Romînia Liberă, noiembrie 1959 (Anul 17, nr. 4682-4706)

1959-11-01 / nr. 4682

Pag. 2-a România liberă Lucrările celui de-al V*lea Congres A.R.L.U.S. Darea de seamă a Consiliului General A. R. L I. S. (Urmare din pag. l­a) ciuni­lor şi calomniilor pe care le răs­­pîndea reacţiunea, să facă cunoscute poporului nostru realizările epocale ale Uniunii Sovietice. Baza asociaţiei o formau muncito­rii, intelectualii, fruntaşi ai vieţii culturale şi ştiinţifice, oameni lumi­naţi, patrioţi încercaţi, printre care se numărau: prof. univ. C. I. Parhon, Radu Cernătescu; scriitorii: Alexan­dru Sahia, N. D. Cocea, George Mi­hail Zamfirescu, Scarlat Calimachi, avocat C. Paraschivescu Bălăceanu şi alţii. După ce s-a referit pe larg la acti­vitatea desfăşurată de Asociaţia ,,Amicii U.R.S.S.“, în ciuda obstaco­lelor ridicate la tot pasul de către autorităţile statului­ burghez, vorbito­rul a arătat că guvernul burghezo­­moşieresc a interzis Asociaţia „Amicii U.R.S.S.“, dar această­ măsură nu a însemnat înăbuşirea muncii puse în slujba prieteniei cu Uniunea Sovie­tică. In anul 1935 a luat fiinţă o nouă organizaţie, „Societatea pentru întreţinerea raporturilor culturale din­tre Romînia şi Uniunea Sovietică“, printre membrii căreia se aflau, ală­turi de muncitori, fruntaşi ai ştiinţei şi culturii româneşti, scriitori şi ar­tişti cu renume: marele George Enes­­cu, Traian Săvulescu, N. Tonitza, To­ny Bulandra, V. Maximilian, Gheor­­ghe Timică, Matei Socor şi alţii. Ur­mărită păs cu pas de organele sigu­ranţei burghezo-moşiereşti, Societatea a reuşit totuşi să-şi desfăşoare acti­vitatea pînă în anul 1936 şi apoi, sub denumiri schimbate, in grupări mai mici, pînă în anul 1937—1938. Ch­iar şi în condiţiile odiosului război anti­­sovietic în care guvernul trădător fascist a tîrît poporul român, cei mai hotărîţi fii ai poporului, în frunte cu comuniştii, înfruntînd cu curaj săl­bateca teroare, nu au pregetat să ducăm­ rîndurile poporului cuvîntul adevărului despre Uniunea Soviet'.­că. Exprimăm de aici omagiul şi recu­noştinţa noastră tuturor acelora care, în condiţiile grele ale regimului bur­­ghezo-moşieresc, au militat cu hotă­­rîre pentru prietenia cu Uniunea So­vietică. In continuare vorbitorul a spus: In cei 15 ani care s-au scurs de la 23 August 1944, între R. P. Romînă şi U.R.S.S. s-au statornicit relaţii de tip nou, caracteristice unor ţări so­cialiste care păşesc umăr la umăr sub faldurile aceluiaşi steag biruitor — steagul marxism-tertinism­ului. La izvoarele acestor relaţii se află rolul hotărîtor pe care l-a jucat Uniu­nea Sovietică în zdrobirea fascismu­lui, lupta eroică a armatei sovietice eliberatoare pentru izgonirea cotropi­torilor hitlerişti. Uniunea Sovietică a ajutat poporul nostru să se elibereze şi să-şi ia soarta în propriile sale m­îini. Sîngele vărsat de vitejii ostaşi sovietici şi romîni, care au luptat cot la cot pentru eliberarea pământului patriei noastre şi apoi pe frontul de vest, pînă în munţii Tatra, a pecetluit frăţia de arme romîno-sovietică, expresie a prieteniei şi alianţei de nezdruncinat dintre popoarele ro­mân şi sovietic. Amintirea eroilor so­vietici şi romîni care au căzut în lup­ta împotriva duşmanului comun tră­ieşte mereu în inimile poporului nos­tru. Veşnică este recunoştinţa lui faţă de marele popor sovietic eliberator ! Vorbitorul a subliniat că după eli­berare Uniunea Sovietică ne-a dat şi ne dă un ajutor neprecupeţit şi multi­lateral în dezvoltarea economiei noas­tre naţionale în ansamblu, la făurirea unor noi ramuri ale economiei, care n-au existat înainte. Oamenii sovietici ne-au deschis larg porţile bogatului lor tezaur de experienţă în toate do­meniile de activitate, pe care oame­nii muncii din ţara noastră îl stu­diază şi în care văd un preţios izvor de învăţăminte practice. Intruchiipînd în mod viu principiul Internaţionalismului proletar, colabo­rarea ţări­lor socialiste, într-ajutorarea lor tovărăşească a contribuit în mod hotărîtor la avîntul economiei şi cul­turii fiecăreia dintre ele în parte, la întărirea lagărului socialist în ansam­blu ; ca adevăraţi to­varăşi şi fraţi, popoarele ţărilor socialiste se sprijină reciproc pentru a păşi împreună în lumea comunismului. In continuare, ocupîndu-se de ac­tivitatea A.R.L.U.S. vorbitorul a spus: în decursul celor 15 ani de existenţă, rîndurile Asociaţiei noastre au crescut an de an şi, alături de celelalte orga­nizaţii de masă şi instituţii de stat, îşi aduce aportul la opera pe care o înfăptuieşte Partidul Muncitoresc Ro-­­ mîn­­de educare a oamenilor muncii în spiritul patriotismului socialist şi al internaţionalismului proletar, al a­­taşamentului şi prieteniei faţă de Uniunea Sovietică, faţă de toate ţările lagărului socialist. In cei 4 ani care au trecut de la ultimul nostru congres, A.R.L.U.S., bucurîndu-se în permanenţă de îndru­marea partidului, a reuşit să realizeze o îmbunătăţire a activităţii sale. In prezent, în jurul fiecăreia dintre organizaţiile noastre există un activ obştesc format din oameni cu profesii şi ocupaţii diferite, care constituie sprijinul principal al muncii noastre. Principalul conţinut al muncii cul­­turalpolitice de masă desfăşurate de A.R.L.U.S. în acest timp l-a constituit popularizarea măreţelor realizări ale Uniunii Sovietice pe drumul construi­rii comunismului, răspîndirea expe­rienţei sovietice în diferite domenii de activitate, popularizarea politicii externe de pace a Uniunii­ Sovietice şi a celorlalte ţări ale lagărului so­cialist. Vorbitorul e trecut a­poi în revistă principalele acţiuni şi forme de acti­vitate ale A.R.L.U.S. Peste 300.000 muncitori, tehnicieni şi ingineri au luat pa­rte la cele 5.000 manifestări î­n cadrul „Zilelor ştiinţei şi tehnicii sovietice“. O acţiune de mari proporţii a fost şi „Săptămâna agro­tehnicii sovietice“. Pentru populariza­rea realizărilor Uniunii Sovietice în domeniul rachetelor cosmice au fost organizate în întreaga ţară un număr de 3.000 de conferinţe. A fost organi­zată expoziţia „Folosirea paşnică a energiei atomice în U.R.S.S.“, deschisă în Capitală şi în 17 oraşe din ţară, şi vizitată de peste o jumătate de mi­lion de oameni ai muncii. De un suc­ces deosebit s-a bucurat şi expoziţia „U.R.S.S. pe drumul construirii comu­nismului“­, deschisă în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oraşul Stalin, Hunedoara, Oneşti/Personalităţi ale vieţii noastre economice, ştiinţifice, culturale şi ob­şteşti au ţinut conferinţe consacrate marilor obiective ale septerialului, con­strucţiei desfăşurate a comunismului în U.R.S.S. Au fost invitaţi în ţara noastră cunoscuţi inovatori, fruntaşi în producţie, personalităţi ale ştiinţei, artei şi culturii din U.R.S.S. şi s-au organizat schimburi de experienţă în domeniile cele mai variate. în ultimul timp au fost folosite o serie de forme noi, care au avut­ un răsunet deosebit în rîndurile maselor celor mai largi, ca de exemplu „Ser­bările prieteniei“, organizate pe co­mune sau pe regiune. Printre formele noi se numără şi concursurile popu­lare ,,Ce ştiţi despre U.R.S.S.“, avînd ca premii un număr de călătorii turis­tice în U.R.S.S. La concursul „Croa­ziera prieteniei“ din 1958 au participat 100.000 concurenţi, iar la concursul „De 1 Mai la Moscova“ numărul par­ticipanţilor s-a ridicat la aproape 400.000 de oameni ai muncii. Peste 2.000 de turişti români — muncitori, ţărani, ingineri şi tehnicieni, oameni de cultură, etc. din toate colţurile ţării , au călătorit în U.R.S.S. cu cele şase „Trenuri ale prieteniei“ organi­zate în acest an. Au fost organizate schimburi de delegaţii ale unor oraşe din R.P.R. şi U.R.S.S. Prin varietatea manifestărilor ce au loc cu prilejul Lunii Prieteniei Romîno-Sovietice, ca şi prin participarea largă a maselor, această sărbătoare constituie în fie­care an expresia celor mai înalte sen­timente de dragoste şi prietenie din­tre poporul nostru şi poporul sovietic. O contribuţie preţioasă la cunoaşte­rea ţării sovietice a constituit organi­zarea decadelor consacrate republici­lor unionale sovietice. Un centru important al activităţii cultural-politice de masă îl constituie Casele Prieteniei Ro­mîn­o-Sovietice din Capitală, din oraşele Iaşi, Timişoara, Stalin, Constanţa şi Oradea. O acti­vitate rodnică desfăşoară de asemenea revista „Veac Nou“, Biblioteca Cen­trală A.R.L.U.S. şi Institutul Romîno- Sovietic de pe lîngă Academia Repu­blicii Populare Române. S-au obţinut rezultate bune în organizarea, pentru numeroşi doritori, a învăţământului popular de limba rusă­­In cei 15 ani care au trecut de la eliberare au fost tipărite în tiraje mari numeroase cărţi din literatura rusă şi sovietică, dintre care in ultimii 4 ani „Cartea Rusă“ a editat 420 de titluri de cărţi. Apro­piate şi dragi sunt spectatorilor­­ din ţara noastră creaţiile dramaturgilor sovietici şi filmele sovietice. Turneele şi vizitele personalităţilor artistice so­vietice sunt socotite de publicul romî­­nesc ca mari evenimente culturale. In intensificarea continuă a schim­burilor culturale romîno-sovieitice un rol de seamă îl are acordul cu privire la colaborarea culturală dintre R.P.R. şi U.R.S.S. semnat la 7 aprilie 1956, precum şi planurile anuale de colabo­rare culturală. Sentimentele de prietenie pe care poporul sovietic le nutreşte faţă de poporul român îşi găsesc expresia în interesul fierbinte pe care-l manifestă pentru realizările oamenilor muncii din Republica Populară Romina, pen­tru cultura şi arta rom­âne­ase­­i. Orga­nizaţiile obşteşti sovietice desfăşoară o activitate tot mai largă de informare a oamenilor sovietici despre viaţa şi realizările poporului român. Vorbitorul s-a referit la numeroasele manifestări artistice romîneşti din U.R.S.S. printre care expoziţia „Ro­mînia pe drumul socialismului“ orga­nizată anul acesta la Moscova şi care s-au bucurat de o caldă primire din partea oamenilor sovietici. O expresie a interesului opiniei pu­blice sovietice faţă de ţara şi poporul nostru sînt Decadele şi Zilele culturii romîneşti organizate în ultimii ani în mai multe republici unionale. Cititorii sovietici manifestă un interes tot mai viu pentru literatura românească. In ultimii 12 ani, în U­R.S.S. au fost ti­părite 149 de titluri cu un tiraj total de 7.900.000 exemplare. Mihail Sado­­veanu este citit în 20 de limbi ale po­poarelor U.R.S.S. O sursă importantă de informare a oamenilor sovietici despre viaţa şi realizările poporului nostru este revista „Narodnaia Ru­mlina“ care se difuzează în întreaga Uniune Sovietică în­tr-un tiraj lunar de 100.000 exemplare. O contribuţie însemnată la tot mai buna cunoaştere reciprocă aduc schim­burile turistice româno-sovietice. Atît Asociaţia de Prietenie Sovieto-Romînă din Moscova, cit şi filialele ei desfă­şoară o rodnică activitate de răspîn­­d­ire a cunoştinţelor despre Republica Populară Romina. In numele Congresului nostru, ex­prim de aici cele mai vii mulţumii conducerii şi tuturor membrilor Aso­ciaţiei de Prietenie Sovieto-Romine din U.R.S.S. şi altor organizaţii obşteşti din U.R.S.S. pentru rodnica lor acti­vitate. Exprimăm de asemenea calde mulţumiri Uniunii Asociaţiilor de Prietenie şi Legături Culturale cu Ţă­rile Străine pentru sprijinul pe care l-a acordat activităţii Asociaţiei noas­tre. Arătînd în continuare că Congresul A.R.L.U.S. a fost precedat de adunări ale Consiliilor regionale, în cadrul cărora a fost analizată activitatea des­fășurată în ultima perioadă, vorbitorul a subliniat că în centrul muncii A.R.L.U.S.-ului trebuie să stea preo­cuparea pentru continua întărire a prieteniei între poporul român şi po­porul sovietic, popularizarea realizări­lor poporului sovietic în toate dome­niile de activitate, a luptei sale pentru îndeplinirea sarcinilor măreţului plan septenal, a realizărilor ştiinţei şi teh­nicii sovietice, care ocupă în mod necontestat primul loc în lume, a ini­ţiativelor Uniunii Sovietice şi a celor­lalte ţări ale lagărului socialist în­dreptate spre destinderea încordării internaţionale şi întărirea păcii între popoare. Nu încape îndoială că organizaţiile A.R.L.U.S. de la oraşe şi sate vor şti să ridice activitatea noastră la un ni­vel din ce în ce mai înalt. După ce a arătat grandioasele obiective ale planului septenal al U.R.S.S. şi a subliniat că sub condu­cerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în frunte cu Comitetul său Central leninist, popoarele sovietice dau viață cu succes hotărîrilor Con­gresului al XXI-lea al P.C.U.S., vor­bitorul a spus: exemplul Uniunii So­vietice arată convingător că socialis­mul schimbă radical soarta omului pe păm­înt, transformîndu-1 într-un om cu adevărat liber, stăpîn pe soarta sa, asigurînd satisfacerea tot mai deplină a cerinţelor sale la un înalt nivel de civilizaţie materială şi spirituală, ofe­­rindu-i cele mai largi posibilităţi de instruire şi odihnă, condiţii pentru dez­voltarea multilaterală a personalităţii lui, a tuturor aptitudinilor sale crea­toare. Subliniind ca epocalele succese ale Uniunii Sovietice în explorarea spaţiu­lui cosmic constituie o strălucită ilus­trare a superiorităţii sistemului socia­list, vorbitorul a spus: ideile nemuri­toare ale Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, ale genialului Lenin, luminează grandioasele transformări revoluţionare pe care le trăieşte ome­nirea. Sub steagul acestor idei, po­poarele mai multor ţări din Europa şi­­Asia în frunte cu clasa muncitoare au răsturnat printr-o luptă eroică domi­naţia exploatatorilor, instaurind pu­terea populară. De la Pacific şi pînă la Elba, sub acelaşi steag biruitor al ideilor lui Marx/Engels şi Lenin, a­­proape un miliard de oameni constru­iesc cu succes orînduirea nouă, uniţi in marea familie frăţească a lagăru­lui socialist, în frunte cu Uniunea So­vietică. Congresul nostru se desfăşoară in­tr-un moment cînd datorită luptei nerăfirosite a Uniunii Sovietice şi a tu­turor ţărilor socialiste, a mişcării mondiale pentru pace au apărut sem-m­ele unui început de înseninare a at­mosferei internaţionale, iar principiile coexistenţei paşnice se afirmă cu o tot mai mare forţă. De o mare însemnă­tate pentru destinderea încordării, in­ternaţionale, pentru consolidarea pă­cii, pentru asigurarea securităţii po­poarelor, sunt rezultatele vizitei în S.U.A. a tovarăşului N. S. Hruşciov şi propunerile sovietice cu privire la dezarmarea generală şi totală. Poporul român, care munceşte cu a­­vîrit pentru construirea socialismului aduce o contribuţie activă la instau­rarea unei păci durabile în în­treaga lume. Conştienţi de măreţia cauzei noastre nobile, vom munci cu dragoste şi entuziasm sub conducerea Partidului Muncitoresc Romín pentru înflorirea patriei noastre scumpe, Re­publica Populară Romînă, pentru vic­toria socialismului, pentru apărarea păcii, pentru întărirea continuă a prie­teniei romîno-sovietice. Trăiască marele popor sovietic, con­structorul comunismului! Trăiască poporul român, constructor al socialismului în scumpa noastră patrie! Trăiască în veci prietenia romîno­­sovietică ! Aspect din sala Congresului Foto : MIHAI POPESCU IN EDITURA POLITICA a apărut: V. I. LENIN , Opere, vol. 38 660 pag. 7, 50 lei Volumul cuprinde „Caiete filo­zofice“ care reprezintă o contribuţie de cea mai mare însemnătate la tezaurul filozofiei marxist-leniniste, precum şi note şi însemnări ale lui V. I. Lenin privind diferite cărţi de filozof­ie­ Luna prieteniei romîno-sovietice ★ ★ Manifestări în Capitală şi în ţară în Capitală şi în ţară continuă să aibă loc numeroase manifestări prile­juite de sărbătorirea tradiţionalei Luni a prieteniei romîno-sovietice. Sîmbătă seara, membrii delegaţiei Asociaţiei de prietenie sovieto-romîne în frunte cu E. I. Afanasenko, preşe­dintele Asociaţiei, ministrul Invăţamîn­­tului al R.S.F.S.R., care ne vizitează ţara cu prilejul Lunii prieteniei, s-au întîlnit la Casa prieteniei romîno-sovie­tice cu oameni ai muncii din Capitală. Oaspeţii sovietici au împărtăşit parti­cipanţilor din activitatea oamenilor sovietici în construcţia desfăşurată a comunismului. După întîlnire a avut loc un program artistic susţinut de solişti de frunte ai Teatrului de Operă şi Balet al R.P. Ro­mâne şi ai Teatrului de Stat de Ope­retă. In sala Institutului de istorie al A­­cademiei R.P. Române a avut loc Sîm­­bătă seara un simpozion închinat ce­lei de-a 42-a aniversări a Marii Revo­luţii Socialiste din Octombrie, organi­zat de secţia de studii orientale a So­cietăţii de ştiinţe istorice şi filologice din R.P.R., pe tema: „Despre orienta­listică sovietică“. ★ Sîmbătă seara, la Casa Universita­rilor din Capitală, acad. Cezar Petres­­cu a conferenţiat despre „Viaţa şi ope­ra lui M. Şolohov“.­­ Zilele trecute, vasul sovietic „La­­kuţk“, aflat în tranzit, a ancorat în portul Orşova. Cu acest prilej a avut loc o caldă manifestare de prietenie frăţească între tinerii din oraşul Or­şova şi marinarii sovietici. In cinstea marinarilor sovietici, la casa raională de cultură, formaţiile de artişti amatori din întreprinderile şi instituţiile oraşu­lui au prezentat un frumos spectacol de cîntece şi dansuri romîneşti şi so­vietice. ★ IAŞI (de la corespondentul nostru), Iaşul are în aceste zile oaspeţi dragi pe care i-a aşteptat cu multă nerăb­dare. Sîmbătă au sosit străluciţii soli ai ansamblului teatral „Mossoviet“, care ne vizitează patria cu prilejul sărbătoririi Lunii prieteniei romîno­­sovietice. Seara, în faţa unui numeros public în sala teatrului „Vasile Alecsandri“ distinşii oaspeţi au prezentat primul lor spectacol cu piesă „Bătălie în marş“ de Galina Nikolaeva şi S. Rad­­zinski. Spectacolul s-a bucurat de un remar­cabil succes. TIMIŞOARA (de la corespondentul nostru). Ieri seară în sala „Maxim Gorki“ din Timişoara a avut loc un ■concert simfonic extraordinar, prezen­tat de colectivul Filarmonicii de Stat „Banatul“, concert care a avut ca so­list pe violoncelistul sovietic Sviatoslav Knuşeviţki. Concertul s-a bucurat de succes. ★ ★ Duminică 1 noiembrie 1959—nr. 4682 CAMPIONATELE INTERNAŢIONALE DE SCRIMĂ ALE R.P.R­­. Rohoni (R. P. R.) a cîştigat proba de sabie Sîmbătă, în ziua a treia a campio­natelor internaţionale de scrimă ale R. P. Române, care se desfăşoară în sala sporturilor de la Floreasca, au avut loc întrecerile probei de sabie. Titlul de campion internaţional a fost cucerit de trăgătorul român Ladislau Rohoni, care a totalizat cinci victorii. Pe locurile următoare s-au clasat Du­Astăzi la ora 17 în sala Dinamo din Capitală va avea loc întîlnirea in­ternaţională de gimnastică între echi­pele feminine ale R.P.R. şi Italiei. Titru Mustaţă (R. P. Romînă) patru victorii, Roberto Ferrari (Italia) pa­tru victorii, Tibor Pezsa­ (R. p. Un­gară) patru victorii, Zub Richard (R. P. Polonă) patru victorii etc. Astăzi, campionatele internaţionale se încheie odată cu desfăşurarea pro­bei de floretă femei., (Agerpres). Întrecerea promite un spectacol da un nivel ridicat datorită elementelor valoroase care fac parte din cele două reprezentative. Azi, întîlnirea feminină de gimnastică R. P. R.-Italia Ştiri • Ultimul meci al campionatului republican de polo se dispută astăzi la ora 12 la bazinul acoperit Floreias­­ca între Dinamo Bucureşti şi C.C.A. • In Capitală sunt programate as­tăzi două meciuri de fotbal în cadrul categoriei B : teren „Pompierul (O­­bor) ora 10,30: Pompierul — Ştiinţa Craiova ; teren „Victoria" (CAM.) ora 10,30 : Ştiinţa Bucureşti — C.F.R. Paşcani­• Derbiul etapei de astăzii a cam­pionatului republican de rugbi cat. A dintre echipele Dinamo şi Progresul se dispută pe terenul Progresul înce­­pînd da la ora 11,30. • Amatorii jocului de hochei pe gheaţă,vor putea urmări astăzi pe patinoarul artificial la ora 19 un meci între selecţionata oraşului Bucureşti şi selecţionata divizionară. • La 15 noiembrie se va desfăşura în sala sporturilor Dinamo din Capi­tală întîlnirea internaţională de lupte clasice dintre echipa Dinamo Bucureşti, campioana ţării şi echipa Lokomotiv Leipzig. După meciul de la Bucureşti, echipa germană va evolua la Con­stanţa în compania unei echipe lo­cale.­­ Sala de sporturi Giuleşti a găz­duit sîmbătă două întîlniri contînd pentru campionatul republican de baschet. Iată rezultatele înregistrate: Rapid—Metalul (b) 64—61 ; Rapid— Progresul (f) 43—42.­­ Sîmbătă seara s-a desfăşurat la Moscova întîlnirea prieteneas­că de baschet dintre echipa sovietică TSKMO şi formaţia romînă C.C.A., care se află în turneu în U.R.S.S. După un joc de bun nivel tehnic, vic­­toria a revenit sportivilor sovietici cu scorul de 84—71 (40—28). INFORMAŢII Sîmbătă dimineaţă a sosit în oraşul Constanţa prof. dr. S. S. Sobolev de la Academia de Ştiinţe Agricole „Lenin“ din Moscova, specialist în combaterea eroziunii solului, care ne vizitează ţara la invitaţia Academiei R.P.R. La Cas­a de Cultură a Sindicatelor din Criaiovia s-­a deschis o expoziţie de artă plastică contemporană organizată de Muzeul de Artă din localitate. Secţia din Piatra Neamţ a Teatrului de Stat din Bacău şi-a încheiat ieri turneul întreprins timp de o lună de zile prin numeroase localităţi din Mol­dova, cu piesa „Povestea unei iubiri“ de K. Simonov, în regia lui Cristian Munteanu. Cele 34 spectacole prezen­tate în timpul turneului au fost vizio­nate de un număr de peste 13.000 de spectatori. Pretutindeni ele s-au bucu­rat de succes. în prezent, actorii pie­­treni pregătesc piesa „Cale lungă" de Arbuzov, a cărei premieră va fi pre­zentată în ajunul zilei de 7 Noiembrie. k Sîmbătă după-­amiază a plecat din Capitală spre Hunedoara un tren în­cărcat cu 500 tone de fier vechi, colec­tat în ultimul timp de brigăzile ute­­miste de muncă patriotică din Bucu­reşti. k In Piaţa Stalin din Tg. Mureş colţ cu str. Bolyai Farkas, se lucrează la fundaţiile unui hotel modern de 4 etaje, cu o capacitate de 240 de locuri. De asemenea, tot în Piaţa Stalin se toarnă fundaţiile a două blocuri de locuinţe, precum şi ale cinematografului cu ecran lat care va avea o capacitate de 800 tocuri. Oficiul Naţional de Turism „Carpaţi“ a iniţiat organizarea unor excursii pen­tru studenţi. Săptămîna trecută 500 de studenţi din Capitală au vizitat Muzeul Doftana şi Podul Prieteniei de la Giur­giu, iar la sfîrşitul acestei săptămini alţi 600 de studenţi din Bucureşti vor pleca pe Valea Prahovei. * în sala Galeriilor de artă ale Fon­dului plastic din Calea Victoriei nr. 132, s-a deschis sub egida Uniunii artişti­lor plastici din R.P.R. expoziţia de acuarele Iulia Hălăucescu. * In Editura Tehnică a apărut recent volumul : „Televiziunea ?... Nimic mai simplu !“ de E. Aisberg. Lucrarea cu­prinde douăzeci de conversaţii între două personaje fictive, privitor la ba­zele televiziunii, conversaţii prezentate sub o formă agreabilă şi uşoară de urmărit. Ea se adresează unui cerc larg de iubitori de radio şi televiziune. ★ Săptămâna viitoare. Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ va prezenta în sala Comedia premiera piesei „A treia, Pa­n­tetica“ de N. Pogodin. In oraşul Codlea s-a deschis un nou magazin pentru desfacerea mobilei cu vinzare în rate. Aici îşi desfac produ­sele fabrica de mobilă „Măgura God­iei" din localitate, precum şi alte în­treprinderi din regiunea Stalin. ■* Astă seară la Teatrul de Operă ,şi Balet al R.P.R. va fi prezentat în pre­mieră baletul „Pricugiciul“ de compo­­zitorul Zeno Vancea. Conducerea mu­zicală:­ Mihai Brediceanu ; coregrafia şi direcţia de scenă : Oleg Danovschi ; decoruri şi costume : Roland Laub, în distribuţie : Gelu Barbu, Valentina Massini, Bojidar Petrov, Dlana Volini şi alţii. ★ Anul acesta în regiunea Bacău s-a întreprins o susţinută acţiune în vede­rea valorificării fructelor de pădure. Drept rezultat, pînă acum au fost strinse și valorificate peste 1.000 de tone de fructe de pădure (smeură, mure, afine etc.) Sîmbătă seara, în sala de marmoră a „Casei Scînteii" a avut loc o festi­vitate consacrată împlinirii a 15 ani de activitate a Editurii Politice. Tov. Val­ter Roman, directorul­­Editurii, a vor­­bit despre munca Editurii desfăşurată în cei 15 ani de la înfiinţare. A urmat un program artistic. ★ La uzina chimică „Petru Poni" din Valea Călugărească, regiunea Ploeşti, s-a montat de cîteva zile o staţie pilot, confecţionată în uzină, pentru a ex­trage sulfatul de sodiu din apele rezi­­duale ce se dădeau la canal. Experien­ţele făcute au dat rezultate bune. Peste cîteva zile se va da prima şarje de sulfat de sodiu. Lunar se vor economisi aproximativ 20 de tone­ de sulfat de sodiu ★ Sîmbătă a început cea de-a V-a se­siune ştiinţifică a cadrelor didactice de la Institutul Politehnic din București. Timp de două zile vor fi prezentate a­­proape 180 de lucrări din cele mai­ di­ferite domenii ale științei. ★ Salutul conducătorului delegaţiei sovietice, E. I. Afanasenko Dragi tovarăşi şi prieteni, Permiteţi-mi ca în numele conduce­rii­ Asociaţiei de prietenie sovieto­­romînă şi în numele delegaţiei noas­tre să salut din toată inima pe parti­cipanţii la cel de-al V-lea Congres A.R.L.U.S. şi să vă urez mari şi rod­­nice succese în muncă. Ingăduiţi-mi să salut în mod deo­sebit pe preşedintele Asociaţiei româ­ne pentru legăturile de prietenie cu Uniunea Sovietică, academicianul C. I. Parhon, mare şi sincer prietm al U­­niunii Sovietice, să-l felicit cu prile­jul primirii înaltei distincţii sovietice — Ordinul Lenin — şi să-i urez din tot sufletul multă sănătate şi activi­tate rodnică continuă pentr­u întărirea prieteniei şi colaborării culturale ro­­mino-sovietice­ Congresul A.R.L.U.S. are loc intr-o perioadă excepţional de importantă şi inte­resanta din viaţa lumii întregi, cind toată omenirea progresista apro­bă rezultatele vizitei istorice a tova­răşului N. S. Hruşciov în Statele Uni­te ale Americii, vizită care a sădit în inimile tuturor popoarelor de pe glob speranţa reală în menţinerea păcii­­şi care a pus bazele slăbirii în­cordării internaţionale şi ale lichidă­rii „războiului rece*­Etapa istorică actuală de dezvolta­re a omenirii este marcata de noi succese remarcabile ale ţărilor comunităţii socialiste care construiesc cu încredere o viaţă nouă sub condu­cerea partidelor lor comuniste şi muncitoreşti. In cuvîntarea rostită la recepţia festivă de la Pekin în cinstea celei de-a X-a aniversări a Republicii Populare Chineze, N. S. Hruşciov a arătat acest lucru în mod cît se poate de plastic: „Noul sistem mondial pă­şeşte cu încredere înainte, se dezvoltă în ritm rapid, acumulează torţe ca o plantă sănătoasă în timpul primăverii. După cum un copac puternic ,care a prins rădăcini adinei nu se teme nici de v­înt şi nici de secetă, tot astfel nici noua lume socialistă nu se teme de nici un fel de furtuni şi intemperii. Lagărul socialist a devenit o forţă de nezdruncinat care exercită„ acum o in­fluenţă hotărîtoare asupra destinelor omenirii“. Şi cu cît forţele lagărului socialist cresc mai mult, cu atit mai mare sînt posibilităţile sale pentru apărarea cu succes a cauzei păcii pe păm­înt. Minunatele succese ale ţărilor la­gărului socialist arată în mod grăi­tor cît de nemărginite sînt orizontu­rile care se deschid în faţa popoare­lor ce se călăuzesc după învăţătura nemuritoare a marxism-leninismului. Vorbitorul a arătat pe larg remar­cabilele succese obţinute de oamenii sovietici, sub conducerea P.C.U.S., în realizarea hotărîrilor celui de-al XXI- lea Congres al partidului. Împreună cu noi, sub conducerea Partidului Muncitoresc Romín şi a guvernului democrat popular, a spus în continuare vorbitorul, construieşte cu succe­s viaţa sa nouă şi poporul român. Poporul romín, stăpînul vieţii sale, a obţinut succese uriaşe în con­strucţia socialistă­După ce a subliniat creşterea neîn­treruptă a producţiei industriale şi agricole obţinute de poporul nostru sub conducerea partidului, vorbitorul a arătat că această creştere duce im­plicit la îmbunătăţirea traiului tuturor oamenilor muncii şi creează o bază trainică pentru dezvoltarea continuă a economiei naţionale a ţării. Poporul sovietic urmăreşte cu mul­tă atenţie aceste succese minunate şi ele îl bucură in mod sincer. Referindu-se apoi la prietenia trai­nică, de nezdruncinat dintre poporul român şi poporul sovietic vorbitorul a spus: Această prietenie se întemeiază pe principiul leninist de nezdruncinat al internaţionalismului proletar, pe respectul şi ajutorul reciproc al ţări­lor noastre, pe principiul egalităţii depline în drepturi. Pe noi ne leagă de poporul român, ca şi de popoarele celorlalte ţări socialiste, comunitatea intereselor şi ţelurilor finale, unitatea ideologiei. Oamenii sovietici dau o înaltă pre­ţuire marelui rol pe care l-a jucat în întărirea relaţiilor noastre de priete­nie crearea in urmă cu 25 de ani, din iniţiativa Partidului Comunist din Ro­mînia, a Asociaţiei „Amicii U.R.S­ S." O mare importanţă pentru întărirea relaţiilor noastre de prietenie are ac­tivitatea­­ desfăşurată de Asociaţia romînă pentru legăturile de prietenie cu Uniunea Sovietică, A.R.L.U.S., în­temeiată în noiembrie 1944, curînd după eliberarea României de sub ju­gul fascist. irr urma activităţii multilaterale a A.R­ L.U.S., căruia îi acordă un spri­jin uriaş în muncă Comitatul Central al Partidului Muncitoresc Român, mun­citorii, ţărănimea muncitoare şi intelec­tualitatea din Romîni­a au căpătat posi­bilitatea de a cunoaşte pe larg viaţa poporului sovietic, realizările lui în construirea societăţii comuniste. Ca o expresie a prieteniei tot mai strinse dintre poporul sovietic şi po­porul român, ca o consecinţă logică pentru satisfacerea interesului din ce în ce mai mare faţă de viaţa şi mun­ca poporului dv., în luna mai 1958 a luat fiinţă în Uniunea Sovietică Aso­ciaţia de prietenie sovieto-romînă. A­­sociaţia are un mare număr de mem­bri colectivi printre care se numără : Prezidiul Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., Academia de ştiinţe medi­cale a U.RS.S., Uniunea regională din Moscova a pictorilor, Uzina de stat de rulmenţi nr- 1 din Moscova, Uzina pentru construcţii de maşini grele din Ural (Sverdlovsk), Sovho­zul „Gorki-II“ din raionul Kunţevo, regiunea Moscova, colhozul „Lenin" din raionul Tiraspol, şi mulţi alţii. Asociaţia contribuie la cunoaşterea de către masele largi ale poporului sovietic a succeselor şi realizărilor dobândite de poporul român in toata domeniile construcţiei socialiste, a istoriei şi culturii sale naţionale, a luptei poporului român frate pentru apărarea păcii, toate mijloacele strinse relaţii priete­neşti şi un contact permanent cu Con­siliul General A.R.L.US. şi face cu acesta schimb de experienţă, vorbi­torul a enumi­rat formele multiple de manifestări, organizate de asociaţie. De o uriaşă importanţă pentru în­tărirea legăturilor de prietenie din­tre ţările noastre este contactul per­sonal prietene­sc dintre conducătorii de­­ stat şi de partid ai Uniunii Sovie­tice şi Republicii Populare Române. Avem cu toţii în memorie acele cîte­­va zile recente cind . Invitaţia C.C. al P.M.R­, Consiliului de Miniştri şi Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R., Nikita Sergheevici Hruşciov s-a odihnit în ţara dv. In încheiere daţi-mi voie să-mi ex­prim convingerea că lucrările Con­gresului al V-lea al Aso­ciaţie­i A.R.L.U S. vor sluji întăririi şi adin­­cirii continue a legăturilor de priete­nie dintre popoarele României şi Uni­unii Sovietice şi vor contribui la cau­za păcii în lumea întreagă. Lista oficiala de cîștiguri ia obligațiunile C.E.C. 5% cu cîștiguri. Tragerea de bază din 31 octombrie 1959. tf, c ~ r3 w Of 2 3 ai£5 . — t a 03 o 0 .2 ,BI- Sjs ‘o S- £ S ° 2 p a­­g, 7 *" -B Valoarea cîștigurilor Parțială 1 22776 35 75.000 1 10637 23 50.000 1 23727 29 25.000 1 06423 46 10.000 1 13160 01 10.000 1 04802 50 5.000 1 05023 48 5.000 1 08853 50 5.000 1 14477 15 5.01 ii­i 18804 50 5.000 1 21752 34 5.000 terminația seriei 25 293 18 2.000 25 362 30 2.000 25 680 50 2.000 25 836 45 2.000 250 05 43­ 250 08 39 eco 250 36 41 800 .....................

Next