România Liberă, februarie 1950 (Anul 8, nr. 1670-1693)

1950-02-01 / nr. 1670

PAGIMA 2-a ,ROMANIA LIBERĂ* I Cum s'au desfășurat concursurile pe Județ ale Căminelor Culturale din întreaga țără.» Ştafetele păcîi.- Un prilej de puternică afirmare a intrăfîrli dintre naţionalităţile conlocuitoare.- Calda* participare a publicului la manifestările echipelor.- Comori de artă populară repuse in valoare© C­oncursurile Intre echipele artistice ale Căminelor Culturale desfăşurate in toate capitalele de ju­deţ Duminică 29 Ianuarie, au marcat sfârşitul celei de a treia etape a întrecerii dintre Căminele Culturale. Aceste concursuri, prin aspectele lor pozitive ca şi prin învăţămintele ce le-au prilejuit, au însemnat un nou şi important pas înainte pe drumul revoluţiei cul­turale­ din ţara noastră. Din satele şi cătunele cele mai îndepărtate, zeci şi sute de mii de ţărani muncitori, au venit plini de entuziasm să prezinte tot ce aveau mai bun în reper­toriul artistic al echipelor lor, pe scenele pe care s-au desfăşurat concursurile. Un interes deosebit au stârnit concursurile Cămi­nelor Culturale atât în rândurile activiştilor cămi­nelor, cât şi în m­ijlocul populaţiei muncitoare din oraşe şi sate. ’ ’ Din cântecele, dansurile, recitările şi piesele de tea­tru prezentate de ţăranii muncitori în cadrul acestor concursuri, au reuşit puternic semnele vieţii noi ce se desvoltă astăzi în satele noastre. Un folklor nou, le­gat strâns de condiţiile de viaţă de astăzi ale ţară lu­mii muncitoare, a ieşit la lumină cu acest prilej. Conştiente de pasul uriaş pe care l-au realizat pe drumul vieţii lor noi, îndrumate şi sprijinite de Par­tid, masele de ţărani muncitori de diferite naţionali­tăţi şi-au arătat odată mai mult — cu ocazia aceste concursuri — dorinţa de a merge înainte pe acest drum, hotărîrea de a lupta împotriva exploatării chia­bureşti, de a lupta pentru pace, împotriva aţâţătorilor la război, de a lupta pentru făurirea unei vieţi noi libere şi fericite. încheind această a treia etapă a întrecerilor, acti­viştii Căminelor Culturale, vor trebui ca, sub îndru­marea Partidului, să ducă mai departe, cu elan sporit acţiunea de luminare a ţărănimii muncitoare. In ziua aceea, A­fară, în stradă, s® strânsese mul­ţime de trecători.. In aerul rece, proaspăt, vibrau cântecele trans­mise prin amplificator. Muncitorul cere­ Srist Ene Victor se opri un moment. Prin difuzorul instalat pe unul din stâlpii te­lefonici, răzbea freamătul din sală. Apoi, deodată, se făcu linişte. O voce clară transmise: — Urmează corul Căminului Cultural din Olteniţa, care va cânta „Tovarăşe, grăbeşte pasul“. Ene Victor se opri pe loc. Asculta. Vocile răsunau viu şi în inima lui. Un ropot de aplauze îl făcură să se hotăras­că. „Ia să intru şi eu“, îşi zise el. ★ In sala Liceului No. 6 de fete din Ca­pitală unde aveau loc concursurile Că­minelor Culturale din judeţul Ilfov, abia mai era loc. Se­ auzeau ca un freamăt vo­cile sutelor de oameni adunaţi să privea­scă şi să asculte desfăşurarea concursu­lui Căminelor Culturale. De pe coridorul din stânga sălii, despărţit printriun pa­ravan de lemn mai înalt cu o şchioapă decât statul omului, venea sgomotul tro­păiturilor înfundate ale echipelor car© „repetau” înainte de a Intra ji o scenă. Lângă Ene Victor şedea un om îm­brăcat într'o scurteici îmblănită, diula , şi-o ţinea pe genunchi. Zâmbea cu toată faţa, luminată de un surâs. „M-A ÎNTINERIT REPUBLICA“ De la fiecare echipă de joc, teatru sau cor, am putea reţine câteva impresii. Nu­ ne aparţin nouă.­ Sunt ale celor câteva sute de spectatori care au privit, au cân­tărit şi judecat programele ansambluri­lor artistice ale Căminelor Culturale, pe­rindate pe scenă. Multe din Căminele participante au prezentat echipe de dansuri formate din bătrâni, fată de pildă, echipa din comuna Mihai Vodă, primită cu puternice aplau­ze. Un, „brâu“ şi o „sârbă“ gie, inter­pretate dinamic, au vroit parcă să do­vedească făptui că ţăranii muncitori in vârstă nu se tem să se ia la întrecere cu cei tineri, mai ales când e vorba de ju­­cat. ...Ion Radu, sau Moş Osman, cum i se mai zice din cauza unei întâmplări de demult, e o figură pitorească. De câte ori râde, creţuri mărunte ţi fug ca nişte vălurele, spre coada ochilor. Cu echipa sa interpretează un dans local „bătrânesc”, de o frumuseţe deosebită. Bate puternic talpa d® pământ, parcă ar avea 20 de ani. — Păi cum să nu joc? spune el. Să trăiască Reublica noastră Populară, că ea m'a întinerit! UN MOŞIER EXPROPRIAT ŞI UN CHIABUR SUNT DEMASCAŢI PE SCENA O trăsătură care se cuvine sublinia­tă, in desfăşurarea concursului, este a­­ceea a talentelor ieşite din mijlocul maselor muncitoare de la sate, pe care concursul le-a relevat. Nu este vorba numai de o serie de recitatori şi solişti care au ieşit în evidenţă, dar chiar şi de «povestitori» care au creiat un fet­elor nou şi l-au prezentat pe scenă. ... Satul se numeşte Drăgănescu şi ţine de comuna Buda. înainte de refor­ma agrară din 1945, era stăpânit de un boer anume Episcopescu, pe ■ moşia că­ ■ mia trudeau din greu ţăranii munci­tori. Exproprierea nu­ însemnat insă şi sfârşitul exploatării moşiereşti. Pe pă­mântul rămas, Episcopescu şi-a făcut o «fermă» la care lucr­au oameni din sat. Aliat cu un chiabur, Vasile Reneagu, numit administrator al fermei, el con­tinua să jefuiască masele muncitoare din comună. Dar să dăm cuvântul povestitorului, tânărului Fl­orea Ungureanu, care a prins intr’o naraţiune o întâmplare pe­trecută aevea in satul său, cu aceşti doi exvloatatori. Pentru a­­ scăpa de doi ţărani1 munci­tori, reprezentanţi ai­­ ţăranilor munci­tori pe care Episcopescu şi Vasile ii u­­răsti, cei­ doi pun la cale o reclam­afie pentru furt împotriva lui Bageac şi Mar­tin. Ambii sunt acuzaţi că ar fi dosit o căruţă de ceapă a moşierului. Ex­ploatatorii îşi freacă mâinile de bucu­rie că au izbutit să se «răfuiască» cu Băgeac şi Marin. — «Ţi-a plăcut conaşule? îi zicea Vasile. "Am ara­tat eu ca să-i prindem cu mâţa in sac. — De, măi Vasile, dacă îl luăm şi pe conu Bebe, avocatul de la Bucureşti, ştie el cum să-i potcovească. Era mai bine înainte, că dacă trimetea conu Bebe un bileţel, imediat se aranja. Dar acum, nu sunt sigur. La Judecătorie e strânsă lume multă. Au venit toţi salariaţii fermei. »Judecătorul sună clopoţelul. Grefie­rul strigă și Marin, Bageac, Episcopescu, Vasile. ~­I Episcopescu ii dădu un ghiont avo­catului care repede se sculă in picioare şi începu să turuie în cuvinte de parcă vorbea păsâreşte: „jurisprudent, incul­paţii, pledorie, corp delict, ilicit, pri­vat». fisesorul popular intervine însă îm­potriva exploatatorilor, bănuind că toată povestea furtului e pusă la cale pentru, a lovi iu ţăranii muncitori ce luptă pentru drepturile lor. «Dar Gheorghe Ciurel, asesorul, un muncitor chipeş şi voinic , opri cu voce Tăioasă: — Lasă-mă cu jurisprudența dumi­tate. Mie să-mi aduci martor pe ăla care l-a văzut furând ceapă. . — Constantin Cocofană, strigă gre­fierul. Pr­ezent, răspunse Constantin. încă­ de dimineaţă ii cinstise Vasile cu o cinzeacă de ţuică la cârciuma lui Ciubotaru, ca să spuie la judecată îm­potriva lui Marin şi Bageac. A murmur­as şoapte emoţionate, de cuvinte pline de elan şi mână, drie, se răspândeşte în sala arhi­plină în care cele­­ mai bune Cămine Culturale ale judeţului Ialomiţa vor în­făţişa roadele activităţii lor. Dinspre stradă mai răzbat© un svon de fanfară, când murmurul se întrerupe şi se dă semnalul începerii concursu­lui. Pe scenă răsună refrenul cântecului „Creşte producţia“ executat de corul Căminului Cultural din comuna­­Feteşti, format atât din ţărani muncitori, cât şi din muncitori ceferişti. „Fiecare’ntrecere între sapă şi ciocan „E o lovitură dată în duşman. Două cântece sovietice ,frumos nuan­ţate s© împletesc cu , câ­teva cântece populare, urmate apoi de dansuri. „Nu-i lucru uşor să te­­ întrece cu ei“ Odată cu ultimul pas din «Ca la baltă» freamătul reînvie pentru o cli­pă. Echipa primului Cămin Cultural programat lăsase o impresie bună. — Ei, ce şti despre ceapă? îl întrebă judecătorul. — Păi, să vedeţi, dimule judecător, era într'o seară. Pe lângă mine trecea o căruţă şi în căruţă erau alde Marin şi Bageac. Se duceau să o vândă. — Cunoşti negustorul? sună pe ne­aşteptate întrebarea asesorului. In cele din urmă, Constantin se bâl­­băi ca o coţofană şi mărturisi: — Păi să vedeţi dom'te judecător, era într'o seară. Pe lângă mine trece o căruţă şi în căruţă nu era Marin şi Ba­geac, era administratorul Vasile. Se ducea cu ceapa, să o vândă lui Petre, negustorul din piaţă, înşelătoria bandiţilor exploatatori, e descoperită. Asesorii populari au isbu­­tit să descopere faţa celor doi ticăloşi: moşierul Episcopescu şi chiaburul Va­sile. Adevărata judecata începe abia a­­cum.­­ «Judecătorul sună clopoţelul: liniştea — Marin şi Bageac sunt achitate Rămâne pentru cercetări Vasile şi E°­piscopescu. Iar muncitorii strigau din sală: «Bus să-i judece pe ei ş­i-om veni şi noi mai. ■tori. Să le arătăm toate ticăloşiile!» Florin Petr­escu­ Imediat e anunţat Căminul cultural din comuna Ştefan cel Mare. Atenţia se încordează. Căminul din comuna Ştefan cel Mare e fruntaş. Are o fai­mă bine stabilită in judeţ. In paşi mărunţi, cu feţe strălucitoa­re de fericire, apar mândre patru pe­rechi de vârstnici. Sunt toţi trecuţi de 40 de ani. Dar execută jocul «Mărun­te» cu atâta dragoste şi vioiciune, încât sala isbucneşte curând în ropote de a­­plauze. Aplauzele se înteţesc după «Bătrâneasca» executată cu deosebită graţie şi o ţinută desăvârşită. Strigăturile care însoţesc ultimul lor dans sunt acoperite curând intr’un en­tuziast val de aplauze. Restul programului — bine pus , la punct — cuprinde jocuri executate de echipe de tineri, un excelent solo de frunză şi un solo de fluor.­­ «Se ţin bine cei din Ştefan cel Mare. Nu-i lucru vşor să întreci cu ei», spune îndesându-şi căciula pe cap. AUREL TELEA din echipa de jocuri a tinerilor Că­minul Cultural din corn. Valea Seacă tânărul Radu Dumitru din comuna Vlădeni. „Jocul, cântecul şi vese­­li­­a le-am aflat dealt­ea la Cămin5® După cele câteva coruri executate de corul Căminului Cultural din comuna Grindu — a cărui dirijoare, Florica Ră­­ducan e o ţărancă săracă în vârstă de 17 ani, — echipa de jocuri execută vioi, corect şi cu multă graţie o serie de dansuri româneşti, care au suferit însă din cauza unei insuficiente preocu­­pari a conducerii pentru procurarea de costume regionale. Apoi, apare pe scenă echipa vârstni­celor. Opt femei, pline de voioșie care cu­­cerește repede sala, îmbrăcate în costu­me simple locale, execută cu adevărată măestrie „Ca la Breaza“ în sunetele vioaie ale fluerului. Hora se învârteşte cu graţie şi sigu­ranţă şi cu fiecare pas fericirea de pe feţele lor devine mai evidentă. — ,,Cum să nu ne bucurăm din toată inima tovarăşe, când vedem că viaţa noastră înfloreşte din zi în zi!?‘‘, spune cu obrajii încă roşii de emoţie Stanca M. Dobre, vice-pr­eşedinta Comitetului Provizoriu şi „sufletul” echipei — aşa cum o numesc cu multă dragoste cele­­lalte femei. Şi ca o completare Filofteia Niţu ai cărei ochi păstrează încă urmele unei vieţi obidite, adaogă: — „Iaca eu. Am peste 40 de ani, dar până acu vreo câţiva ani n'am­ ştiut ce-i bucuria şi râsul pe buzele mele. M‘am trezit pe’ lume orfană şi slugă. Jocul, cântecul şi veselia le­ am aflat dea bea la Cămin. Acum pun tot sufletul în joc şi'n muncă. Că am şi eu de ce să fiu mulţumită.” Cocurile şi dansurile se împletesc in­tr’o armonie de sunete şi culori care umple sala de voioşie. Strigăturile stârnesc in sală ecouri prelungi. Acea a echipei căminului din Hori­a, „înainte, nu te’ntoarce, „înainte pentru pace, este acoperită de ropote şi ropote de aplauze. Deosebit de sensibil şi foarte just in aprecieri, publicul, — format de altfel în mare parte din participanţii la concurs — răsplăteşte după merit eforturile şi realizările echipelor, ca şi autenticitatea bucăţilor prezentate. Nu întâmplător participarea publicu­lui a fost mai mică tocmai la dansurile care, dintr'o greşită interpretare a in­structorilor, căpătaseră un aspect oare­cum artificial îndepărtat de mişcările sale originale, pierzând astfel din vioi­ciune­ şi frumuseţe. Acest lucru a fost resimţit la unele­­din dansurile executate de echipele Căminelor din Jilavele, IVir­­cea cel Bătrân, Reviga şi In ultimele două dansuri ale Căminului din Fe­teşti, cena e „ baie de lumină. Sala, o frântură de beznă prin care se ţes nevăzute pri­­virile miilor de ochi. Anghel Marin, ţăranul muncitor din satul răsărit pe o margine de Dunăre a recitat un fragment de poezie. 1140 de căminari au adus azi aici, pe scena împodobită, tot ce e mai frumos în satele lor. Cu roadele muncii dusă zi de zi, luni în şir,­­ lângă isvorul de lumină, de viaţă MARIA COCOŞ din echipa de jocuri bulgare Cămi­nul Cultural din Corbu de Sus Prin contrast, au obţinut furtunoase aplauze jocurile originale interpretate de aceleaşi echipe (exemplu „Ciulean­dra“) şi în deosebi jocul specific, lo­cul „Ca­sa Strachina” foarte frumos executat de echipa Căminului Cultural din comuna Strachina. „Aţi jucat foarte Inimos voi“ Sala fremăta de multe ore de ritmul dansurilor şi aplauzelor publicului când megafonul a anunţat echipa de ţigănci a Căminului Cultural din comuna Stra­china. încă de la ridicarea cortine! costumele autentice şi ţinuta tinerelor ţigănci a stârnit entuziasmul sălii. In sunetele calde ale unor cântece o­­riginale ţigăneşti, opt trupuri svelte şi graţioase se mişcă Intr'un ritm desă­vârşit, înzestrat­ cu un excepţional simţ al ansamblului, fiecare dintre tine­rele dansatoare execută o suită de miş­cări diferite care se împletesc în mi­nunate figuri de ansamblu. Purtându-şi cu mândrie captetele brune, ochii lor scânteiază de emoţia primei apariţii pe o­ scenă „die la oraş” şi de bucuria fap­tului că şi ele-şi pot arăta aci drago­stea de viaţă, dragostea pentru regi­mul care le-a asigurat dreptul la fe­ricire, însoţite de un nesfârşit ropot de a. plauz© şi biseri­­cele opt sătence ţi­gănci au părăsit scena printre oamenii care Ie strângeau mâinile cu sinceri­tate şi dragoste. — „Aţi jucat foarte frumos voi” s-a apropiat să le spună un pionier. Papiana Marin îşi potriveşte basmaua albă şi se uită plină de uimire la cel din jur. Parcă nu-i vine a crede că o laudă pe ea şi pe fetele care au jucat cu ea. — „Apăi, am jucat şi noi cum am putut mai bine. Da ne pare bine dacă v’a plăcut”, spune tot strângându-şi fusta înflorată. .Vorba ei se curmă repede. Alte echi­pe au apărut pe scenă. Corul comunei Vlădeni, format din peste 50 de U.T.MUşti interpretează cu multă căldură o serie de cântece populare şi muncitoreşti. Un flăcău din comuna Chioara, nu­mai zâmbet şi ochi,, strigă din toată inima nişte strigături şi joacă de unul singur de-i sfârâie călcâiele. Şi aşa, până seara târziu, cele 22 Cămine fruntaşe din judeţul Ialomiţa au arătat rând pe rând tot ce-au obţinut ele mai bun în perioada de întrecere, tot ce-au reuşit să dea mai bun, drept dovadă de dragoste pentru Republica noastră Populară care a deschis nebă­nuite perspective de cultură şi viaţă fericită oamenilor muncii. D­im­a Petrăch­escu nouă, Căminul Cultural — au venit aici. Cara­câz, Brâuieţul... Au venit tătarii din Cogealac cu leşuri, cu năframe străvezii ca un abur, cu cingători înstelate cu ar­gint. Bulgarii din Ostrov cu picioa­rele încinse cu târsâni, cu peştelci înflorite în faţă; macedonenii din Cobadin, turcii din Cocargea, găgău­­ţii din Săceie. Fetele tătăroaice au apărut acum PETRE JUGANARU echipa de jocuri a bătrânilor. Cămi­nul Cultural din corn. Bărăganu pentru prima dată pe o scenă. Fără vălul pe care-l aruncase pe faţa lor ritul musulman ca să le ferească de văzul lumii. S’au opus piuită vreme mamele. „Cum să ne lăsăm fetele cu chipurile descoperite în­ ochii oame­nilor”. Au dus multă muncă cei din conducerea Căminului Cultural și în cele din urmă tinerele tătăroaice au apărut pe scenă scâlciate in lumină. Au adus cu ele mici frânturi din co­morile artei populare tătare. Astfel a putut face Bacă Vesile, tânăra tătară din echipa de dansuri a Căminului din Bărăganul ca dan­surile populare „Cara-Caz”, „Geau­­lac’’ să fie admirate de miile de oa­meni veniţi din toate părţile jude­ţului. S’au perindat una după alta, în snopurile de lumină, mişcările când legănate şi pline, de graţie, când tu­multoase, ale dansului tânăr, frea­mătul jocului bulgăresc, armonia scăldată în văluri diafane, din dan­sul macedonean. Ele au apărut acum aici pe scenă în ziua aceasta a concursurilor din­­tre cămine, după ani de restrişte şi asuprire. Şi­­nici Mujdaba Mamut cel care joacă atât de minunat acum „zebeh­­u”­ nici Aha Denistin jucătoarea tătară din Valea Seacă nu au a se mai teme acum de „ciorbagii”, boieri turci care i-au robit în trecut, şi nici de toţi, „ciorbagiii” regimurilor burghezo-moşiereşti. Străvechile dansuri şi jocuri popu­lare au năvălit din colţul de inimă în care generaţii­lea rândul de ţă­rani muncitori le-au păstrat cu sfinţenie, şi se desfăşoară acum în toată neîntrecuta lor măestrie. Cos zurgălăi­i la api mei Abia a ciupit un pic cobzarul de coar­dă şi bătrânul de 67 de ani, Petre Ju­­gănaru din echipa de jocuri a Căminului ela Corbeşti la Nădlac, dela Magu­­licea la Socodor, dela Satu Nou la P­uliş, dela zeci şi sute de ki­lometri, nenumăraţi ţărani săraci şi mijlocaşi, tineri şi vârstnici, fete şi băieţi plini de voie bună şi entuziasm, se îndreaptă în această friguroasă dimi­neaţă de iarnă către capitala judeţului Arad. Au fost programate 29 Cămine Cultu­rale dar la concurs au venit 36, având peste 1206 participanţi. Participare ma­sivă, rod al colaborării, dintre Comi­tetele Provizorii şi organizaţiile de massă, sub permanenta îndrumare a organizaţiilor de Partid. ...Se apropie ora începerii concursului. Pe scenă se fac ultimele pregătiri. Sala e inundată de mulţimea culorilor cos­tumelor. Portul naţional al moţilor din munţii Apuseni alături de cel al ungu­rilor din Cuvin şi cel al germanilor din Sân­tana, se îmbină armonios aşa cum, mulţumită politicii Partidului şi Guver­nului nostru, armonioasă e viaţa co­mună a tuturor naţionalităţilor din ţara noastră. In primele rânduri, în partea dreaptă a sălii stă echipa de dansuri a Cămi­nului Cultural din Socodor. Iată-l un mijloc pe Puica Vasile, un tânăr plin de viaţă, fiu de ţărani săraci care în trecut muncea cu părinţii pe la curţile moşierilor. E printre cei mai activi de la Căminul Cultural. Peste câteva clipe va intra în scenă. Ochii lui fac înconju­rul sălii. Niciodată n’a fost în faţa atâtor oameni. Emoţia se citeşte pe faţa lui. ■ Trebuie ca echipa noastră să se d­a Cultural din Bărăganu a sărit de unde era aşezat şi a început să-şi fremăte opin­cile cu zurgălăi. E inima echipei de jo­curi a bătrânilor moş Jugănaru. Pe vre­­me de sloajă, pe viscol, nimic nu-i abat© din drumul spre cămin. Când îl văd ti­­nerii cum joacă se prind ș­ ei mai cu foc. — „Să ne întreacă bătrânul?” Vrea sa-i oprească nevasta. — „La vite nu dai omule?" — „Dă-le tu femee, eu am treabă I® Cămin“. Pe scenă era toată lumea a lui. A ju­cat brâul. I s’au auzit un timp zurgălăii la opinci apoi au sărit amândoi. Un lucru ştie bine: căminul lui cultu­ral trebue să iasă primul la concurs. Viaţa din jurul lui l-a trezit la viaţă pe bătrân. După ce se desprinde din joc se ală­tură unui cimpoer. Costică Rotaru din Mihai Viteazul a umplut burduful cu ră­suflarea lui. Acum­ cerne prin fluerele îngropate în pielea înegrită o doină. Moş Jugănaru se gândeşte fără voe aproape, la vremea când era slugă. Cinci boeri numără pe degetele înegrite. La toţi s muncit. Se întoarce însă repede la voia bună din jur: „Acum e de trăit. De-aş avea 20 d© ard!“ Din burduful inegrit priceputul ciric, poci alege alt cântec. Are atâtea acolo. Flăcăii bulgari se prind intriun joc voinicesc. Se ţin de brâu, se prind în braţele puternice, se poartă prin aer. Lup­­tă cu cântec. Din toate colţurile judeţului au adi® azi ţăranii muncitori la concurs tot c© e m­ai frumos în satul lor. Jocuri şi cântece alese cu grijă din comoara de nepreţuit a valorilor populare, plămădite in necazuri, nădejdi şi bucu­rii. de­-lungul secolelor. Naţionalităţile conlocuitoare de pe me­leagurile constănţene au trait azi din plin, încă o zi din viaţa lor nouă. Vîpgîfi Tiso şi la Banâeiescu şeze printre fruntaşe — spună el pile de hotărâre. Ne-am pregătit din vrem© pentru concurs şi vrem să ne întoarcem cu un premiu în sat la noi“. Nu departe de Puica Vasile stă Hrin­ges Martin, iar mai în spate, restul e­­chipei din Bontana. Discută cu alţi par­, trispanţî despre concurs, despre felul cum şi-au dus munca. Treptat discuţia ia caracterul unui­devărat schimb de experienţă. Hévízi urina din echipa de proză îş­i limba maghiară a Căminului Cultural din comuna Satu Nou e emoţionată. Cei din Satu Nou au pregătit pen­tru acest concurs o piesă de teatru scurt, luată din îndrumătorul Cultural şi tra­dusă în limba maghiară. Hévízi Irina simte o mare bucurie. Fiică a unui ţăran sărac, ea joacă de câteva luni dintr’o piesă de teatru şi azi participă la con­cursul pe judeţ. Pacea lumii o păşim cu tovarăşul Stalin In ordinea indicată de program„ echipele de coruri si dansuri" ale Căminelor Culturale se succed pe scenă. Sala răsună de cântecele rar­măneşti, maghiare şi germane. Corul din Seitin cântă în limba maghiară melodii culese din sat Corul d­in Păulis format din români şi germanii cântă în limbile celor două naţionalităţi cântece locale cu,a­lese din folclorul comunei lor. Su­netele melodiilor pline de viaţă se împletesc armonios cu entuziasmul celor din sală, care răsplătesc prin repetate aplauze eforturile depuse de echipe, pentru a se prezenta în cât mai bune condiţiuni. Cu multă dragoste este primită e­­­­chipa de dans a Căminului Cultural din Socodor, care în frumoase cos­tume locale prezintă un dans tot local, format din trei părţi: lunga, mărunţeaua şi ţigăneasca. Aplauzele celor prezenţi cu răsplătit cu ade­vărat perfecta execuţie a dansuri­­lor, într’o vie manifestaţie se trans­formă întreaga sală atunci când din piepturile celor zece echipieri nut* sună puternic: Pacea lumii o păzim Cu tovarăşa! Stalin Sute de glasuri răspund acestei chemări, exprimând hotărîrea dârză , a celor ce muncesc, de a lupta ală- *­turi de Uniunea Sovietică sub con­ducerea Marelui Stalin, pentru apărarea şi consolidarea păcii. Pe scenă vine apoi echipa de dan­suri din Păuliş, care execută un vals german, originar din comună. Apoi echipa, din Pădureni execută în pi­toreşti costume locale, dansuri ma­ghiare. Echipa de dansuri din ineu, timp de două luni s’a pregătit pentru a prezenta dansul, local, Incoana. Şi rodul muncii lor s’a văzut la acest concurs, echipa reuşind să prezinte un dans de înaltă calitate. « Stan Vladi !­ »: bătrânii au jucat ca tinerii Cum să nu ne bucuram din foaia Inima când vedem că viaţa noastră Înfloreşte din zi In zi! ★ „Acum e de trail» De-aş avea 20 de ani18! Ţărani muncitori de toate naţionalităţile joaca laolaltă ! Participanţi la concursul echipelor artistice ale Căminelor Culturale din jud. Constanţa KADAR SAIME din echipa de dansuri tătărești Căminul Cultural din com­. Basarabi. ett NICULINA BALACEANU ■a de jocuri a tinerilor Căminul­ultural din com. Corbu de Sus S BBBS

Next