Romînia Liberă, iulie 1954 (Anul 12, nr. 3030-3056)
1954-07-01 / nr. 3030
Periune wTM — Nr. 3oap Din experienţa fruntaşilor în agricultură Mai multe praşile — recolte mai mari Vom planta cartofi de vară începând din toamna anuluitrecut gospodăria noastră a fost vizitata de colectiviştii de prin împrejurimi, de muncitorii din gospodăria agricolă de stat din Borăneşti. Au venit tehnicienii de la raion, ba şi de la regiune, de la staţiunea experimentală agricolă ICAR Mărculeşti. Ce se' intimplise' ? Brigada noastră legumicolă a cultivat 25 ari de teren cu cartofi Şi n-au fost semănaţi după obiceiul din partea locului, adică primăvara, ci vara pe timpul coacerii roadelor. La început ni se părea zadarnică truda. Moş Ion Barbu zicea : dacă nu se fac bine cei de primăvară, mai iese ceva din ăştia din iulie? Dar recolta culeasă a fost atît de bogată, încît s-a dus vestea bună, nu pe jos, cum e vorba, ci călare. Şi apoi au început să se perinde tot felul de delegaţi. Un colectivist de la noi care are neamuri pe la Mărculeşti, zice că a văzut cartofii noştri puşi în vitrină la expoziţia staţiunii de acolo. Altul a recunoscut cartofii culeşi de noi la Ploeşti, la direcţia agricolă. ...3.000 kg. cartofi de pe 25 ari ! Şi unde mai pui că veneau 2—3 cartofi la un kil. Anul acesta ne pregătim să semănăm o suprafaţă m mai mare cu cartofi iarovizaţi şi plantaţi în vară. Pentru aceasta am pregătit din timp terenul. Deoarece nu am reuşit să facem ogor de toamnă l-am arat primăvara. După aceia am avut grijă să ţinem locul curat de buruieni afînîndu-i prin boronice. „ Din cartofii ce l-am recoltat anul trecut am oprit o parte pentru sămînţă — păstrindu-i bine în timpul iernii. Prin luna a aprilie am ales din nou cartofii cei mai buni. Acum cartofii sînt puşi la iarovizat, adică la încolţit. Stratul de cartofi nu este prea gros pentru ca iluminatul cartofilor să se facă tot una. La 3 zile un colectivist din brigada mea îi udă uşor cu măturică înmuiată în apă. La fiecare 7 zile întoarcem cartofii şi cu acest prilej li se rup colţii care sunt lungi şi subţiri, şi aruncăm cartofii stricaţi. Mulţi dintre cartofi au dat colţi scurţi, groşi, numai buni pentru plantat. Toţi colectiviştii şi mulţi ţărani muncitori cu gospodării individuale au văzut cu proprii ochi avantajele plantării de vară a cartofilor. In carnetul meu mai păstrez, şi acum socotelile făcute cu un brigadier dintr-o altă gospodărie colectivă, încă din această temă. Un hassmăriat cu cartofi primăvara a dat o producţie de 3.000 kg.; 25 ani semănaţi cu cartofi în timpul verii au dat aceeaşi producţie. Se zice că o metodă bună trecută prin practica proprie dă rezultate mult mai bune decît atunci cînd o aplici pentru prima dată. Aşa că îndrăznim să sperăm că la toamnă vom culege ‘20.000 kg. cartofi la hectar. MARIN CORNECIU brigadier legumicol de la gospodăria agricolă colectivă din Coşereni, raionul Urziceni La noi La Bălţaţi, comună de prin părţile Tîrgului Frumos, de vreo cîţiva ani încoace au început să vină foarte des în mijlocul ţărănimii muncitoare ingineri de la secţia agricolă a sfatului popular raional, colaboratorii de la staţiunile experimentale ICAR, tehnicieni de la SMT. Tg.-Frumos. Oameni cu dragoste pentru noi, fiecare din aceşti tovarăşi au căutat să ne arate cum trebuie să muncim pămîntul şi să întreţinem culturile pentru a scoate recolte mari. Luînd seama la cele ce spun ei, fiind de faţă la experienţele practice pe care le fac, am învăţat multe, foarte multe lucruri. Am putut bunăoară să-mi dau seama că pentru a scoate recoltă mare la prăşitoare, este bine să faci ogor toamna, să semeni în cuiburi aşezate în pătrat, dar să şi le întreţii după metode ştiinţifice. In privinţa întreţinerii porumbului, cartofului, etc. pe la noi, de regulă, lucrurile stăteau prost. Cînd culturile dădeau în trei frunze, oamenii treceau cu sapa printre ele, tăiau buruienile şi afinau ţărîna. Unii mai treceau şi a doua oară. Atunci, trăgeau muşuroaie înalte şi făceau rănitul. Dar se întîmpla foarte des ca praşila I-a să fie şi ultima ; mulţi socoteau că întreţinerea culturilor e gata odată cu prima praşilă şi nu mai dădeau pe la ogoare decît la cules. Aşa am făcut şi eu o bună bucată de vreme. Dar de cînd am prins a învăţa din cele ce spun agronomii, m-am hotărît să întreţin prăşitoarele mai temeinic, după ştiinţă. Agronomii mi-au spus că plantelor prăşitoare le trebuie nu una, ci două, trei şi chiar mai multe praşile. Asta pe de o parte ca să se înlăture buruienile şi pe de altă parte pentru ca să se distrugă scoarţa care se face vara la suprafaţa pămîntului. M-am apucat şi am făcut aşa cum m-au învăţat agronomii. Anul trecut am dat porumbului încă o praşilă peste cele obişnuite, am avut grijă să nu fac muşuroaie. A fost ceva mai mult de lucru e adevărat, dar toamna munca mi-a fost răsplătită. In timp ce oamenii ceilalţi au dus acasă de pe fiecare hectar cîte 1.400 cel mult 1.500 kg. porumb, eu am scos peste 2.000 kg. porumb la hectar. Dacă mai făceam o praşilă, sînt sigur că producţia sporea şi mai mult. In primăvară am fost chemat la consfătuirea care a avut loc la Bucureşti, unde mi s-a înmînat decoraţia Ordinul Muncii clasa a III-a. Cînd m-am întors acasă am hotărît să lucrez şi mai bine, să scot recolte şi mai mari. Astă primăvară, mi-am gunoit bine ogorul, am semănat o parte de porumb după metoda cuiburilor aşezate în pătrat. Acum de cînd s-a început întreţinerea culturilor, grija mea pentru aplicarea metodelor de muncă înaintate a crescut. Se ştie doar că de felul cum te porţi faţă de muncile din acest sezon depinde foarte mult ce culegi toamna. Am început să prăşesc porumbul. L-am prăşit pînă acum odată cu prăşitoarea şi odată cu sapa. După consfătuirea de la Bucureşti, am înţeles că sim dator să-i fac şi pe alţi ţărani muncitori din sat să aplice metodele agrotehnice înaintate. Am stat de vorbă cu Dumitru Florea, cu Anton Chicet şi cu alţii, l-am convins şi pe ei să-şi lucreze pămîntul mai acătării. Ca şi mine, ei au gunoit în primăvară ogoarele, ca şi mine au semănat în cuiburi aşezate în pătrat unele culturi, ca şi mine sînt hotărîţi să facă acum mai multe praşile la porumb, la cartofi şi la celelalte. IANCU PAL ţăran muncitor din comuna Bălţaţi, raionul Tg. Frumos, decorat cu Ordinul Muncii cl. a III-a „Iiie Constantin, preşedintele cooperativei Drăgueşti, raionul Turnu Severin, se ocupă mai mult de treburile gospodăriei sale şi nu dă cu zilele pe la cooperativă". (Din scrisoarea corespondentului voluntar VASILE ZORILA). — Ce faci Ilie ? Doar eşti preşedinte . I-a spus nevasta — Prea încâlci orariul Nici astăzi să te duci nu ţi-e aminte ^ Mă duc neapărat. Se dă salariul ! (Desen de GH. CHIRIAC) îngrijim cu rîvnă bumbacul Eu am o vorbă din bătrîni: „recolta nu este de trei ori povară, ci odată“. De vorba asta m-am ţinut totdeauna şi cînd fac o muncă la cîmp caut s-o fac după agrominim. Dacă o faci de mîntuială nici recoltă bună n-ai să culegi. Şi să vorbesc în exemple. Anul trecut am cules 170 kg. de bumbac, de pe un sfert de hectar. Obligația era numai de 134 kg. Bumbacul fiind numai de calitatea I am fost răsplătit cu 290 Iei premiu. Recolta mare care am cules-o la bumbac se datorește îngrijirilor date la timp culturilor. Astfel, am distrus scoarța pămîntului oride cîte ori s-a format, am reînsămînţat golurile, am rănit la timp şi în deosebi am prăşit de patru ori. Anul acesta, ca şi anul trecut, prăşesc bumbacul imediat după ploaie cînd apar buruieni. Păzesc ca nici un fir de iarbă să nu fie în bumbac, căci atunci mustul pămîntului este supt de buruieni, iar culturile sînt umbrite şi suferă. Prima şi a doua praşilă am şi terminat-o, acum mă pregătesc să fac şi pe a treia. Praşila întîia a mers mai uşor căci am făcut-o la 5—6 cm., cea de a doua am făcut-o puţin mai adînc. Aproape toţi ţăranii întovărăşiţi din comuna Lehliu, ca Radu P. Ilie, Gheorghe Ciocoiu sau ţărani individuali ca Sita Costache şi alţii, au şi terminat prima şi a doua praşilă, ba unii au trecut să prăşească bumbacul pentru a treia oară. Un sprijin serios l-am primit din partea tov. preşedinte al sfatului popular comunal Aurel Gheorghevici, care alături de agentul pentru cultura bumbacului şi conducerea întovărăşirii noastre agricole, ne-a îndrumat şi s-a interesat de munca noastră. Rămîne ca la toamnă rezultatele muncii noastre să fie cele aşteptate. ALEXANDRU GH. RADU ţăran întovărăşit din comuna Lehliu, regiunea București I PE LOCHIE DE LA UN CAPAT LA ALTUL AL TARII -----------------------------VECHII CETAJI DE SCAUN A MOLDOVEI In vagonul de clasa a IlI-a, cineva povesteşte în moldoveneasca aceea domolală, puţin cintetă, puţin catifelată, ca foşnetul pădurilor în care s-a născut . ,,Acea albă lucire de colo, îi cetatea Sucevei. Rod al muncii unor veacuri trecute şi prea puţin înţelepte. Oamenii care o vor fi clădit s-au dus demult pe cele meleaguri şi nimeni nu ştie cumva. fi fost, cum vor fi trăit. Dar cetatea aceasta a rămas, şi din rămînerea aceasta a ei, se desprinde chipul lui Ştefan Vodă. In acele vremuri atît de puţin înţelepte, acest voievod al Moldovei a adus înţelepciune şi cumpătare. Iar norodul i-a stat alături, găsind în înţelepciunea şi dreptatea In', alinare pentru bejenia şi obida sa". Glasul a contenit. Trenul se tîrăşte alene, ostenit parcă, de-i a lungul Sucevei spre Burdujeni. Cîmpurile de secară de un verde albăstrui, contrastează puternic cu pilcurile de copaci de pe malurile Sucevei, cu albul caselor de pe colinele vechii capitale. In cîmp, bărbaţii şi femeile s-au desdoit o clipită din şale şi cu mînia în dreptul ochilor au privit trenul care trece. O clipă doar şi apoi s-au aplecat iar pe glie. De jur împrejur e o linişte atotcuprinzătoare, linişte care veacuri de-arîndul a însoţit pe la prînzişor munca oamenilor pe cîmp. Şi pentru a mări parcă această linişte ce creşte din holde şi din oameni, undeva scîrţîie nevăzută cumpăna unei fîntîni. Cînd intrăm în Burdujeni, cu mulţimea sa de clădiri din cărămidă roşie, cu coşul înalt al unei fabrici, imagine surprinzător de nouă pe aceste vechi şi încercate meleaguri, glasul de odinioară se ridică iar, unduitor şi parcă totuşi mai aspru . ,,Au venit apoi veacuri zănatice, veacuri de cumplită asuprire şi obidă. Oamenii au prins să se bejenească, codrii s-au umplut de haiduci. Şi ţara peste care cu înţelepciune şi vitejie a domnit Ştefan Vodă, a fost scoasă la mezat cu bogăţiile şi oamenii e. Cam în vremea aceea a ieşit vorba „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor“. Pentru că fiecare domn nou, însemna noi biruri, noi cazne, mai multă sudoare şi sînge al norodului. Cetatea Sucevei o îngropaseră demult veneticii sub valuri de pămînt, dar acea amintire a lui Ştefan cel bun nu odată se arăta le popasurile drumeţilor, la munca grea a cîmpului, în vorbele trudite ale oamenilor ce se ascundeau în codri. Şi a păstrat norodul aşa, odată cu amintirea lui Ştefan Vodă, credinţa neclintită într-o dreptate ce va să vie aici, pe meleagurile Moldovei“. Cînd trenul a poposit la capătul lungului său drum, în Iţeam, glasul s-a ridicat din nou mai mîngîietor parcă : „Şi iacă, acea dreptate a venit. Iar aceia cetate a Sucevei stă astăzi mărturie unor vremi luminate şi înţelepte“... POVESTEŞTE PĂMÎNTUL De multe ori am auzit părerea de rău a unora, că zidurile nu vorbesc. Şi trebuie să mărturisesc că nu rareori am încercat în faţa unor străvechi rămăşiţe ale trecutului istoric al patriei, acelaşi nelămurit sentiment de regret. Şi iată că urcînd, ca un rezultat al îndemnului nerostit al acelui unduitor glas din vagonul de clasa a IlI-a, drumeagul ce duce la cetatea Sucevei, am aflat oameni ce ştiu să asculte şi să tălmăcească graiul zidurilor şi al pămîntului. Căci pămîntul ştie să povestească, iar oamenii care-i înţeleg graiul şi-i tălmăcesc apoi nouă, celor neştiutori, ştiu şi ei poveşti cu pasiune şi cu farmec. Aşa că întîlnirea mea cu acel cercetător al pămîntului şi a zidurilor, cunoscuţi sub numele de arheologi, avea să facă să-mi dispară regretul şi teama că ceea ce ştiu zidurile, noi nu vom şti niciodată. Era o dimineaţă senină a lui iunie, cînd în faţa mea s-au înălţat ca o plăsmuire de calcare masivele ziduri ale cetăţii. Şi am ascultat pentru prima oară minunata poveste a pămîntului, tălmăcită cu vorbe rare şi înţelepte, de unul din învăţaţii zilelor noastre. Era acel învăţat, un om mai în vîrstă la înfăţişare, dar tînăr la suflet, hîtru şi glumeţ în vorbele sale despre tovarăşii săi şi întîmplările lor, grav şi cîntărit în acele vorbe care-mi deschideau partea întîmplărilor unor vremi demult trecute... Povestea pămîntului spune de asemenea întîmplări ca aceea a asediului cetăţii Suceava şi a arderii tîrgului Sucevii de către turci, în anul 1486 al erei noastre. Căci pe platoul din faţa cetăţii stau şi astăzi, aduse la lumină de cercetători, urmele unei case arse de acel foc necruţător oara a ars şi aşezările tîrgului. Ca semn şi dovadă că povestea e adevărată, învăţaţii care cunosc graiul pămîntului au scos din acel loc o monedă bătută în împărăţia turcească la anul 1481. Dar pămîntul şi zidurile povestesc şi de vremuri mai depărtate, de care stăpînul acelui glas din vagonul de clasa a IlI-a nu avea cunoştinţă. Cetatea aceasta a Sucevei a fost ridicată ca şi acea „cetate de apus“ din cealaltă parte a tîrgului, de Petru Vodă Muşat. Vorbesc despre aceasta şi zidurile masive cu turnuri pătrate din partea de dinăuntru a cetăţii, vorbeşte despre aceasta şi pămîntul platoului din faţa cetăţii care a primit în sînul său pe oştenii şi slujitorii acelui domn şi a acelora care au venit după el. Căci cimitirul cel vechi pe care Lau găsit arheologii îşi trage vechimea din depărtarea veacului al XlV-lea şi pînăpe la anul 1530, cînd oamenii cei vii luaţi de grijile şi năcazurile vremii, au uitat de el şi de cei îngropaţi acolo. Povestesc şi zidurile povestea de necrezut a cetăţii Sucevei, care o singură dată a căzut în mîna duşmanului şi atunci nu prin nimicnicia şi laşitatea ostaşilor, ci prin haina şi trădarea boierilor. De jur împrejurul zidurilor străvechi ale lui petru Vodă Muşat s-au ridicat cu turnuri înalte, cu tărie de cremene, zidurile oştenilor lui Ştefan cel Mare; împotriva acestor ziduri s-a pornit cu furie Mahomed al II-lea şi nu le-a putut fringe; în grosimea lor au bătut tunurile şleahticilor îngîmfaţi şi de pe meterezele lor răzeşii moldoveni şi-au rîs de aşa încercare deşartă; dintre zidurile acestea a fugit Petru Rareş, voievodul trădat de boieri, care au dat cetatea pe mîna sultanului Soliman Magnificul, care a prădat-o şi stricat-o. Şi iată, a prins glas şi o piatră ascunsă între ziduri, pe care cei din vechime o numeau pisarie şi pe care, se poate citi că în anul 1550 Ilieş Vodă a refăcut cetatea distrusă de turci. Vorbesc zidurile acestea care şase veacuri au stat în picioare, martori nepărtinitori ai unor vremi trecute şi de încercarea lui Dumitraşcu Vodă Cantacuzino de a dărîma în anul 1675, la porunca stăpînilor săi din Stambul, cetatea Sucevei Pînă azi se pot vedea la baza zidurilor găurile făcute de acei meşteri încercaţi ai turcilor, pentru a preface cetatea în pulbere. Dar zidurile lu' Ştefan Vodă şi-au rîs de el şi nu s-au surpat. Au rămas mai departe, îngropate sub valuri de pămînt, aşteptînd vremea cînd odată cu ele vor fi dezgropate şi poveştile de demult despre vitejia oştenilor şi răzeşilor lui Ştefan Vodă. Acel Învăţat care mi-a tălmăcit într-o luminoasă zi de iunie toate acestea şi altele, avea a povesti încă multe. M-a arătat însă cuprinzînd cu o mişcare largă a braţului întreaga Vale a Sucevei, rostind cuvinte puţine şi cu o neaşteptată gravitate, că toate acestea el nu le-ar fi putut tălmăci din graiul pămîntului şi al zidurilor, că el însuşi nu le-ar fi cunoscut, dacă în ţară nu s-ar fi aşezat rînduirea, cea nouă a poporului. CIND TAC CLOPOTELE Nu odată am ascultat in oraşele străvechi, în ceasurile de amurg, glasul tînguitor al clopotelor. E în tînguirea aceasta a lor ceva straniu care-ţi aminteşte de vremuri vechi pe care nu le-ai cunoscut niciodată dar pe care chemarea clopotelor peste dealuri şi cîmpii ţi le înfăţişează. Atunci cînd clopotele au tăcut, se aşterne peste oraşe şi cîmpuri, peste dealuri şi peste sate, o linişte calmă, proprie numai înserării în oraşele vechi pitite pe după copaci. In acest tîrg al Sucevei însă, cîntul tînguitor al clopotelor celor 17 biserici, din care nu puţine îşi pierd obîrşiia în negura vremii, capătă o semnificaţie deosebită. Vor fi fost poate unele aceleaşi care au jelit acum 450 de ani cu glas tînguitor moartea lui Ştefan Vodă cel Mare. Cine ştie ? Dar astăzi liniştea care sute de ani a cuprins tîrgul Sucevei şi mulţimea satelor de primprejur atunci cînd clopotele au făcut, e o altfel de linişte, o linişte încordată, plină de aşteptare. Şi în această linişte pe care în casă şi pe străzi, pe uliţele satelor şi în sălile bibliotecilor oamenii par s-o asculte, zbucneşte de astădată un alt glas decît acela al vechilor clopote. E glas omenesc acesta, care face să se bulucească pe uliţe în jurul difuzoarelor, mulţime de oameni: „Vorbeşte centrul de radioficare Suceava". E greu de închipuit ce deosebit de mare lucru a fost pentru oamenii acestor aşezări de demult glasul acesta omenesc ce aleargă prin fire. Cînd în Pătrăuţi, sat vechi, aşezat la o bună fugă de cal departe de Suceava a răsunat pentru prima oară glasul acelui crainic al zilelor noastre, ■ oameni au lăcrămat şi s-au îmbrăţişat. Şi de atunci glasul care aleargă pe fire întrerupe mereu în acelaşi ceas, liniştea pe carea lăsat-o în urmă tînguirea clopotelor: „Vorbeşte centrul de radioficare Suceava“. Pe străzile oraşului, pe uliţele satelor, oamenii zîmbesc cald, gîndiind la înnoirea vremurilor şi a vieţii. ★ Sute şi sute de ani la rînd omenirea a clădit pe ruine. Pe ruinele războiului sau ale vremii. Şi iată că astăzi în acel depărtat şi vechi tîrg al Sucevei, pe drumurile căruia au umblat din timpuri bătrîne neguţători şi ostaşi, răzeşi şi domni, oamenii zilelor noastre au prins să clădească noi aşezări. Au săpat un loc larg pentru temelia unei case arătoase a meşteşugarilor uniţi în muncă. Şi au găsit acolo sub pămînt, ziduri străvechi. Au săpat dincoace şi au găsit un cuptor de arsoale, din vremea cînd domnitorii Moldovei mîncau din talere de argint. Alături au găsit un bordei care se poate să fi fost al olarului de demult. Atunci a zîmbit a glumă acel prieten al meu, cunoscător în tainele zidurilor şi pămîntului. „Oriunde ai săpa în acest oraş de azi al Sucevei — mi-a arătat el ..— nu se poate să nu găseşti mărturie a vieţii de demult. Căci oamenii de atunci au zidit temeinic şi pentru multe veacuri". Pentru multă vreme au hotărît şi constructorii acelei aşezări a meşteşugarilor uniţi să ridice zidurile lor noi, închizînd la temelia lor acea construcţie străveche, martor încercat al unor vremi ce s-au dus şi al celor ce au venit, mereu mai luminoase, mai limpezi, mai bune. Martori ai înnoirii Sucevei stau însă astăzi şi altele. Casele cele noi de pe uliţa Armenească şi celelalte de pe Zampa din apropierea vechii mînăstiri armeneşti. Stau martori şi oamenii care primind de la înaintaşii lor vechile legende ale domniei Moldovei şi amintirile despre Ştefan cel Mare de care pomenea în vagonul de clasa a IlI-a glasul acelui unchiaş necunoscut,şi-au făurit în numai un deceniu o viaţă plină de lumină pe acele locuri ale fostei cetăţi de scaun a Moldovei. Stă mărturie pentru înnoirea vieţii şi a locurilor Viorel Barbu, care nu cu multă vreme în urmă dintr-un neştiutor flăcău de ţară a ajuns cunoscător al acelor taine care fac să alerge pe fire glasul crainicului pînă spre Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei. Stau mărturie pentru această înnoire oraşul întreg, satele şi tîrgurile, dealurile şi văile, holdele şi pădurile. In zori cînd răsare de după cetate soarele, în amurg cînd au făcut clopotele, acelaşi suflu de viaţă nouă luminează feţele oamenilor şi dă o altă înfăţişare lucrurilor. Intîlnirea cu GRIGORESCU N-am crezut niciodată că poţi intilni aiurea oameni pe care nu iai văzut pînă atunci altfel decît pe pînză în galeria de tablouri. Şi totuşi, urcînd de La Schela spre Sf. Ilie m-am întîlnit faţă în faţă cu „ciobăna- lui“ lui Grigorescu. In picioare, pe un tăpşan cu iarbă grasă, cu traiste atîrnată de gît, zicea oilor şi necuprinsului din fluier. Să tot fi avut vreo 16 ani acel băieţandru în bandă cusută cu fir, care în preajma locurilor unei vechi mînăstiri avea să-mi lege pentru totdeauna printr-o curioasă asociaţie de idei, tabloul lui Grigorescu de viaţa nouă ce creşte pe locurile peste care a stăpînit acum aproape cinci sute de ani un mare voievod al Moldovei. Căci era acel ciobănaş, coborît parcă din rama aurită a tabloului lu' Grigorescu, membru al gospodăriei colective „Drum Nou“ din Şcheia şi păzea pe acel tăpşan oile gospodăriei. Cu semeţie mi-a vorbit el, vîrîndu-şi fluierul în traista cea largă, despre bogăţiile gospodăriei şi despre bucuriile oamenilor ei. Era zgîrcit la vorbă ciobănaşul şi darnic din fluier. Nu zicea din el doine — „acelea-s de jale" mi s-a spovedit el apoi — ci cîntece noi, de bucurie din care unele, aşa cum cu greu am putut afla, erau născocirile lui proprii din ceasurile de linişte de pe la amiezi. Pe acel drumeag îngust ce duce de La Şcheia la Sf. Ilie mi-a fost dat să-mi amintesc şi de o veche cunoştinţă pe care o întîlnisem cîndva în muzeul de la Suceava. E legată şi ea de vremuri noi, deşi este una din primele unelte ale omului. Privind la munca cu prăşitoarea a lui Constantin Sologiuc din aceeaşi gospodărie colectivă a Scheii, mi-am amintit de plugul şi sapa de lemn, păstrate cu grijă în muzeul de care am pomenit. Acum 10 ani oamenii din Scheia ca şi cei de pe întreg cuprinsul ţării, au trecut hotarul acelor veacuri de care cu atîta limpezime aminteşte drumeţului prin tocurile vechii cetăţi de scaun, plugul de lemn. De cealaltă parte a acestui hotar se află tractorul care brăzdează azi cîmpurile de pe malurile Sucevei, expresie a voinţei de belşug a oamenilor, simbol al luptelor pentru un nou rod al pămîntului. * Miron Costin, cronicarul, a scris cîndva plin de o amară tristeţe: „nu sînt vremile sub om, ci bietul om sub vremi". Gîndind însă în ceasurile de linişte ale Sucevei La toate cîte le-am văzut şi auzit pe aceste meleaguri, n-am putut să nu zîmbesc de acea deşartă tristeţe a vestitului cărturar moldovean. Fiindcă oamenii zilelor noastre — şi ei se află şi pe locurile vechii cetăţi de scaun a Moldovei, — nu odată au luat-o înaintea vremii şi vremea se supune lor ca unor stăpîni şi domni ai vieţii, ai acelei vieţi luminate şi înţelepte, de care vorbea în moldoveneasca aceea domoală, puţin cîntată, puţin catifelată, un bătrîn într-un vagon de clasa a IlI-a. M. PIRVULESCU kominia liberă Eclipsa de soare de ieri „Eclipsa de soare a început !“ In acelaşi moment, în toate colţurile ţării, sute de mii de oameni îşi îndreaptă privirile spre cer. Anghel Costache, colectivistul din Fundulea, a apucat încă poveştile despre soarele „mîncat de vîrcolaci". Acum însă el cunoaşte adevărul şi — prin geamul afumat pe care şi l-a pregătit — priveşte curios soarele căruia umbra lunii a şi început să-i răpească din strălucire. Alături de el urmăresc eclipsa de soare tinerele Lica Dinescu şi Leana Stan, membre şi ele în gospodăria colectivă ,,Gh. Doja“ din comuna Fundulea, raionul Brănești. Plenara a II-a a Uniunii arhitecţilor din R.P.R. In zilele de 2, 3 şi 4 iulie va avea loc în aula Bibliotecii centrale universitare din Calea Victoriei nr. 88, premra a II-a a Uniunii arhitecţilor din R.P.R. Plenara va avea tema „Locuinţe în clădiri cu puţine etaje". In ziua de 28 iunie a fost deschisă la Casa arhitectului din str. Episcopiei nr. 9 o expoziţie cu o temă asemănătoare care cuprinde planuri, fotografii şi exponate. (Agerpres) Problemele dramaturgiei cinematografice Miercuri în sala Bibliotecii Centrale Universitare s-au încheiat lucrările plenarei Uniunii Scriitorilor din R.P.R., cu privire la problemele dramaturgiei cinematografice. In cea de a doua zi a şedinţei au luat cuvîntul Mihail Beniuc, Silvian Iosifescu, V. Ein, Galan, N. Moraru, Mihail Novicov, Mihail Davidoglu şi alţii, care au dezbătut probleme legate de creaţia literară cinematografică, de posibilitatea unei colaborări rodnice între scriitori şi specialişti pe tărîmul cinematografiei. Tov. Nicolae Bellu, locţiitor al ministrului Culturii, a arătat, printre altele, lipsurile care au existat în munca Direcţiei generale a cinematografiei, în domeniul scenariului de film Tov. Traian Şelmaru, secretar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., a vorbit despre multiplele probleme pe care dramaturgia cinematografică le pune în faţa scriitorilor, subliniind că pe viitor problema scenariului de film va trebui să se bucure de o atenţie deosebită în munca Uniunii Scriitorilor. Cuvîntul de închidere a lucrărilor a fost rostit de scriitorul Geo Bogza. Pass. So Acţiunile ilegale ale aviaţiei S. U. A. în apele mărilor din Extremul Orient şi ale Pacificului VLADIVOSTOK 30 (Agerpres), TASS transmite : In urma răpirii de către forţele militare ale S.U.A. a petrolierului sovietic ,,Tuapse“ în regiunea insulei Taiwan, la Vladivostok se acordă atenţie faptului că avioane militare americane efectuează sistematic de multă vreme zboruri deasupra vapoarelor comerciale sovietice care navighează în apele mărilor din Extremul Orient şi ale Pacificului şi, în special, în regiunea insulei Taiwan. Aceste avioane apar în zbor razant la o distanţă ce prezintă pericol pentru vasele sovietice, planează de cîteva ori deasupra vaselor şi uneori se rotesc deasupra lor timp de o oră. Astfel, la 19 mai, ora 14:10 în apele de la sud de insula Taiwan în punctul avînd coordonatele 19010’ latitudine nordică şi U9°52’ longitudine estică, un avion militar american s-a rotit de cîteva ori în zbor razant deasupra vasului sovietic ’„Kameneț-Podolsk" care se îndrepta din Singapore spre portul Dalnîi. La 20 mai, deasupra aceluiași vas, un avion american s-a rotit de cîteva ori în punctul a- Vînd coordonatele 22,10S’ latitudine nord'că şi 123021’ longitudine estică. La 14 iunie, la 70 mile sud-est de insula Taiwan, în punctul ■avînd coordonatele 21° 16’ latitudine nord'că şi 121°44’ longitudine estică, două avioane militare americane zburînd la o înălţime de 60—400 m, s-au rotit timp de o oră deasupra vasului sovietic ,,Kutuzov" care se îndrepta din Odessa spre portul Nahodka. La 16 iunie, ora 18.57 minute la 90 mila est de insula Taiwan, în punctul avînd coordonatele 25000’ latitudine nordică și 123049* longitudine estică, un avion militar american a trecut un zbor razant deasupra vasului sovietic „Kemerovo“ care se îndrepta din Singapore spre Sinkang. La 24 iunie, ora 10,50 minute în regiunea insulei Taiwan, în punctul avînd coordonatele 24°28’ latitudine nordică și 127°05* longitudine estică, un avion militar american s-a rotit de cîteva ori în zbor razant deasupra petrolierului sovietic „Apşeron“ Asemenea acţiuni ale avioanelor militare americane reprezintă o încălcare flagrantă a libertăţii navigaţiei în larg şi dovedesc dispreţul total al autorităţilor militare ale S.U.A. faţă de normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Totodată, aceste acţiuni servesc în mod incontestabil ca sursă de informare cu caracter de spionaj despre vasele sovietice care navighează în regiunea insulei Taiwan ; asemenea informaţii cu caracter de spionaj, servesc scopului de a organiza tot felul de provocări împotriva vaselor sovietice care navighează în larg, de felul provocării săvîrşite faţă de sus-menţionatul petrolier sovietic ,,Tuapse“. Acţiunile ilegale ale avioanelor militare americane sînt condamnate la Vladivostok în unanimitate. Conferinţa de la Washington nu a putut înlătura contradicţiile anglo-americane Comentariile presei occidentale WASHINGTON '30 (Agerpres). — Comunicatul final dat publicităţii la sfîrşitul convorbirilor anglo-americane de la Washington continuă să fie comentat pe larg de corespondenţii de presă din Occident, care nu-şi ascund dezamăgirea faţă de netrăznicia rezultatelor obţinute. „Rezultatele concrete şi reale ale conferinţei, scrie Robert Mangin, corespondentul din Washington al agenţiei France Presse, sînt foarte mici" Discuţiile purtate în problema care a determinat cele mai puternice divergenţe — Asia de sud-est —nu au putut înlătura contradicţiile evidente dintre politica celor două state. In ceea ce priveşte problema reînarmării Germaniei occidentale, Mangin subliniază temerile guvernului britanic faţă de o acţiune „precipitată“ a guvernului american în eventualitatea respingerii de către Franţa a tratatului comunităţii defensive europene. Majoritatea ziarelor din Occident împărtăşesc sentimentele de pesimism şi neîncredere faţă de rezultatele obţinute şi faţă de posibilitatea „atenuării“ divergenţelor anglo-americane. Ziarul „New York Times“ constată că în comunicatul final „nu se vorbeşte nimic despre problemele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord sau asupra cărora părerile britanice şi americane sînt cu totul opuse“. Referindu-se la propunerile lui Eden în privinţa organizării securităţii în Asia de sud-est, ziarul scrie : „Englezii au lăsat să se înţeleagă limpede că ei nu renunţă la proiectul lor şi că el poate fi înfăptuit chiar dacă Statele Unite vor refuza să adere direct la acest plan“. Referindu-se la poziţia Angliei la Geneva în privinţa unei reglementări satisfăcătoare a războiului din Indochina, ziarul subliniază că „oficialităţile americane manifestă pesimism şi repetă mereu că condiţiile încheierii păcii pot fi de asemenea natură încît Washingtonul nu va putea nicidecum să le aprobe“. Presa franceză se ocupă pe larg de declaraţia anglo-americană, scoţînd în special în evidenţă „cererea abia deghizată“ adresată Franţei cu privire la ratificarea tratatului armatei europene. Ziarul „Le Monde“ subliniază că tratativele de la Washington reprezintă o nouă presiune asupra Franţei. Arătînd că S.U.A. şi Anglia au încheiat un acord în problema armatei europene „pe spatele Franţei“, ziarul scrie că „noua presiune anglo-saxonă este menită să limiteze în mod practic libertatea de acţiune de care se bucură în teorie şeful guvernului francez”. După părerea ziarului ,,Les Echos“, „existenţa divergenţelor de neînvins şi-a găsit expresia în formulările confuze cuprinse în comunicatul final", iar ziarul „Libération“ subliniază că acest comunicat „nu face decît să reafirme acordul dintre cele două guverne în probleme care niciodată nu au dus la litigii serioase între ele. Documentul de la Washington lasă însă în mod cert în umbră problemele litigioase care au figurat pe ordinea de zi şi care au determinat necesitatea convocării conferinţei dintre Churchill şi Eden, pe de o parte, şi Eisenhower şi Dulles, pe de altă parte“. Deschiderea celei de a 18-a sesiuni a Consiliului Economic şi Social al O. N. U. GENEVA 30 (Agerpres). — TASS trails, unite. La 29 iunie s-a deschis la Geneva cea de a 18-a sesiune a Consiliului Economic şi Social al O.N.U. Sesiunea a fost deschisă de preşedintele Consiliului, Juan Cooke (Argentina). A luat apoi cuvîntul P. N. Kumîkin, reprezentantul U.R.S.S. Delegaţia U.R.S.S., a spus el, consideră necesar să atragă atenţia asupra situaţiei anormale că în Consiliul Economic şi Social al O.N.U. nu este încă reprezentată o mare putere, unul dintre cele mai mari state din Asia — Republica Populară Chineză. Declar acest lucru, a continuat Kumîkin, luînd în considerare faptul că reprezentantul legal al Chinei nu poate fi decît un reprezentant numit , de Guvernul Central Popular al Republicii Populare Chineze. Trebuie subliniat că de data aceasta nimeni nu a sprijinit pe gomindanist, care a încercat să găsească „argumente" în favoarea participării sale la sesiune. După cum se vede participanţii la sesiune, întruniţi în oraşul unde în prezent la conferinţa de la Geneva răsună puternic glasul reprezentantului Republicii Populare Chineze, au înțeles în modul cuvenit situația lucrurilor.