Revista Economică, 1939 (Anul 41, nr. 1-52)
1939-01-07 / nr. 1
No. 1 — 7 Ianuarie 1939. REVISTA ECONOMICĂ 3 din trecut continuele funcţiuni dintre Ministerul finanţelor şi Banca Naţională. Acestei situaţii s’a pus capăt prin înfiinţarea susnumitului minister, el lucrând în strânsă funcţionare cu Banca Naţională. Pentru a da şi în exterior un aplomb mai mare acestei colaborări, ambele organe s’au pus sub conducerea guvernatorului Băncii Naţionale. In felul acesta mâna dreaptă va şti totdeauna ce face mâna stângă... Primul avânt pe care l-a luat noul Minister al economiei naţionale, a fost în chestia combaterei scumpetei şi speculei. In campania care s’a deschis contra abuzurilor de preţ, ministerul acesta a atras în sfera acţiunei sale afară de Banca Naţională şi Ministerul de finanţe, încă şi întreg aparatul administrativ de stat şi municipal. In special la Bucureşti specula a făcut ravagii enorme, şi aici chiar şi populaţia s’a aliniat autorităţilor, formând gărzi burgheze şi comisii de anchetă, cari luau în primire aprovizionările aduse des de dimineaţă în oraş, la barierele capitalei. Campania dusă cu multă vervă, nu a avut în toate oraşele rezultate mulţumitoare, deoarece s’a dovedit că egoismul şi lipsa de solidaritate a publicului sunt mai tari ca bunele intenţii ale guvernului. Pentru ca Ministerul economiei naţionale să lucreze după cât mai multe criterii de îndrumare, s’a mai înfiinţat pentru redresarea situaţiei noastre economice aşa numitul „Consiliu Superior Economic“. Acesta nu a fost înfiinţat pentru a da soluţiuni imediate. Din contră, a dat publicităţii anumite sugestiuni, cu scopul de a întocmi un plan de refacere economică. Unele ţări au planuri de refacere pe trei, patru şi cinci ani. Nu vedem, pentruce nu s’ar putea pune şi la noi un termin oarecare pentru anumite înfăptuiri din cadrul economiei naţionale ? Ce frumos ar fi, dacă spre pildă ni-am propune (şi am şi executa) refacerea căilor noastre ferate, — să zicem — într’un restimp de cinci ani. Pentru ritmul actual de realizări, prin comparaţie cu alte ţări, terminul acesta este dintre cele mai lungi, şi, judecând după accidentele feroviare din ultimul timp, chestie dintre cele mai actuale. Gât nu s’ar putea face, cu un plan aşa de bine fixat, şi consecvent urmărit, pentru refacerea creditului în diferitele provineii ale ţării. Şi în legătura aceasta, trebue să amintim străduinţa depusă de „Solidaritatea“ băncilor noastre, în a. 1938. Deşi doleanţele noastre cu privire la o repartizare mai justă a creditelor — în temeiul jertfelor enorme aduse de băncile transilvănene în interesul ţărănimei — sunt încă tot actuale, totuşi trebue să relevăm un punct câştigat: despăgubirea bisericilor şi instituţiunilor noastre culturale pentru pagubele din conversiune. Rămâne însă şi mai departe în suspens ajutorarea cu credite corespunzătoare a băncilor transilvănene, lovite de transacţiunea lichidării datoriilor agricole şi urbane din 1934. Dintre problemele la ordinea zilei, s’a ventilat şi chestia scontului, şi nivelarea câştigului băncilor în raport cu câştigurile industriei şi comerţului. Politica de scont a Băncii Naţionale a rămas în privinţa aceasta intransigentă, şi diriguitorii economiei noastre naţionale au găsit de just, ca băncile să se mulţumească cu un câştig de 3—4°/0 pe când industria şi comerţul să câştige — în practică — nelimitat. Una dintre problemele cele mai grave, strâns legată cu chestia naţionalizării comerţului şi industriei, este pătrunderea elementului românesc în aceste compartimente ale economiei naţionale. S-au făcut unele începuturi, însă punerea în practică a normelor decretate, întâmpină mare rezistenţă în cercurile vizate. Cu numiri de muncitori simpli, manuali, şi de servitori de naţionalitate română, în întreprinderi, chestia şomerilor intelectuali români şi a naţionalizării întreprinderilor, nu e rezolvată. O naţionalizare implică în sine punerea de intelectuali de origine etnică română la poziţiile de îndrumare şi conducere. E necesară introducerea mentalităţii româneşti, nu numai a muncii manuale româneşti. De încheiere trebue să insistăm asupra faptului, că consiliile de miniştri se ocupă destul de des de problema cea mai importantă a acestei părţi de ţară, de care depinde în mod integral refacerea ei economică, şi care este creditul, însă ar fi timpul suprem, ca în afară de sugestii şi planuri, să se facă un pas înainte spre realizări palpabile. O întărire financiară masivă a institu