Revista Fundaţiilor Regale, februarie-martie 1941 (Anul 8, nr. 2-3)

1941-02-01 / nr. 2

IDEEA DE RASA LA DOI GÂNDITORI ROMÂNI 401 un bloc omogen şi unitar, putându-se împotrivi autorităţii de stat prin folosirea sprijinului venit din afară. Lupta evreilor în vremea aceea era slujită copios de răspândirea ideilor egalitare. Democraţia şi socialismul au fost armele de care s’au folosit evreii în asaltul către cucerirea drepturilor politice. Umanita­rismul, egalitatea, libertatea, au fost exploatate de evrei în presă, susţinute de finanţele internaţionale, strecurate ca o otravă adormitoare în conducerea statului românesc. Când Mihai Eminescu spunea că « înmulţirea evreilor în ţările noastre a mers mână în mână cu reformele în sens liberal, că acestea au ajutat la înmulţirea furnicarilor» (1877), el nu făcea altceva decât să recunoască o stare de fapt. Când Vasile Conta amplifică strigătul de revoltă şi vesteşte profetic contempora­nilor săi că « noi dacă nu vom lupta contra elementului evreesc vom pieri ca naţiune », — avea în vedere predominenţa catastrofală a evreilor tocmai în nodurile vitale ale statului, în meserii, comerţ, şi în general în clasele burgheze care menţineau în vremea aceea puterea economică şi politică a societăţii. Discursul lui Vasile Conta avea să întâmpine rezistenţa bat­jocoritoare sau sceptică a lagărului junimist. Printre aceştia,­ P. P. Carp şi Titu Maiorescu erau pe primul plan. Dar nu mai puţin avea să întrunească entuziasta aderenţă a lui Vasile Pogor, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi chiar pe aceea a lui Iacob Negruzzi. Este semnificativ faptul că lupta cu junimiştii nu l-a putut urni pe Vasile Conta din convingerile sale, că în sfârşit elaborarea unei doctrine naţionaliste se începuse tocmai din acest mediu, dar împotriva principiilor pomenitei societăţi, de doi bărbaţi care aveau cea mai adâncă pregătire filosofică: Vasile Conta şi Mihai Eminescu. * * # Anul 1848 ne-a adus revoluţia politică: liberalismul, luptele dintre partidele politice, fragmentarea ţării în clase sociale în­vrăjbite, triumful materiei asupra spiritului, conflictul dintre po­litică şi cultură, triumful individului asupra statului. Anul 1849 ni l-a adus pe Mihai Eminescu: miracolul rasei, zorile reacţiunei, lupta spiritului autohton în politică, nădejdea reînvierii geniului etnic. Când gândirea scânteietoare a doctrina­rului politic începuse să se afirme, procesul revoluţionar paşoptist se desăvârşea în formele ideologiei demo-liberale. Ruptura isto­rică era definitivă. « De la anul acesta începând,­­ Românii au pierdut simţul istoric ». Iată punctul de plecare. Antiteza dramatică a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea: lupta dintre revoluţia liberală şi reacţiunea naţionalistă promovată de Mihai Eminescu. Două concepţii de viaţă deosebite; două lumi se confruntau. Ideologism 11

Next