România Liberă, septembrie 1965 (Anul 23, nr. 6493-6518)

1965-09-01 / nr. 6493

4 Reportaj-anchetă de TUDOR GHEORGIU şi ANTON PROST­ u aproape un an în urmă, scriam­­ că dacă expoziţia a oglindit mur­­ea entuziastă, priceperea, iniţiati-­­­va creatoare a 19 000 000 de oa­meni, nu-i mai puţin adevărat că în timpul cit ea a funcţionat eco­nomia noastră a mers înainte. Vizitatorii au putut astfel marca faptul că pe parcurs stan­durile au fost îmbogăţite cu noi produse, realizate în acel răstimp. Expoziţia a repre­zentat un punct de pornire spre noi realizări ale economiei noastre naţionale care ţinteşte spre noi culmi. Plecînd de la aceste consi­derente, ne-am întors acum la primitoarele noastre gazde — cei 649 de ghizi ai marii ex­poziţii. Am continuat de fapt dialogul pe care timp de trei luni peste patru milioane de vizi­tatori l-au purtat cu ghizii fiecărui stand. De data aceasta pe tinerele şi tinerii cu uniforme azurii nu i-am mai întîlnit sub uriaşa cupolă de sticlă a pavilionului central, ci la locurile lor de muncă din fabrici şi uzine, de pe şan­tiere sau din laboratoare. Ne-am propus ca prin intermediul lor să reflectăm intr-un am­plu dialog chipul nou al patriei socialiste, unele din progresele înregistrate de la data organizării expoziţiei şi pînă azi de economia ţării care pulsează viguros, în ritmul viu al industrializării. Vă aduceţi aminte? De cum intram în marele pavilion, privirile ne erau atrase ca de un magnet spre centru, unde rotorul unei turbine hidrauli­ce ne dădea impresia că^ pune în mişcare uriaşa roată din­ţată de deasupra. — Unde se află acum această ■ turbină ? întrebarea am adrest-o pro­iectantului AUREL POPA, a­celuiaşi om care timp de trei luni l-am găsit în fiecare zi dînd ample explicaţii despre această realizare a construc­torilor reşiţeni de hidroagre­­gate. De data aceasta, con­vorbirea se poartă la Re­şiţa, la etajul al VI-lea al clă­dirii care adăposteşte atelie­rele de proiectare pentru hi­­droagregate.­­ Rotorul turbinei prezen­tate anul trecut la expoziţie este acum instalat la hidro­centrala Racova. Aceasta va fi cea de-a noua hidrocentra­lă care intră în funcţiune din cele 12 care se construiesc pe Bistriţa în aval de Stejaru. In momentul de faţă au fost terminate lucrările de ame­najare a lacului de acumula­re, care va avea o capacitate de 11 milioane mc de apă. Nu pot uita că, atunci, pe mache­ta salbei de lumini de pe Bis­triţa, Racova era reprezentată numai prin licărirea unui sim­plu bec. — Cum a evoluat în acest răstimp traiectoria gîndirii colectivului de proiectanţi din care faceţi parte ? — Pot spune că ascendent. Ea s-a materializat în ridica­rea siguranţei de funcţionare, în reducerea greutăţii specifi­ce a turbinelor şi generatoare­lor, în realizarea şi depăşirea parametrilor proiectaţi, în în­locuirea pieselor turnate cu construcţii sudate, în simpli­ficarea generală a construcţiei şi montajului. — Şi cel mai recent eveni­ment ? — Ce! mai recent, dar şi cel mai de seamă este fără îndoială cel legat de faptul că ne-am asumat răspunderea fabricării turbinelor pentru marea hidrocentrală de la Porţile de Fier. In anii cin­cinalului care bate la uşa ţă­rii, această sarcină trasată de Congresul partidului ne va mobiliza toată priceperea şi capacitatea creatoare.­­ Aşa cum licărirea ce mar­ca hidrocentrala de la Racova va­ deveni în curînd sursă de­ energie, tot astfel alte ma­chete cunoscute în expoziţie s-au transformat în acest răs­timp în mari şantiere ale e­­lectrificării. Am străbătut de curînd aceste şantiere pentru a ne integra în ritmul trepi­dant al lucrărilor, pentru a-i cunoaşte pe principalii lor a­­nimatori. Pe şantierul hidro­centralei „Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej“, ghizi ne-au fost minerii şi betoniştii din bri­găzile lui Alexandru Farcaş şi Dumitru Galeş, care au străpuns, cu o sută de zile înainte de termen, cel mai lung tronson al canalului de fugă, precum şi constructorii care au trecut de 150 de me­tri la înălţarea uriaşului piept de beton care, la Vidraru, va stăvili apele Argeşului. Şi de­senul în perspectivă al ame­najării hidroenergetice de la Porţile de Fier, punct de mare atracţie în timpul expoziţiei, poate fi astăzi cercetat la scara marelui şantier de la Gura Văii. La aproape un ki­lometru distanţă unul de al­tul, înaintează aici zi şi noap­te capetele batardoului pentru a se întîlni în cele din urmă în mijlocul fluviului. Gigan­tul de la Dunăre a început să-şi facă din plin simţită prezenţa. Sînt numai cîteva din cele mai tinere vlăstare ale ţării chemate să dea ener­gie în anii planului decadal recent aprobat de Congresul partidului. 31 Venind de la malul Dunării sau de pe valea Argeşului şi urcînd spre nord, este imposi­bil să nu întîlneşti în cale, de data aceasta multiplicat in sute de exemplare, un alt ex­ponat binecunoscut. La Rîul Vadului, unde Oltul înfruntă strînsoarea munţilor, stîlpii metalici ai liniei de foarte înaltă tensiune ce vine de la Luduş sunt aşezaţi pe creste împădurite accesibile numai cu elicopterul. — E adevărat — ne spune ing. U. NEDELCU — în ex­poziţie primul stilp al acestei linii a fost mai uşor de mon­tat. Acum însă oamenii în­fruntă cu curaj vitregia tere­nului pentru ca noua magis­trală electrică să străbată cît mai iute Carpaţii. Şi pas cu pas, linia de 400 KV a înaintat pînă la porţile Slatinei. Aici am fost marto­rii — în ultima zi a lunii iu­nie — la naşterea celei mai noi ramuri a economiei Româ­niei socialiste : industria alu­miniului. — Realizînd prima şarjă de aluminiu — ne spunea în acea zi ing. IOAN FILIP, directorul uzinei slătinene — s-a înfăptuit practic patru­laterul industrial al meta­lului alb. Acesta porneşte de la exploatările de bauxită şi instalaţiile de preparare a mi­nereurilor din Pădurea Cra­iului, continuă cu Uzina de alumină din Oradea, instala­ţiile de cocs de petrol calci­nat de la rafinăria nr. 10 şi se încheie aici la Slatina in uzina de aluminiu. Şi cînd te gîndeşti că anul trecut pe vremea asta, indus­tria aluminiului era reprezen­tată în expoziţie numai de cî­teva fotografii de şantier... “ Din standurile rezervate in­dustriei siderurgice, am plecat acum în locurile unde se pun temeliile altor vetre de metal ale ţării. Mai întîi un scurt popas pe şantierul de la Ga­laţi, unde concentrarea unor puternice forţe umane şi ma­teriale generează cel mai mare centru siderurgic al ţă­rii. Şi este firesc să fie aşa dacă ne gîndim că în 1970 combinatul gălăţean va tre­bui să realizeze aproape o treime din producţia totală de oţel a ţării. — Cînd a început montajul utilajelor la laminorul de tablă groasă ? — La 6 decembrie 1964 — ne explică ing. ŞTEFAN ŞER­­BAN, directorul tehnic al în­treprinderii de construcţii şi montaje siderurgice , s-au aşezat primele utilaje în zona 13. Acum s-a trecut de 12 000 tone, avînd un avans faţă de grafice de 1 000 tone utilaje montate. Intre timp s-au ata­cat şi alte obiective : fabrica de aglomerare, turnătoria mixtă şi mai recent sectorul furnale. In această vreme la Hune­doara, constructorii şi mento­­rii care nu au plecat să par­ticipe la lucrările de la Ga­laţi, ridică încă un furnal de 1000 mc. Machetele miniatu­rale cercetate cu atîta curiozi­tate în expoziţie, rămîn, cu fiecare zi, tot mai departe, in Braşov, cetatea tractoarelor româneşti. In secţia de mon­taj final a marii uzine, reîn­­tîlnim pe ing. IOAN TEŞE­­DEANU. — Dacă aţi fi din nou chemat să prezentaţi pro­dusele uzinei într-o expo­ziţie, cu ce aţi începe ? — Să nu vi se pară curios dar eu aş începe cu prezen­tarea Steagului Roşu de între­prindere fruntaşă pe ţară pe care uzina l-a primit pentru realizările din anul trecut şi cu Medalia de aur cucerită de tractorul U-650 la Tîrgul in­ternaţional de la Leipzig din această primăvară. — Şi în rest 7 — Bineînţeles nu pot lipsi noile tipuri de tractoare rea­lizate de uzină in ultima vre­me. Reţine îndeosebi atenţia tractorul S-­ 300, al 20-lea tip realizat în uzină, un tractor pe şenile de 130 C.P. ce poa­te fi astăzi întîlnit pe multe dintre marile şantiere ale ţării.­ ­ Nu a existat vizitator al expoziţiei care să nu fi zăbo­vit mai mult la standul in­dustriei construcţiilor de ma­şini. Varietatea utilajelor, înalta tehnicitate a exponate­lor atestau puternicul avînt al construcţiilor de maşini. Ghizii acestui stand asaltaţi de întrebări, executau nume­roase demonstraţii practice. Unul dintre cei mai solicitaţi era proiectantul ION UNGU­REANU de la Fabrica de maşini-unelte şi agregate- Bucureşti, care prezenta pro­totipul strungului carusel de 2 500 mm, remarcabilă reali­zare tehnică. L-am reîntîlnit în fabrică, în faţa planşetelor de desen. — Cui a fost livrat strungul pe care l-aţi prezentat în expoziţie ? — Precis nu vă pot spune. Fabrica noastră produce as­tăzi acest strung în serie. Noi proiectanţii ne-am obişnuit să privim mai mult spre vii­toarele prototipuri... — Totuşi, o privire re­trospectivă. — S-a proiectat şi introdus în fabricaţie de serie şi strun­gul carusel de 2 000 mm. La expoziţie am prezentat şi o maşină orizontală de alezat şi frezat. Astăzi avem documen­­taţia tehnică pentru încă trei tipuri. — Şi perspectiva 7 — Alte trei tipuri de caru­sele le vom construi în 1966. Vom realiza astfel întreaga familie a acestei maşini. De asemenea pregătim proiectele pentru familia de freze portal care se vor fabrica anul viitor., . Complex şi sugestiv prezen­tată, industria chimică a con­stituit pe toată perioada ex­poziţiei un puternic punct de atracţie. Intr-un pavilion spe­cial amenajat şi-au dat atunci întîlnire policlorura de vinii de la Borzeşti, su­plexul de la Copşa Mică, polistirenul de la Combinatul de cauciuc sinte­tic din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, acetatul de vinii de la Rîşnov, toate ob­ţinute printr-o valorificare superioară a gazelor naturale şi de rafinărie, pe căile spec­taculoase ale petrochimiei. Printre aceste produse, figura în standuri şi unul realizat numai la scara laboratorului: polietilena. In vara aceasta, noul pro­dus al petrochimiei româneşti a urcat scara fabricaţiei in­dustriale. Faptele s-au petre­cut la Brazi, la marele Com­binat petrochimic. Marcînd a­­cest eveniment inginerul șef TRAIAN VULPE, spunea în ziua de 21 iulie a.c. — Azi a început la Brazi să producă cea de-a 3-a linie tehnologică de polietilenă. O dată cu aceasta, noua și mo­derna fabrică din cadrul com­binatului nostru a intrat în funcţiune cu întreaga capa­citate.­­ O adevărată uzină pe roate.­ Aşa caracterizau vizitatorii în urmă cu un an, locomotiva Diesel electrică produsă la „E­­lectroputere“. Intre timp, ma­gistralele de oţel ale patriei au fost împînzite cu aseme­nea „uzine“. Iar ca o confir­mare a aprecierilor unanime, locomotivele produse la Cra­iova au început să fie expor­tate. Nu de mult familia loco­motivelor de fabricaţie româ­nească s-a îmbogăţit cu două tinere surori. Este vorba de locomotivele Diesel hidrauli­ce de 350 şi 700 C.P. Despre acestea ne-a vorbit unul din cei ce participă la realizarea lor, VASILE HOBINCU, ingi­ner şef al uzinelor „23 Au­gust“ din Capitală. „ Noile locomotive, fabri­cate în uzina noastră, vor contribui la modernizarea transporturilor feroviare, la înlocuirea în continuare a tracţiunii cu abur. Locomoti­vele Diesel hidraulice de 350 C.P. sunt destinate activităţii pe linii cu ecartament îngust, respectiv pentru şantierele de construcţii şi economia fores­tieră. Locomotivele de 709 C.P. se folosesc în special pentru manevre în gări şi triaje.­ ­ Apartamente mobilate, ma­chete ale unor cartiere în­tregi, ale unor oraşe şi uzine noi, materiale şi utilaje des­tinate construcţiilor de locu­inţe şi obiectivelor industriale ocupau întreg pavilionul B şi o parte a pavilionului cen­tral. Multe din machetele ad­mirate atunci le-am văzut a­­poi aevea în călătoriile noas­tre prin ţară. Iată noul oraş Motru, răsărit lîngă bazinul carbonifer cu acelaşi nume, hotelurile moderne din Bucu­reşti şi Braşov, orăşelul stu­denţesc din Grozăveşti, zeci şi zeci de obiective industriale unde hărnicia constructorilor şi-a spus din plin cuvîntul. Pentru ei s-au dat în folosinţă, în ultima vreme, noi unităţi de producere a materialelor de construcţie. La Bîrseşti, lîn­gă Tg. Jiu, se vor produce anual în prima etapă un mi­lion de tone ciment. La Bucu­reşti, alături de Fabrica de radiatoare şi băi din fontă şi cea de obiecte sanitare din porţelan, a intrat recent în funcţiune Fabrica de armă­turi neferoase şi echipament metalic. Pentru viitorul cincinal, constructorii au şi pus pietre­le de temelie ale unor noi o­­biective. Au început lucrările de construire a Politehnicii din Capitală, se sapă funda­ţiile noilor cartiere din Cluj, Reşiţa, Iaşi, Galaţi, s-a fixat locul viitoarelor şantiere. Pe drept cuvînt se poate spune că machetele expoziţiei au prins şi continuă să prindă viaţă. La una din benzile de lu­cru ale întreprinderii de pie­lărie „Flacăra Roşie“ din Ca­pitală, distingem o figură cu­noscută. Intr-adevăr, b­siui­­toarea IULIANA PREDA a prezentat standul de încălţă­minte din expoziţie. — Mi-a făcut plăcere să prezint încălţămintea expusă de fabrica noastră. Parcă văd şirurile nesfîrşite de vizitatori oprindu-se în fața standului. Mulţi mă întrebau cînd vor intra în producţie noile mode­le. Pe toţi i-am asigurat că acest lucru se va petrece cit de curînd. — Și? — Pentru o parte din mode­le, acest lucru a devenit rea­litate. Dar nu pentru toate... Cele aflate de la Iuliana Preda le-am completat cu ce­le văzute la atelierul de cre­aţie şi la alte benzi de lucru. Am admirat multe modele frumoase la creatori. Pe benzi însă se lucrau tot cele vechi, cunoscute de cumpărători în­că de acum 5—6 ani. Unde trebuie căutate cauzele acestei situaţii ? Răspunsul vine ca un refren obsedant , organele comerciale nu contractează. Cam palid şi destul de des u­­zitat acest răspuns. De alt­fel, în timpul expoziţiei au a­­vut loc numeroase întâlniri în­tre reprezentanţii industriei uşoare şi ai comerţului toc­mai pentru a urgenta ajunge­rea în magazine a produselor expuse. Roadele lor nu se simt încă în suficientă măsură. Discuţia începută la „Fla­căra Roşie“, am continuat-o la o altă întreprindere bucu­­reşteană : „Tînăra Gardă“. De data aceasta, interlocutoarea ne-a fost VICTORIA BUCUR, din atelierul de creaţie. „ Cite modele de tricotaje prezentate la expoziţie s-au contractat cu organe­le comerţului ? — Iniţial toate, însă nu toa­te au putut fi oferite. Din modelele expuse atunci, doar circa 80 la sută se produc, mai puţin cele cu fire metali­ce, mult apreciate de vizita­tori, pentru care nu avem ma­terie primă. In faţa unui asemenea răs­puns, ne-am gîndit la o cerin­ţă bine cunoscută : atunci cînd prezinţi un model nou, nu omiţi să asiguri şi materia primă necesară. — Intre timp colecţia de modele s-a îmbogăţit ? — Desigur, am realizat şi prezentat la recentele con­tractări aproape 980 modele noi, întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum au făcut şi ele progrese simţitoa­re pe linia lărgirii sortimen­telor şi îmbunătăţirii calităţii. Noile sortimente de confecţii, de produse alimentare, obi­ecte de uz casnic etc. sunt as­tăzi folosite şi apreciate de vizitatorii de ieri, cumpărăto­rii de azi. Mai sunt însă sec­toare, ca cel al încălţămintei, de pildă, care deşi a expus modele frumoase, prezenţa lor în magazine întîrzie, sau este aproape simbolică. Acestora vrem să le amintim obligaţii­le pe care şi le-au asumat faţă de cei peste 4 000 000 de vizitatori ai expoziţiei, faţă de întreaga populaţie a ţării. TRIBUNA ECONOMICA • TRIBUNA ECONOMICĂ RECHTILNIRI PREZENTATORII Aşezat în mijlocul unor pă­duri seculare, Sighetul Mar­­maţiei este cunoscut ca un oraş al forestierilor. Şi as­tăzi, în industria lemnului este ocupată o mare parte a populaţiei, însă munca ei a urcat treptele tehnicii moder­ne. Iată, de altfel, ce ne spu­nea ing. ROMULUS CIUREA, directorul Combinatului de industrializare a lemnului din localitate. — In ajunul Congresului al IX-lea al P.C.R., aici, la Si­ghetul Marmaţiei, s-a inau­gurat Combinatul de indus­trializare a lemnului. El va da o nouă valoare masei lem­noase, bogăţie care se găseşte din abundenţă în aceste locuri. Cînd a funcţionat ex­poziţia de anul trecut, aici se aflau constructorii. Astăzi, combinatul produce. Din Si­ghetul Marmaţiei vor porni a­­nual 15 000 garnituri de mo­bilă, un milion de scaune şi însemnate cantităţi de placaj. Combinatul nostru, ca şi cel din Turnu Severin, intrat in funcţiune în aceeaşi perioadă, se alătură marii familii de C.I.L.-uri răspîndite astăzi pe tot cuprinsul ţării. Reîntîlniri cu ghizii marii expoziţii a economiei na­ţionale. A trecut abia un an şi fiecare dintre ei a putut să ne aducă noi veşti îmbucurătoare despre sectoarele lor de activitate. Adunate toate la un loc, într-un impu­nător mănunchi de înfăptuiri, avem o imagine conclu­dentă a mersului mereu ascendent al economiei Româ­niei socialiste. Dar aşa cum interlocutorii noştri ne-au vorbit des­pre realizările de pînă azi, ei s-au referit pe larg şi la drumul de viitor pe care întreaga ţară se pregăteşte să-l străbată. Acesta se numeşte noul plan cincinal că­ruia cel de-al IX-lea Congres al Partidului Comunist Român i-a trasat liniile directoare, i-a stabilit obiecti­vele de atins. Pentru înfăptuirea lor, pas cu pas, între­gul nostru popor face astăzi intense pregătiri în toate domeniile de activitate. Linia electrică de 400 KV Luduș-Slatina, înaintează pas cu pas Un nou lot de tractoare S-1300 este gata să părăsească uzina braşoveană încă o realizare a constructorilor de maşini agricole de la Uzinele „Semănătoarea“ , combina CJ-2 R pentru recoltat porumb Elegantă, suplă, puternică , locomotiva Diesel hidraulică de 700 C.P. ­­x nr. 6493 I—­ 1.IX.1965 — pag. a 3-a „România liberă*

Next