Revista Economică, 1946 (Anul 48, nr. 1-52)
1946-01-19 / nr. 1-3
Nr. 1—3 — 19 Ianuarie 1946. REVISTA ECONOMICA V 3 a Iul „art nu numai lipsită de orice şansă dar chiar periculoasă“. Fischer și Keynes, consideră că principalul defect al etalonului aur este: „lipsa de stabilitate a valorii aurului*, care nu mai este in stare să garanteze stabilitatea vieţii economice. Hopker Aschoff consideră că, etalonul aur a încetat de a mal funcţiona nu atât din căuşele Inerente sistemului, el in urma evoluţiei naturale a lucrurilor, el fiind înlocuit cu timpul cu Instrumente de schimb noul, mal perfecţionate*. El constată totodată că etalonul aur a fost părăsit din causa sacrificiilor mari pe care le cerea ţărilor... „având rolul „modest“, acela de a servl ca Instrument de schimb la soldarea balanţelor de plăţi Internaţionale neacoperite“. 2. Începuturile erisei datează dintr’o perioadă anterioară celei a mişcărilor „unilaterale* ale aurului, din anii după răsboiul mondial 1914—1918. Căuşele crisei au fost : 1. dificultăţile în care se găseau ţările beligerante chiar dela începutul războiului; 2. convertibilitatea biletelor de bancă, care a fost chiar dela început suspendată, având ea resultat dispariţia aurului din circulaţie. Resultate a fost că, chiar dacă de drept, prin lege, etalonul aur mai funcţiona, el fusese părăsit de fapt. In perioada dela 1924—29 s’a ajuns să se facă o repunere în funcţiune a etalonului aur, datorită prosperităţii economice, dar nu în forma clasică „Gold standard“, cu acoperire efectivă in aur, cu circulaţiune monetară aur şi cu obligaţia de preschimbare a monetelor hârtie; el „Gold exchange standard* — a cărui basă de acoperire este aurul şi deursele aur. Pentru acest din urmă sistem, existând obligaţia de preschimbare a băncii de emisiune, numai după aprecierea ei, neexistând circulaţie efectivă de monede aur. Noul sistem monetar era mai curând un expedient de circumstanţă, un mijloc de a ieşi din haosul monetar în care se găseau diversele ţări de pe urma evenimentelor răsboiului, el nu însemna o revenire la principiile vechi ale sistemului. „Se poate spune că crasa economică din 1929, cu repercusiunile ce Ie-a avut în domeniul ordineloi etreul atunii monetare a provocat sfârșitul etalonului aur*. Astfel în 1931, Anglia „suspendă etalonul aur, desfiinţează prin lege, convertibilitatea lirei sterline, decretează încetarea plăţilor in aur*. In 1933 o urmează Statele Unite care îşi devalorizează dolarul. Au rămas credincioase etalonului aur numai ţările din „blocul aur*: Franţa, Italia, Elveţia, Belgia şi Olanda, din numai până în 1936, când la 26 Septemvrie Franţa decretează devalorizarea francului. Lichidarea „blocului aur* Însemnează şi prăbuşirea sistemului aur. 3. In acest capitol, autorul analizează defectele etalonului aur. După concepţia metalică a monedei, funcțiunile principale ale monetei erau: 1. Instrument de schimb, moneta fiind considerată ca un „bun“ sau o „marfă*; 2. unitatea de măsură pentru evaluarea diferitelor obiecte, deci a serui ca „etalon de valori“, având ca corelare: a) teoria autoreglementării.... „cantitatea de monetă necesară trebuinţelor pieţii se menţine mereu la nivelul trebuinţelor: ea nu depăşeşte acest nivel şi nu scade pentru durată sub acest nivel*. Alte avantegii ale etalonului sunt: a) stabilitatea aurului; b) repartiţia proporţională între diferitele ţări în raport cu trebuinţele sale. Dar avantagiile arătate mai sus s-au dovedit a fi adesea desavantagii. „etalonul aur nu a funcţionat niciodată în mod mecanic şi automat în sensul mai sus arătat, iar stabilitatea preţurilor şi în special repartiţia aurului în diversele ţări, cu acest etalon monetar, după trebuințele fiecăruia, s’au dovedit a fi numai simple sup0rtţii te oretice*. ._ ........................ t 4. In acest capitol, Dl. Prof. Goroamă, analizează controversele teoriei metaliste ce stă la baza etalonului aur, care a început să fie eredicată chiar dela adaptarea lui în Anglia în 1816. Ricaedo ajunge la concluzia că şi moneta confecţionată dintr’o hârtie fără valoare dacă este emisă, pentru trebuinţele pleţii, în anumite condiţiuni poate îndeplini funcţiunea unei bune monete. N. W. Senior, 1. St. Mill explică valoarea monetei, primul, ea fiind determinată de spesele de producţie ale monetei, iar al doilea, de costul de producţie al metalului din care e confecţionată moneta. O concepţie nouă în legătură cu aceste teorii este „valoarea monetei şisă valoare muncă*. A fi autori ca Wagner, Menger şi Hefferlich, îi atribuie valorii monetei o „valoare funcţională*. Toate aceste teorii au la bază o valoare reală, aurul. Ideea unei valori imateriale la naştere mai ales datorită practicei monetare pe care a făcut-o Austria de la 1878 şi Rusia. Acestei monede fără acoperire aur, Menger îi spune „scrlpturală* (Urkundengeld) iar alţii „monetă girală" (Stralgeld). Otto Heyn găsește doi factori care îl determină valoarea acestei monete: 1. utilitatea (Br