Romînia Liberă, iulie 1956 (Anul 14, nr. 3649-3674)

1956-07-01 / nr. 3649

Pag. 2-0 înfiinţarea „Oficiului de spectacole şi turnee artistice“ din R.P.R. Convorbire cu tov. N. Minei, directorul noii întreprinderi De curînd a luat fiinţă în Bucureşti „Oficiul de spectacole şi turnee ar­tistice” din Republica Populară Ro­­m­înă. După cum o indică denumirea, noua întreprindere are sarcina de a organiza turneele artistice ce se vor efectua în fără de către artiştii romîni şi străini, precum şi turneele ce le vor întreprinde peste hotare artiştii noştri. înfiinţarea acestui Oficiu a devenit o necesitate ca urmare a legăturilor tot mai strînse pe care ţara noastră le realizează pe plan artistic, ca şi în toate sectoarele de activitate cu ţă­rile de pe toate continentele. In legătură cu organizarea, funcţio­narea şi proiectele noii întreprinderi, am rugat pe tov. N. Minei, directorul „Oficiului de spectacole şi turnee ar­tistice” să ne dea cîteva lămuriri. Care este scopul „Oficiului de spectacole şi turnee artistice’’? — Urmărim, pe de o parte, orga­nizarea în ţară a turneelor instituţiilor artistice şi a artiştilor români încadraţi sau liber profesionişti ; mă refer pen­tru primii, la actorii diferitelor teatre din Bucureşti sau din ţară, sau la so­liştii orchestrelor noastre simfonice sau populare, iar pentru ceilalţi, la cântăreţii de muzică populară sau u­­şoară care nu aparţin niciunei forma­ţii artistice, cu toate că se produc a­­desea la radio sau pe scenele noastre. Pe de altă parte — şi aceasta este un obiectiv principal al oficiului nos­tru — ne vom ocupa de organizarea r­­e spectacole ale artiştilor şi formaţii­lor artistice străine în R.P.R. şi ale artiştilor şi formaţiilor artistice romî­­neşti în străinătate, artişti de estradă, cîntăreţi instrumen­tişti, etc. — Cum va­­funcţiona oficiul dvs. din punct de vedere al aces­­tor schimburi artistice internaţio­nale ? — „Oficiul de spectacole şi turnee artistice” va încheia contracte semnate cu agenţiile de impresariat străine. Noi vom oferi artiştilor străini con­diţii optime de cazare în timpul şede­rii lor în România, condiţii optime pen­tru manifestările lor pe scenele din Capitală şi din ţară, şi ne vom ocupa­ de remunerarea spectacolelor şi a con­certelor date de ei, rezolvînd şi toate problemele legate de modalităţile de plată şi de schimb. — Aji stabilit legături cu intre­­prinderi similare din străinătate ? — Da, am stabilit asemenea legă­turi cu oficii din Franța (Agence litté­­raire et artistique), Belgia (Palais des Beaux-Arts), Anglia (Adolf Borsdorf Company Ltd.), S.U.A. (S. Hurok), Argentina („Conciertos Ornai”), Italia, Australia, Islanda, Japonia şi încă multe alte ţări. Chiar în stagiunea vi­itoare, 1956—1957, publicul romînesc va avea ocazia să aplaude artişti de toate genurile din Europa şi din cele două Americi. Am mulţumit Iov. Minei pentru lă­muririle date, pe care le aducem la rîndul nostru la cunoştinţa citito­rilor. S. HAZAN — Ne puteţi da cîteva detalii în legătură cu acest din urmă scop al O S.T.A.-ului ? — C.S.­ A.-ul îşi propune să facă c imnoscute în ţara noastră cele mai au­tentice valori artistice din străinătate,­­vom invita în acest scop instrumen­tişti, dirijori, cîntăreţi de operă şi de muzică uşoară, orchestre simfonice şi de jazz, dansatori, grupuri folclorice, artişti de varietăţi, de circ, etc. din toate colţurile lumii. Vom aduce în faţa publicului romînesc marile figuri ale muzicii, dansului, şi teatrului de peste hotare. Ne vom strădui de ase­menea să facem cît mai cunoscute peste graniţă creaţiile artiştilor noş­tri. Vom trimite din no­i ansambluri şi solişti de muzică populară romî­­nească — care, după cum se ştie, au obţinut în anii trecuţi succese răsună­toare în turneele întreprinse în U.R.S.S., Franţa, Austria, Finlanda, Egipt, Liban, Siria,­­ vom trimite și — CĂRŢI NOI IN EDITURA DE STAT J [ PENTRU LITERATURA ŞI ARTA; I VLAICU BIRNA: Cerbul roşu)­­ (Poem) . \ | 152 pagini 2,50 lei j í A. E. BACONSKY : Două poeme J [ 64 pagini 1 leu \ f IN EDITURA TINERETULUI, j (GEO BOGZA: Tablou geografic) [ (Ediţia a Il-a) | 72 pagini 1,20 lei j | EUSEBIU CAMILAR: Inimi fier- J \ binți f 112 pagini 1,25 lei J f MIHAIL CALINICU : Cei șase pi- \ } tici voinici i f 88 pagini 2,75 lei j România liberă TURNEUL TEATRULUI NAŢIONAL LA PARIS DUPĂ SUCCES Uşuraţi de ma­rea răspundere de care se simţeau a­­păsaţi, cu simţă­­mîntul că au înde­plinit cu prisos ros­tul vizitei noastre aici, cu mulţumi­rea izbîndei în suflet şi în ochi, ac­torii noştri cutreeră Parisul de di­mineaţă pînă seara şi uneori chiar de seară pînă dimineaţa. Romînii de aici se întrec care mai de care să-i înconjoare, să-i plimbe să le vorbească, să-i invite. Cunoş­tinţe, rude apropiate sau mai puţin apropiate, rude ale cunoştinţelor sau cunoştinţe ale rudelor, oameni care pur şi simplu i-au văzut şi aplaudat la spectacol, sau chiar din cei care n-au avut posibilitatea să ia parte la reprezentaţie. Tot atît de fericiţi şi de mîndri de rezultatele obţinute ca şi actorii în­şişi, oameni pe care dorul de ţară îi răscoleşte astăzi mai mult ca de obi­cei se agită tot timpul în jurul artiş­tilor noştri. Fiecare actor este obiec­tul a numeroase atenţii, chemări şi in­vitaţii, cărora nu le poate face iată. Alături de aceste manifestări indivi­duale, grupa Teatrului Naţional ia parte cu bucurie la vizitele colective ce se organizează zilnic fie în înprejurimile Parisului, ca la Versailles, de exemplu, fie l­a vreu­nul din admirabilele muzee din loca­litate, sau la cite un spectacol. Recepţiile şi invitaţiile colective se organizează în toate părţile. Dar nu e chip să li se facă faţă. Astfel, El­vira Popescu şi-a uitat aproape com­plet obligaţiile de tot felul pe care le are şi de cînd au­­sosit actorii ro­mîni se ocupă numai de ei. A doua zi după ultimul nostru spectacol, a dat o mare masă in cas­telul de la Mézy, la 40 km. de Paris. Castelul este aşe­zat pe malurile Senei, înălţat pe o co­ti­na.­­acum cîteva seri, actorii noştri au fost invitaţi in bloc la spectacolul „Loicediei Franceze“ Se juca „Les femmes savantes“ şi „L’amour mé decine“, de Mellere. Ambele piese au fost recent puse din nou in scenă de neobositul animator de azi al „Co­mediei Franceze“, Jean Meyére. Jean Meyére a dat o nouă înfăţişare spec­­tacol­ului cu piesa „Femeile savante“. Tradiţia mol­erescă, socotită pînă de curînd ca sacrosanctă în casa lui­­Co­liere a fost data de o parte. O punere in scenă nouă, subtilă, plină de nuan­ţe în joc, în decor, în costume, o miş­care sprintenă, spirituală, vine să do­vedească, mai cu putere parcă decit jocul tradiţional, eterna tinereţe a lui Moliere. In pauza dintre cele două piese, in­terpreţii lui Moliere ne-au poftit in foaierul lor la un pahar de şampanie, pe care l-am sorbit emoţionaţi, sub bustul lui Moliere, înconjuraţi de por­tretele marilor, glorioşilor artişti de altă dată ai „Comediei“, printre care se găseau şi portretele compatrioţilor noştri De Max şi Ventura. Reuniunea a fost caldă, prietenească, dominată de amabilitatea artiştilor de la „Co­media“. In altă zi, a avut loc o mare recep­ţie la Legaţia Romînă cu un program artistic oferit de artiştii „Comediei Franceze" şi de actorii noştri, în faţa unei asistenţe alcătuită din sute de personalităţi fruntaşe ale Parisului, scriitori, ziarişti, artişti, oameni po­litici. O altă primire a fost organizată de Asociaţia de prietenie franco-romînă. Aici, vedeta nr. 1 a fost actorul Yon­­nel, decan al „Comediei Franceze", care nu fusese de faţă la recepţia trecută. Yonnel, ca şi Elvira Popescu dealtfel, şi-a arătat dorinţa de a în­­treprinde un turneu în R.P.R. Tot la această reuniune am făcut cunoştin­ţă cu întregul ansamblu care a jucat astă iarnă „O scrisoare pierdută“ la „Theatre de Poche" din Paris. „O scrisoare pierdută“, pusă în scenă de Marcel Cuvel­er, a ţinut a­­fişul patru luni, iar în toamna viitoare va porni un lung turneu prin toată Franţa şi prin alte ţări ale Europei : Elveţia, Belgia, Luxemburg, etc. Rîndul viitor voi povesti despre pioasele vizite făcute la mormîntul lui George Enescu, Maria Ventura şi De Max, de primirea de la Teatrul „L'Atelier“, de multe altele, dar în deosebi de ultima minune a tehnicii cinematografice, menită să revoluţio­neze, să răstoarne întreaga artă a spectacolului, fie teatru, film sau sport, care este Cinerama. Paris, 30 iunie 1956. Alexonorescu Maestru emerit al artei d­e R.P.R. OPERA „BAL MASCAT" LA CLUJ Nu de mult a avut loc pe scena Operei Maghiare de Stat din Cluj, premiera operei „Bal mascat“ de Giuseppe Verdi. Pusă îni scenă de Jean Rinzescu, prim regizor al Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti — noua premieră a Operei Maghiare de Stat din Cluj este unul din cele mai reuşite spectacole ale acestei sta­giuni. întregul colectiv al Operei a muncit cu o deosebită dragoste la punerea în scenă a acestei opere. In clişeu: O scenă din Opera „Bal mascat". Foto : I. MICLEA O Primul concert-ghicitoare Azi duminică 1 iulie, orele 20:15, va avea loc în sala Sf. Sava primul concert-ghicitoare cu premii dat de către Orchestra de Studio Radio. Concertul va fi prezentat de H. Nicolaide şi dirijat de Sile Dinicu, îşi vor da concursul. N. Niţescu, Nicu Stoenescu, Mara Ianoli, R. Ho­­dovanschi, Mihaela Cotaru și Trio „Armonia“. R­ECENZIE O carte despre intelectualii satelor Atunci cînd scri­itorul, renunţînd la dozarea giradată a unui număr bogat de fapte de viaţă, optează pentru re­zolvarea conflictelor exclusiv pe baza ciocnirilor de caractere omeneşti di­ferite sau a contradicţiilor din confi­guraţia sufletească a unui singur om, el îşi asumă cu bună ştiinţă o sarci­nă dificilă şi gingaşă. Acolo , unde precumpăneşte analiza psihologică, lipsind subterfugiul reţi­­nerii, atenţiei cititorului exclusiv prin însăilarea de peripeţii neaşteptate, care de multe ori n-au nici o legătu-^ ră cu conflictul real al cărţii, autorul* este supus la un serios examen. Aici îşi va dovedi însuşirea de a veni în faţa cititorului numai cu acele sonda­je sufleteşti care prin, interesul lor general reflectă frămîntări autentice ale^ oamenilor epocii noastre. Pe de altă parte, abordarea înfăţişării trăi­rilor sufleteşti pretinde scriitorului forme artistice care să îmbie şi să cucerească excluzînd artificialul şi similitudinea. Se pare că „Un caracter slab“ este prima lucrare literară mai amplă a tînărului scriitor H. Rohan, al cărui nume ne este cunoscut din paginile „Contemporanului“ şi chiar mai de mult, din acelea ale vechii reviste „Flacăra“. Scriitorul îşi plasează eroii în me­­diul rural, personajele sunt intelec­tuali din această ambianţă : medici, învăţători, ingineri. Unul din eroi, doctoriţa Ştefania, în destinul căre­ia identificăm centrul de greutate al cărţii, trăieşte sentimentul „dezrădă­cinării“ de lumea oraşului care de fapt pentru ea şi mai cu seamă pen­tru părintele ei — un mic burghez sadea — se rezumă de fapt la un univers cu totul limitat. In acest univers precumpănitoare şi specifică apare doar posibilitatea de a-ţi rostui o existenţă tihnită. In carte viaţa Şte­­faniei este surprinsă din clipa cînd primeşte o propunere de la tată! ei care-i făgăduieşte „aranjarea“ într-o slujbă la oraş, pînă în momentul cînd timora doctoriţă se hotărăşte să rămînă în sat alături de soţul ei care o iubeşte şi o stimează. Credem că cea mai izbutită reali­zare a cărţii este felul cum, în figu­ra Ştefaniei scriitorul conturează cu fineţe de analist competent al sufle­tului omenesc un adevărat „caracter slab". Slăbiciunea de caracter a Şte­faniei se manifestă în lipsa unui scop limpede în viaţă, în refracţia pe care o opune integrării într-un mediu nou, sănătos, care este gata să o primeas­că cu braţele deschise. Se pot cita numeroase pagini în care asistăm la desfăşurarea unor frămîntări sufleteşti reale ale unei fiinţe neîndeajuns de mature pentru a distinge superioritatea bucuriilor a­­devărate ce-i sunt servite de viaţa de toate zilele şi de oamenii printre care trăieşte, faţă de fericirea fictivă oferită de practi­carea „la oraş“ a­­ unei meserii în care nu dovedeşte prea mult talent. Crîmpeiele de viaţă ca istoria Mă­riei Doţiului sau întîmplarea cu Te­­renia sînt sudate trainic în ţesătura conflictului. Maria Doţiului îi oferă în clipa cînd Ştefania trebuie să nas­că nu atît un exemplu de îndurare stoică a durerii ci mai cu seamă una din grăitoarele pilde care pledează pentru prezenţa unui număr cît mai mare de intelectuali printre truditorii satelor, pentru a-i ajuta pe aceştia să-şi facă viaţa mai bună, pentru a le uşura lipsurile şi suferinţele ce mai stăruie încă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre moartea activistului Terenia, un episod cu care scriitorul, introducîndu-l în viaţa Ştefaniei, ur­măreşte ş­i reuşeşte să ne sugereze impulsionarea acesteia către o viaţă obştească activă. Bine conturată este şi figura ingi­nerului Chengi, personaj blazat, înru­dit prin afinităţi de concepţie cu ta­tăl Ştefaniei (pe care cititorul îl cu­noaşte de fapt numai din referiri). Inginerul Chengi prefigurează oare­cum imaginea unei Ştefanii, aşa cum ar fi arătat poate mai tîrziu dacă şi-ar fi urmat îndemnul acelor im­pulsuri pe care scriitorul şi cititorul le condamnă. Bizară şi inutilă pare îi că prezen­ţa „apostolului local“, învăţătorul Danteş, figură încărcată cu multe de­talii de individualizare, dar neinte­grată organic în ţesătura nuvelei. Dan­teş rămîne pînă la sfîrşit un om sfîşiat de o dragoste neîmpărtăşită, ciudată şi anacronică. O carenţă mai supărătoare a nuvelei ni se pare fe­lul cum sînt rezolvate relaţiile sufle­teşti dintre Ştefania­­şi soţul ei, Ga­­iin. Acesta din urmă este conştient de criza care intervine la un moment dat în căsnicia lor. Totuşi, în fapte se dovedeşte un caracter tot atît de „slab” ca şi Ştefania, atunci cînd este vorba de orientarea „crizei“ de care vorbeam, către un deznodămînt nor­mal. S-ar putea obiecta că timpul re­lativ scurt în care se petrece acţiunea nuvelei nu îngăduia desfăşurarea unei „munci educative“ din partea unui soţ despre care suntem­ informaţi că este un ins ireproşabil din toate punc­tele de vedere. Există însă o seamă de situaţii echivoce care figurează în carte tocmai în scopul clarificării ati­tudinii lui Galin faţă de Ştefania, dar în care cititorul nu reuşeşte să dis­tingă adevăratul caracter al acestuia. Urmînd tradiţia scrisului unor re­prezentanţi de frunte ai aşa-numitei tendinţe de a înfăţişa tipul intelec­tualului, autorul nuvelei „Un ca­racter slab“, prin cartea sa, face măr­turia unor speranţe frumoase,­­anun­­ţînd noi lucrări valoroase închinate vieţii intelectualilor. ** BORIS BUZILA „Un caracter slab" de H. Rohan De la Ansamblul de Estradă al R.P.R. • La începutul lunii iulie, un co­lectiv de artiști de la Ansamblul de Estradă al R.P.R. va pleca într-un turneu cu piesa sovietică „Cu dragos­tea nu-i de glumit“ de Duhovicinîi și Slobodskoi. Această comedie muzicală din­ repertoriul teatrului va fi prezen­tată în peste treizeci de oraşe din Moldova, Ardeal şi alte regiuni din ţară.­­• Orchestra d­e concerte a Ansamblu­­lui .de­ Estradă al R.P.R. şi cîţiva so­lişti ai teatrului vor întreprinde în a doua jumătate a lunii iulie un turneu în Uniunea Sovietică. Sub conducerea dirijorului Sergiu Maragamba, orches­tra va prezenta o serie de concerte de muzică uşoară în Moscova şi în cîteva oraşe din Uniunea Sovietică. • In prima jumătate a lunii august se va reîncepe seria spectacolelor în sala din calea Victoriei 174, prin pre­miera spectacolului „O seară la es­tradă“ de N. Stroe, artist emerit al R.P.R., Tudor Muşatescu, I. Nichifor, I. Berg şi Dinu Moisescu. După a­­ceastă premieră va intra î­n repetiţie, în regia lui B. Fălticineanu şi N. Frun­­zetti, spectacolul de satiră şi umor „Un băiat iubeşte o fată“, de Fred Firea, I. Atanasiu-Atlas, Silviu Georgescu, Nicuță Tănase. MMuzica noului specta­col este compusă de Al. Giroveanu. p ­ CRONICA TEATRALĂ „Roadele învăţăturii“ de L. N. Tolstoi ------------------------ Teatrul Academic de Artă „M. Gorki“ (M.H.A.T.) din Moscova -----------------------­ Creaţie de sine stătătoare a geniu­lui tolstoian, comedia „Roadele învă­ţăturii“ însem­nează în opera drama­tică a titanului de la Iasnaia Poliana un moment culminant al activităţii sale pe tărîmul dramaturgiei. Primele piese ale lui Lev Nicolae­­vici Tolstoi — tot comedii — nu au satisfăcut nici pe scriitor, nici teatrul, nici pe prietenii săi. Ele au avut însă darul să releve ca o necesitate folo­sirea acestui gen de către Tolstoi pentru a da glas ecoului specific pe care-l trezeau realităţile vieţii ruseşti de după reformă în mintea marelui artist şi gînditor. Problema relaţiilor dintre moşier şi ţăran, a existenţei stupide, depravate şi ignorante dusă de înalta societate rusească pe spina­rea poporului asuprit l-au chinuit pe Tolstoi pînă în ultimele clipe ale vieţii lui ci­nd, drept supremă rezol­vare, a încercat să fugă din mijlocul ei. Comedia, ca gen al artei capabilă să constituie unul­­dintre mijloacele de relaţie şi deci de progres, adică de mişcare înainte a omenirii spre per­fecţionare“ a fost prima căreia i s-a adresat scriitorul atunci cînd, cu ar­mele artei scenice, şi-a propus con­tinuarea, mai intransigentă a „smul­gerii măştilor de orice fel“. Nu trebuie căutat deci, zadarnic, în comedia tolstoiană „Roadele învăţă­turii“ (1886—1890) spiritul „non vio­lenţei“ sau al purificării morale. El nu este nici aici, ca nici în alte opere ale sale scrise în a doua perioadă a vieţii, sursa interesului mereu reînoit pe care i-o poartă spectatorul. Adevă­rul vieţii ruseşti, conflictele ei sociale, configuraţia spirituală a poporului şi claselor suprapuse răspund pe deplin acestui interes, pînă şi astăzi, confir­­mînd caracterizarea neîntrecută dată de Lenin lui Tolstoi — artistul: „Prin gura lui vorbea toată acea masă de multe milioane a poporului rus, care a ajuns deja să urască pe stăpînii so­­cietăţii actuale dar nu a ajuns Încă pînă la lupta conştientă, consecventă, neînduplecată şi dusă pînă la capăt împotriva lor". Aparent comedie de situaţii, „Roa­dele învăţăturii“ îşi păstrează nealte­rată viabilitatea artistică datorită ca­racterelor de nobili supuse unei ascu­ţite satire prin intermediul oamenilor din popor (bucătarul, bucătăreasa, cei trei ţărani, Tania, etc.). Intriga sim­plă slujeşte spectatorul în direcţia concentrării atenţiei lui spre compor­tarea personajelor, spre gândurile şi felul de exprimare. Cele patru acte ale piesei se petrec în casa lui Leonid Fedorovici Zvezdinţev. După cum no­tează amănunţit scriitorul, Zvezdinţev este „locotenent în retragere... pro­prietar a 24.000 de dlesiatine în dife­rite gubernii. Bărbat de vreo 60 de ani, in putere, maniere distinse, blajin şi plăcut. Crede în spiritism şi-i place să uimească pe alţii cu povestirile lui“. Potrivit unei înţelegeri făcute cu un an în urmă, trei delegaţi ai ob­e­ştei săteşti aduc boierului, în numele ţăranilor, actul de vînzare ce trebuie semnat şi prima rată din suma pen­tru care urmează să le fie cedat pă­­mîntul. Zvezdinţev refuză însă vin­zarea pămîntului pretextînd că a in­tervenit ceva nou. Hotărîtă să-i aju­te cu orice preţ pe ţărani, Tania, fata din casă, face­ o încercare dibace. Fo­­losindu-se de credinţa neroadă în spi­ritism a lui Zvezdriţev, ea îl deter­mină să creadă că spiritele i-au cerut să semneze actul de vînzare. Sfîrşitul comediei încununează ascuţita critică îndreptată împotriva limitării spiri­tuale a societăţii înalte. Cu toate că şiretlicul Taniei — care a jucat rolul unui spirit nevăzut în şedinţa de spi­ritism — este dat pe faţă de lacheul Grigori, bătrînul Zvezdniţev preferă să nu-l creadă pe acesta pentru a ră­mîne credincios voinţei spiritelor. Intrigă de farsă, ea ar fi rămas poate la valoarea minimă a umoru­lui de qui pro quo dacă Tolstoi nu i-ar fi sporit nemăsurat valoarea — aşa cum arătam mai sus — prin urmări­rea detailată a caracterelor. Un nu­măr de 33 de personaje populează cele patru acte construite dramatic potrivit regulilor clasice (acţiunea se petrece numai în casa Zvezdinţevilor, într-o singură zi, necăpătînd dezvol­tare decît problema centrală­ a vîn­­zării pămîntului către ţărani). Este interesant de amintit în acest sens un fapt aparţinînd istoriei literare şi a­­nume că, după prezentarea comediei în spectacolul de amatori de la Ias­naia Poliana, Tolstoi a reluat textul piesei adăugîndu-i cîteva personaje noi (bucătarul, comisionarul de la „Bourdier“, doctorul, vizitiul şi ba­roana) menite — direct sau indirect — să completeze spectatorului ima­ginea mediului satirizat. Totodată el a adîncit conţinutul artistic şi ideo­logic al piesei insistînd asupra com­portării şi felului de exprimare al personajelor, „lim­ba potrivită firii“ fiind socotită de Tolstoi ca „princi­palul şi poate chiar unicul mijloc“ pentru reprezentarea caracterelor. v. Că dramaturgia lui Tolstoi nu stă mai prejos decît nemuritoarele sale creaţii în proză ne-a dovedit-o încă odată — dacă mai era nevoie—spec­tacolul de înaltă artă montat de co­lectivul M.H.A.T.-ului în regia lui M. N. Kedrov, artist al poporului din U.R.S.S., N. N. Litovţeva, artistă a poporului din R.S.F.S R. şi a lui P. V. Lesli. Aceleiaşi aprecieri trebuie să-i însumăm şi strădania pictorului sce­nograf A. P. Vasiliev şi a lui P. N. Gjelski, regizor de culise, care au probat, laolaltă cu regizorii, măiestria realizării plastice a piesei în spec­tacol. Asupra acestei probleme am dori să insistăm. La o simplă lectură a textului citi­torul îşi poate da seama că intriga predispune la comic burlesc atît re­gia cît şi actorii Ne referim la acele situaţii scenice menite prin ele însele — iar nu prin replică — să stîrneas­­că umorul. Neîndoielnic, viaţa oferă asemenea situaţii şi ele nu sînt inter­zise nici scenei. Totuşi, de obicei, ele sunt declarate de critici a fi prohibite. Explicaţia stă în teama permanentă ca scena să nu a o transforme într-o sursă de umor ieftin care să risi­pească ideile preţioase ale textului. Spectacolul Teatrului Academic de Artă a dat o replică artistică elocven­tă oricăror tendinţe extremiste. Nici haz de dragul hazului, dar nici „u­­mor serios“ nu poate fi oferit specta­torului venit să guste o comedie. Re­zolvarea problemei a fost, aşa­dar, la rîndul ei, o problemă complexă. Continuînd a analiza aspectul re­zolvării plastice a spectacolului ne vom adresa rolurilor mai importante. Artistul poporului din U.R.S.S., V. I. Staniţîn, ne-a zugrăvit prin jocul său sobru un boier rus cumpătat la vorbă, aparent binevoitor faţă de ţă­rani şi politicos cu slujitorii din casă, dar care îşi dezvăluie toată ne­omenia lui pe planul relaţiilor sociale prin subordonarea tuturor preocupări­lor — inclusiv a celei pentru soarta ţăranilor — unei credinţe neroade în viaţa spiritelor, întregul joc al acto­rului nu depăşeşte o singură clipă li­mita de înţelegere pe care acest boier căzut în patima spiritismului îl poate acorda unor probleme de existenţă ce-i sînt cu totul străine. Păstrînd o corelaţie strînsă cu trăsăturile tată­lui, P. V. Massalski, artist al poporu­lui din R.S.F.S.R., în rolul fiului lui Zvezdrnţev a dat personajului un mod uşuratec şi superficial de a fi. Imagi­nea viitorului boier şi mai avid de bani (la vederea lui Zvezdinţev juni­or ţăranii îşi ascund cu grijă banii) poate fi astfel uşor întrevăzută de spectatori. Artistele poporului din R.S.F.S.R., L. M. Koreneva (soţia lui Zvezdinţev) şi A. I. Stepanova (Betsi, fiica ei) au completat cuplul cu ima­ginea goliciunii şi preocupărilor lipsi­te de orice sens a doamnelor de fac­tură nobiliară. Proporţiile uimitoare ale ridicolului — nesezisat nici de personaje nici de anturaj — îl întru­chipează însă Tolsuhina (cucoana gra­să) interpretată printr-o excelentă creaţie prin gesturi și fel de a vorbi de către F. V. Șevcenko, artistă a poporului dirt U.R.S.S. Pentru prima oară, în acest specta­col al turneului l-am putut vedea în­tr-un rol principal pe V. O. Toporkov, binecunoscutul artist al poporului din U R.S S., a cărui artă interpretativă ne-a apărut atît de organic integrată textului incit nu am putea spune că artistul „joacă teatru“ pe scenă. Lă­­sînd să cadă întreaga greutate asu­pra replicilor profesorului Krugoavet, Iov, Toporkov s-a comportat pe scenă cu atîta simplitate în gesturi, încît cu greu ne-am dat seama unde sfîrşe­­şte frumuseţea textului dramatic şi unde începe arta actorului. Cea mai dificilă răspundere a reve­nit însă, fără îndoială acelor „raiso­­neuri“ ai piesei care sînt oamenii din popor aduşi pe scenă în scopul îndrep­tării, în favoarea lui, a simpatiei spec­tatorilor. T. A. Zabrodina în Tania a fost mai mult decît o fată fermecă­toare de la ţară, pe care întîmplările vieţii au adus-o la oraş. Prezenţa fe­tei de la ţară în casa Zvezdnnţevilor este atît de bine marcată, încît sce­na se resimte ori de cîte ori drama­turgul cere personajului s-o părăseas­că. Mai mult chiar , Tania (T. A. Za­brodina) păstrează tot timpul — în gesturi şi priviri — răspunderea pă­trunderii în casa Zvezdinţevilor a ce­lor trei ţărani. Făcînd faţă cu aceeaşi dezinvoltură tinerească şi isteţime nativă acestei relaţii permanente care se stabileşte între locul ei şi jocul in­terpreţilor celor trei ţărani, Zabrodina nu manifestă nici un moment de obo­seală de-a lungul celor patru acte. Interpretarea celor trei ţărani ni se pare a fi cea mai de seamă realizare a spectacolului Pentru prima oară am văzut pe scena unui teatru romî­nesc ţăranul rus al lui Tolstoi. Trei tipuri de ţărani ne-au apărut pe sce­nă : un gospodar dibaci în a spune boierilor adevăruri neplăcute pentru ei, un înţelept scump la vorbă şi greu a se hotărî dar încăpăţînat şi conştient v de dreptatea lui şi, în sfîr­şit, un ţăran naiv, puţin cunoscător al comportărilor faţă de boieri şi de aceea exagerat în plecăciuni, dar în acelaşi timp gata să-şi revendice în gura mare drepturile. Sunt rolurile ce­lor trei actori: A N. Gribov, artist al poporului din U.R.S.S., A. V Jilţov, artist al poporului al R.S.F.S.R. şi A. N. Pokrovski, care au adus pe sce­nă ţarajiul rus din anii de după re­formă într-o interpretare realistă de prim rane. Experienţa bogată pe care au câşti­gat -o actorii printr-o reprezentare în­delungată a piesei se cristalizează nu prin rutină ci printr-un stil unitar, printr-o cunoaştere perfectă a locului pe care fiecare personaj l l are în ac­ţiune. Aceste trăsături pe care nu le poate avea decît un teatru cu tradiţii îndelung cultivate în cadrul unui co­lectiv ce conlucrează de ani de zile împreună, se dezvăluie şi mai bine în comedia „Roadele învăţăturii“ de L. N. Tolstoi. Vom continua să urmă­rim stilul de joc al M.H.A.T.-ului pe baza interpretării viitoarelor specta­cole ale turneului. EUGEN ATANASIU T. A. ZABRODINA (în rolul Taniei) PD praful: MIHAI TOPESCU A. V. JILTOV Artist al poporului al R.S.F.S.R. (In rolul unui țăran) ­ Duminică 1 iulie 1956 . ROADELE INVATATOR L. M. KORENEVA Artistă a poporului a R.S.F.S. (în rolul lui A. P. Zvezdinţeva P. V. MASSALSKI Artist al poporului al R.S.F.S., (în rolul lui Vasili Leonidici) M. N. KEDROV Artist al poporului din I­.R.S. Regizor Jri­ m­ V. I. STAN­TIN Artist al poporului din U.­­­. F. Zvezdinţel (în rolul mm ■ târe A. I. STEPANOVA Artistă a poporului a R.S.F.S., (în rolul lui Betsi) V. O. TOPORKOV Artist al poporului din U.R.S.S (în rolul lui A. V. Krugosvetlo A. P. ZUEVA Artistă a poporului al R.S.F­.­ (le rolul bucătăresei)

Next