Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1938 (Anul 5, nr. 1-3)

1938-03-01 / nr. 3

654 REVISTA FUNDAȚIILOR REGALE NOTĂ LA O CARTE DE HUMOR *) Literatura de humor are un destin ciudat : pe de o parte, o mare uşurinţă de a pătrunde în public, iar pe de altă parte o grozavă dificultate de a câştiga stima intelectuală a aceluiaşi public. Citi­torul se lasă sedus, dar cu rezerva subînţeleasă că nu ia cu totul în serios acest joc. Admiraţia lui este totdeauna revocabilă în funcţie de punct de vedere. O acordă cu uşurinţă, când e vorba să se distreze, dar o retrage cu severitate, atunci când în judecata lui intervin criteriile grave. Cât despre « criterii grave », ultimul cititor, ultimul spectator le are pe ale lui. Acest refuz de a lua în serios îl măguleşte pe cititor. El îi dă posibilitatea să râdă cu condescendenţă, cu un sentiment ascuns de hatâr făcut gustului facil. Sunt oarecum satisfacţii ilicite de lectură, pe care şi le permite, cum şi-ar permite o escapadă, din care însă ştie bine că nu va ieşi compromis, pentru că şi-a luat din timp toate măsurile de respectabilitate. Această atitudine concesivă faţă de literatura de humor, au avut s-o suporte, cel puţin la începuturile lor, chiar şi cei mai mari dintre scriitorii cu vocaţie pentru comic. Succesul lor a fost rapid, dar a avut totdeauna o nuanţă pejorativă. In genere, publicul nu are stimă pentru ceea ce îl face să râdă. Caragiale nici astăzi nu a fost definitiv iertat pentru vina de a fi un satiric. Din când în când, se mai găseşte cineva care să de­clare, sub semnătură, că « O noapte furtunoasă » e un lucru ne­serios. Sub cele mai severe raţiuni critice invocate împotriva lui Caragiale, nu e dificil să descoperi, în ultimă analiză, acelaşi refuz, sau poate aceeaşi incapacitate, de a recunoaşte un mare geniu comic. Discernământul în această ordine este de altfel foarte greu. Materialul literaturii de humor pare a fi prin el însuşi inferior. Sentimentele mari au, dimpotrivă, de partea lor un prestigiu iniţial, iar o literatură de sentimente mari impune prin acest simplu fapt. Melodrama a învins totdeauna prin lipsa ei de frivolitate, prin « nobleţea » ei. Publicul face o naivă confuzie între o operă de artă şi mate­rialul ei. El atribue o superioritate de principiu subiectelor grave şi desconsideră, tot din principiu, subiectele frivole. Intre un tablou care reprezintă, de exemplu, « iubirea de mamă » şi altul care nu reprezintă decât două mere şi o sticlă cu apă, el îl va alege fără ezitare pe cel dintâi, chiar dacă ar fi isprava unui zugrav ordinar şi chiar dacă cel de al doilea ar fi o natură moartă de Cézanne. 1) Al. O. Teodoreanu: Caiet. Versuri. Fundația pentru Literatură și Artă « Regele Carol II ».

Next