Revista Economică, 1931 (Anul 33, nr. 1-52)
1931-01-03 / nr. 1
Nr. 1 — 3 Ianuarie 1931. REVISTA ECONOMICĂ 3 conform proiectului, și fără modificări nu va avea mult dorita înrâurire binefăcătoare asupra crizei economice și financiare prin care trece țara noastră. Dacă s’a procedat la reglementarea legală a dobânzilor, s’a făcut în temeiul convingerii, că ingerinţa legiuitorului în reporturile economice au putinţa de a anima, de a înviora şi normaliza pulsaţia vieţii economice. Cu un cuvânt guvernul nostru nu a acceptat teza acelora cari susţin, că ritmul economic trebuie lăsat să-şi croiască singur drumul nestânjenit de nici o ingerinţă a puterii de stat, legile economice fiind mai tari decât legile statului. Dar dacă s’a admis teza internaţionistă, trebuie să se ţină cu o reformă radicală, euragioasă şi nu cu o măsură de jumătate. Noi am susţinut şi susţinem că cheia de boltă a crizei noastre financiare — pe lângă alte multe cauze secundare — o constituie tocmai nivelul prea urcat al chiriei banilor şi credem că aici trebuie spartă uşa de ieşire din cercul viţios care ne înăduşe şi ne sugrumă. Din acest punct de vedere dobânda legală şi dobânda maximă prevăzute în proiect sunt prea urcate. Şi laicii neiniţiaţi în tainele finanţei ştiu că nici un ram de producţie nu suportă azi dobânzi mai mari de 7,8%, ba agricultura, care nu-şi încassează nici efectivele învestite, nu suportă nici aceste procente. Pentru ce atunci să se fixeze dobânda legală în 14%? şi acea maximă în 18%? Consideraţiunea care stă la baza acestei imite este acea, că nu este permis a se periclita existenţa institutelor sănătoase şi trebuie să li se dea posibilitatea unei reveniri treptate la normal. Este o argumentare destul de convingătoare, însă astfel cu 18% nu am contribuit cu nimica la ieftinirea producţiei şi la înlăturarea crizei. Dobânda normală la institutele solide şi azi este de 12%—14%. Se spune că dobânda de 18% este numai limita supremă, însă în realitate se va tinde a considera ea normală această dobândă, adecă şi ea dobândă minimă. Nu este nici logică nici justificată reglementarea dobânzilor în raport cu scontul Băncii Naţionale. Institutul nostru de emisiune are ca menire principală asigurarea stabilizării monetare, rolul ei de regulator al finanţelor noastre particulare şi publice cade pe planul al doilea. Pe de altă parte institutele noastre financiare nu se alimentează numai cu reescontul de la Banca Naţională, ba cele mai multe n’au decât o neînsemnată poziţie în raport cu disponibilităţile lor. Unele nici nu se folosesc de reescontul acordat de Banca Naţională — în lipsă de posibilităţi de plasare. Pentru ce atunci să se ia de bază la reglementarea dobânzilor scontul Băncii Naţionale? reliefându-se astfel o legătură ireală între economia noastră publică şi Institutul nostru de emisiune. Modesta noastră părere este deci că atât dobânda legală cât şi acea maximă trebuie fixată la un procent fix, independent de fluctuaţia scontului Băncii Naţionale. In concret, credem că dobânda legală trebuie stabilită la 6% cel mult la 8%, iar dobânda maximă la 10% sau cel mult 12%, urmând ca institutele sănătoase să acorde împrumuturi sigure cu 8%— 10%. După stabilizarea monetară care a eliminat riscul împrumuturilor, azi când creditele în streinătate se dau cu 3%— 5%, este un anachronism a îngădui dobânzi maxime de 18%. Nici capitalul strein nu se va feri de noi, dacă nu va putea realiza mai mare câştig de 12%, căci în acest caz, încrederea străinilor în stabilitatea stărilor noastre economice va creşte simţitor. Şi doar azi tocmai nesiguranţa este motivul principal al dobânzilor urcate şi al rezervei capitalului străin. Sunt de părere, că tocmai institutele noastre trebuiesc să dea dovadă de încrederea lor în operaţia de stabilitate monetară, ceea ce pot face numai reducând dobânzile la nivelul celor dinainte de răsboiu, sau aproape de acelea. Desigur că se vor reduce şi dobânzile la depuneri şi băncile noastre îşi vor putea uşor face socotelile lor fără nici o sguduire. Numai astfel vom ajunge prin ieftinirea producţiei la ieftinirea traiului. In momente grele cum este criza actuală agrară — trebuiesc măsuri eroice şi jertfe patriotice. Acţionarii vor consimţii bucuros la aceste jertfe reclamate