Romînia Liberă, martie 1964 (Anul 22, nr. 6026-6051)

1964-03-01 / nr. 6026

PREOCUPĂRI ACTUALE PREGĂTIRI PENTRU MUNCILE DE PRIMĂVARĂ * Gospodăriile colective din regiunea Ba­nat vor însămînța peste 320 000 hectare * întreaga suprafață destinată porumbului se va semăna cu hibrizi dubli * 24 de S.M.T. vor lucra după sistemul mecanizării complexe Zilele acestea sunt folosite din plin şi de colectiviştii din regiunea Ba­nat, care fac intense pregătiri în ve­derea muncilor agricole de primă­vară, etapă importantă în lupta pen­tru sporirea recoltelor anului 1964. In primăvara acestui an, gospodă­riile colective din regiunea noastră vor însămînţa — conform planuri­lor de producţie aprobate de adună­rile generale — peste 320 000 de hec­tare. O suprafaţă de peste 165 000 de hectare se va semăna cu porumb, circa 23 000 de hectare — cu sfeclă de zahăr, 23 500 de hectare — cu floarea-soarelui, 5 000 de hectare — cu cînepă. Restul terenului este des­tinat unor plante tehnice. In lumina sarcinilor menţionate, consiliul agricol regional şi cele ra­ionale, apreciind importanţa pe care o prezintă pregătirea temeinică a lucrărilor ce trebuie efectuate în primăvară, au luat o serie de mă­suri menite să ducă la buna desfă­şurare a muncilor, încă în luna decembrie, în staţiu­nile de maşini şi tractoare,­ precum şi în atelierele gospodăriilor colecti­ve, a început repararea utilajului destinat lucrărilor agricole de pri­măvară. Pentru a asigura reparaţii de bună calitate şi pentru a se fo­losi întreaga capacitate a atelierelor mecanice, specialiştii au organizat munca în flux continuu, ceea ce a făcut ca întregul parc de maşini să fie pus la punct la timp şi-n bune condiţiuni. S-au evidenţiat în spe­cial colectivele S.M.T. Biled şi Neu­­dorf, care au terminat printre pri­mele reparaţiile. Acum, agricultura regiunii Banat dispune de 3 542 de tractoare, de peste 4 000 de pluguri, de 1 057 de grape cu discuri, de 2 254 de semănători de porumb şi de peste 10 000 de atelaje, forţe care permit o desfăşurare rapidă a lu­crărilor. Paralel cu repararea utilajului a­­gricol, au fost luate măsuri şi pen­tru asigurarea seminţelor. In primă­vara acestui an, în regiunea Banat, întreaga suprafaţă destinată porum­bului se va semăna numai cu hibrizi dubli, aleşi dintre cei care au dat producţii mari şi constante, an de an. Pînă în prezent, din cantitatea de 3 500 de tone de sămînţă, gospo­dăriile colective au schimbat peste 2 500 de tone.­ Pentru o justă re­partizare a hibrizilor dubli de po­rumb, în funcţie de condiţiile pedo­climatice, s-a iniţiat întocmirea în fiecare unitate a unor schiţe de am­plasare, schiţe care au la bază cri­terii ştiinţifice, concluziile consiliu­lui agricol regional şi raionale, for­mulate în urma analizării rezultate­lor obţinute în ultimii patru ani. Orientîndu-se după aceste schiţe, S.M.T. au asigurat discurile cores­punzătoare pentru semănătorile 2- S.P.C.-2, făcîndu-se în acest scop mişcări între gos­podării. De ase­menea, s-a trecut pe scară largă la organizarea loturi­­lor de mecanizare complexă la cul­tura porumbului. Sporurile de 500— 600 de kilograme boabe la hectar obţinute pe aceste loturi, comparativ cu tarlalele unde nu s-a aplicat mecanizarea com­plexă, au determinat numeroase gospodării agricole colective să so­licite insistent înfiinţarea de ase­menea loturi. în acest an, cele 24 de S.M.T. din regiunea noastră vor lucra pe acest principiu o suprafaţă de 85 500 de hectare semănate cu porumb, în unităţi, loturile cuprind câte 50—100 de hectare, în funcţie de condiţiile concrete din gospodă­rii. Merită a fi apoi subliniat faptul că numeroase gospodării colective au introdus pentru mecanizatorii ce lucrează pe aceste loturi şi diferite forme de cointeresare — premii în bani sau un anumit procent din producţia realizată peste plan — ceea ce a determinat o şi mai mare grijă pentru aplicarea întregului ci­clu de lucrări la un înalt nivel ca­litativ. Pentru reuşita muncilor agricole de primăvară s-au luat şi alte mă­suri. Structura planului de cultură a fost simţitor îmbunătăţită. S-a concentrat producţia unor plante, îndeosebi a celor tehnice, în unităţi­le unde există cele mai bune condi­ţii şi unde colectiviştii au o bună experienţă în cultivarea lor. în a­­nul curent, cultura griului ocupă 36,6 la sută din suprafaţa arabilă a regiunii, faţă de 35,3 cît a ocupat în 1963. Suprafaţa cultivată cu plan­te tehnice va creşte de la 10,9 la sută, la 12,2 la sută. Vor creşte, de asemenea, suprafeţele cultivate cu lucernă şi trifoi cu peste 15 000 de hectare. Se cuvine să arătăm apoi că, în ceea ce priveşte plantele teh­nice, s-a făcut o planificare şi o re­partizare mai judicioasă, pe raioane şi unităţi. Floarea-soarelui se va cultiva în 12 raioane şi nu în 15 ca anul trecut. Cînepa de fuior s-a con­centrat în 5 raioane, faţă de 12 în care s-a cultivat anul trecut, în fiecare gospodărie, cu ajutorul inginerilor, s-au întocmit de pe a­­cum planuri tehnico-organizatorice, stabilindu-se volumul lucrărilor, forţa de muncă, viteza şi timpul ne­cesar pentru executarea însămînţă­­rilor în condiţii optime. în acelaşi timp, s-a continuat pregătirea pro­fesională a colectiviştilor şi a me­canizatorilor, în cadrul învăţămîntu­­lui agricol de 3 ani, în iarna aceas­ta, au funcţionat în regiunea noas­tră 1.853 de cercuri, la care au par­ticipat, în anul I şi II, aproape 59 000 de oameni. Măsurile preconizate de consiliul agricol regional, aplicate cu perse­verenţă, munca vie pe teren în pe­rioada însămînţărilor vor contribui, de bună seamă, la obţinerea unor recolte sporite şi în acest an. Ing. IOAN COROIU şeful Comisiei de coordonare a planului — Consiliul agricol regional Banat Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! mia liberi ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMâNĂ M­ESAJUL adresat de tovarăşul Ion Gheorghe Maurer Conferinţei internaţionale a tineretului şi studenţilor pentru dezarmare, pace şi independenţă naţională de la Florenţa Răspunzînd cu plăcere la rugămin­tea Comitetului internaţional de pre­gătire al Conferinţei internaţionale a tineretului şi studenţilor pentru de­zarmare, pace şi independenţă na­ţională, doresc să adresez conferinţei un călduros salut şi să asigur pe toţi participanţii de profunda mea sim­patie faţă de iniţiativa dv. Problemele care formează obiectul dezbaterilor dv. sunt probleme arză­toare ale epocii noastre care afectea­ză destinele tuturor popoarelor. Suprema garanţie a păcii, necesi­tatea imperioasă pentru progresul material şi spiritual al societăţii umane, este fără îndoială dezarmarea generală şi totală. Totodată cauza păcii nu poate fi despărţită în zilele noastre de cauza independenţei naţionale a popoare­lor. Rezolvarea pozitivă a acestor pro­bleme vitale depinde în bună măsură de poziţia şi contribuţia tineretului, viitorul omenirii. Pornind de la aceste considerente, Guvernul Republicii Populare Ro­mâne a supus Adunării Generale O.N.U., încă, din 1960, examinarea unor măsuri pe care fiecare stat în parte şi organizaţiile internaţionale, ar urma să le ia pentru promovarea în rîndurile tineretului a ideilor pă­cii, respectului reciproc şi înţelegerii între popoare. La sesiunea a XVIll-a a Adunării Generale O.N.U. îm­preună cu alte 25 de delegaţii, de­legaţia romina a prezentat un pro­iect de Declaraţie internaţională în această problemă care, conform ho­­tărîrii adoptate, urmează să fie dezbătut în vederea elaborării finale la cea de a XlX-a sesiune a Adu­nării Generale. Suntem­ convinşi că principiile şi idealurile înscrise în proiectul de Declaraţie prezentat la O.N.U., vor găsi înţelegere şi aprobare din partea tuturor guvernelor ca şi a organiza­ţiilor de tineret din lumea întreagă. Însăşi conferinţa dv. constituie o manifestare a dorinţei şi a hotărîrii tineretului lumii de a trăi în pace, într-o lume fără arme şi războaie, în care fiecare popor să fie liber şi egal în drepturi cu celelalte. Urez deplin succes conferinţei în realizarea nobilelor sale ţeluri. Aii VĂ II IN­FORMĂM DESPRE: Acetilenă din gaze naturale Specialişti de la filiala Cluj, a Institutului de fizică atomică al Aca­demiei R. P. Române, de la ICECHIM şi IPROCHIM au conceput şi rea­lizat procedeul de fabricare a acetilenei din gaze naturale, care se ba­zează pe folosirea unui arc electric, în curent continuu. Experimentat într-o staţie-pilot la Uzina Dudeşti — ICECHIM şi apoi intr-un pilot semi-industrial la Uzinele chimice din Rîşnov, acest procedeu este utilizat acum pe scară industrială într-o instalaţie aproape complet automatizată la Combinatul chimic din Borzeşti. (Agerpres). Cercuri de studii pentru învăţămîntul superior fără frecvenţă In a doua jumătate a lunii martie, studen­ţii din învăţămîntul superior fără frecvenţă încep prima sesiune de examene din acest an universitar. Pentru ca pregătirea muncitorilor, tehnicie­nilor, învăţătorilor şi a celorlalţi oameni ai muncii care urmează aceste cursuri să se desfăşoare în condiţii cît mai bune. Minis­terul învăţămîntului a organizat, pe lingă consultaţiile date în centrele universitare, cercuri de studii în o­­raşele Ploieşti, Arad, Lugoj, Şomcuţa Mare, Cehu Silvaniei. Cercu­rile de studii sunt în­drumate de cadre ale institutelor de învăţă­­mînt superior din Bucureşti şi din alte­­ceretre universitare. înn cadrul lor au loc lecţii de sinteză, consultaţii individuale şi pe gru­pe, seminarii şi aplica­ţii practice de labora­tor. Nutreţ verde obţinut în timpul iernii La gospodăria agricolă colectivă din comuna Grindu, raionul Urzi­­ceni, regiunea Bucureşti, a fost ex­perimentată o metodă de obţinere a nutreţului verde pe timpul iernii, cu ajutorul soluţiilor hidroponice (fără sol). Aceste soluţii au fost preparate pe două căi, pe baza unor substanţe chimice şi a îngrăşămintelor orga­nice, ambele prezentînd rezultate similare. La 12 zile după ce seminţele de orz, ovăz şi porumb au fost puse la încolţit, s-a recoltat de pe fiecare metru pătrat o cantitate de 30 kg de masă verde, care a fost administrată în hrana păsărilor. Ca urmare a a­­cestui fapt, în numai două săptă­­mîni, producţia de ouă s-a dublat. Gospodăria colectivă din Grindu a mărit suprafaţa destinată furajelor verzi ce se obţin pe bază de soluţii hidroponice, de la 40 mp la 100 mp. (Agerpres) Cum va fi vremea? Pentru zilele de 2, 3 şi 4 martie se a­­nunţă următorul timp probabil : Vremea se menţine umedă. Cerul va fi mai mult acoperit. Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare vor că­dea în toate regiunile ţării. Vînt po­trivit din sectorul estic, cu intensificări temporare. Temperatura în scădere u­­șoară. Minimele vor fi cuprinse între 0 și minus 10 grade, fiind local mai coborîte în nordul țării, iar maximele între minus 5 și plus 5 grade. Ceață locală. În secţia ringuri a Filaturii de lînă pieptănată „Bucureşti" mais­trul de schimb Florică Vasilescu şi muncitoarele Georgeta Teodorescu, Siţa Roman şi Tudora Gologan, discută despre posibilităţile pe care le oferă lucrul la noile maşini instalate recent în secţie Foto : MIHAI POPESCU 6 pagini 30 bani 01 Duminică 1 martie 1964 Urcăm spre ini­ma masivului pă­duros de pe Valea Gurghiului. Străba­tem acest drum fie pe şosea, fie pe ca­lea ferată forestie­ră pină la parche­tele de exploatare şi la depozitele de lemn din preajma lor şi poposim la lucrătorii între­prinderii forestiere Reghin. Oamenii a­­ceştia harnici tri­mit din vîrful mun­telui materie pri­mă combinatelor de industrializare din vale. Trecem aproape de stivele mari de lemn ale rampei de descărcare din Re­ghin şi după puţin timp apare pe şo­sea o coloană de autoremorci (cli­şeul nr. 1). Se transportă materialul lemnos din parchetul Bucin. Pentru uşurarea efor­tului fizic al oamenilor, aceste autoremorci au fost dotate cu trolii pen­tru încărcatul mecanic al buştenilor. O scurtă oprire îi dă răgaz şofe­rului Ioan Someşan, unul din conducătorii autoremorcilor, să-şi aprindă o ţigară în tihnă. Din nou la drum pînă la parchetul Zimţ II. Oamenii din brigada lui Dumitru Moldovan încarcă de zor lemnul în vagoane. Florea Gliga şi Ion Farcaş lucrează cu spor cu ajutorul încărcătoarelor mecanice pe care au învăţat să le manevreze cu pricepere. Intre timp, alţi buşteni sunt aduşi cu ajutorul funicularului de la parchetul de exploatare pînă la punctul de încărcare în vagoane (clișeul nr. 2). La un moment dat, șoseaua urcă paralel cu linia ferată. La un canton se așteaptă trecerea trenului. Deocamdată, ghicim apropierea lui numai după șuieratul locomotivei care se ridică printre brazii încărcaţi de zăpadă. Pînă la urmă, trenul apare după o cotitură (clişeul nr. 3). Garni­tura condusă de şeful de tren Ion Gliga şi mecanicul de locomotivă Vasile Miko transportă lemnul din parchetele Drăguşa şi Barta pînă jos la depozitul final sau direct la Combinatul de Industrializare din Reghin. Alături de lucrătorii altor întreprinderi forestiere, și cei de pe Valea Gurghiului muncesc cu avînt pentru o valorificare superioară a masei lemnoase pe care o exploatează din acest important masiv, ex­­tinzînd mecanizarea lucrărilor, folosind din ce în ce mai bine utilajele cu care sunt dotaţi. Text: TUDOR GHEORGHIU Fotografii: NICU VASILE Construcţii social-culturale BAIA MARE (coresp. n.l.).­­ Anul acesta în re­giunea Maramureş se vor construi noi obiective so­cial culturale printre care, 1700 de apartamente, 115 săli de clasă, un spital, nu­meroase cămine culturale etc. Pentru a realiza la timp aceste obiective, con­structorii s-au pregătit cu multă atenţie. Munca nu a contenit nici în timpul iernii. Numai în perioada ce a trecut din acest an, constructorii au dat în fo­losinţă la Baia Mare şi Satu Mare peste 200 de a­­partamente, iar altele se găsesc în stadiul de finisaj. Anul acesta, pentru prima dată se vor înălţa blocuri cu cofraje glisante. Se va extinde folosirea materiale­lor noi în construcţie. Din parchete lamelare se vor executa pardoseli pe aproa­pe 6000 m.p. De aseme­nea, se vor folosi 10 000 m.l. de ţevi P.V.C. in­stalaţii de apă, 6 000 m.p. covoare, tot din P.V.C., peste 8 000 m.p. de cofra­je demontabile din panouri etc. ! Din carnetul scriitorului Stilul construct Din spusele inginerului Nicolaie Veza, înţelesesem că e vorba de un alt fel de consfătuire, mai doctă, mai lipsită de neprevăzut şi de tine­reţe. Ce-i drept, l-am cunoscut la Oneşti, cu ani în urmă, printre no­roaiele pe atunci suverane ale şan­tierului, însă cadrul în care se des­­făşurase acum preludiul documen­tării mă făcuse să cred că, o dată cu mutarea la Cluj, ca director al în­treprinderii de construcţii şi montaje, în stilul său de viaţă va fi intervenit o turnură „academică". Biroul mobi­lat elegant, cu fotolii adinei, agenda de lucru cu filele completate (în februarie!) pînă la 3 mai, biletul de avion, al proaspătului întors de la o şedinţă ministerială şi... invitaţia de a-l însoţi la Dej, la o „scurtă se­siune ştiinţifică“ — iată factorii care, treptat, mi-au purtat imagina­ţia spre o adunare abstractă, înţesa­tă de comunicări tehniciste. Şi iată-ne la faţa locului, la un şantier local. Tin timp de culoarea brumei, haşurat de grafica vioaie a schelelor. Proiectate pe fundal — camioane grele, înfruntînd po­leiul şi amintind, la rîndul lor, gra­ţia unor vignete... Strigătele beto­­niştilor, căţăraţi undeva, sub cerul jos al iernii morocănoase... Un foc molatic, de stepă, adăpostit de para­petul sumar al cîtorva lăzi... Şi, în sfîrşit, baraca scundă, cît un stat şi jumătate de om, îmbrăcată în scîn­­duri vechi, peregrinate prin cine ştie cîte şantiere. In baracă, biroul inginerului Mol­­doveanu: o masă simplă de brad, cîteva scaune rudimentare şi un cuier desperecheat, de metal. Intr-un asemenea loc îl cunoscusem cîndva şi pe Nicolaie Veza. Şi iată-l şi a­­cum, cinchit pe un taburet, aprin­­zînd o ţigară şi stingind chibritul într-o scrumieră de tuci, cu un gest distrat şi reflex. Pînă la începerea consfătuirii nu mai e mult; oamenii încep să so­sească din toate colţurile şantierului, sala de alături — a clubului — se animă de la o clipă la alta. In biroul şefului de şantier, mai e un repre­zentant al forurilor locale. „Profit că sînteţi aici" — deschide vorba Veza, după ce abia li s-a făcut cu­noştinţă (o veche experienţă de constructor l-a învăţat că orice mi­nut poate fi folosit), şi între cei trei oameni începe, o discuţie operativă şi atît de concisă că parcă numai în acest moment ar fi putut avea loc. Se dezbate problema repartizării locuinţelor pentru vii­torii muncitori ai şantierului. O dată cu primăvara, în aprilie, efec­tivul lor va creşte la cîteva mii, iar eşalonarea cazării e de pe acum un lucru de proximă urgenţă. Veza deschide agenda la fila din 4 mai şi face calcule simple, uşor efectuabile de altfel şi în minte, dar pe care îmi dau seama că le trece pe hîrtie pen­tru a le umple de convingere. Se în­trerupe la un moment dat, o cheamă pe secretara inginerului Moldoveanu şi o roagă să anunţe în sală că şe­dinţa va începe (se uită la ceas), „peste nu mai mult de cinci minute“. Discuţia cu repartizarea se reia apoi, la fel de densă, de concretă şi fer­mă. Dincolo de perete, murmurul vocilor a devenit mai calm. Sînt cîteva zeci de oameni care nu ştiu că directorul lor (care ieri, cam pe vremea asta, primea din partea mi­nistrului indicaţii privind organiza­rea şantierului şi gospodărirea a milioane de lei) discută acum despre ei, despre odăile în care îşi vor petrece timpul liber, despre şcoa­la în care vor învăţa copiii lor şi despre dispensarul unde li se vor da injecţii antitifice. Mai sint trei, mai sint două minute, discuţia aceasta se apropie de sfîrşit, am impresia că fiecare cută a timpului se umple de gindire şi activitate. După exact cinci minute, hotărîrea a fost luată, „de comun acord". Privindu-şi ia­răşi ceasul de mină, Veza se ridică şi îl invită pe oaspete la şedinţă. Trecem apoi cu toţii în sala scundă a clubului. Sînt a­ici vreo patruzeci de constructori — ingineri, maiştri şi muncitori. Sala — îngustă şi fără scenă, înţesată cu ciorchine de pufoaice prinse în cuiere — pare în aşteptarea unei serbări de sfîrşit de an. Pe lingă „localnici“, asistă dele­gaţi ai şantierelor din Oradea şi Baia Mare, aparţinătoare tot de în­treprinderea clujeană. întîlnirea de aici a fost precedată de o vizită co­mună pe şantier, astfel că momen­tul e încă fremătător şi emoţionant, gazdele neştiind încă dacă musafirii se simt bine, dacă au rămas sau nu cu o impresie favorabilă. Ordinea de zi e simplă. O va des­chide (cu un referat despre organiza­rea şantierului) inginerul-şef. Ingi­nerul-şef ia în mină o riglă şi, parcă prelungind ,­nefiresc atmosfera şco­lară de dinainte, începe să expună lent şi apăsat, arâtînd mereu pe o schemă de pe perete, principiile de constituire a şantierului. Nu însă în stilul tehnicist, uneori puţin osten­tativ, al inginerilor, ci — în ciuda faptului că majoritatea celor pre­zenţi îi sînt colegi de breaslă — cu o logică strictă şi accesibilă chiar unui profan. In fapt, nu e greu de făcut acest lucru atîta vreme cît vo­cabularul şi ţelul construcţiei rămîn tangente în atîtea puncte cu meta­fora şi cu arta. Se vorbeşte, de (Continuare în pag. a 4-a) 000000000000000000000(50)3000000000000000 ioooooooooaoooocooooooooooooocaoooooocooaooooooooooo g 0 ulus Rusa n oo COCO OO 00 OO OC 00 OOOOOOOO0000003000oooeoooo os oooooo oi ÎNTR O ZI DE FEBRUARIE Era o zi obiş­nuită de iarnă pe la orele prîn­­zului. Şoseaua care leagă ora­şul Dej de Gher­la era aproape pustie : un tre­cător grăbit, cu capul înfundat în gulerul palto­nului, cîte-o ma­şină trecînd arar şi repede şi un cîine plimbîndu-se stingher şi fără rost prin mijlocul drumu­lui nu reuşeau să însufleţească decorul. La ora aceea, oamenii erau ori la lucru, ori la masă anotimpul şi temperatura nu îndemnau la derogări de program. De aceea şi mogîldeaţa care îna­inta agale pe marginea şoselei mergea cu capul în pămînt, tîrîn­­du-şi plictisit pantofii şi ghiozda­nul. De fapt, locuia în oraşul Dej, dar, cum casa era la periferie, îi era mai aproape şcoala din co­muna învecinată, Nima, decit cele din centrul oraşului. Şi de atîta timp se obişnuise cu drumul ăsta şi nu-i părea nici prea lung, nici prea pustiu... La un moment dat, la capătul şoselei a răsărit un punct, un punct care cu cit mînca din dista­nă se făcea mai mare şi mai mare, de parcă s-ar fi hrănit din ea. Era un autocamion care go­nea, gonea ca o nălucă. Din cu­riozitate, mogîldeaţa s-a oprit s-o privească şi... un ţipăt, o scrîşnire de roţi, iar năluca a icnit, gîfîind greu şi sacadat. De la volan a coborît grăbit şoferul Vasile Pro­­dan. Dar înainte chiar de a privi sub roţi, s-a uitat înspăimîntat la stingă, şi la dreapta. Nu, nu era nimeni! L-a luat în braţe pe cel lovit şi l-a suit în cabină. A mai privit o dată în dreapta şi nu strngă şi... a dat drumul la motor. Mogîldeaţa împietrise locului — de frică, de emoţie, de groază, nu era în stare să facă nici o mişcare. Cînd s-a dezmeticit, ma­şina pornise­ încotro şi de ce ? Accidentatul avea doar nevoie de ajutor, trebuia să-şi revină, ar fi fost bine să stea culcat, nu să plece în zdruncinăturile autoca­mionului. Şi totuşi, maşina por­nise şi încă în goană. Fără să înţeleagă prea bine, Grigore a PIA RADULESCU (Continuare în pag. 4-a)

Next