lungime de 8 km. Costul construcţiei acestor linii a revenit, în me­diu, la 150 000 lei aur pentru 1 km, ceea ce reprezenta mai puţin de jumătate din costul liniilor ferate exe­cutate prin societăţile concesionare străine. Operele de seamă ale inginerului Mihail Rîmni­ceanu sînt studiile, proiectarea şi construcţia liniilor ferate, Rimnicu-Vîlcea Rîul Vadului, Vaslui-laşi şi Dorohoi-laşi. Dificultăţile întâlnite la studiul şi con­strucţia acestor linii şi modul admirabili, cum au fost ele rezolvate, au pus în evidenţă calităţile excepţionale de concepţie, construcţie şi administrare ale lui Rîm­niceanu. Nu numai că găsea soluţii fericite în toate împrejurările dificile, dar ducea spiritul de ordine pînă la detaliile de construcţie şi depunea o stăruinţă continuă pentru perfecţionarea pe care o imprima în­tregului său serviciu. , Sunt demne de relevat numeroasele planuri tip, amănunţit studiate şi îngrijit întocmite, cu toate de­taliile lor, de Serviciul Lucrărilor Noi de căi ferate condus de Mihail Rimniceanu, pentru diversele obiecte privind construcţia căilor ferate : tipuri de cale, schimbătorii, traversări, poduri şi podeţe de diferite dimensiuni, staţii, haite, clădiri de călători, magazii etc. Aceste planuri tip înlesneau, în mare măsură, întoc­mirea în scurt timp, cu toate desenele de execuţie, a proiectelor de construcţii necesare liniilor ferate ce urmau a fi reali­zate. Cea m­i importantă dintre li­niile ferate, realizate de Mihail Rîmniceanu este, însă, linia Rîm­­nicu-Vocea — Rîul Vadului, una din liniile de munte cele mai bine construite la noi în ţară, şi la a cărei Înfăptuire el a găsit un vred­nic şi capabil ajutor în persoana inginerului Gh. Panait, şeful di­viziei respective. Linia are declivităţi maxime de 10% şi raze minime de 300 m. Traseul său trece de pe un mal pe celălalt al Oltului, prin locuri gîtuite unde profilul căii a trebuit tăiat în stîncă şi linia a trebuit pusă la adăpostul torenţilor prin lucrări adecvate. Numeroase pereuri şi snfoc­a­­mente apără linia contra furiei apelor Oltului care, în acel sector, are un regim torenţial foarte pro­nunţat, nivelul apelor avînd cîte­­odată variaţii de 7 m, în 24 ore. La acest regim, linia a rezistat foarte bine în decursul vremurilor, astfel că — pînă la construcţia liniei Bumbeşti-livezeni — a repre­zentat punctul culminant al artei constructive româ­neşti în materie de căi ferate. In şedinţa Academiei Romîne din 23 martie 1904, cînd a avut loc alegerea lui Mihail Rimniceanu ca membru corespondent al acestei instituţii, Angliei Saligny, vorbind de activitatea acestuia, a arătat că el a proiectat şi construit 380 km de căi ferate şi a colaborat la construcţia altor 820 km. A menţionat apoi că, la construcţia liniei ferate Rimnicu-Vîlcea— Riul Vadului, problemele ce se puneau la fiecare pas erau foarte dificile şi cu toate acestea ele au fost rezolvate în mod magistral de Mihail Rîmniceanu. De asemenea, Saligny a adăugat că, în afară de unele memorii şi studii, Rîmniceanu nu a publicat lucrări mai importante, întrucit, inginerii noştri care s-au distins, au fost atit de mult împovăraţi în ul­timii 20 de ani, incit nu le-a mai rămas timp pentru a publica monografii despre lucrările lor, uneori atit de dificile şi interesante şi despre care s-ar putea scrie volume întregi. Aceste lucrări însă, executate in piatră şi oţel, vor fi pe veci o dovadă de capacitatea acelora care le-au conceput şi înfăptuit. Pe linia Rimnicu-Vîlcea — Riul Vadului se găsesc numeroase lucrări de artă, între care : 1. Tunelul „Cârligul mic“ de 451 m lungime (fig. 1) avînd un plan un traseu în S cu o curbă de 300 m (rază) la intrare, un aliniament de 114 m, și apoi o contracurbă la ieşire tot de 300 m rază. 2. Tunelul „Cir­igu­ mare" de 612 m lungime în aliniament şi curbă de 300 m rază . Ing. Mihail M. Rîmniceanu *) Serviciile de construcţii constituite la acea epocă în ca­drul Ministerului Lucrărilor Publice, aveau o amploare echiva­lentă cu cel puţin a unei Direcţiuni de construcţii de mai tîrziu.

Next