Romînia Liberă, iulie 1954 (Anul 12, nr. 3030-3056)

1954-07-01 / nr. 3030

Pe­­riune wTM — Nr. 3oap Din experienţa fruntaşilor în agricultură Mai multe praşile — recolte mai mari Vom planta cartofi de vară începând din toamna anului­­trecut gospo­dăria noastră a fost vizitata de colectiviştii de prin împrejurimi, de muncitorii din gos­podăria agricolă de stat din Borăneşti. Au venit tehnicienii de la raion, ba şi de la regiune, de la staţiunea experimentală agri­colă ICAR Mărculeşti. Ce se' intimplise' ? Brigada noastră le­gumicolă a cultivat 25 ari de teren cu car­tofi­ Şi n-au fost semănaţi după obiceiul din partea locului, adică primăvara, ci vara pe timpul coacerii roadelor. La început ni se părea zadarnică truda. Moş Ion Barbu zicea : dacă nu se fac bine cei de primă­vară, mai iese ceva din ăştia din iulie? Dar recolta culeasă a fost atît de bogată, încît s-a dus vestea bună, nu pe jos, cum e vorba, ci călare. Şi apoi au început să se perinde tot felul de delegaţi. Un colec­tivist de la noi care are neamuri pe la Măr­­culeşti, zice că a văzut cartofii noştri puşi în vitrină la expoziţia staţiunii de acolo. Altul a recunoscut cartofii culeşi de noi l­a Ploeşti, la direcţia agricolă. ...3.000 kg. car­tofi de pe 25 ari ! Şi unde mai pui că ve­neau 2—3 cartofi la un kil. Anul acesta ne­ pregătim să semănăm o suprafaţă m mai mare cu cartofi iarovizaţi şi plantaţi în vară. Pentru aceasta am pre­gătit din timp terenul. Deoarece nu am reu­şi­t să facem ogor de toamnă l-am arat pri­m­ăvara. După aceia am avut grijă să ţi­nem locul curat de buruieni afînîndu-i prin boronice. „ Din cartofii ce l-am recoltat anul tre­cut am oprit o parte pentru sămînţă — păs­­trindu-i bine în timpul­ iernii. Prin luna a aprilie am ales din nou cartofii cei mai buni. Acum cartofii sînt puşi la iarovizat, adică la încolţit. Stratul de cartofi nu este prea gros pentru ca iluminatul cartofilor să se facă tot una. La 3 zile un colectivist din brigada mea îi udă uşor cu măturică în­muiată în apă. La fiecare 7 zile întoarcem cartofii şi cu acest prilej li se rup colţii care sunt lungi şi subţiri, şi aruncăm cartofii stri­caţi. Mulţi dintre cartofi au dat colţi scurţi, groşi, numai buni pentru plantat. Toţi colectiviştii şi mulţi ţărani muncitori cu gospodării individuale au văzut cu pro­prii ochi avantajele plantării de vară a cartofilor. In carnetul meu mai păstrez, şi acum socotelile făcute cu un brigadier din­­tr-o altă gospodărie colectivă, încă din această tem­ă. Un ha­­ssmăria­t cu cartofi primăvara a dat o producţie d­e 3.000 kg.; 25 ani semănaţi cu cartofi în timpul verii au dat aceeaşi producţie. Se zice că o me­todă bună trecută prin practica proprie dă rezultate mult mai bune decît atunci cînd o aplici pentru prima dată. Aşa că îndrăz­nim să sperăm că la toamnă vom culege ‘­20.000 kg. cartofi la hectar. MARIN CORNECIU brigadier legumicol de la gospodăria agricolă colectivă din Coşereni, raionul Urziceni La noi La Bălţaţi, comună de prin părţile Tîrgului Frumos, de vreo cîţiva ani încoace au început să vină foarte des în­ mijlocul ţă­rănimii muncitoare ingineri de la secţia agricolă a sfatului popular raional, cola­boratori­i de la staţiunile experimentale ICAR, tehnicieni de la SMT. Tg.-Frumos. Oameni­ cu dragoste pentru noi, fiecare din aceşti tovarăşi au căutat să ne arate cum trebuie să muncim pămîntul şi să întreţi­nem culturile pentru a scoate recolte mari. Luînd seama la cele ce spun ei, fiind de faţă la­ experienţele practice pe care le fac, am învăţat multe, foarte multe lucruri. Am putut bunăoară să-mi dau seama că pentru a scoate recoltă mare la prăşitoare, este bine să faci ogor toamna, să semeni în cuiburi aşezate în pătrat, dar să şi le în­treţii d­upă metode ştiinţifice. In privinţa în­treţinerii porumbului, cartofului, etc. pe la noi, de regu­lă, lucrurile stăteau prost. Cînd culturile dădeau în trei frunze, oamenii tre­ceau cu s­apa printre ele, tăiau buruienile şi afinau ţărîna. Unii mai treceau şi a doua oară. Atunci, trăgeau muşuroaie înalte şi făceau rănitu­l. Dar se întîmpla foarte des ca praşila I-a să fie şi ultima ; mulţi soco­teau că întreţinerea culturilor e gata odată cu prima praşilă şi nu mai dădeau pe la ogoare decît la cules. Aşa am făcut şi eu o bună bucată de vreme. Dar de cînd am­ prins a învăţa din cele ce spun agronomii, m-am hotărît să întreţin prăşitoarele mai temeinic, după ştiinţă. Agronomii mi-au spus că plantelor­ prăşitoare le trebuie nu una, ci două, trei şi chiar mai multe pra­şile. Asta pe de o parte ca să se înlăture buruienile şi pe de altă parte pentru ca să se distrugă scoarţa care se face vara la suprafaţa pămîntului. M-am apucat şi am făcut aşa cum m-au­­ învăţat agronomii. Anul trecut am dat porumbului încă o praşilă peste cele obişnuite, am a­vut grijă să nu fac muşuroaie. A fost ceva mai mult de lucru e adevărat, dar toamna munca mi-a fost răsplătită. In timp ce oamenii ceilalţi au dus acasă de pe fiecare hectar cîte 1.400 cel mult 1.500 kg. porumb, eu am scos peste 2.000 kg. porumb la hectar. Dacă mai făceam o praşilă, sînt sigur că producţia sporea şi mai mult. In primăvară am fost chemat la consfătuirea care a avut loc la Bucureşti, unde mi s-a înmînat deco­raţia Ordinul Muncii clasa a III-a. Cînd m-am întors acasă am hotărît să lucrez şi mai bine, să scot recolte şi mai mari. Astă primăvară, mi-a­m­ gunoit bine ogorul, am semănat o parte de porumb după metoda cuiburilor aşezate în pătrat. Acum de cînd s-a început întreţinerea culturilor, grija mea pen­tru aplicarea metodelor de muncă înaintate a crescut. Se ştie doar că de felul cum te porţi faţă de muncile din acest sezon de­pinde foarte mult ce culegi toamna. Am în­ceput să prăşesc porumbul. L-am prăşit pînă acum odată cu prăşitoarea şi odată cu sapa. După consfătuirea de la Bucureşti, am în­ţeles că sim dator să-i fac şi pe alţi ţărani muncitori din sat să aplice metodele agro­tehnice înaintate. Am stat de vorbă cu Du­mitru Florea, cu Anton Chicet şi cu alţii, l-am convins şi pe ei să-şi lucreze păm­în­­tul mai acătării. Ca şi mine, ei au gunoit în primăvară ogoarele, ca şi mine au se­mănat în cuiburi aşezate în pătrat unele culturi, ca şi mine sînt hotărîţi să facă acum mai multe praşile la porumb, la cartofi şi la celelalte. IANCU PAL ţăran muncitor din comuna Bălţaţi, raionul Tg. Frumos, decorat cu Or­dinul Muncii cl. a III-a „Iiie Constantin, preşedintele coo­perativei Drăgueşti, raionul Turnu Severin, se ocupă mai mult de tre­burile gospodăriei sale şi nu dă cu zilele pe la cooperativă". (Din scrisoarea corespondentului voluntar VASILE ZORILA). — Ce faci Ilie ? Doar eşti preşedinte .­ I-a spus nevasta — Prea încâlci orariul Nici astăzi să te duci nu ţi-e aminte ^ Mă duc neapărat. Se dă salariul ! (Desen de GH. CHIRI­AC) îngrijim cu rîvnă bumbacul Eu am o vorbă din bătrîni: „recolta nu este de trei ori povară, ci odată“. De vorba asta m-am ţinut totdeauna şi cînd fac o muncă la cîmp caut s-o fac după agromi­­nim. Dacă o faci de mîntuială nici recoltă bună n-ai să culegi. Şi să vorbesc în exem­ple. Anul trecut am cules 170 kg. de bum­bac, de pe un sfert de hectar. Obligația era numai de 134 kg. Bumbacul fiind numai de calitatea I am fost răsplătit cu 290 Iei premiu. Recolta mare care am cules-o la bum­bac se datorește îngrijirilor date la timp culturilor. Astfel, am distrus scoarța pă­mîntului oride cîte ori s-a format, am reîn­­sămînţat golurile, am rănit la tim­p şi în deosebi am prăşit de patru ori. Anul acesta, ca şi anul trecut, prăşesc bumbacul imediat după ploaie cînd apar bu­ruieni. Păzesc ca nici un fir de iarbă să nu fie în bumbac, căci atunci mustul pămîntului este supt de buruieni, iar culturile sînt um­brite şi suferă. Prima şi a doua praşilă am şi terminat-o, acum mă pregătesc să fac şi pe a treia. Pra­­şila întîia a mers mai uşor căci am făcut-o la 5—6 cm., cea de a doua am făcut-o puţin mai adînc. Aproape toţi ţăranii întovărăşiţi din co­muna Lehliu, ca Radu P. Ilie, Gheorghe Ciocoiu sau ţărani individuali ca Sita Cos­­tache şi alţii, au şi terminat prima şi a doua praşilă, ba unii au trecut să prăşească bumbacul pentru a treia oară. Un sprijin serios l-am primit din partea tov. preşedinte al sfatului popular comunal Aurel Gheorghevici, care alături de agentul pentru cultura bumbacului şi conducerea în­tovărăşirii noastre agricole, ne-a îndrumat şi s-a interesat de munca noastră. Rămîne ca la toamnă rezultatele muncii noastre să fie cele aşteptate. ALEXANDRU GH. RADU ţăran întovărăşit din comuna Lehliu, regiunea București I­­ PE LOCHIE DE LA UN CAPAT LA ALTUL AL TARII -----------------------------­VECHII CETAJI DE SCAUN A MOLDOVEI In vagonul de clasa a IlI-a, cineva­ poveste­şte în moldoveneasca aceea domolală, puţin cin­­tetă, puţin catifelată, ca foşnetul pădurilor în care s-a născut . ,,Acea albă lucire de colo, îi cetatea Sucevei. Rod al muncii unor veacuri trecute şi prea puţin înţelepte. Oame­nii care o vor fi clădit s-au dus demult pe cele meleaguri şi nimeni nu ştie cum­va. fi fost, cum vor fi trăit. Dar cetatea aceasta a rămas, şi din rămî­­nerea aceasta a ei, se desprinde chipul lui Ştefan Vodă. In acele vremuri atît de puţin înţelepte, acest voievod al Moldovei a adus înţelepciune şi cumpătare. Iar norodul i-a stat alături, găsind în înţelepciunea şi dreptatea In', alinare pentru bejenia şi obida sa". Glasul a contenit. Trenul se tîrăşte alene, ostenit parcă, de-i a lungul Sucevei spre Burdu­­jeni. Cîmpurile de secară de un verde albăs­trui, contrastează puternic cu pilcurile de copaci de pe malurile Sucevei, cu albul case­lor de pe colinele vechii capitale. In cîmp, bărbaţii şi femeile s-au desdoit o clipită din şale şi cu mînia în dreptul ochilor au privit trenul care trece. O clipă doar şi apoi s-au aplecat iar pe glie. De jur împrejur e o linişte atotcuprinzătoare, linişte care veacuri de-a­­rîndul a însoţit pe la prînzişor munca oame­nilor pe cîmp. Şi pentru a mări parcă această linişte ce creşte din holde şi din oameni, un­deva scîrţîie nevăzută cumpăna unei fîntîni. Cînd intrăm în Burdujeni, cu mulţimea sa de clădiri din cărămidă roşie, cu coşul înalt al unei fabrici, imagine surprinzător de nouă pe aceste vechi şi încercate meleaguri, glasul de odinioară se ridică iar, unduitor şi parcă totuşi mai aspru . ,,Au venit apoi veacuri zănatice, veacuri de cumplită asuprire şi obidă. Oamenii au prins să se bejenească, codrii s-au umplut de haiduci. Şi ţara peste care cu înţelepciune şi vitejie a domnit Ştefan­ Vodă, a fost scoasă la mezat cu bogăţiile şi oamenii e. Cam în vremea aceea a ieşit vorba „schimbarea dom­nilor, bucuria nebunilor“. Pentru că fiecare domn nou, însemna noi biruri, noi cazne, mai multă sudoare şi sînge al norodului. Cetatea Sucevei o îngropaseră demult veneticii sub valuri de pămînt, dar acea amintire a lui Ştefan cel bun nu odată se arăta le popasu­rile drumeţilor, la munca grea a cîmpului, în vorbele trudite ale oamenilor ce se ascundeau în codri. Şi a păstrat norodul aşa, odată cu amintirea lui Ştefan Vodă, credinţa neclintită într-o dreptate ce va să vie aici, pe meleagu­rile Moldovei“. Cînd trenul a poposit la capătul lungului său drum, în Iţeam, glasul s-a ridicat din nou mai mîngîietor parcă : „Şi iacă, acea dreptate a venit. Iar aceia cetate a Sucevei stă astăzi mărturie unor vremi luminate şi înţelepte“... POVESTEŞTE PĂMÎNTUL De multe ori am auzit părerea de rău a unora, că zidurile nu vorbesc. Şi trebuie să mărturisesc că nu rareori am încercat în faţa unor străvechi rămăşiţe ale trecutului istoric al patriei, acelaşi nelămurit sentiment de regret. Şi iată că urcînd, ca un rezultat al îndem­nului nerostit al acelui unduitor glas din va­gonul de clas­a a IlI-a, drumeagul ce duce la cetatea Sucevei, am aflat oameni ce ştiu să asculte şi să tălmăcească graiul zidurilor şi al pămîntului. Căci pămîntul ştie să poves­tească, iar oamenii care-i înţeleg graiul şi-i tălmăcesc apoi nouă, celor neştiutori, ştiu şi ei poveşti cu pasiune şi cu farmec. Aşa că întîlnirea mea cu acel cercetător­ al pămîntului şi a­ zidurilor, cunoscuţi sub nu­mele de arheologi, avea să facă să-mi dis­pară regretul şi teama că ceea ce ştiu zi­durile, noi nu vom şti niciodată. Era o dimineaţă senină a lui iunie, cînd în faţa mea s-au înălţat ca o plăsmuire de cal­care masivele ziduri ale cetăţii. Şi am ascultat pentru prima oară minunata poveste a pămîntului, tălmăcită cu vorbe rare şi înţelepte, de unul din învăţaţii zilelor noastre. Era acel învăţat, un om mai în vîrstă la înfăţişare, dar tînăr la suflet, hîtru şi glu­meţ în vorbele sale despre tovarăşii săi şi întîmplările lor, grav şi cîntărit în acele vor­be care-mi deschideau partea întîmplărilor unor vremi demult trecute... Povestea pămîntului spune de asemenea în­­tîmplări ca aceea a asediului cetăţii Suceava şi a arderii tîrgului Sucevii de către turci, în anul 1486 al erei noastre. Că­ci pe platoul din faţa cetăţii stau şi astăzi, aduse la lumi­nă de cercetători, urmele unei case arse de acel foc necruţător oara a­ ars şi aşezările tîr­gului. Ca semn şi dovadă că povestea e adevărată, învăţaţii care cunosc graiul pămîn­tului au scos din acel loc o monedă bătută în împărăţia turcească la anul 1481. Dar pămîntul şi zidurile povestesc şi de vremuri mai depărtate, de care stăpînul a­­celui glas din vagonul de clas­a a IlI-a nu avea cunoştinţă. Cetatea aceasta a Sucevei a fost ridicată ca şi acea „cetate de apus“ din cealaltă parte a tîrgului, de Petru Vodă Muşat. Vorbesc des­pre aceasta şi zidurile masive cu turnuri pă­trate din partea de dinăuntru a cetăţii, vor­beşte despre aceasta şi pămîntul platoului din faţa cetăţii care a primit în sînul său pe oştenii şi slujitorii acelui domn şi a acelora care au venit după el. Căci cimitirul cel vechi pe care Lau găsit arheologii îşi trage vechi­mea din depărtarea veacului al XlV-lea şi pînă­­pe la anul 1530, cînd oamenii cei vii luaţi de grijile şi năcazurile vremii, au uitat de el şi de cei îngropaţi acolo. Povestesc şi zidurile povestea de necrezut a cetăţii Sucevei, care o singură dată a că­zut în mîna duşmanului şi atunci nu prin ni­micnicia şi laşitatea ostaşilor, ci prin hain­a şi trădarea boierilo­r. De jur împrejurul zidu­rilor străvechi ale lui petru Vodă Muşat s-au ridicat cu turnuri înalte, cu tărie de creme­ne, zidurile oştenilor lui Ştefan cel Mare; îm­potriva acestor ziduri s-a pornit cu furie Ma­homed al II-lea şi nu le-a putut fringe; în grosimea lor au bătut tunurile şleahticilor în­­gîmfaţi şi de pe meterezele lor răzeşii moldo­veni şi-au rîs de aşa încercare deşartă; dintre zidurile acestea a fugit Petru Rareş, voievodul trădat de boieri, care au dat cetatea pe mîna sultanului Soliman Magnificul, care a prăda­­t-o şi stricat-o. Şi iată, a prins glas şi o piatră ascunsă între ziduri, pe care cei din vechime o numeau pisarie şi pe care, se poate citi că în anul 1550 Ilieş Vodă a refăcut cetatea dis­trusă de turci. Vorbesc zidurile acestea care şase veacuri au stat în picioare, martori nepărtinitori ai unor vremi trecute şi de încercarea lui Dumi­­traşcu Vodă Cantacuzino de a dărîma în anul 1675, la porunca stăpînilor săi din Stambul, cetatea Sucevei Pînă azi se pot vedea la ba­za zidurilor găurile făcute de acei meşteri în­cercaţi ai turcilor, pentru a preface cetatea în pulbere. Dar zidurile lu' Ştefan Vodă şi-au rîs de el şi nu s-au surpat. Au rămas mai departe, îngropate sub valuri de pămînt, aş­­teptînd vremea cînd odată cu ele vor fi dez­gropate şi poveştile de demult despre vitejia oştenilor şi răzeşilor lui Ştefan Vodă. Acel Învăţat care mi-a tălmăcit într-o lumi­noasă zi de iunie toate acestea şi altele, avea a povesti încă multe. M­-a arătat însă cuprin­­zînd cu o mişcare largă a braţului întreaga Vale a Sucevei, rostind cuvinte puţine şi cu o neaşteptată gravitate, că toate acestea el nu le-ar fi putut tălmăci din graiul pămîntului şi al zidurilor, că el însuşi nu le-­ar fi cu­noscut, dacă în ţară nu s-ar fi aşezat rîndui­­rea, cea nouă a poporului. CIND TAC CLOPOTELE Nu odată am ascultat in oraşele străvechi, în ceasurile de amurg, glasul tînguitor al clopotelor. E în tînguirea aceasta a lor ceva straniu care-ţi aminteşte de vremuri vechi pe care nu le-ai cunoscut niciodată dar pe care chemarea clopotelor peste dealuri şi cîmpii ţi le înfăţişează. Atunci cînd clopotele au tă­cut, se aşterne peste oraşe şi cîmpuri, peste dealuri şi peste sate, o linişte calmă, proprie numai înserării în oraşele vechi pitite pe du­pă copaci. In acest tîrg al Sucevei însă, cîntul tîngui­tor al clopotelor celor 17 biserici, din care nu puţine îşi pierd obîrşiia în negura vremii, ca­pătă o semnificaţie deosebită. Vor fi fost poa­te unele aceleaşi care au jelit acum 450 de ani cu glas tînguitor moartea lui Ştefan Vodă cel Mare. Cine ştie ? Dar astăzi liniştea care sute de ani a cu­prins tîrgul Sucevei şi mulţimea satelor de primprejur atunci cînd clopotele au făcut, e o altfel de linişte, o linişte încordată, plină de aşteptare. Şi în această linişte pe care în casă şi pe străzi, pe uliţele satelor şi în săli­le bibliotecilor oamenii par s-o asculte, zbuc­­neşte de astădată un alt glas decît acela al vechilor clopote. E glas omenesc acesta, care face să se bulucească pe uliţe în jurul difu­­zoarelor, mulţime de oameni: „Vorbeşte cen­trul de radioficare Suceava". E greu de închipuit ce deosebit de ma­re lucru a fost pentru oamenii acestor aşezări de demult glasul acesta omenesc ce aleargă prin fire. Cînd în Pătrăuţi, sat vechi, aşezat la o bună fugă de cal departe de Suceava a răsu­nat pentru prima oară glasul acelui crainic al zilelor noastre, ■ oameni­ au lăcrămat şi s-au îmbrăţişat. Şi de atunci glasul care aleargă pe fire în­trerupe mereu în acelaşi ceas, liniştea pe ca­re­­a lăsat-o în urmă tînguirea clopotelor: „Vorbeşte centrul de radioficare Suceava“. Pe străzile oraşului, pe uliţele satelor, oamenii zîmbesc cald, gîndiind la înnoirea vremurilor şi a vieţii. ★ Sute şi sute de ani la rînd omenirea a clă­dit pe ruine. Pe ruinele războiului sau ale vremii. Şi iată că astăzi în acel depărtat şi vechi tîrg al Sucevei, pe drumurile căruia au umblat din timpuri bătrîne neguţători şi os­taşi, răzeşi şi domni, oamenii zilelor noastre au prins să clădească noi aşezări. Au săp­at un loc larg pentru temelia unei case arătoase a meşteşugarilor uniţi în muncă. Şi au găsit acolo sub pămînt, ziduri străvechi. Au săpat dincoace şi au găsit un cuptor de ars­oale, din vremea cînd domnitorii Moldovei mîncau din talere de argint. Alături au găsit un bor­dei care se poate să fi fost al olarului de de­mult. Atunci a zîmbit a glumă acel prieten al meu, cunoscător în tainele zidurilor şi pă­­mîntului. „Ori­unde ai săpa în acest oraş de azi al Sucevei — mi-a arătat el ..— nu se poate să nu găseşti mărturie a vieţii de de­mult. Căci oamenii de atunci au zidit temei­nic şi pentru multe veacuri". Pentru multă vreme au hotărît şi construc­torii acelei aşezări a meşteşugarilor uniţi să ridice zidurile lor noi, închizînd la temelia lor acea construcţie străveche, martor încercat al unor vremi ce s-au dus şi al celor ce au venit, mereu mai luminoase, mai limpezi, mai bune. M­artori ai înnoirii Sucevei stau însă astăzi şi altele. Casele cele noi de pe uliţa Arme­nească şi celelalte de pe Zampa din apropie­rea vechii mînăstiri armeneşti. Stau martori şi oamenii care primind de la înaintaşii lor vechile legende ale domniei Moldovei şi amin­­tirile despre Ştefan cel Mare de care pomenea în vagonul de clas­a a IlI-a glasul acelui un­­chiaş necunoscut,­­şi-au făurit în numai un deceniu o viaţă plină de lumină pe acele locuri ale fostei cetăţi de scaun a Moldovei. Stă mărturie pentru înnoirea vieţii şi a lo­curilor Viorel Barbu, care nu cu multă vreme în urmă dintr-un neştiutor flăcău de ţară a ajuns cunoscător al acelor taine care fac să alerge pe fire glasul crainicului pînă spre Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei. Stau mărturie pentru această înnoire oraşul întreg, satele şi tîrgurile, dealurile şi văile, holdele şi pădurile. In zori cînd răsare de după cetate soarele, în amurg cînd au fă­cut clopotele, acelaşi suflu de viaţă nouă lu­minează feţele oamenilor şi dă o altă înfăţi­şare lucrurilor. Intîlnirea cu GRIGORESCU N-am crezut niciodată că poţi intilni aiu­rea oameni pe care nu iai văzut pînă atunci altfel decît pe pînză în galeria de ta­blouri. Şi totuşi, urcînd de La Schela spre Sf. Ilie m-am întîlnit faţă în faţă cu „ciobăna-­ lui“ lui Grigorescu. In picioare, pe un tăpşan cu iarbă grasă, cu traiste atîrnată de gît, zi­cea oilor şi necuprinsului din fluier. Să tot fi avut vreo 16 ani acel băieţandru în bandă cusută cu fir, care în preajma locurilor unei vechi mînăstiri avea să-mi lege pentru tot­deauna printr-o curioasă asociaţie de idei, tabloul lui Grigorescu de viaţa nouă ce creşte pe locurile peste care a stăpînit acum aproape cinci sute de ani un mare voievod al Moldovei. Căci era acel ciobănaş, coborît parcă din ra­ma aurită a tabloului lu' Grigorescu, membru al gospodăriei colective „Drum Nou“ din Şcheia şi păzea pe acel tăpşan oile gospodă­riei. Cu semeţie mi-a vorbit el, vîrîndu-şi flu­­ierul în traista cea largă, despre bogăţiile gospodăriei şi despre bucuriile oamenilor ei. Era zgîrcit la vorbă ciobănaşul şi darnic din fluier. Nu zicea din el doine — „acelea-s de jale" mi s-a spovedit el apoi — ci cîntece noi, de bucurie din care unele, aşa cum cu­­ greu am putut afla, erau născocirile lui pro­prii din ceasurile de linişte de pe la amiezi. Pe acel drumeag îngust ce duce de La Şcheia la Sf. Ilie mi-a fost dat să-mi amintesc şi de o veche cunoştinţă pe care o întîlnisem cîndva în muzeul de la Suceava. E legată şi ea de vremuri noi, deşi este una din primele unelte ale omului. Privind la munca cu prăşitoarea a lui Constantin Sologiuc din aceeaşi gospo­dărie colectivă a Scheii, mi-am amintit de plugul şi sapa de lemn, păstrate cu grijă în muzeul de care am pomenit.­­ Acum 10 ani oamenii din Scheia ca şi cei de pe întreg cuprinsul ţării, au trecut hota­rul acelor veacuri de care cu atîta limpezi­me aminteşte drumeţului prin tocurile vechii cetăţi de scaun, plugul de lemn. De cealal­tă parte a acestui hotar se află tractorul care brăzdează azi cîmpurile de pe malurile Su­cevei, expresie a voinţei de belşug a oame­nilor, simbol al lupte­­lor pentru un nou rod al pămîntului. * Miron Costin, cronicarul, a scris cîndva plin de o amară tristeţe: „nu sînt vremile sub om, ci bietul om sub vremi". Gîndind însă în ceasurile de linişte ale Su­cevei La toate cîte le-am văzut şi auzit pe a­­ceste meleaguri, n-am putut să nu zîm­besc de acea deşartă tristeţe a vestitului cărtu­rar moldovean. Fiindcă oamenii zilelor noas­tre — şi ei se află şi pe locurile vechii cetăţi de scaun a Moldovei, — nu odată au luat-o înaintea vremii şi vremea se supune lor ca unor stăpîni şi domni ai vieţii, ai acelei vieţi luminate şi înţelepte, de care vorbea în mol­doveneasca aceea domoală, puţin cîntată, pu­ţin catifelată, un bătrîn într-un vagon de cla­sa a IlI-a. M. PIRVULESCU komin­ia liberă Eclipsa de soare de ieri „Eclipsa de soare a început !“ In acelaşi moment, în toate colţurile ţării, sute de mii de oameni îşi îndreaptă privirile spre cer. Anghel Costache, colectivistul din Fundulea, a apucat încă poveştile despre soarele „mîncat de vîrcolaci". Acum însă el cunoaşte adevărul şi — prin geamul afu­mat pe care şi l-a pregătit — priveşte curios soarele căruia umbra lunii a şi început să-i răpească din strălucire. Alături de el urmăresc eclipsa de soare tine­rele Lica Dinescu şi Leana Stan, mem­bre şi ele în gospodăria colectivă ,,Gh. Doja“ din comuna Fundulea, raionul Bră­­nești. Plenara a II-a a Uniunii arhitecţilor din R.P.R. In zilele de 2, 3 şi 4 iulie va avea loc în aula Bibliotecii centrale universitare din Ca­lea Victoriei nr. 88, premra­ a II-a a Uniunii arhitecţilor din R.P.R. Plenara va avea tema „Locuinţe în clădiri cu puţine etaje". In ziua de 28 iunie a fost deschisă la Casa arhitectului din str. Episcopiei nr. 9 o expozi­ţie cu o temă asemănătoare care cuprinde pla­nuri, fotografii şi exponate. (Ager­pres) Problemele dramaturgiei cinematografice Miercuri în sala Bibliotecii Centrale Univer­sitare s-au încheiat lucrările plenarei Uniunii Scriitorilor din R.P.R., cu privire la proble­mele dramaturgiei cinematografice. In cea de a doua zi a şedinţei au luat cuvîntul Mihail Beniuc, Silvian Iosifescu, V. Ein, Galan, N. Moraru, Mihail Novicov, Mihail Davidoglu şi alţii, care au dezbătut probleme legate de creaţia literară cinematografică, de posibili­tatea unei colaborări rodnice între scriitori şi specialişti pe tărîmul cinematografiei. Tov. Nicolae Bellu, locţiitor al ministrului Culturii, a arătat,­ printre altele, lipsurile care au existat în munca Direcţiei generale a ci­nematografiei, în domeniul scenariului de film Tov. Traian Şelmaru, secretar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., a vorbit despre multi­plele probleme pe care dramaturgia cinemato­grafică le pune în faţa scriitorilor, subliniind că pe viitor problema scenariului de film va trebui să se bucure de o atenţie deosebită în munca Uniunii Scriitorilor. Cuvîntul de închidere a lucrărilor a fost rostit de scriitorul Geo Bogza. Pass. S­o Acţiunile ilegale ale aviaţiei S. U. A. în apele mărilor din Extremul Orient şi ale Pacificului VLADIVOSTOK 30 (Agerpres),­­ TASS transmite : In urma răpirii de către forţele militare ale S.U.A. a petrolierului sovietic ,,Tuapse“ în regiunea insulei Taiwan, la Vla­divostok se acordă atenţie faptului că avioa­ne militare americane efectuează sistematic de multă vreme zboruri deasupra vapoarelor co­merciale sovietice care navighează în apele mărilor din Extremul Orient şi ale Pacificului şi, în special, în regiunea insulei Taiwan. A­­ceste avioane apar în zbor razant la o dis­tanţă ce prezintă pericol pentru vasele so­vietice, planează de cîteva ori deasupra va­selor şi uneori se rotesc deasupra lor timp de o oră. Astfel, la 19 mai, ora 14:10 în apele de la sud de insula Taiwan în punctul avînd coor­donatele 19010’ latitudine nordică şi U9°52’ longitudine estică, un avion militar american s-a rotit de cîteva ori în zbor razant deasupra vasului sovietic ’„Kameneț-Podolsk" care se îndrepta din Singapore spre portul Dalnîi. L­a 20 mai, deasupra aceluiași vas, un avion a­­merican s-a rotit de cîteva ori în punctul a- Vînd coordonatele 22,10S’ latitudine nord'că şi 123021’ longitudine estică. La 14 iunie, la 70 mile sud-est de insula Taiwan, în punctul ■avînd coordonatele 21° 16’ latitudine nord'că şi 121°44’ longitudine estică, două avioane militare americane zburînd la o înălţime de 60—400 m­, s-au rotit timp de o oră deasupra vasului sovietic ,,Kutuzov" care se îndrep­ta din Odessa spre portul Nahodka. La 16 iunie, ora 18.57 minute la 90 mila est de insula Taiwan, în punctul avînd coor­donatele 25000’ latitudine nordică și 123049* longitudine estică, un avion militar ameri­can a trecut un zbor razant deasupra vasului sovietic „Kemerovo“ care se îndrepta din Sin­gapore spre Sinkang. La 24 iunie, ora 10,50 minute în regiunea insulei Taiwan, în punctul avînd coordonatele 24°28’ latitudine nordică și 127°05* longitudine estică, un avion militar american s-a rotit de cîteva ori în zbor razant deasupra petro­lierului sovietic „Apşeron“ Asemenea acţiuni ale avioanelor militare americane reprezintă o încălcare flagrantă a libertăţii navigaţiei în larg şi dovedesc dispreţul total al autorităţi­lor militare ale S.U.A. faţă de normele una­­nim recunoscute ale dreptului internaţional. Totodată, aceste acţiuni servesc în mod in­contestabil ca sursă de informare cu caracter de spionaj despre vasele sovietice care navi­ghează în regiunea insulei Taiwan ; aseme­nea informaţii cu caracter de spionaj, servesc scopului de a organiza tot felul de provocări împotriva vaselor sovietice care navighează în larg, de felul provocării să­­vîrşite faţă de sus-menţionatul petrolier so­vietic ,,Tuapse“. Acţiunile ilegale ale avioa­nelor militare americane sînt condamnate la Vladivostok în unanimitate. Conferinţa de la Washington nu a putut înlătura contradicţiile anglo-americane Comentariile presei occidentale WASHINGTON '30 (Agerpres). — Comunica­tul final dat publicităţii la sfîrşitul convorbiri­lor anglo-americane de la Washington conti­nuă să fie comentat pe larg de corespondenţii de presă din Occident, care nu-şi ascund de­zamăgirea faţă de netrăznicia rezultatelor ob­ţinute. „Rezultatele concrete şi reale ale conferin­ţei, scrie Robert Mangin, corespondentul din Washington al agenţiei France Presse, sînt foarte mici" Discuţiile purtate în problema care a determinat cele mai puternice diver­genţe — Asia de sud-est —nu au putut înlătura contradicţiile evidente dintre politica celor două state. In ceea ce priveşte problema reînarmării Germaniei occidentale, Mangin subliniază te­merile guvernului britanic faţă de o acţiune „precipitată“ a guvernului american în even­tualitatea respingerii de către Franţa a trata­tului comunităţii defensive europene. Majoritatea ziarelor din Occident împărtăşesc sentimentele de pesimism şi neîncredere faţă de rezultatele obţinute şi faţă de posibilitatea „atenuării“ divergenţelor anglo-americane. Ziarul „New York Times“ constată că în comunicatul final „nu­ se vorbeşte nimic des­pre problemele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord sau asupra cărora părerile britanice şi americane sînt cu totul opuse“. Referin­­­du-se la propunerile lui Eden în privinţa organizării securităţii în Asia de sud-est, zia­rul scrie : „Englezii au lăsat să se înţeleagă limpede că ei nu renunţă la proiectul lor şi că el poate fi înfăptuit chiar dacă Statele Uni­te vor refuza să adere direct la acest plan“. Referindu-se la poziţia Angliei la Geneva în privinţa unei reglementări satisfăcătoare a războiului din Indochina, ziarul subliniază că „oficialităţile americane manifestă pesimism şi repetă mereu că condiţiile încheierii păcii pot fi de asemenea natură încît Washingtonul nu va putea nicidecum să le aprobe“. Presa franceză se ocupă pe larg de decla­raţia anglo-americană, scoţînd în special în evidenţă „cererea abia deghizată“ adresată Franţei cu privire la ratificarea tratatului ar­matei europene. Ziarul „Le Monde“ subliniază că tratativele de la Washington reprezintă o nouă presiune asupra Franţei. Arătînd că S.U.A. şi Anglia au încheiat un acord în problema armatei eu­ropene „pe spatele Franţei“, ziarul scrie că „noua presiune anglo-saxonă este menită să limiteze în mod practic libertatea de acţiune de care se bucură în teorie şeful guvernului francez”. După părerea ziarului ,,Les Echos“, „existen­ţa divergenţelor de neînvins şi-a găsit expresia în formulările confuze cuprinse în comunica­tul final", iar ziarul „Libération“ subliniază că acest comunicat „nu face decît să reafir­me acordul dintre cele două guverne în pro­bleme care niciodată nu au dus la litigii seri­oase între ele. Documentul de la Washington lasă însă în mod cert în umbră problemele litigioase care au figurat pe ordinea de zi şi care au determinat necesitatea convocării con­ferinţei dintre Churchill şi Eden, pe de o parte, şi Eisenhower şi Dulles, pe de altă parte“. Deschiderea celei de a 18-a sesiuni a Consiliului Economic şi Social al O. N. U. GENEVA 30 (Agerpres). — TASS trails, unite. La 29 iunie s-a deschis la Geneva cea de a 18-a sesiune a Consiliului Economic şi Social al O.­N.U. Sesiunea a fost deschisă de preşedintele Consiliului, Juan­­ Cooke (Argentina). A luat apoi cuvîntul P. N. Kumîkin, re­prezentantul U.R.S.S. Delegaţia U.R.S.S., a spus el, consideră necesar să atragă atenţia asupra situaţiei anormale că în Consiliul Economic şi Social al O.N.U. nu este încă reprezentată o mare putere, unul dintre cele mai mari state din Asia — Republica Popu­lară Chineză. Declar acest lucru, a conti­nuat Kumîkin, luînd în considerare faptul că reprezentantul legal al Chinei nu poate fi decît un reprezentant numit , de Guvernul Central Popular al Republicii Populare Chi­neze. Trebuie subliniat că de data aceasta ni­meni­ nu a sprijinit pe gomindanist, care a încercat să găsească „argumente" în favoa­rea participării sale la sesiune. După cum se vede participanţii la sesiune, întruniţi în ora­­şul unde în prezent la conferinţa de la Ge­neva răsună puternic glasul reprezentantului Republicii Populare Chineze, au înțeles în modul cuvenit situația lucrurilor.

Next