Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1937 (Anul 4, nr. 4-6)

1937-05-01 / nr. 5

43° REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE Autoarea dovedeşte o excesivă prudenţă, sau poate o totală dezin­teresare faţă de orice semnificaţie, faţă de orice sinteză. The Sacred Bee pare a fi scrisă mai de­grabă de o erudită şi sigură amatoare, care iubeşte albinele, decât de cineva care e preocupat înainte de toate de sensul şi coherenţa faptelor pe care le adună. Cele câteva pagini de la mijlocul cărţii, unde se men­ţionează a se accepta interpretarea că albinele simbolizează sufle­tul omului, nu sunt de ajuns. Rolul atât de predominant al albinelor în legătură cu « băutura nemuririi », cu naşterea şi moar­tea, cu sărbătorile agricole, e un indiciu « teoretic » asupra căruia, după părerea noastră, autoarea n’a stăruit în­deajuns. Legătura dintre « taurul sacru » şi albină — legătură care se întâl­neşte în mai multe centre mediteraniene — este de asemenea insuficient tratată. Nu din punctul de vedere al informaţiei, cât mai ales în privinţa semnificaţiei pe care a avut-o această relaţie de ordin religios. Dar să nu pretindem unei cărţi ceea ce ea n’a vrut să ne ofere. The Sacred Bee, aşa cum este, cu o bogată informaţie, cu excelente reproduceri fotografice şi multe gravuri, poate fi aşezată alături de cele mai bune monografii istoric-religioase publicate în ulti­mul timp. MIRCEA ELIADE CARTEA LUI ALEXANDRU VIANU De­sigur nu o simplă întâmplare făcuse ca Alexandru Vianu să deţină în redacţia acestei reviste o rubrică de « actualităţi franceze ». Era în această alegere, o definire intelectuală. In geo­grafia culturii sale, Franţa ocupa locul prim. Şi prin problemele de care s’a ocupat, şi prin spiritul în care rezolva aceste probleme, Alexandru Vianu a fost un intelectual de disciplină franceză. Atâta cât i-a îngăduit prea scurta lui viaţă, atâta cât i-a permis activitatea lui publicistică, destul de severă pentru a nu fi prea abundentă, tânărul scriitor a dove­dit o frumoasă vocaţie de critic şi moralist. Amândouă sunt tipice îndeletniciri franceze. Prin critică nu trebue să înţelegem simple exerciţii de obser­vaţie literară, ci o disciplină de gândire, al cărei obiectiv nu este exclusiv literatura, ci viaţa, problemele ei morale, problemele de conştiinţă ale omului. Spirit grav, lipsit de frivolitate, dar nu şi de supleţe, Ale­xandru Vianu nu era în critica literară un amator de cărţi, ci un scriitor preocupat de cunoaşterea omului. Poate de aceea înclina

Next