Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1938 (Anul 5, nr. 1-3)

1938-01-01 / nr. 1

ASPECTE EPICE CONTEMPORANE 143 o dată, una e obiectivitatea tipului şi alta e răsunetul tipului în sufletul creatorului lui. Efectul cel mare produs de opera d-lui Ionel Teodoreanu asupra publicului se explică, mai înainte de toate, prin această putere de creaţie obiectivă, căci aceasta e ca­litatea adevărată a unui romancier ; celelalte sunt ingrediente. » In perspectiva unui deceniu care a trecut peste această judecată, opinia lui Ibrăileanu apare exact contrară realităţii. Din inversarea termenilor particulari, referitori la romancierul ieşan, am obţine adevărul asupra calităţii subiective a producerilor sale. Aşezân­­du-ne însă în momentul redactării acestor sentinţe critice şi ra­­portându-ne la stadiul de acum zece ani al romanului nostru, în plină creştere şi nediferenţiere, va trebui să recunoaştem că afirmaţiile lui Ibrăileanu sunt explicabile, dacă nu şi juste. D. Ionel Teodoreanu a apărut într’un moment critic de dezvoltare a ge­nului naţional, fără tradiţie, curând după primele creaţii, istori­ceşte uluitoare, ale d-lui Liviu Rebreanu. Din aparenta diversitate a tipurilor sale, critica putea deduce varietatea lor reală. De bună seamă, perfect sincer şi onest, G. Ibrăileanu a crezut în valoarea obiectivă a personajelor din « La Medeleni ». Se pare însă că ro­manele următoare ale d-lui Ionel Teodoreanu au stârnit impresii şi judecăţi limpezite, pe care criticul, susţinător al începuturilor romancierului, a avut prilejul să i le expună oral. Mărturia o găsim chiar în prefaţa penultimei lucrări a d-lui Ionel Teodoreanu, con­cepută ca o scrisoare postumă către criticul decedat. Autorul redă reproşurile amicale, rostite de patronul său. « — Domnule Teodoreanu, domnule Ionel Teodoreanu, de ce atâtea flori, atâţia zarzări, atâtea curcubee, atâtea fructe, în loc să te ocupi de oameni şi de viaţă ? Fă-mi plăcerea, domnule Teodo­reanu, şi scrie-mi un roman informativ, fără stil, fără frumuseţă, mizerabil, neglijent, în goana mare. Să pleci aşa de grăbit la scris, încât să-ţi uiţi talentul acasă. Ştii cât sunt de curios să aflu ce se mai întâmplă, ce se mai aude. Fă-mi un roman care să fie o scri­soare cu oameni şi fapte, cu « mahalagisme » adresată mie, numai pentru mine. Iţi cer acest serviciu confidenţial. Uită că eşti poet. Uită că există lectori pe care să-i seduci. Gândeşte-te numai la fiinţa mea prozaică, la bolnăvicioasa mea curiozitate, şi spune-mi repede şi de-a­ valma lucruri care să-mi aducă viaţa în odaie. Tri­mite-mi o telegramă urgentă de patru sute de pagini...»

Next