Revista Economică, iulie-decembrie 1980 (nr. 27-52)

1980-07-04 / nr. 27

RELAȚII FINANCIAR-VALUTARE Răspunderea pentru produse în Statele Unite ale Americii Avînd în vedere amploarea cresc urda a exportului de produse românești pe piața S.U.A., ne propunem să prezen­tăm cîteva probleme specifice privind răspunderea pentru produse pe teritoriul S.U.­A., pentru a pune astfel la în­­demîna exportatorilor români un minim de cunoștințe necesare prevenirii producerii unor daune însemnate. Conceptul de răspundere pentru produse în S.U.A. are la origine dreptul civil englez. El a evoluat însă în ultimii ani, suferind schimbări importante pentru producător sau exportator. Una din principalele schimbări a fost abaterea de la conceptul original privind relativitatea efectelor contractului numai la părțile contractante, în baza căruia cumpărătorul final putea să pretindă despăgubiri numai de la vânzătorul, de la care obținuse produsul. Acesta nu corespunde de cele mai multe ori cu producătorul, fiind un comerciant de profesie. Totodată, marfa poate trece prin mîinile mai multor comercianți (angrosiști, detailiști) îna­inte de a ajunge la consumatorul final. Deoarece această procedură a fost considerată greoaie și neechitabilă pen­tru consumator, tribunalele au aplicat un nou principiu potrivit căruia consumatorul păgubit poate să acționeze în judecată direct pe producător. In ultimii ani, această procedură a evoluat în continuare, rezultînd principiul strictei răspunderi (Strict Liability), conform căruia producătorul mărfii răspunde pentru de­fectele acesteia, chiar dacă nu i se poate imputa culpa de neglijență. Menționăm că fiind un concept de dată mai recentă, stricta răspundere nu este aplicabilă pe întreg teritoriul S.U.A., dar cele mai multe tribunale americane acceptă această teorie. In prezent, cumpărătorul dispune de trei mijloace legale de tragere la răspundere a producătorului : • Garanția (Waranty) — este de natură contractuală, întinderea obligației de garanție, ca și termenul de garan­ție se stabilesc prin contract. • Neglijența (Neglijence) — are la bază ideea de culpă. Un producător sau vînzător răspunde pentru pagubele cauzate prin neglijența sa, care constă în lipsa unei griji rezonabile în producerea sau desfacerea produsului său. Dificultatea­ pentru cumpărător constă în dovedirea negli­jenței producătorului. • Răspunderea strictă (Strict Liability) — Conform aces­tei teorii, cumpărătorul păgubit îl poate acționa pe vinză­­tor, dacă produsul vîndut este defectuos, a fost destul de periculos cînd a părăsit mîna vînzătorului și este o cauză directă a pagubei sau avariei, atunci cînd este utilizat în mod rezonabil de cumpărător. Conceptul de strictă răspundere favorizează pe benefi­ciarul sau consumatorul produsului, oricare ar fi acesta, fără a se limita doar la cel care l-a cumpărat direct de la producător, angrosist sau detailist. Prin vînzător, în viziunea teoriei strictei răspunderi se înțelege orice persoană sau societate care vinde produse, incluzînd pe producător, distribuitori, angrosiști și detai­liști. De menționat că alături de producătorul unui produs complex sunt chemați să răspundă și cei care au produs părți ori subansamble ale acestuia. Spre deosebire de teoria garanției menționată mai sus, cumpărătorul păgubit nu trebuie să dovedească încălcarea vreunei clauze contractuale privind garanția. In acest fel dispare cerința relațiilor contractuale directe dintre cum­părătorul păgubit și vînzător, vâzătorul răspunzînd chiar dacă nu a avut contract cu cumpărătorul și nu i-a oferit vreo garanție contractuală. Noul concept înlătură și cerința dovedirii de către cum­părător a neglijenței vînzătorului, prin declararea faptului că producătorul sau vînzătorul pot fi ținuți răspunzători chiar dacă au avut toată grija necesară. Prin înlăturarea obstacolelor arătate mai sus, teoria strictei răspunderi a facilitat recuperarea de către cum­părător a oricăror daune cauzate de produs și în conse­cință a contribuit la sporirea pretențiilor pentru produsele fabricate. Cîteva exemple sînt edificatoare în acest sens. Ф Intr-un recent proces­, care a avut loc în statul Illinois, operatorul unei mașini de modelat mase plastice a primit o despăgubire­ de 150 000 $ pentru pierderea unei mîini în urma unui accident de muncă. Cauza accidentului a con­­stituit-o înlocuirea defectuoasă a unui cilindru care nu era fabricat de vînzător. Hotărirea tribunalului a fost bazată pe faptul că mașina originală trebuia să fie echipată cu dispozitive de siguranță care să fi prevenit utilizarea unui component defect. Absența unui asemenea mijloc de apă­rare a făcut ca produsul să prezinte un risc potențial.­­ Intr-un alt caz, un fabricant de geamuri a fost obligat la o despăgubire de 322 000 US$, deoarece un geam de la o instalație ce lucra sub presiune ,a rănit la cap pe ope­rator.­­ Fabricantul unei prese hidraulice a fost făcut, răspun­­zător, deoarece muncitorul care lucra cu aceasta s-a accidentat mortal. Despăgubirea s-a ridicat la 1250 000 $, plus 500 000 $ plătiți soției ca despăgubiri pentru pier­derea tovarășului de viață a afecțiunii și serviciilor aces­tuia. Exemplele arătate mai sus conțin sume relativ modeste ; sume depășind un milion de dolari au devenit o obișnuință pentru anumite regiuni din S.U.A. In plus, față de despă­gubirile propriu-zise se mai pretind și sume însemnate cu titlu de cheltuieli de judecată (taxe de timbru, onorarii de avocat). Deși S.U.A. sunt cu mul­t înaintea altor state în dezvol­tarea conceptului de responsabilitate strictă, acesta cu­noaște totuși o răspîmdire tot mai largă și în alte țări, în special în Europa Occidentală. Piața comună pregătește în prezent un proiect de lege uniformă care va duce la armonizarea legislațiilor naționale privind răspunderea pentru produse în țările membre. Proiectul are la bază concepția strictei răspunderi. Produ­cătorul pîrît va putea însă obține exonerarea sau reducerea răspunderii, dacă reușește să facă dovada atitudinii culpa­bile a celui care a utilizat produsul în cauzarea pagubei. Pentru a face față daunelor pretinse de cumpărătorii pro­duselor, producătorii recurg tot mai mult la asigurarea de răspundere pentru produse. La început, societățile de asi­gurări au acceptat să emită polițe de asigurare de răspun­dere pentru produse cu prime rezonabile. După ce au su­ferit daune însemnate, societățile de asigurări au majorat substanțial primele de asigurare. Menționăm că la început nu au fost avute în vedere pierderile suferite, dar nereglementate, precum și tendința creșterii continue a despăgubirilor acordate de instanțe. Cu privire la primul aspect înfățișat, precizăm că paguba se poate concretiza după un timp uneori îndelungat față de data producerii faptei cauzatoare de prejudiciu, datorită faptului că cel păgubit se poate adresa instanței pentru despăgubiri în termenul de prescripție (6 ani), iar proce­dura în fața instanțelor este îndelungată. De exemplu, o întreprindere românească de comerț exterior a fost acțio­nată în judecată în anul 1979 pentru un prejudiciu survenit în anul 1973, procesul fiind și în prezent pe rolul instanței americane. Cuantumul primei de asigurare depinde de felul pro­duselor asigurate, calitatea și siguranța în exploatare a acestora, pericolul potențial pe care o prezintă. Sunt consi­derate ca avînd un gra­d de pericol mai ridicat mașinile și utilajele, produsele chimice, farmaceutice, autovehicu­lele, materialele sportive șa., pentru care primele de asi­gurare sînt mult mai mari. Pentru reducerea cuantumului primelor de asigurare, se preconizează mai multe căi, dintre care ne oprim asupra uneia, care ni se pare a fi cea mai avantajoasă pentru exportatorii români. Mai mulți exportatori români se pot 2

Next