Revista Economică, 1940 (Anul 42, nr. 1-52)
1940-01-06 / nr. 1
Nr. 1 — 6 Ianuarie l£40 REVISTA ECONOMICA 3 Cu alte ocazii am arătat, că mai mare decât paguba materială, a fost cea morală. Mai ales după aplicarea Legii conversiunii datoriilor, prestigiul băncilor a suferit foarte mult. — Toate măsurile legislative luate, pentru refacerea acestui prestigiu compromis nu au dat rezultate satisfăcătoare. Depunătorii au rămas în cea mai mare măsură înstrăinaţi de bănci, iar acționarii păgubiți definitiv nu mai vreau să-şi plaseze avutul lor în aefii. Azi nu ar mai avea curajul cinevia de a lansa o subscripţie publică pentru sporirea capitalului unei societăţi pe acţii sau să creeze chiar o bancă nouă. Încrederea publicului în societăţile anonime peste tot a dispărut aproape cu totul. Nici înălţătorul congres de la Cluj, când după tradiţiile străvechi, Biserica românească de ambele confesiuni a venit în sprijinul cauzei drepte a băncilor noastre, nu a făcut să dispară neîncrederea. — Băncile au fost şi pe mai departe obiectul de hulă publică al unor cercuri politice, cari practicau demagogia. De ori câte ori facem comparația între trecutul şi prezentul acestor bănci româneşti, fără să vrem, ne cuprinde un sentiment de amărăciune. Atunci în vremurile atâtor umilinţe, a nesfârşitelor restrângeri şi renunţări, când ne aflam față în față cu un adversar mai puternic, care avea la îndemână, împotriva noastră, întregul aparat al statului, atunci în modesta noastră creală publică stăpânea o ierarhie solidă, rolurile erau bine definite, atribuţiile şi sferele de activitate erau cinstite, era mai multă omenie, se putea apela mai uşor la concursul obştesc. — In vremurile de libertăţi aproape nu se mai construeşte din iniţiativă particulară, ei aşa zicând toată lumea aşteaptă să facă totul statul. Azi constatăm un foarte primejdios indiferentism faţă de problemele obşteşti. Atunci rolul băncilor noastre era cu mult mai important. Un conducător de bancă prin însăşi aceasta situaţie era şi o personalitate de mare şi necontestată autoritate. A fi membru ales într’un consiliu de administraţie ori în comitetul de censori al vreunei bănci, era o cinste deosebită. Când cinevia intra în biroul unui director de bancă, pentru a solicita un împrumut, intra cu mai mult respect, de cum poţi constata azi în unele cazuri, la cel ce intră într’o biserică (Să ni se ierte comparaţia). Dar peste tot, după cum spuserăm mai sus, ierarhia socială era cu mult mai respectată în toate domeniile, de cum este ea azi. Nu plângem după acele vremuri ! Dacă reamintim acum la începutul unui Nou an unele lucruri şi dacă recapitulăm acele afirmaţiuni din diferite articole apărute în aceasta revistă, o facem cu alte intentii. Vrem să arătăm, că rolul şi rostul acestor bănci româneşti nu a fost înţeles şi nu este înţeles nici azi ! — Suntem trataţi ca simple societăţi anonime, ca şi oricare altele, şi nu se ţine socoteală de mobilizarea morală, ce a stat la baza înfiinţării acestor bănci româneşti. Noi, aceea mână de oameni, cari fiecare au câte o profesiune oarecare, colaborând cu scrisul nostru la susţinerea acestei reviste, pentru a apăra o tradiţie, de care ştim că avem trebuinţă, nu avem ambiţii personale ori scopuri egoiste, ei dorim să legăm trecutul glorios al băncilor româneşti din Ardeal, Banat şi Crişana, de un viitor mai demn, înfruntând toate dificultăţile prezentului. Simţim, că mai presus de capacitatea noastră de a purta condeiul avem autoritatea morală, de a vorbi răspicat, cu atât mai vârtos, fiindcă în coloanele acestei modeste reviste au fost criticate toate relele vierii noastre publice, toate greşelile şi defectele partidelor, şi avem azi tot dreptul, de a ne bucura de înbunătăţirile, ce s’au produs în ultimii doi ani. In pragul anului nou avem două modeste dar legitime dorinţe : să li se facă băncilor româneşti de dincoace de Carpaţi dreptate, şi în noua ordine, ce se crează în ţară pe baza constituţiei din 1938, să li se dea rolul solicitat, şi pe care-l merită în ureala social-economică a țării, VERAX.