Revista construcțiilor şi meterialelor de construcții, 1958 (Anul 10, nr. 1-12)
1958-01-01 / nr. 1
2 INDUSTRIA CONSTRUCŢIILOR ŞI A MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII Art. I — 190. 3. Tunelul „Gura Lotrului“ de 164,50 m lungime, în aliniament. 4. Tunelul „Albioara" de 70,47 m lungime, cu curbă de 300 m rază executat pe sub şoseaua de pe Valea Oltului (fig. 2). 5. Tunelul „Cornetul“ de 33 m lungime (fig. 3). b. Tunelul nr. 6 de 18,40 m lungime, în aliniament şi curbă de 300 m rază. 7. Trei podurii definitive, peste Olt de cite 22 m lungime fiecare, dintre care cel de la Lotru ,în curbă şi cel de la Ritul Vadului compus din şapte bolţi de beton şi o travee metalică de 880m deschidere. 8. Podurile definitive de şosea de peste Olt, pentru accesul la staţiile Drăgăşani şi Jiblea (fig. 4). 9. Numeroase alte poduri şi podeţe, ziduri de sprijin,re,pereuri etc. Tunetele cele mai importante, Giuligul mic şi Cîrligul mare, se găsesc cam la 40 km de vecinul hotar al ţării noastre acolo unde Oltul se izbeşte de doi munţi, pe care ocolindu-i, formează două cotituri cu denumirile de mai sus. Linia ferată -Rîminicu-Vilcea — Rîul Vadului, la care raza minimă a traseului este de 300 m, nu ar fi putut urmări aceste două cotituri fără executarea celor două tunele. Masivele în care s-au realizat aceste tunele sînt compuse din şisturi cu planuri de alunecare înclinate. La suprafaţă însă, în regiunea capetelor tunelurilor, terenul este nisipos fără izvoare, sau argilă nisipoasă, amestecat cu firimituri de stînci şi pe alocuri presărat cu izvoare. Materialul provenit din săpăturile ambelor tunele, nefiind propriu pentru folosirea lui la executarea zidăriilor acestora, a fost întrebuinţat la terasamentele liniei, zidăriile executîndu-se din piatră brută locală cu mortar de ciment. Axele ambelor tunete fiind în curbă, pentru fixarea reperelor necesare trasării lor pe teren şi verificărilor din timpul executării, a trebuit să se efectueze triangulaţii riguros calculate la fiecare din ele. Pentru executarea tunetelor s-a aplicat metoda de lucru austriacă, cu galeria de atac la baza profilului acestora, metoda care în cazul situaţiei locale s-a soldat cu mari avantaje în ceea ce priveşte transporturile de materiale şi debleuri, scurgereaapelor din izvoare şi aerisirea interiorului tunetelor în timpul lucrului. Această metodă a permis instalarea, de la început, a unei căi ferate înguste la baza secţiunii tunelelor, care a putut fii menţinută pînă la terminarea lucrărilor şi care, acolo unde spaţiul în tunel se mărea, era dublată pentru a permite încrucişarea transporturilor. La tunelul „Cîrligul mic“ galeria de atac s-a început la 1 februarie 1898, în capătul dinspre Rîul Vadului şi la 5 martie, acelaşi an, in capătul dinspre Rîmnicu-Vîlcea, iar la 23 septembrie 1898, tunelul a fost perforat, axele celor două galerii întîlnindu-se fără nici o diferenţă, atît în plan orizontal cît și în plan vertical. Immediu, înaintarea zilnică a galeriei de atac a fost de 1,36 m de fiecare parte a tunelului. La tunelul„Cîrligul mare“ galeria de atac s-a început la 19 decembrie 1897, în capătul, dinspre Rîmnicu-Vîlcea și la 2 martie 1898 în capătul dintre Rîul Vadului, iar la 6ianuarie 1899, tunelul a fost perforat, axele celor două galerii întîlnindu-se în planul orizontal, cu o mică diferenţă care, s-a înlăturat la executarea excavaţiei întregului profil al tunelului, înaintarea zilnică medie a galeriei de atac, de fiecare parte a tunelului „Cînligul mare“ a fost de 1 m In raport cu natura terenului întîlnit pe parcursul lungimii tunetelor, s-au adoptat trei tipuri, de secţiuni pentru inelele de zidărie ale acestora şi anume : a) Secţiunea cu grosime de 0,50 m la cheie şi cu un dren de 0,10 m grosime, din patră mică, în jurul zidăriei, pentru inelele ce s-au executat cu săpătura efectuată în stîncă tare (fig. 5). b) Secţiunea de grosime de 0,80 m la cheie, cu un dren ca mai sus, adoptată la inelele executate cu săpătura efectuatăîn stîncă moale( fig. 6). c) Secţiunea de grosime de 1,00 m la cheie și un dren de 0,10 m presiune în jurul zidăriei, aplicată la inelele executate în săpătură efectuată în teren arginlonisipos (fig. 7). Fig. 2.