Romînia Liberă, iulie 1956 (Anul 14, nr. 3649-3674)
1956-07-01 / nr. 3649
Pag. 2-0 înfiinţarea „Oficiului de spectacole şi turnee artistice“ din R.P.R. Convorbire cu tov. N. Minei, directorul noii întreprinderi De curînd a luat fiinţă în Bucureşti „Oficiul de spectacole şi turnee artistice” din Republica Populară Romînă. După cum o indică denumirea, noua întreprindere are sarcina de a organiza turneele artistice ce se vor efectua în fără de către artiştii romîni şi străini, precum şi turneele ce le vor întreprinde peste hotare artiştii noştri. înfiinţarea acestui Oficiu a devenit o necesitate ca urmare a legăturilor tot mai strînse pe care ţara noastră le realizează pe plan artistic, ca şi în toate sectoarele de activitate cu ţările de pe toate continentele. In legătură cu organizarea, funcţionarea şi proiectele noii întreprinderi, am rugat pe tov. N. Minei, directorul „Oficiului de spectacole şi turnee artistice” să ne dea cîteva lămuriri. Care este scopul „Oficiului de spectacole şi turnee artistice’’? — Urmărim, pe de o parte, organizarea în ţară a turneelor instituţiilor artistice şi a artiştilor români încadraţi sau liber profesionişti ; mă refer pentru primii, la actorii diferitelor teatre din Bucureşti sau din ţară, sau la soliştii orchestrelor noastre simfonice sau populare, iar pentru ceilalţi, la cântăreţii de muzică populară sau uşoară care nu aparţin niciunei formaţii artistice, cu toate că se produc adesea la radio sau pe scenele noastre. Pe de altă parte — şi aceasta este un obiectiv principal al oficiului nostru — ne vom ocupa de organizarea re spectacole ale artiştilor şi formaţiilor artistice străine în R.P.R. şi ale artiştilor şi formaţiilor artistice romîneşti în străinătate, artişti de estradă, cîntăreţi instrumentişti, etc. — Cum vafuncţiona oficiul dvs. din punct de vedere al acestor schimburi artistice internaţionale ? — „Oficiul de spectacole şi turnee artistice” va încheia contracte semnate cu agenţiile de impresariat străine. Noi vom oferi artiştilor străini condiţii optime de cazare în timpul şederii lor în România, condiţii optime pentru manifestările lor pe scenele din Capitală şi din ţară, şi ne vom ocupa de remunerarea spectacolelor şi a concertelor date de ei, rezolvînd şi toate problemele legate de modalităţile de plată şi de schimb. — Aji stabilit legături cu intreprinderi similare din străinătate ? — Da, am stabilit asemenea legături cu oficii din Franța (Agence littéraire et artistique), Belgia (Palais des Beaux-Arts), Anglia (Adolf Borsdorf Company Ltd.), S.U.A. (S. Hurok), Argentina („Conciertos Ornai”), Italia, Australia, Islanda, Japonia şi încă multe alte ţări. Chiar în stagiunea viitoare, 1956—1957, publicul romînesc va avea ocazia să aplaude artişti de toate genurile din Europa şi din cele două Americi. Am mulţumit Iov. Minei pentru lămuririle date, pe care le aducem la rîndul nostru la cunoştinţa cititorilor. S. HAZAN — Ne puteţi da cîteva detalii în legătură cu acest din urmă scop al O S.T.A.-ului ? — C.S. A.-ul îşi propune să facă c imnoscute în ţara noastră cele mai autentice valori artistice din străinătate,vom invita în acest scop instrumentişti, dirijori, cîntăreţi de operă şi de muzică uşoară, orchestre simfonice şi de jazz, dansatori, grupuri folclorice, artişti de varietăţi, de circ, etc. din toate colţurile lumii. Vom aduce în faţa publicului romînesc marile figuri ale muzicii, dansului, şi teatrului de peste hotare. Ne vom strădui de asemenea să facem cît mai cunoscute peste graniţă creaţiile artiştilor noştri. Vom trimite din noi ansambluri şi solişti de muzică populară romînească — care, după cum se ştie, au obţinut în anii trecuţi succese răsunătoare în turneele întreprinse în U.R.S.S., Franţa, Austria, Finlanda, Egipt, Liban, Siria, vom trimite și — CĂRŢI NOI IN EDITURA DE STAT J [ PENTRU LITERATURA ŞI ARTA; I VLAICU BIRNA: Cerbul roşu) (Poem) . \ | 152 pagini 2,50 lei j í A. E. BACONSKY : Două poeme J [ 64 pagini 1 leu \ f IN EDITURA TINERETULUI, j (GEO BOGZA: Tablou geografic) [ (Ediţia a Il-a) | 72 pagini 1,20 lei j | EUSEBIU CAMILAR: Inimi fier- J \ binți f 112 pagini 1,25 lei J f MIHAIL CALINICU : Cei șase pi- \ } tici voinici i f 88 pagini 2,75 lei j România liberă TURNEUL TEATRULUI NAŢIONAL LA PARIS DUPĂ SUCCES Uşuraţi de marea răspundere de care se simţeau apăsaţi, cu simţămîntul că au îndeplinit cu prisos rostul vizitei noastre aici, cu mulţumirea izbîndei în suflet şi în ochi, actorii noştri cutreeră Parisul de dimineaţă pînă seara şi uneori chiar de seară pînă dimineaţa. Romînii de aici se întrec care mai de care să-i înconjoare, să-i plimbe să le vorbească, să-i invite. Cunoştinţe, rude apropiate sau mai puţin apropiate, rude ale cunoştinţelor sau cunoştinţe ale rudelor, oameni care pur şi simplu i-au văzut şi aplaudat la spectacol, sau chiar din cei care n-au avut posibilitatea să ia parte la reprezentaţie. Tot atît de fericiţi şi de mîndri de rezultatele obţinute ca şi actorii înşişi, oameni pe care dorul de ţară îi răscoleşte astăzi mai mult ca de obicei se agită tot timpul în jurul artiştilor noştri. Fiecare actor este obiectul a numeroase atenţii, chemări şi invitaţii, cărora nu le poate face iată. Alături de aceste manifestări individuale, grupa Teatrului Naţional ia parte cu bucurie la vizitele colective ce se organizează zilnic fie în înprejurimile Parisului, ca la Versailles, de exemplu, fie la vreunul din admirabilele muzee din localitate, sau la cite un spectacol. Recepţiile şi invitaţiile colective se organizează în toate părţile. Dar nu e chip să li se facă faţă. Astfel, Elvira Popescu şi-a uitat aproape complet obligaţiile de tot felul pe care le are şi de cînd ausosit actorii romîni se ocupă numai de ei. A doua zi după ultimul nostru spectacol, a dat o mare masă in castelul de la Mézy, la 40 km. de Paris. Castelul este aşezat pe malurile Senei, înălţat pe o cotina.acum cîteva seri, actorii noştri au fost invitaţi in bloc la spectacolul „Loicediei Franceze“ Se juca „Les femmes savantes“ şi „L’amour mé decine“, de Mellere. Ambele piese au fost recent puse din nou in scenă de neobositul animator de azi al „Comediei Franceze“, Jean Meyére. Jean Meyére a dat o nouă înfăţişare spectacolului cu piesa „Femeile savante“. Tradiţia molerescă, socotită pînă de curînd ca sacrosanctă în casa luiColiere a fost data de o parte. O punere in scenă nouă, subtilă, plină de nuanţe în joc, în decor, în costume, o mişcare sprintenă, spirituală, vine să dovedească, mai cu putere parcă decit jocul tradiţional, eterna tinereţe a lui Moliere. In pauza dintre cele două piese, interpreţii lui Moliere ne-au poftit in foaierul lor la un pahar de şampanie, pe care l-am sorbit emoţionaţi, sub bustul lui Moliere, înconjuraţi de portretele marilor, glorioşilor artişti de altă dată ai „Comediei“, printre care se găseau şi portretele compatrioţilor noştri De Max şi Ventura. Reuniunea a fost caldă, prietenească, dominată de amabilitatea artiştilor de la „Comedia“. In altă zi, a avut loc o mare recepţie la Legaţia Romînă cu un program artistic oferit de artiştii „Comediei Franceze" şi de actorii noştri, în faţa unei asistenţe alcătuită din sute de personalităţi fruntaşe ale Parisului, scriitori, ziarişti, artişti, oameni politici. O altă primire a fost organizată de Asociaţia de prietenie franco-romînă. Aici, vedeta nr. 1 a fost actorul Yonnel, decan al „Comediei Franceze", care nu fusese de faţă la recepţia trecută. Yonnel, ca şi Elvira Popescu dealtfel, şi-a arătat dorinţa de a întreprinde un turneu în R.P.R. Tot la această reuniune am făcut cunoştinţă cu întregul ansamblu care a jucat astă iarnă „O scrisoare pierdută“ la „Theatre de Poche" din Paris. „O scrisoare pierdută“, pusă în scenă de Marcel Cuveler, a ţinut afişul patru luni, iar în toamna viitoare va porni un lung turneu prin toată Franţa şi prin alte ţări ale Europei : Elveţia, Belgia, Luxemburg, etc. Rîndul viitor voi povesti despre pioasele vizite făcute la mormîntul lui George Enescu, Maria Ventura şi De Max, de primirea de la Teatrul „L'Atelier“, de multe altele, dar în deosebi de ultima minune a tehnicii cinematografice, menită să revoluţioneze, să răstoarne întreaga artă a spectacolului, fie teatru, film sau sport, care este Cinerama. Paris, 30 iunie 1956. Alexonorescu Maestru emerit al artei de R.P.R. OPERA „BAL MASCAT" LA CLUJ Nu de mult a avut loc pe scena Operei Maghiare de Stat din Cluj, premiera operei „Bal mascat“ de Giuseppe Verdi. Pusă îni scenă de Jean Rinzescu, prim regizor al Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti — noua premieră a Operei Maghiare de Stat din Cluj este unul din cele mai reuşite spectacole ale acestei stagiuni. întregul colectiv al Operei a muncit cu o deosebită dragoste la punerea în scenă a acestei opere. In clişeu: O scenă din Opera „Bal mascat". Foto : I. MICLEA O Primul concert-ghicitoare Azi duminică 1 iulie, orele 20:15, va avea loc în sala Sf. Sava primul concert-ghicitoare cu premii dat de către Orchestra de Studio Radio. Concertul va fi prezentat de H. Nicolaide şi dirijat de Sile Dinicu, îşi vor da concursul. N. Niţescu, Nicu Stoenescu, Mara Ianoli, R. Hodovanschi, Mihaela Cotaru și Trio „Armonia“. RECENZIE O carte despre intelectualii satelor Atunci cînd scriitorul, renunţînd la dozarea giradată a unui număr bogat de fapte de viaţă, optează pentru rezolvarea conflictelor exclusiv pe baza ciocnirilor de caractere omeneşti diferite sau a contradicţiilor din configuraţia sufletească a unui singur om, el îşi asumă cu bună ştiinţă o sarcină dificilă şi gingaşă. Acolo , unde precumpăneşte analiza psihologică, lipsind subterfugiul reţinerii, atenţiei cititorului exclusiv prin însăilarea de peripeţii neaşteptate, care de multe ori n-au nici o legătu-^ ră cu conflictul real al cărţii, autorul* este supus la un serios examen. Aici îşi va dovedi însuşirea de a veni în faţa cititorului numai cu acele sondaje sufleteşti care prin, interesul lor general reflectă frămîntări autentice ale^ oamenilor epocii noastre. Pe de altă parte, abordarea înfăţişării trăirilor sufleteşti pretinde scriitorului forme artistice care să îmbie şi să cucerească excluzînd artificialul şi similitudinea. Se pare că „Un caracter slab“ este prima lucrare literară mai amplă a tînărului scriitor H. Rohan, al cărui nume ne este cunoscut din paginile „Contemporanului“ şi chiar mai de mult, din acelea ale vechii reviste „Flacăra“. Scriitorul îşi plasează eroii în mediul rural, personajele sunt intelectuali din această ambianţă : medici, învăţători, ingineri. Unul din eroi, doctoriţa Ştefania, în destinul căreia identificăm centrul de greutate al cărţii, trăieşte sentimentul „dezrădăcinării“ de lumea oraşului care de fapt pentru ea şi mai cu seamă pentru părintele ei — un mic burghez sadea — se rezumă de fapt la un univers cu totul limitat. In acest univers precumpănitoare şi specifică apare doar posibilitatea de a-ţi rostui o existenţă tihnită. In carte viaţa Ştefaniei este surprinsă din clipa cînd primeşte o propunere de la tată! ei care-i făgăduieşte „aranjarea“ într-o slujbă la oraş, pînă în momentul cînd timora doctoriţă se hotărăşte să rămînă în sat alături de soţul ei care o iubeşte şi o stimează. Credem că cea mai izbutită realizare a cărţii este felul cum, în figura Ştefaniei scriitorul conturează cu fineţe de analist competent al sufletului omenesc un adevărat „caracter slab". Slăbiciunea de caracter a Ştefaniei se manifestă în lipsa unui scop limpede în viaţă, în refracţia pe care o opune integrării într-un mediu nou, sănătos, care este gata să o primească cu braţele deschise. Se pot cita numeroase pagini în care asistăm la desfăşurarea unor frămîntări sufleteşti reale ale unei fiinţe neîndeajuns de mature pentru a distinge superioritatea bucuriilor adevărate ce-i sunt servite de viaţa de toate zilele şi de oamenii printre care trăieşte, faţă de fericirea fictivă oferită de practicarea „la oraş“ a unei meserii în care nu dovedeşte prea mult talent. Crîmpeiele de viaţă ca istoria Măriei Doţiului sau întîmplarea cu Terenia sînt sudate trainic în ţesătura conflictului. Maria Doţiului îi oferă în clipa cînd Ştefania trebuie să nască nu atît un exemplu de îndurare stoică a durerii ci mai cu seamă una din grăitoarele pilde care pledează pentru prezenţa unui număr cît mai mare de intelectuali printre truditorii satelor, pentru a-i ajuta pe aceştia să-şi facă viaţa mai bună, pentru a le uşura lipsurile şi suferinţele ce mai stăruie încă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre moartea activistului Terenia, un episod cu care scriitorul, introducîndu-l în viaţa Ştefaniei, urmăreşte şi reuşeşte să ne sugereze impulsionarea acesteia către o viaţă obştească activă. Bine conturată este şi figura inginerului Chengi, personaj blazat, înrudit prin afinităţi de concepţie cu tatăl Ştefaniei (pe care cititorul îl cunoaşte de fapt numai din referiri). Inginerul Chengi prefigurează oarecum imaginea unei Ştefanii, aşa cum ar fi arătat poate mai tîrziu dacă şi-ar fi urmat îndemnul acelor impulsuri pe care scriitorul şi cititorul le condamnă. Bizară şi inutilă pare îi că prezenţa „apostolului local“, învăţătorul Danteş, figură încărcată cu multe detalii de individualizare, dar neintegrată organic în ţesătura nuvelei. Danteş rămîne pînă la sfîrşit un om sfîşiat de o dragoste neîmpărtăşită, ciudată şi anacronică. O carenţă mai supărătoare a nuvelei ni se pare felul cum sînt rezolvate relaţiile sufleteşti dintre Ştefaniaşi soţul ei, Gaiin. Acesta din urmă este conştient de criza care intervine la un moment dat în căsnicia lor. Totuşi, în fapte se dovedeşte un caracter tot atît de „slab” ca şi Ştefania, atunci cînd este vorba de orientarea „crizei“ de care vorbeam, către un deznodămînt normal. S-ar putea obiecta că timpul relativ scurt în care se petrece acţiunea nuvelei nu îngăduia desfăşurarea unei „munci educative“ din partea unui soţ despre care suntem informaţi că este un ins ireproşabil din toate punctele de vedere. Există însă o seamă de situaţii echivoce care figurează în carte tocmai în scopul clarificării atitudinii lui Galin faţă de Ştefania, dar în care cititorul nu reuşeşte să distingă adevăratul caracter al acestuia. Urmînd tradiţia scrisului unor reprezentanţi de frunte ai aşa-numitei tendinţe de a înfăţişa tipul intelectualului, autorul nuvelei „Un caracter slab“, prin cartea sa, face mărturia unor speranţe frumoase,anunţînd noi lucrări valoroase închinate vieţii intelectualilor. ** BORIS BUZILA „Un caracter slab" de H. Rohan De la Ansamblul de Estradă al R.P.R. • La începutul lunii iulie, un colectiv de artiști de la Ansamblul de Estradă al R.P.R. va pleca într-un turneu cu piesa sovietică „Cu dragostea nu-i de glumit“ de Duhovicinîi și Slobodskoi. Această comedie muzicală din repertoriul teatrului va fi prezentată în peste treizeci de oraşe din Moldova, Ardeal şi alte regiuni din ţară.• Orchestra de concerte a Ansamblului .de Estradă al R.P.R. şi cîţiva solişti ai teatrului vor întreprinde în a doua jumătate a lunii iulie un turneu în Uniunea Sovietică. Sub conducerea dirijorului Sergiu Maragamba, orchestra va prezenta o serie de concerte de muzică uşoară în Moscova şi în cîteva oraşe din Uniunea Sovietică. • In prima jumătate a lunii august se va reîncepe seria spectacolelor în sala din calea Victoriei 174, prin premiera spectacolului „O seară la estradă“ de N. Stroe, artist emerit al R.P.R., Tudor Muşatescu, I. Nichifor, I. Berg şi Dinu Moisescu. După această premieră va intra în repetiţie, în regia lui B. Fălticineanu şi N. Frunzetti, spectacolul de satiră şi umor „Un băiat iubeşte o fată“, de Fred Firea, I. Atanasiu-Atlas, Silviu Georgescu, Nicuță Tănase. MMuzica noului spectacol este compusă de Al. Giroveanu. p CRONICA TEATRALĂ „Roadele învăţăturii“ de L. N. Tolstoi ------------------------ Teatrul Academic de Artă „M. Gorki“ (M.H.A.T.) din Moscova ----------------------- Creaţie de sine stătătoare a geniului tolstoian, comedia „Roadele învăţăturii“ însemnează în opera dramatică a titanului de la Iasnaia Poliana un moment culminant al activităţii sale pe tărîmul dramaturgiei. Primele piese ale lui Lev Nicolaevici Tolstoi — tot comedii — nu au satisfăcut nici pe scriitor, nici teatrul, nici pe prietenii săi. Ele au avut însă darul să releve ca o necesitate folosirea acestui gen de către Tolstoi pentru a da glas ecoului specific pe care-l trezeau realităţile vieţii ruseşti de după reformă în mintea marelui artist şi gînditor. Problema relaţiilor dintre moşier şi ţăran, a existenţei stupide, depravate şi ignorante dusă de înalta societate rusească pe spinarea poporului asuprit l-au chinuit pe Tolstoi pînă în ultimele clipe ale vieţii lui cind, drept supremă rezolvare, a încercat să fugă din mijlocul ei. Comedia, ca gen al artei capabilă să constituie unuldintre mijloacele de relaţie şi deci de progres, adică de mişcare înainte a omenirii spre perfecţionare“ a fost prima căreia i s-a adresat scriitorul atunci cînd, cu armele artei scenice, şi-a propus continuarea, mai intransigentă a „smulgerii măştilor de orice fel“. Nu trebuie căutat deci, zadarnic, în comedia tolstoiană „Roadele învăţăturii“ (1886—1890) spiritul „non violenţei“ sau al purificării morale. El nu este nici aici, ca nici în alte opere ale sale scrise în a doua perioadă a vieţii, sursa interesului mereu reînoit pe care i-o poartă spectatorul. Adevărul vieţii ruseşti, conflictele ei sociale, configuraţia spirituală a poporului şi claselor suprapuse răspund pe deplin acestui interes, pînă şi astăzi, confirmînd caracterizarea neîntrecută dată de Lenin lui Tolstoi — artistul: „Prin gura lui vorbea toată acea masă de multe milioane a poporului rus, care a ajuns deja să urască pe stăpînii societăţii actuale dar nu a ajuns Încă pînă la lupta conştientă, consecventă, neînduplecată şi dusă pînă la capăt împotriva lor". Aparent comedie de situaţii, „Roadele învăţăturii“ îşi păstrează nealterată viabilitatea artistică datorită caracterelor de nobili supuse unei ascuţite satire prin intermediul oamenilor din popor (bucătarul, bucătăreasa, cei trei ţărani, Tania, etc.). Intriga simplă slujeşte spectatorul în direcţia concentrării atenţiei lui spre comportarea personajelor, spre gândurile şi felul de exprimare. Cele patru acte ale piesei se petrec în casa lui Leonid Fedorovici Zvezdinţev. După cum notează amănunţit scriitorul, Zvezdinţev este „locotenent în retragere... proprietar a 24.000 de dlesiatine în diferite gubernii. Bărbat de vreo 60 de ani, in putere, maniere distinse, blajin şi plăcut. Crede în spiritism şi-i place să uimească pe alţii cu povestirile lui“. Potrivit unei înţelegeri făcute cu un an în urmă, trei delegaţi ai obeştei săteşti aduc boierului, în numele ţăranilor, actul de vînzare ce trebuie semnat şi prima rată din suma pentru care urmează să le fie cedat pămîntul. Zvezdinţev refuză însă vinzarea pămîntului pretextînd că a intervenit ceva nou. Hotărîtă să-i ajute cu orice preţ pe ţărani, Tania, fata din casă, face o încercare dibace. Folosindu-se de credinţa neroadă în spiritism a lui Zvezdriţev, ea îl determină să creadă că spiritele i-au cerut să semneze actul de vînzare. Sfîrşitul comediei încununează ascuţita critică îndreptată împotriva limitării spirituale a societăţii înalte. Cu toate că şiretlicul Taniei — care a jucat rolul unui spirit nevăzut în şedinţa de spiritism — este dat pe faţă de lacheul Grigori, bătrînul Zvezdniţev preferă să nu-l creadă pe acesta pentru a rămîne credincios voinţei spiritelor. Intrigă de farsă, ea ar fi rămas poate la valoarea minimă a umorului de qui pro quo dacă Tolstoi nu i-ar fi sporit nemăsurat valoarea — aşa cum arătam mai sus — prin urmărirea detailată a caracterelor. Un număr de 33 de personaje populează cele patru acte construite dramatic potrivit regulilor clasice (acţiunea se petrece numai în casa Zvezdinţevilor, într-o singură zi, necăpătînd dezvoltare decît problema centrală a vînzării pămîntului către ţărani). Este interesant de amintit în acest sens un fapt aparţinînd istoriei literare şi anume că, după prezentarea comediei în spectacolul de amatori de la Iasnaia Poliana, Tolstoi a reluat textul piesei adăugîndu-i cîteva personaje noi (bucătarul, comisionarul de la „Bourdier“, doctorul, vizitiul şi baroana) menite — direct sau indirect — să completeze spectatorului imaginea mediului satirizat. Totodată el a adîncit conţinutul artistic şi ideologic al piesei insistînd asupra comportării şi felului de exprimare al personajelor, „limba potrivită firii“ fiind socotită de Tolstoi ca „principalul şi poate chiar unicul mijloc“ pentru reprezentarea caracterelor. v. Că dramaturgia lui Tolstoi nu stă mai prejos decît nemuritoarele sale creaţii în proză ne-a dovedit-o încă odată — dacă mai era nevoie—spectacolul de înaltă artă montat de colectivul M.H.A.T.-ului în regia lui M. N. Kedrov, artist al poporului din U.R.S.S., N. N. Litovţeva, artistă a poporului din R.S.F.S R. şi a lui P. V. Lesli. Aceleiaşi aprecieri trebuie să-i însumăm şi strădania pictorului scenograf A. P. Vasiliev şi a lui P. N. Gjelski, regizor de culise, care au probat, laolaltă cu regizorii, măiestria realizării plastice a piesei în spectacol. Asupra acestei probleme am dori să insistăm. La o simplă lectură a textului cititorul îşi poate da seama că intriga predispune la comic burlesc atît regia cît şi actorii Ne referim la acele situaţii scenice menite prin ele însele — iar nu prin replică — să stîrnească umorul. Neîndoielnic, viaţa oferă asemenea situaţii şi ele nu sînt interzise nici scenei. Totuşi, de obicei, ele sunt declarate de critici a fi prohibite. Explicaţia stă în teama permanentă ca scena să nu a o transforme într-o sursă de umor ieftin care să risipească ideile preţioase ale textului. Spectacolul Teatrului Academic de Artă a dat o replică artistică elocventă oricăror tendinţe extremiste. Nici haz de dragul hazului, dar nici „umor serios“ nu poate fi oferit spectatorului venit să guste o comedie. Rezolvarea problemei a fost, aşadar, la rîndul ei, o problemă complexă. Continuînd a analiza aspectul rezolvării plastice a spectacolului ne vom adresa rolurilor mai importante. Artistul poporului din U.R.S.S., V. I. Staniţîn, ne-a zugrăvit prin jocul său sobru un boier rus cumpătat la vorbă, aparent binevoitor faţă de ţărani şi politicos cu slujitorii din casă, dar care îşi dezvăluie toată neomenia lui pe planul relaţiilor sociale prin subordonarea tuturor preocupărilor — inclusiv a celei pentru soarta ţăranilor — unei credinţe neroade în viaţa spiritelor, întregul joc al actorului nu depăşeşte o singură clipă limita de înţelegere pe care acest boier căzut în patima spiritismului îl poate acorda unor probleme de existenţă ce-i sînt cu totul străine. Păstrînd o corelaţie strînsă cu trăsăturile tatălui, P. V. Massalski, artist al poporului din R.S.F.S.R., în rolul fiului lui Zvezdrnţev a dat personajului un mod uşuratec şi superficial de a fi. Imaginea viitorului boier şi mai avid de bani (la vederea lui Zvezdinţev junior ţăranii îşi ascund cu grijă banii) poate fi astfel uşor întrevăzută de spectatori. Artistele poporului din R.S.F.S.R., L. M. Koreneva (soţia lui Zvezdinţev) şi A. I. Stepanova (Betsi, fiica ei) au completat cuplul cu imaginea goliciunii şi preocupărilor lipsite de orice sens a doamnelor de factură nobiliară. Proporţiile uimitoare ale ridicolului — nesezisat nici de personaje nici de anturaj — îl întruchipează însă Tolsuhina (cucoana grasă) interpretată printr-o excelentă creaţie prin gesturi și fel de a vorbi de către F. V. Șevcenko, artistă a poporului dirt U.R.S.S. Pentru prima oară, în acest spectacol al turneului l-am putut vedea într-un rol principal pe V. O. Toporkov, binecunoscutul artist al poporului din U R.S S., a cărui artă interpretativă ne-a apărut atît de organic integrată textului incit nu am putea spune că artistul „joacă teatru“ pe scenă. Lăsînd să cadă întreaga greutate asupra replicilor profesorului Krugoavet, Iov, Toporkov s-a comportat pe scenă cu atîta simplitate în gesturi, încît cu greu ne-am dat seama unde sfîrşeşte frumuseţea textului dramatic şi unde începe arta actorului. Cea mai dificilă răspundere a revenit însă, fără îndoială acelor „raisoneuri“ ai piesei care sînt oamenii din popor aduşi pe scenă în scopul îndreptării, în favoarea lui, a simpatiei spectatorilor. T. A. Zabrodina în Tania a fost mai mult decît o fată fermecătoare de la ţară, pe care întîmplările vieţii au adus-o la oraş. Prezenţa fetei de la ţară în casa Zvezdnnţevilor este atît de bine marcată, încît scena se resimte ori de cîte ori dramaturgul cere personajului s-o părăsească. Mai mult chiar , Tania (T. A. Zabrodina) păstrează tot timpul — în gesturi şi priviri — răspunderea pătrunderii în casa Zvezdinţevilor a celor trei ţărani. Făcînd faţă cu aceeaşi dezinvoltură tinerească şi isteţime nativă acestei relaţii permanente care se stabileşte între locul ei şi jocul interpreţilor celor trei ţărani, Zabrodina nu manifestă nici un moment de oboseală de-a lungul celor patru acte. Interpretarea celor trei ţărani ni se pare a fi cea mai de seamă realizare a spectacolului Pentru prima oară am văzut pe scena unui teatru romînesc ţăranul rus al lui Tolstoi. Trei tipuri de ţărani ne-au apărut pe scenă : un gospodar dibaci în a spune boierilor adevăruri neplăcute pentru ei, un înţelept scump la vorbă şi greu a se hotărî dar încăpăţînat şi conştient v de dreptatea lui şi, în sfîrşit, un ţăran naiv, puţin cunoscător al comportărilor faţă de boieri şi de aceea exagerat în plecăciuni, dar în acelaşi timp gata să-şi revendice în gura mare drepturile. Sunt rolurile celor trei actori: A N. Gribov, artist al poporului din U.R.S.S., A. V Jilţov, artist al poporului al R.S.F.S.R. şi A. N. Pokrovski, care au adus pe scenă ţarajiul rus din anii de după reformă într-o interpretare realistă de prim rane. Experienţa bogată pe care au câştigat -o actorii printr-o reprezentare îndelungată a piesei se cristalizează nu prin rutină ci printr-un stil unitar, printr-o cunoaştere perfectă a locului pe care fiecare personaj l l are în acţiune. Aceste trăsături pe care nu le poate avea decît un teatru cu tradiţii îndelung cultivate în cadrul unui colectiv ce conlucrează de ani de zile împreună, se dezvăluie şi mai bine în comedia „Roadele învăţăturii“ de L. N. Tolstoi. Vom continua să urmărim stilul de joc al M.H.A.T.-ului pe baza interpretării viitoarelor spectacole ale turneului. EUGEN ATANASIU T. A. ZABRODINA (în rolul Taniei) PD praful: MIHAI TOPESCU A. V. JILTOV Artist al poporului al R.S.F.S.R. (In rolul unui țăran) Duminică 1 iulie 1956 . ROADELE INVATATOR L. M. KORENEVA Artistă a poporului a R.S.F.S. (în rolul lui A. P. Zvezdinţeva P. V. MASSALSKI Artist al poporului al R.S.F.S., (în rolul lui Vasili Leonidici) M. N. KEDROV Artist al poporului din I.R.S. Regizor Jri m V. I. STANTIN Artist al poporului din U.. F. Zvezdinţel (în rolul mm ■ târe A. I. STEPANOVA Artistă a poporului a R.S.F.S., (în rolul lui Betsi) V. O. TOPORKOV Artist al poporului din U.R.S.S (în rolul lui A. V. Krugosvetlo A. P. ZUEVA Artistă a poporului al R.S.F. (le rolul bucătăresei)