Revista Economică, 1941 (Anul 43, nr. 1-52)

1941-01-11 / nr. 1-2

Nr. 1—2 — 11 Ianuarie 1941. REVISTA ECONOMICA 3 Este deci uşor de înţeles, că nu toţi cei cari plecau în refugiu ajungeau la locurile de adăpost. Drumurile grele şi intemperiile au cerut cu siguranţă mii de vieţi omeneşti. Dar chiar odată ajunşi la un adăpost oarecare, trebue să ne dăm seama că Românii aveau o uieaţă de iad. Ce poate face o familie într’o peşteră. Sau într’o colibă, dacă e silită să stea acolo vreme îndelungată? Deducem deci că bolile, neajunsurile igienice etc. au secerat mii de vieţi. Dacă se mai adaugă acestor nenorociri căzuţii în războaie, ne dăm seama că secole întregi neamul românesc a fost oprit în creşterea sa. Despărţirea apoi a unei părţi a Româ­nilor de restul neamului, trecând în Pe­ninsula Balcanică, a produs un gol care s-a resimţit adânc şi care a deformat cu desăvârşire numărul lor. Mai apoi când năvălirile streine au încetat, au început războaiele fratricide, luptele în contra turcilor, tătarilor, leşilor, ungurilor etc. încât o învolburare gene­rală a cuprins neamul românesc ce la însăşi naşterea sa şi până aproape în zilele noastre. De aceea nu e de mirare că creşterea ,numărului românilor s’a făcut relativ încet şi că cu timpul s’au găsit amestecate printre ei, multe din neamurile care populează astăzi Penin­sula balcanică şi Europa centrală. Orice s’ar fi întâmplat însă în de­cursul istoriei, un lucru nu poate fi de nimeni desminţit: că suntem stăpânitorii de drept ai acestui pământ, cuprins între Dunăre, Tisa, Nistru şi Marea Neagră şi nimeni prin niciun mijloc nu ne poate scoate de aci. Dacă acest adevăr nu poate fi sdrm­cinat, nu-i mai puţin ade­­vărat, că se impune ca o datorie supremă a noastră de a-l stăpâni efectiv. Când zicem efectiv, ne gândim nu numai la un stat care să cuprindă pe toţi Românii la un loc, ei ne gândim şi la eliminarea tuturor elementelor străine cari s’au ogoit cu timpul printre noi şi cari astăzi tind să ne conteste drepturile noastre. Acest deziderat just se poate înfăptui pe două căi şi anume : a) Pe baza principiilor de reorgani­zare a Europei cari tind să constituiască pretutindeni state politice având o struc­tură etnică pură şi, b) Pe baza unor măsuri pornite de la noi înşine cari să ne creieze dreptul unui spaţiu uitat indiscutabil. Primul principiu a fost ridicat de gânditorii sociologi cari vor să creeze o Europă liniştită. Intr’adevăr aşa se pro­­povădueşte astăzi cuvântul de ordine : fiecare neam la el acasă. In felul acesta nimeni nu mai poate avea vreo reven­­dicare teritorială în hotarele altuia. Dacă este aşa, urmează să facem şi noi o strângere a rândurilor, aducându-ne fraţii împrăştiaţi din atâtea regiuni în cari soarta vitregă i-a risipit. In această or­dine de idei să nu uităm că există Ro­mâni mult departe dincolo de Nistru, sate răzleţe ajungând până aproape de Harkov. Avem apoi Români în Bulgaria, Iugo­­slavia, Grecia, Albania, ba într’un număr redus chiar şi în Italia (Istria) şi Elveţia (Retoromânii). Toţi aceştia la un loc se ridică la o cifră de cel puţin trei şi ju­mătate milioane de suflete. Adăugaţi la numărul celor cari formează astăzi Statul român însemnează o populaţie de şase­­sprezece milioane locuitori. Este dela sine înţeles că în actualele hotare poli­tice ei n’ar încăpea şi este indiscutabil că trebue să ni se dea înapoi pământul care pe nedrept ni s’a luat în vara acestui an de pomină. Strânşi astfel Ro­mânii la un loc, am reprezenta o popu­laţie curată de aproape optsprezece mi­lioane. Spaţiul uitat ar fi astfel perfect justificat. Odată în posesia spaţiului nostru uitat, urmează să cucerim acest spaţiu în mod definitiv. In acest scop trebueşte pus în practică motorul măsurilor pornite din organizarea noastră spre a înlătura infil­­traţiunile străine. Statul trebue să atace această problemă din faţă şi cu deplin curaj, pornind de la principiile mai sus menţionate. Nu mai încape nicio îndoială că pentru ajungerea scopului propus, trebue să activeze în direcţiuni multiple. Cea mai evidentă şi mai principală este însă încurajarea naşterilor şi deci a că­sătoriilor. Problema s’a pus de altfel de o vreme oarecare însă nu sub aspectul ei demografie, ci mai mult sub cel fiscal, prin impunerea mai accentuată a celiba­tarilor. Această latură nu este însă partea pozitivă, căci s’a spus de atâtea ori că trebuesc în prealabil deschise tineretului surse de muncă. Până când nu există

Next