România Liberă, septembrie 1970 (Anul 28, nr. 8042-8067)
1970-09-16 / nr. 8055
„Románia liberó•* CE SPUNE ŞTIINŢA, CE SPUNE PRACTICA, CE SPUNE ACEST AN DESPRE GRIUL ANULUI VIITOR Veţi întilni pe parcursul anchetei noastre mai multe exemple de producţii de grîu bogate la hectar. Şi invers. De obicei, cei din a doua categorie invocă acelaşi argument aparent salvator : „Anul n-a fost favorabil. Condiţiile climatice mai puţin prielnice etc. etc.“ Să fie oare de vină doar clima ? Cu adevăr există în această motivaţie ? — Nu se poate face abstracţie de condiţiile neprielnice ce au existat într-o serie de zone, în toamna trecută, nici de excesul de umiditate şi nici de inundaţiile care s-au produs astă-primăvară. Ele au avut, fără doar şi poate, o influenţă negativă destul de mare asupra producţiei de grîu■ ne spune ing. ION TOMA, secretar general in M.A.S. Nu trebuie apoi să se uite nici un moment că o însemnată parte din terenurile cultivate cu grîu la cooperativele agricole n-au primit îngrăşăminte chimice. Problema este cunoscută şi va fi, în anii viitori, rezolvată. "Ţinind seama de aceste condiţii, se poate totuşi afirma că producţia medie de grîu putea fi mai bună, dacă toate celelalte reguli agrotehnice se aplicau în complex, la timp şi de calitate. — Evident, dacă peste tot agrotehnica avansată se bucura de aceeaşi atenţie. Acolo unde tehnologia griului s-a aplicat cu discernămint, combiţlele au avut ce aduna. Iată nuUn timp s-a conturat şi, din păcate, s-a şi aplicat, o teoriemetodă care astăzi explică într-o bună măsura aplatizarea curbei producţiei medii de grîu. Este vorba de MONOCULTURĂ (repetarea culturii griului după grîu, ani în şir). In toamna trecută, păioasele, ca plante premergătoare pentru grîu, au avut o pondere de circa 60 la sută la IAS şi aproape 50 la sută la cooperativele agricole. Este bună sau nu este bună această practică ? — Experienţele de la ICCPT FUNDUEEA — ne spune tov. ing. SIPOŞ GHEORGHE, şeful secţiei agrotehnică — au arătat că monocultură de grîu a determinat, după zece ani, o apariţie masivă a buruienilor, masa verde a acestora atingînd o greutate de 13 500 kg pe hectar ! In asemenea condiţii, producţia a scăzut şi au sporit seminţele de buruieni. Rotaţia griului pe 4 ani, pe un sol cernoziomic a asigurat însă 3 500 kg pe hectar (media pe 9 ani) faţă de 2 100 kg in monocultură care n-a beneficiat de îngrăşăminte chimice. Chiar şi în anii deosebit de mai cîteva exemple care arată că ascunderea unora după „paravanul“ climei este de domeniul poveştilor cu struţi. CAP COBAIIN din judeţul Constanţa a obţinut in 1970 nu mai puţin de 3 500 kg grîu la hectar. CAP GURBANEŞTI din judeţul Ilfov a cules 3 400 kg grîu la hectar, dar unitatea vecină din Mostiştea numai 1400 kg pe hectar. CAP STOICANEŞTI din judeţul Olt a recoltat şi ea 3 500 kg, dar alte unităţi apropiate au cules cu 500 — 1 000 kg boabe mai puţin pe hectar. Rezultă că „argumentele“ bazate pe supralicitarea climei nu rezistă la o analiză de fond. Cei ce au încercat să se ascundă sub acest paravan fragil arată, cu sau fără voia lor că n-au reuşit încă să-şi facă un aliat fidel şi permanent din agrotehnica avansată, încercăm să analizăm cauzele reale care au stat în spatele unor asemenea diferenţe de recoltă şi, totodată, să vedem în ce măsură sunt eliminate deficienţele începînd chiar din ceastă toamnă. favorabili griului, producţiile realizate în rotaţii scurte de 2—4 ani au fost cu 350—1 500 kg mai mari decit în cazul practicării monoculturii. — De ce totuşi în judeţe, monocultura a căpătat o pondere mai mare ? Nu există oare posibilităţi de realizare a unei rotaţii mai bune a griului ? • — Erau, dar ea nu s-a realizat deoarece conducerile unor unităţi agricole n-au organizat bine munca pentru recoltarea oPerativă a culturilor prăşitoare după care urma să se pună grîu. In aceste condiţii, vrind-nevrînd, o serie de cooperative agricole in special, au fost nevoite să apeleze la terenurile arate în vară, pe care fusese cultivat tot grîu, bineînţeles cu concursul tacit al direcţiilor agricole judeţene. — Ce s-a întreprins pentru ca această practică să fie eliminată? — In lumina experienţelor făcute de cercetarea ştiinţifică, a practicii de pînă acum — ne spune ing. ION TOMA, secretar general în M.A.S. — s-a indicat ca începînd cu ciclul de producţie 1970—1971, griul să nu mai fie cultivat, după el însuşi mai mult decât doi ani. Inginerii şefi din CAP, tehnologii din IAS au primit sarcina de a întocmi situaţii de amplasare raţională a griului. Direcţiile agricole controlează unitate cu unitate ca indicaţia dată să fie riguros respectată. Constatările noastre făcute pe teren arată însă că nu peste tot se respectă indicaţiile primite de inginerii şefi cu prilejul instructajului care a avut loc la Bucureşti cu aproape o lună de zile în urmă, într-o serie de judeţe — Satu Mare, Maramureş, Sibiu, Constanţa, Brăila sau Buzău, bunăoară, culesul cartofilor, florii soarelui sau porumbului de pe terenurile pe care urmează să se pună grîu se desfăşoară anevoios, ceea ce poate duce la întîrzierea pregătirii terenurilor şi respectiv a semănatului. în asemenea condiţii unii vor fidin nou tentaţi să pună griul pe terenurile arate în vară, dar care Statul a furnizat unităţilor agricole în fiecare an zeci de mii de tone de sămînţă originală, de înaltă productivitate pentru înmulţire. O cantitate suficientă pentru a se putea reînnoi, pe această cale, întregul necesar de sămînţă util unităţilor din întreaga ţară. Şi totuşi, an de an, o serie de cooperative agricole au ajuns, la vremea semănatului, fără a avea sămînţă de calitate, au pus chiar in sol boabe fără a ţine seanţa de calităţile biologice ale acestora. De ce s-a intimplat aşa ? — S-a subapreciat însemnatatea loturilor semincere — spunea ing. MACAVEI TRAIAN, de la Direcţia seminţelor din M.A.S. Pentru o serie de specialişti agricoli a fost mai comod să dea fuga la baze să-şi procure sămînţă, decit să se ocupe de producerea seminţelor. Dar aici n-au găsit întotdeauna seminţe recunoscute, valoroase. Cit au „tras la cîntar“ aceste deficienţe ? Foarte mult ! In unităţi din judeţul MEHEDINŢI, care în toamna trecută a folosit nu mai puţin de 27 la sută din necesar sămînţă fără o provenienţă cunoscută a recoltat o producţie de numai 800 kg pe hectar ! La CAP Stoicăneşti din judeţul Olt însă, unde pe 100 hectare s-au folosit seminţe de înaltă productivitate (din soiul realizat la staţiunea din Caracal) producţia a fost, în 1970, de 4 000 kg pe hectar. Iată ce „minuni“ face sămînţa bună ! — Ce se face in acest domeniu, pentru ca spicul să fie mai greu ? — Va fi modificat sistemul de producere a seminţelor — ne-a spus ing. VASILE VEDEANU, directorul general al direcţiei de cereale şi plante tehnice din M.A.S. Potrivit programului întocmit de minister, obţinerea seminţelor va avea loc, începînd din această toamnă, în ferme specializate. — Dar pînă atunci ? — Pînă atunci, fiecare unitate, au fost cultivate ani în fir cu grîu. Se va produce astfel o... reîntoarcere la mult incriminata monocultură. Pentru ce-aţi mai fost la Bucureşti, la instruire, tovarăşi ingineri şefi ? Pentru a nu se mai repeta asemenea situaţii, este necesar ca specialiştii agricoli să înţeleagă că rolul lor nu este numai acela de a arăta cum se obţine o producţie mare ci şi de a organiza munca pentru realizarea acesteia. Evident, ei trebuie să fie serios, ajutaţi de către consiliile de conducere ale cooperativelor agricole în acţiunea de mobilizare a cooperatorilor la strîngerea grabnică a recoltei de pe toate terenurile pe care urmează să intre, peste puţină vreme, semănătorile.. Acolo unde s-a cuibărit delăsarea este absolut oportună intervenţia direcţiilor agricole şi respectiv a uniunilor cooperatiste judeţene pentru imediata ei eliminare, va continua să-şi asigure necesarii de sămînţă din producţia proprie. — Ce garanţii avem că situaţia nu se va repeta ca in 1970 — Sarcina de a crea toturi semincere nu mai e o problemă de ordin general, ca piuă acum. Fiecare tehnolog şef din I. A. şi respectiv fiecare inginer şef din CAP au obligaţia şi răspunderea directă de înfiinţare îngrijire corectă a loturilor semincere de grîu. Acesta va fi unul din criteriile de apreciere muncii lor. Se mai pune însă o problemă. Actualele soiuri, cel puţin unele din ele, se dovedesc depăşite. Au creat amelioratorii noi soiuri mai productive, care să le înlocuiască pe cele plafonate . Da, au fost create asemenea soiuri, confirmă prof. dr. NICHIFOR CIAPOIU, şeful secţiei ameliorarea plantelor de la Institutul de cercetări pentru cultura cerealelor şi plantelor tehnice de la Fundulea „EXCELSIOR“, „DACIA“, „FAVORIT“ „MOLDOVA“ „EOVENN 10 „LOVRIN 13“ şi „LOVRIN 231“ „CARACAL 277“, „TURDA 195/65“, sunt cîteva din soiurile intensive create. Producţiile sunt net superioare. „Excelsior", bun mai ales pentru Dobrogea şi Bărăgan, dă o recoltă de 3 500—4 000 kg. „Dacia" soi cu arie mai largă dă, în condiţii de neirigare, 4 000—4 300 kg. „Favorit“ — soi bun pentru zona Banatului, Transilvaniei şi Moldovei dă 3 500 — 4 000 kg pe hectar iar soiul „Moldova" — convenabil pentru partea centrală a Moldovei, 3 500—3 800 kg pe hectar. — Au fost omologate aceste soiuri ? — Urmează ca omologarea să se facă în acest an — ne spune ing. TORJE DEZIDERIU, preşedintele Comisiei de încercare și omologare a soiurilor din M.A.S. — Este însă posibil ca încă din acest an să se însămînţeze o bună suprafaţă cu asemenea seminţe ? — Da. Există o cantitate de circa 7 000 tone din noul sortiment de soiuri, categorii superioare, cu care se vor însămînţa circa 28 000 hectare. Sămînţa a intrat in posesia unor unităţi agricole, care o vor înmulţi şi apoi o vor difuza altor unităţi. Ceea ce se cere acum este, pe de o parte să se dezvolte preocuparea staţiunilor de cercetări pentru asigurarea în continuare a unor seminţe originale cu mare valoare biologică, iar pe de altă parte să se realizeze, în fermele ce se specializează în producerea de seminţe, respectarea riguroasă a agrotehnicii specifice, pentru obţinerea cât mai rapidă a unor producţii mari de seminţe din soiurile de înaltă productivitate care au fost create. Revenim însă din nou la problema seminţelor care vor fi folosite în această toamnă. Se va evita total practica de a se pune in pămînt seminţe cu putere de germinaţie nesatisfăcătoare ? Toate unităţile agricole au sau pot să-şi procure prin schimb de la I.A.S., întreprinderile de valorificare a cerealelor sau „Agrosem“ seminţe de mai bună calitate,, din soiurile raionate existente. Menţionăm că, în scopul împrospătării stocului de seminţe, s-au făcut din nou eforturi financiare de către stat pentru procurarea unor cantităţi de seminţe din import. Trebuie făcută totuşi, o precizare. Şi în acest an, o serie de unităţi cooperatiste din judeţele HUNEDOARA, GALAŢI, BOTOŞANI şi altele n-au manifestat interesul maxim pentru condiţionarea propriilor stocuri de seminţe şi pentru verificarea calităţii lor la timp, la laboratoarele de analiză. De ce se mai întîmplă şi acum asemenea încălcări ale indicaţiilor date de M.A.S. ? Fiindcă nu peste tot s-a înţeles că cea mai la îndemînă cale de sporire a producţiei pe hectar este în primul rînd asigurarea unor seminţe de cea mai bună calitate. Şi fiindcă nici acum, direcţiile agricole n-au luat cu toată fermitatea măsuri de sancţionare a specialiştilor agricoli, care au continuat să privească cu o inadmisibilă superficialitate această problemă. Astăzi, punerea în sol a unor semințe cu valoare biologică îndoielnică nu mai poate fi considerată o greşeală oarecare, minoră. Orice perpetuare a practicilor de pînă acum provoacă pagube imense. Şi este just ca acei care le provoacă să suporte direct, personal, consecinţele materiale ale nerespectării măsurii de a se însămînţa numai seminţe capabile să dea randamentele aşteptate. Pentru ciclul 1970—1971, MAS a elaborat tehnologii de cultivare a griului diferenţiate pe zone. Ele ţin seama de greşelile anterioare, de experienţa şi rezultatele dobîndite în unităţile agricole fruntaşe. Evident, asemenea tehnologii diferenţiate — care n-au existat pină acum — sunt foarte bine venite. Trebuie însă reţinut că nici acestea nu este bine să fie aplicate fără discernămînt, fără o adaptare a lor la situaţia reală in care se află unităţile. Cei ce invocă numai CLIMA nu şi-au făcut un aliat fidel din AGROTEHNICA AVANSATĂ Cum este sămînţa, aşa va fi şi spicui! Monocultură sau rotaţie judicioasă ? Zile de vîrf. Toate forţele sunt acum angrenate la recoltări, pregătirea terenurilor pentru semănat, insilozarea furajelor etc. La C.A.P. ŞOLDANU, din judeţul Ilfov, însă, nu toţi caii-putere sunt în plin efort. Şapte din cele 26 tractoare ale secţiei de mecanizare nr. 15 au fost găsite ieri în stare de nefuncţionare , din cauza defecţiunilor tehnice iar trei (care între timp au fost deposedate de unele piese) din lipsă de tractorişti. Cunoaşte oare directorul I.M.A. Budeşti — tovarăşul Ion Ilinca — cît de „bine" e gospodărită aici capacitatea de lucru a tractoarelor . Funi : MIHAI POPESCU Prelucrarea cît mai timpurie a terenurilor de pe care au fost recoltate culturile de toamnă este o condiţie deosebit de importantă pentru obţinerea unor producţii superioare. Solul „aşezat" bine pînă la ceasul însămînţării permite o mai bună germinare a seminţelor, în clişeu . Se trage brazdă nouă pe terenurile recent eliberate de porumb la C.A.P. GRUIU, judeţul Ilfov! Foto : MIHAI POPESCU Şablon sau agrotehnică diferenţiată ? Orice curs de agrotehnică arată că un spor de recoltă se obţine cînd terenul e bine fertilizat şi bine pregătit, cind griul e pus în „strat ca de ceapă“, cind se asigură o densitate normală de plante germinabile pe hectar, cind semănatul se face în cadrul epocii optime agrotehnice, etc. Acestea sunt reguli general valabile. Dar nu oricând şi oriunde la fel aplicabile. Aplicarea şablon, nediferenţiată este profund dăunătoare. Şi totuşi, şablonul, lucrul în asalt, otova, fără discernămint a continuat şi în toamna trecută să-şi pună pecetea asupra producţiei de grîu. Fertilizarea, bunăoară, n-a ajuns însă să fie efectuată cu adevărat ştiinţific. Un timp, aplicarea îngrăşămintelor chimice s-a realizat potrivit unei recomandări dată încă de pe vremea fostului Consiliu superior al agriculturii, care ţintea să asigure fiecărui hectar cîteva kilograme de substanţă activă. A fost vorba de aşa-zisa „fertilizare cu doze moderate“. Mai tîrziu s-a practicat un procedeu devenit „universal“, adică s-au aplicat, şi undine a fost cazul şi unde n-a prea fost, cam cite 200 kg superfosfat la hectar şi 100—150 kg azotat la hectar. De ce aşa ? — N-a fost pusă la punct reţeaua de laboratoare judeţene pentru analize agrochimice, spunea ing. I. CHIRIAC din CAP Ilişeşti, judeţul Suceava, ca o scuză pentru recoltele mai slabe de grîu obţinute în 1970. E o realitate. Astăzi însă această lacună este lichidată. In toate judeţele au fost create laboratoare care vor servi unităţile sub aspectul analizei chimice a probelor de sol. Fiecare unitate va şti ce substanţe nutritive există în pămînt. Pe baza acestor analize se va putea calcula precis cite îngrăşăminte sînt necesare pentru obţinerea producţiei planificate la hectar. Va fi, desigur, una din căile de evitare a risipei de îngrăşăminte. Dar nu se va obţine mare lucru, dacă îngrăşămintele vor fi date la întîmplare, neuniform, aşa cum au fost date, pînă acum, în unele locuri. — Aceasta implică un control atent de către specialiştii agricoli pe teren — sublinia ing. Vasile Vedeanu, director general în M.A.S. Nesupravegherea mecanizatorilor a dus, în ciclul de producţie 1969—1970, la fertilizarea unor fişii şi la nefertilizarea altora. In spatele dozelor medii de îngrăşăminte prinse în scripte s-au administrat, in unele locuri, cantităţi foarte mici de substanţe nutritive iar in altele, cantităţi foarte mari. Este o risipă inadmisibilă, generată, după părerea noastră, de scăparea de sub supraveghere a mecanizatorilor de către specialiştii agricoli din unităţile cooperatiste. Şablonul nu se observă insă numai în domeniul fertilizării terenurilor. El este vizibil şi în alte domenii, în unele unităţi, de pildă. S-a încetăţenit practica de a se face arătura pentru grîu mai la suprafaţă şi cam la aceeaşi adîncime, fără a se vedea că stratul arabil nu mai oferă griului cele mai bune condiţii de creştere. Direcţiile agricole n-au combătut asemenea fenomene. Din dorinţa de a ieşi bine în faţa forului de resort s-au făcut, trebuie spus deschis, concesii ale căror consecinţe le-am „recoltat“ în această vară. Unii specialişti s-au învăţat să aştepte totul de la centru, inclusiv şi cum anume să procedeze într-un caz mai particular. Deşi le-a fost dată „busola tehnică“, ei n-au reuşit încă să se orienteze singuri, în mod corect. De pildă, în stabilirea epocii optime de semănat. Foarte mulţi au privit acest „parametru“ ca fiind invariabil Or... — Este o mare greşeală să se considere epoca optimă ca fiind dată o dată pentru totdeauna, arăta dr. ing. TIBERIU MUREŞAN, directorul ICCPT Fundulea, la instructajul cu inginerii şefi din cooperativele agricole. Această perioadă este variabilă, e în funcţie de condiţii, într-o toamnă în care solul e bine aprovizionat cu apă, semănatul mai timpuriu este un mijloc de creştere a producţiei. Dar a se aplica şablon acest lucru, aşa cum s-a făcut în toamna trecută, cind in general a fost uscăciune, înseamnă a perpetua o eroare extrem de costisitoare. Epoca optimă de semănat se consideră, după cum arată experienţa, cam între 1—15 octombrie în sud şi 25 septembrie — 10 octombrie în zona colinară şi de nord. Stabilirea exactă a momentului cind trebuie să înceapă semănatul este însă o sarcină a fiecărui specialist. Pagina a 3-a — 16 septembrie 1970 Este nevoie de o prezenţă activă pe teren a tuturor specialiştilor agricoli Oricine adresează întrebarea : „Care este secretul celor 3 450 kg, obţinute la CAP 23 August, judeţul Constanţa“ primeşte din partea inginerului MIRCEA TAPIRDEA un răspuns ce poate fi rezumat în patru cuvinte : „Am aplicat corect agrotehnica“. Aşa se întîmplă aici, ca de altfel în toate unităţile care au obţinut recolte bune de grîu. Corect înseamnă, de fapt, respectarea disciplinei tehnologice. Nu putem însă să nu facem observaţia că, deşi se dau indicaţii sau soluţii de la minister sau de la direcţiile agricole, ele nu se traduc peste tot, în viaţă, cu aceeaşi consecvenţă. Un control efectuat pe teren a arătat că o serie de specialişti au continuat să privească sporirea producţiei de grîu cu o inadmisibilă uşurinţă. Inginerul şef de la CAP IVEŞTI — Ciocan Mircea, inginerul şef Niţă Dumitru de la CAP FĂRŢĂNEŞTI, inginerul Aurel Berindei de la CAP BEREŞTI, toţi din judeţul Galaţi nu s-au ocupat, bunăoară, nici în acest an de condiţionarea la timp şi corespunzătoare a seminţelor. Alţi specialişti de la CAP GRĂDIŞTEA şi CLINCENI, judeţul Ilfov au fertilizat necorespunzător cu superfosfat o serie de terenuri destinate culturii griului, deşi unităţile au avut asemenea îngrăşăminte în stoc. La CAP LIVENI şi CAP RADĂUŢI-PRUT, ambele din judeţul Botoşani, s-a întîrziat pregătirea corespunzătoare a unor terenuri, agronomii n-au vegheat ca mecanizatorii să realizeze alături de cea mai bună calitate. De ce se mai produc asemenea încălcări ale disciplinei în producţie ? Pentru că, pînă în acest an specialiştii agricoli din cooperativele agricole n-au avut răspundere directă pentru realizarea producţiei. Aceasta a favorizat munca „la general“ fără eficienţă, a dus la scăderea simţului de răspundere. — Marea majoritate a specialiştilor agricoli — ne spune ing. ION TOMA, secretar general in MAS — înţeleg să-şi facă datoria aşa cum trebuie. Mai există însă unele excepţii şi ele apar tocmai din rîndul acelora care şi astăzi înţeleg să facă agricultură dînd doar sfaturi, rămînind ca aplicarea să fie făcută de alţii, fără ca el măcar să fie de faţă. — Cadrul organizatoric nou creat permite însă să se ia măsuri împotriva acelora care nu înţeleg încă să-şi modifice stilul perimat de a lucra de pînă acum. — Aşa se şi procedează . — Exigenţa trebuie să se manifeste pe toată filiera, de la minister şi pînă la ultima unitate. — Da. O eficientă conducere a agriculturii nu se poate face pe bază de adrese şi telefoane, din birouri, aşa cum s-a procedat, uneori, pînă acum. Este nevoie de o prezenţă activă pe teren a tuturor celor ce conduc agricultura. Numai astfel se va reuşi să se imprime în rîndul specialiştilor agricoli şi a mecanizatorilor o înaltă disciplină, singura în măsură să permită introducerea consecventă a tehnologiilor avansate. Cind fiecare va organiza în mod exemplar munca şi va urmări zi de zi, ceas de ceas, mersul lucrărilor şi în deosebi calitatea lor, cind această treabă se va face nu doar cu prilejul recepţionării lucrărilor, cind de altfel este tardivă, atunci, în mod sigur, producţia medie de grîu va răsplăti din plin, prin bogăţia ei, hărnicia lucrătorilor de pe ogoare. Economia naţională este profund interesată în sporirea continuă a producţiei de grîu. Pentru aceasta, statul asigură o bază tehnico-materială în continuă modernizare. Ceea ce se cere acum tuturor lucrătorilor de pe ogoare, şi cu deosebire fiecărui specialist agricol sau mecanizator este să acţioneze în aşa fel încît acest efort pe care ţara întreagă îl face, să-şi găsească rezultatul într-un spor cît mai substanţial de recoltă, începînd chiar cu primul an al viitorului cincinal. Anchetă realizată de Ing. V. STANCU