Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1937 (Anul 4, nr. 4-6)
1937-04-01 / nr. 4
154 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE Potrivit înclinaţiei sale, aproape orice poet mai de seamă preferă să se dedice dramaturgiei sau epicei, dacă i se prezintă asemenea posibilităţi, şi mulţi scriitori iluştri nici n’au apucat să-şi publice primele lor încercări poetice. Câtă vreme, în trecut, un volum de versuri semnala pe cel ales de Muze, iar Hoffmansthal a ajuns numaidecât cunoscut şi celebru, dincolo de cercul intim al admiratorilor săi, tocmai graţie versurilor sale, astăzi, primul roman, prima dramă, poate chiar primul film, deschid cariera unui scriitor, fără ca tagma literaţilor să ajungă măcar să ia act de primele sale încercări în domeniul poeziei. Nu ignorăm că, în trecut ca şi astăzi, arta poetică a fost şi este patrimoniul celor puţini aleşi, însă cum diletantismul cel mai sălbatec nu se poate potoli nestăvilit decât în poezie, de aceea, e necesar să ne ocupăm şi de el, cu această ocazie. Indolenţa editorilor, influenţa nefastă a relaţiunilor sociale şi orgoliul diletanţilor au avut drept consecinţă faptul că poezia a decăzut în genere, cum nu se poate închipui. Orice scriitor, care posedă oarecare mijloace sau are cunoscuţi bogaţi, poate să tipărească un volum de poezii şi astfel văduveşte poezia de creditul şi de publicul ei. Silit să participe la festivaluri unde se recită versuri sau amăgit să cumpere volume de poezii din această categorie, în public se cuibăreşte convingerea că asemenea poezie nu e bună de nimic şi astfel devine sceptic şi refuză şi pe puţinii poeţi autentici, care sunt primiţi cu indiferenţă sau nu sunt nicidecum sprijiniţi de editori. Din nenorocire, printre aceşti diletanţi, se găsesc oameni cu situaţiuni foarte influente şi avuţi, posedând mijloace de constrângere, de care nu pot dispune, în mod obişnuit, scriitorii înzestraţi. La aceasta se adaugă şi lipsa de măsură cu care critica obişnueşte să judece poezia, când, pe lângă fraze goale, care nu exprimă nimic, nu se dă înapoi de la superlativele cele mai exagerate, astfel încât recenziile izvorîte din obligaţii de reciprocitate nu fac decât să provoace incertitudini. Aici rezidă tocmai primejdia ce ameninţă însăşi existenţa poeziei. Căci este firesc că, în asemenea condiţiuni şi mediu, unde judecata e lipsită de măsură şi arta nu cunoaşte legi, poezia adevărată nu poate prospera. Afară de aceasta, totdeauna şi pretutindeni, se fac numai judecăţi de valoare asupra poeziei, în loc ca ea să