Revista Economică, 1939 (Anul 41, nr. 1-52)

1939-01-07 / nr. 1

No. 1 — 7 Ianuarie 1939. REVISTA ECONOMICĂ 3 din trecut continuele funcţiuni dintre Mi­nisterul finanţelor şi Banca Naţională. Acestei situaţii s’a pus capăt prin înfiin­ţarea susnumitului minister, el lucrând în strânsă funcţionare cu Banca Naţională. Pentru a da şi în exterior un aplomb mai mare acestei colaborări, ambele organe s’au pus sub conducerea guvernatorului Băncii Naţionale. In felul acesta mâna dreaptă va şti totdeauna ce face mâna stângă... Primul avânt pe care l-a luat noul Minister al economiei naţionale, a fost în chestia combaterei scumpetei şi spe­culei. In campania care s’a deschis contra abuzurilor de preţ, ministerul acesta a atras în sfera acţiunei sale afară de Banca Naţională şi Ministerul de finanţe, încă şi întreg aparatul administrativ de stat şi municipal. In special la Bucureşti spe­cula a făcut ravagii enorme, şi aici chiar şi populaţia s’a aliniat autorităţilor, for­mând gărzi burgheze şi comisii de an­chetă, cari luau în primire aprovizionă­­rile aduse des de dimineaţă în oraş, la barierele capitalei. Campania dusă cu multă vervă, nu a avut în toate oraşele rezultate mulţumitoare, deoarece s’a do­­vedit că egoismul şi lipsa de solidaritate a publicului sunt mai tari ca bunele in­tenţii ale guvernului. Pentru ca Ministerul economiei na­ţionale să lucreze după cât mai multe criterii de îndrumare, s’a mai înfiinţat pentru redresarea situaţiei noastre eco­nomice aşa numitul „Consiliu Superior Economic“. Acesta nu a fost înfiinţat pentru a da soluţiuni imediate. Din contră, a dat publicităţii anumite sugestiuni, cu scopul de a întocmi un plan de refacere eco­nomică. Unele ţări au planuri de refa­cere pe trei, patru şi cinci ani. Nu vedem, pentruce nu s’ar putea pune şi la noi un termin oare­care pentru anumite înfăp­tuiri din cadrul economiei naţionale ? Ce frumos ar fi, dacă spre pildă ni-am propune (şi am şi executa) refacerea că­ilor noastre ferate, — să zicem — într’un restimp de cinci ani. Pentru ritmul actual de realizări, prin comparaţie cu alte ţări, terminul acesta este dintre cele mai lungi, şi, judecând după accidentele feroviare din ultimul timp, chestie dintre cele mai actuale. Gât nu s’ar putea face, cu un plan aşa de bine fixat, şi consecvent urmărit, pentru refacerea creditului în diferitele provineii ale ţării. Şi în legătura aceasta, trebue să amintim străduinţa depusă de „Solidaritatea“ băncilor noastre, în a. 1938. Deşi doleanţele noastre cu privire la o repartizare mai justă a creditelor — în temeiul jertfelor enorme aduse de băn­cile transilvănene în interesul ţărănimei — sunt încă tot actuale, totuşi trebue să relevăm un punct câştigat: despăgu­birea bisericilor şi instituţiunilor noastre culturale pentru pagubele din conver­­siune. Rămâne însă şi mai departe în suspens ajutorarea cu credite corespun­­zătoare a băncilor transilvănene, lovite de transacţiunea lichidării datoriilor agri­cole şi urbane din 1934. Dintre problemele la ordinea zilei, s’a ventilat şi chestia scontului, şi nive­­larea câştigului băncilor în raport cu câ­ştigurile industriei şi comerţului. Politica de scont a Băncii Naţionale a rămas în privinţa aceasta intransigentă, şi dirigu­itorii economiei noastre naţionale au găsit de just, ca băncile să se mulţu­mească cu un câştig de 3—4°/0 pe când industria şi comerţul să câştige — în practică — nelimitat. Una dintre problemele cele mai grave, strâns legată cu chestia naţionalizării co­merţului şi industriei, este pătrunderea elementului românesc în aceste compar­timente ale economiei naţionale. S-au făcut unele începuturi, însă punerea în practică a normelor decretate, întâmpină mare rezistenţă în cercurile vizate. Cu numiri de muncitori simpli, manuali, şi de servitori de naţionalitate română, în întreprinderi, chestia şomerilor intelec­tuali români şi a naţionalizării întreprin­derilor, nu e rezolvată. O naţionalizare implică în sine punerea de intelectuali de origine etnică română la poziţiile de îndrumare şi conducere. E necesară in­troducerea mentalităţii româneşti, nu numai a muncii manuale româneşti. De încheiere trebue să insistăm asupra faptului, că consiliile de miniştri se ocupă destul de des de problema cea mai importantă a acestei părţi de ţară, de care depinde în mod integral refa­cerea ei economică, şi care este cre­ditul, însă ar fi timpul suprem, ca în afară de sugestii şi planuri, să se facă un pas înainte spre realizări palpabile. O întărire financiară masivă a institu­

Next