România Liberă, august 1976 (Anul 34, nr. 9882-9906)

1976-08-02 / nr. 9882

„Románia liberó”• Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. 1) comuniştilor — le consider ca un an­gajament de a realiza şi depăşi planul cincinal. (Aplauze puternice, urale ; se scandează „Ceauşescu — P.C.R. !“). Dragi tovarăşi, înfăptuind Programul elaborat de Congresul al XI-lea de făurire a socie­tăţii socialiste multilateral dezvoltate în România, noi răspundem în primul rînd îndatoririlor faţă de poporul nos­tru. Dar, totodată, succesele obţinute în dezvoltarea societăţii noastre socialiste constituie şi o contribuţie deosebită la cauza socialismului, progresului şi pă­cii în întreaga lume. Prin aceasta, noi ne îndeplinim şi îndatorirea de detaşa­ment revoluţionar al luptei pentru so­cialism şi comunism. (Aplauze puterni­ce, prelungite ; se scandează „Ceauşescu — P.C.R. !“), în strînsă concordanţă cu hotărîrile Congresului al XI-lea, acţionăm cu ho­­tărîre pentru realizarea în viaţă a poli­ticii noastre externe, de dezvoltare a colaborării cu toate ţările socialiste, cu ţările în curs de dezvoltare, cu toate statele lumii, fără deosebire de orîn­­duire socială. Acţionăm ferm pentru securitate în Europa, pentru dezarmare, pentru o politică de pace, pentru res­pectarea principiilor de deplină egali­tate, de respect al independenţei şi su­veranităţii, de renunţare la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile dintre state, pentru dreptul fiecărui popor de a fi stăpîn pe destinele sale, de a-şi făuri viaţa în mod liber, fără nici un amestec din afară ! (Aplauze puternice, prelungite). România, fiind o ţară socialistă — dar din păcate încă în curs de dezvol­tare, ca rezultat al moştenirii de la care am pornit — acţionează ferm pentru întărirea solidarităţii cu toate popoare­le care au scuturat jugul dominaţiei imperialiste şi colonialiste şi care se află, toate, în situaţia de ţări în curs de dezvoltare. Acţionăm pentru lichi­darea acestei stări de lucruri, pentru realizarea unei noi politici internaţio­nale, pentru o nouă ordine economică mondială, care să asigure condiţii pen­tru progresul mai rapid, economic şi social, al tuturor popoarelor, să ducă la relaţii echitabile de egalitate între toa­te popoarele lumii. (Aplauze prelungite, urale, ovaţii). Poporul nostru a cunoscut multe se­cole dominaţia străină. Ştiţi bine cîte lupte a dus, de exemplu, marele voie­vod Ştefan cel Mare pentru neatîrnarea Moldovei, pentru păstrarea fiinţei sale proprii. Toate acestea au făcut ca po­porul nostru, în ciuda vitregiei timpu­rilor şi a dominaţiei străine, să-şi păstreze fiinţa, să-şi realizeze unitatea naţională, să-şi cucerească independen­ţa, iar astăzi să fie deplin stăpîn pe destinele sale, să-şi făurească în mod liber viitorul comunist ! (Aplauze pre­lungite, ovaţii îndelungate). Fără nici o îndoială, ne mîndrim cu toţi cei care au ştiut să ţină­­ sus stea­gul luptei pentru neatîrnare, pentru in­dependenţă, cu toţi cei care au luptat pentru ca poporul român să fie stăpîn pe destinele sale ! Ne mîndrim cu toa­te forţele progresiste, cu comuniştii, cu antifasciştii, cu toţi cei care au luptat pentru răsturnarea dominaţiei capita­liste şi moşiereşti, pentru triumful so­cialismului în România ! Toţi, aceştia sînt înaintaşii noştri ,şi îi vom respecta şi ne vom mîndri întotdeauna cu ei ! Vom respinge orice încercare de a insulta poporul nostru insultînd pe îna­intaşii noştri ! (Aplauze puternice, urale. Se scandează „Ceauşescu — România „Ceauşescu şi poporul !“­. Cea mai bună cinstire pe care o pu­tem aduce înaintaşilor noştri este, în primul rînd, de a face totul, totul pen­tru a păstra independenţa, pentru a păstra demnitatea, pentru a face ca po­porul nostru să fie întotdeauna stăpîn la el acasă ! (Aplauze puternice, urale; se scandează „Ceauşescu şi poporul !“). In acelaşi timp, vom cinsti înaintaşii noştri şi în istorie, şi în lucrările lite­rare şi artistice, dar mai cu seamă în munca pentru a realiza Programul elaborat de Congresul al XI-lea, pentru a ridica noi cetăţi — desigur nu cetăţi de tipul celor ridicate de Ştefan cel Mare, ci cetăţi noi ale industriei, ale ştiinţei, ale învăţămîntului şi culturii, care vor face ca, peste veacuri, naţiu­nea noastră socialistă să fie tot mai pu­dar de fapt aici se va produce în final o cantitate de oţel care va fi o dată şi jumătate mai mare decit se producea în întreaga Românie în 1938 — ceea ce înseamnă că veţi deveni şi un centru producător de oţel. (Apla­uze puternice, îndelungate , urale). Ceea ce vom realiza în acest cincinal în judeţul dumneavoastră, ca şi în toate judeţele patriei noastre, demonstrează justeţea politicii partidului nostru de dezvoltare armonioasă a economiei na­ţionale, de industrializare şi amplasare a forţelor de producţie pe întreg teri­toriul ţării, astfel ca în toate oraşele, în toate judeţele şi în toate localităţile patriei noastre, pînă la ultima comună, să pătrundă lumina civilizaţiei, lumi­na socialismului şi comunismului ! (A­­plauze prelungite, ovaţii. Se scandează „Ceauşescu — P.C.R. !“). Odată cu dezvoltarea industriei, cu realizarea noilor obiective la nivel teh­nic corespunzător, urmează să se asigu­re şi pregătirea forţei de muncă, să se dezvolte învăţămîntul de toate gra­dele, inclusiv învăţămîntul superior. De altfel, ca mărime, Iaşiul este în pre­zent al doilea centru universitar din ţară. In acest cadru îi revin răspun­deri şi sarcini mari în pregătirea ca­drelor de care avem nevoie pentru di­ferite domenii de activitate. In acelaşi timp, odată cu înflorirea ştiinţei în întreaga ţară, şi în Iaşi se va dezvolta o puternică activitate de cercetare ştiinţifică, înfăptuirea Direc­tivelor Congresului al XI-lea privind legarea strînsă a învăţămîntului cu cer­cetarea şi producţia va trebui să asi­gure cadre cu un înalt nivel de cali­ficare, în stare să conducă asemenea combinate dotate cu utilajele cele mai moderne, să asigure creşterea eficien­ţei economice, ridicarea generală a patriei noastre pe noi culmi de progres. (Aplauze prelungite , urale). Este evident pentru toată lumea că tot ceea ce am înfăptuit pînă acum s-a reflectat continuu în creşterea nivelu­lui de trai, material şi spiritual, al po­porului. Tot ceea ce vom realiza şi în acest cincinal, făurirea societăţii socia­liste multilateral dezvoltate, întreaga politică a partidului nostru este orien­tată şi are drept ţel fundamental ridi­carea continuă a bunăstării materiale şi spirituale a poporului, crearea con­diţiilor ca cetăţenii patriei noastre să se bucure de toate bogăţiile — mate­riale şi spirituale — să devină oameni stăpîni pe destinele lor, să poată duce o viaţă demnă, liberă ! (Aplauze pre­lungite, ovaţii, urale ; se scandează „Ceauşescu şi poporul !“). Se va dezvolta puternic construcţia de locuinţe, în întreaga ţară realizîn­­du-se în acest cincinal peste 815 000 de apartamente noi. De altfel, Iaşiul ofe­ră din acest punct de vedere o ima­gine destul de grăitoare : peste tot se poate vedea ce s-a construit şi ce ur­mează să se construiască în acest cin­cinal pentru a asigura oamenilor mun­cii condiţii de locuit cît mai bune. Ştiu că sunt multe de făcut, că fiecare do­reşte să locuiască într-o casă mai bună. Facem totul în acest scop — şi pe mă­sură ce vom dezvolta întreaga econo­mie, vom soluţiona şi problema locuin­ţelor, vom asigura ridicarea generală a bunăstării întregului nostru popor. Depinde de noi, deci şi de dumnea­voastră, ca, muncind cu toată fermita­tea şi hotărîrea, înfăptuind Programul partidului, să ne făurim o viaţă feri­cită, de bunăstare! (Urale puternice, se scandează „Ceauşescu — România !“). Aşa cum am menţionat mai înainte, realizarea tuturor acestor obiective cere eforturi susţinute, impune îmbunătă­ţirea întregii activităţi de partid, a tu­turor oamenilor muncii. Cunosc bine organizaţia de partid din Iaşi , cunosc, de asemenea, oamenii muncii din Iaşi şi am deplina convingere că toţi comu­niştii, toate organizaţiile de partid, toţi oamenii muncii de la oraşe şi sate — cuprinzînd aici pe muncitori, ţărani, in­telectuali — vor face totul pentru a îndeplini în bune condiţii sarcinile ce le revin în acest cincinal ! Sunt convins că vă veţi prezenta în 1980 cu succese remarcabile, cu depăşirea planului cin­cinal pe această perioadă ! (Aplauze, urale. Se scandează „Ceauşescu — P.C.R.!“). Aplauzele dumneavoastră, inclusiv ale primului secretar judeţean şi ale membrilor biroului — deci ale­ternică şi tot mai demnă în rîndul na­ţiunilor lumii. (Aplauze puternice, în­delungate, urale, se scandează „Ceauşescu şi poporul!“). Dragi tovarăşi, Doresc să exprim încă o dată convin­gerea mea, a conducerii partidului şi statului nostru că, la fel ca întregul popor, şi organizaţia,de partid din Iaşi, oamenii muncii, toţi locuitorii acestor meleaguri străvechi vor face totul pen­tru a-şi îndeplini cu cinste obligaţiile de onoare ce le revin din hotărîrile Congresului al XI-lea al partidului. (Aplauze puternice, îndelungate, urale). Doresc să reamintesc cele ce am spus la Marea Adunare Naţională cînd am acordat decoraţiile pentru cincinalul trecut, în acest cincinal nu am fixat şi nu vom fixa limite în ce priveşte îndepli­nirea planului cu atîtea luni înainte de termen sau cu atîtea săptămîni mai de­vreme. Dar ne aflăm cu toţii într-o întrecere naţională pentru a înde­plini cincinalul în cele mai bune condiţii şi înainte de termen — şi, în această întrecere, fără nici o îndoială că şi oamenii muncii din Iaşi îşi găsesc locul. In ce mă priveşte, aş dori să vă aflaţi — dacă nu se poate pe primul loc — în orice caz in primele rînduri ale întrecerii care se desfăşoară acum în întreaga noastră ţară. (Aplauze pu­ternice, urale). Desigur, mi-ar face plăcere ca la sfîrşitul cincinalului să vă înmînez dumneavoastră cea mai înaltă decora­ţie pentru locul întîi , dar aceasta de­pinde de dumneavoastră şi de organi­zaţia de partid. (Urale, ovaţii, se scan­dează „Ceauşescu — P.C.R. !“). Doresc să vă mulţumesc­ dumneavoas­tră, tuturor cetăţenilor care ne-au fă­cut o primire călduroasă. Vedem în aceasta o expresie a hotărîrii dum­neavoastră de a face totul, la fel că în­tregul nostru popor, pentru a da viaţă Programului elaborat de Congresul al XI-lea al partidului nostru. In încheiere, doresc să, vă urez, încă o dată succese tot mai mari în întreaga activitate din toate sectoarele, multă sănătate şi multă fericire ! (Aplauze puternice ,prelungite , se scafidează „Ceauşescu — P.C.R.“ !“, „Ceauşescu şi poporul !“. Cei prezenţi în marea piaţă a oraşului ovaţionează îndelung pentru Partidul Comunist Român, pentru Co­mitetul Central, pentru secretarul ge­neral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu­. (Urmare din pag. a 2-a) funcţiune a noi capacităţi în: construcţia de: maşini, electroni­că, industria uşoară­ şi­ alimen­tară. In acest cadru se înscriu realizarea unor noi­ obiective­ in­dustriale în oraşele Paşcani, Tg. Frumos şi Hî­rlău, şi amplifi­carea reţelei urbane prin contu­rarea a patru noi oraşe in actua­lele comune Răducăneni, Vlă­­deni, Podu-Iloaiei şi Ţibăneşti. Această acţiune iniţiată de con­ducerea partidului, în cadrul concepţiei generale de sistema­tizare a teritoriului, are impor­tanţă deosebită pentru judeţul Iaşi,­­ a cărei populaţie este estimată să ajungă în 1980 la circa 800 000 locuitori. Alături de industrie, şi în ju­deţul Iaşi agricultura reprezintă una din ramurile de bază,­in care-şi desfăşoară activitatea circa 47 la sută din populaţia activă a judeţului, în perioada 1976—1980, producţia globală a­­gricolă este prevăzută să spo­rească simţitor pe seama gospo­dăririi raţionale a pământulu­i, creşterii producţiilor medii, îm­bunătăţirii structurii producţiei, dezvoltării bazei tehnico-mate­­riale, promovării mai active a elementelor de intensitate, îm­bunătăţirii organizării produc­ţiei şi muncii, în vederea exe­cutării în timp optim şi de ca­litate a tuturor lucrărilor.1­­ înfăţişând, succint cîteva din roadele muncii oamenilor de pe aceste meleaguri şi din preocu­pările organizaţiei judeţene de partid — a subliniat vorbitorul —, nu scăpăm din vedere nea­junsurile existente încă in mun­ca noastră, în activitatea unor organizaţii de partid şi colective de muncă, rezervele mari exis­tente încă în toate sectoarele, pe care sîntem datori să le pu­nem în valoare. Vrem să vă asi­gurăm că toate eforturile orga­nizaţiei noastre judeţene sunt îndreptate in această direcţie. Dezbaterile care au premers Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, ca şi acti­vitatea politică de după . Congres evidenţiază faptul că transfor­mările din viaţa­­economică-so­­cială, ampla activitate educativă desfăşurată, de partid se reflectă în conştiinţa nouă, a oamenilor, în faptele de muncă şi de viaţă ale muncitorilor, ţăranilor,­ in­telectualilor, al­e tinerilor şi virstnicilor. Asemenea fapte­­ de mun­că şi de­­viaţă vorbesc despre adeziunea unanimă a tuturor lo­cuitorilor acestui colţ de ţară la politica internă şi externă a par­tidului,' expresie •'••a năzuinţelor poporului nostru, a ’ aspiraţiilor lui spre progres şi bunăstare. Doresc să exprim cu acest pri­lej înalta preţuire de care se bucură In rindul locuitorilor ju­deţului, a tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, politica externă a partidu­lui şi statului, spiritul pro­fund patriotic şi internaţio­nalist care o caracterizează, înalta răspundere pentru desti­nele ţării şi poporului nostru, pentru succesul operei de edifi­care socialistă a patriei, con­secvenţa cu care conducerea partidului şi statului militează pentru dezvoltarea multilaterală a relaţiilor externe ale ţării noastre, solidaritatea militantă şi acţiunile unite cu forţele îna­intate, progresiste , ale lumii contemporane, promovarea activă a noilor principii democratice de relaţii intre state şi popoare, de etică internaţională, pentru salvgardarea păcii şi asigurarea progresului social în lume, mo­dul strălucit şi demn în care dumneavoastră — stimate tova­răşe Ceauşescu — acţionaţi ca mesager înflăcărat şi exponent autorizat al poporului român, contribuţia pe care aţi adus-o şi o aduceţi la sporirea presti­giului ţării noastre pe arena in­ternaţională. In încheiere, vă rog să-mi permiteţi ca odată cu salutul cald, tovărăşesc şi urarea de a vă simţi cit mai bine in mijlo­cul nostru, să exprim angaja­mentul solemn al tuturor locui­torilor judeţului Iaşi, în frunte cu cei peste 72 000 de comuniști, de a fi în primele rînduri in lupta pentru înfăptuirea hotărî­­rilor Congresului al XI-lea, a programului partidului, pentru propăşirea scumpei noastre pa­trii — România socialistă. Ca reprezentant al între­prinderii mecanice „Nicolina“ — a arătat tovarăşul Nicolae Chiosac, maistru, secretarul Co­mitetului de partid al întreprin­derii — folosesc acest prilej pentru a vă raporta că muncito­rii, inginerii şi tehnicienii noştri, sub conducerea organizaţiei de partid, au îndeplinit întocmai indicaţiile date de dumneavoas­tră, cu ocazia vizitei de lucru pe care aţi făcut-o în uzina noastră în anul 1973. Potrivit sarcinilor transmise atunci, ne aflăm astăzi în plin proces de specializare în fabri­caţia de utilaje pentru construc­ţii, construcţii de drumuri şi te­­rasiere, asimilînd şi moderni­­zînd o serie de tipuri de maşini şi utilaje cu parametri tehni­­co-economici ridicaţi, ceea ce ne va permite ca în viitorul apro­piat să devenim principalul fur­nizor intern de astfel de maşini şi un participant de seamă la exportul ţării. Pentru noi, cei ce muncim in această primă citadelă muncito­rească ieşeană, cu bogate tradi­ţii revoluţionare, adevărată şcoală de educaţie muncito­rească, constituie un act de mîn­­drie patriotică sarcina încredin­ţată de a coordona lucrările de investiţii alocate construirii Com­binatului de utilaj greu, cel mai mare obiectiv economic al Iaşiu­­lui de pină astăzi şi unul dintre cele mai mari din ţară. Faptul că dumneavoastră, sti­mate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, aţi inaugurat oficial, în dimi­neaţa acestei zile, lucrările de construire a acestui obiectiv, ne onorează şi ne însufleţeşte în înfăptuirea misiunii încredinţate de a participa la înălţarea unui asemenea gigant industrial, care va schimba şi mai profund faţa şi viaţa Iaşiului, însufleţiţi de exemplul pe care dumneavoastră personal ni-l oferiţi, noi, actuala generaţie de muncitori ai „Nicolinei", înţele­gem sa cinstim vecinie genera­ţii de muncitori revoluţionari prin fapte de munca şi viaţă capabile să comb­me adeziunea totala faţă de politica interna şi externa a partidului, care expri­ma năzuinţele clasei muncitoare, ale întregului popor român şi pentru înfăptuirea căreia suntem­ notăriţi să nu precupeţim nici un efort. Pentru tot ceea ce faceţi, pentru grija acordată dezvoltării judeţului Iaşi in ansamblul uni­tar al ţării, pentru clarviziunea cu care conduceţi destinele pa­triei, pentru politica externă rea­listă, care exprima adeziunea totală a întregului popor, vă mulţumim din inimă şi vă do­rim, tovarăşe secretar general, multă sănătate şi putere de muncă, ani mulţi şi fericiţi in fruntea partidului şi statului, spre binele şi fericirea poporului român. In­­cuvintul său, tovarăşul Constantin Şalaru, preşedintele cooperativei agricole de produc­ţie din comuna Bivolari, a spus : Sfaturile şi îndemnurile primite cu prilejul vizitelor făcute în judeţul Iaşi, indicaţiile şi orien­tările pe care dumneavoastră, mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, le daţi permanent au constituit şi constituie pentru noi un puternic stimulent, un în­dreptar preţios in munca pe care o desfăşurăm. Raportăm conducerii partidu­lui şi statului, dumneavoastră, iubite tovarăşe secretar general, că, prin munca harnicilor coope­ratori şi mecanizatori şi cu aju­torul acordat de stat, averea ob­ştească a cooperativei noastre depăşeşte, în prezent, 30 mili­oane lei faţă de numai 17 mili­oane în 1970. Au cunoscut o dezvoltare intensă sectoarele zootehnic, viticol, pomicol, legu­micol şi piscicol, care aduc mari venituri cooperativei. Obţinerea unor rezultate eco­nomice deosebite a contribuit şi contribuie la dezvoltarea co­munei. Astfel, in ultimii ani s-au construit 12 săli de clasă, un dispensar veterinar, un spi­tal, 3 magazine spaţioase, o gră­diniţă cu cămin şi un număr mare de locuinţe, iar în actua­lul plan cincinal vom realiza un volum de investiţii de peste 40 milioane lei. Asemenea realizări, care re­flectă transformările din temelii ale satului românesc contempo­ran, arată, pe înţelesul nostru, al tuturor, realismul politicii parti­dului nostru. In încheiere, permiteţi-mi să exprim angajamentul comunişti­lor, al tuturor lucrătorilor de pe ogoare, de a face totul pentru îndeplinirea şi depăşirea sarci­nilor care ne revin, cu conşti­inţa că o facem pentru binele nostru şi al ţării întregii, că ne exprimăm, şi în acest fel, ade­ziunea fierbinte la politica in­ternă şi externă a partidului şi statului nostru, întreprinderea de confecţii în care lucrez şi care a avut cin­stea să fie vizitată astăzi de dumneavoastră — a subliniat in cuvîntul său tovarăşa Maria Chiriac, muncitoare, secreta­rul Comitetului de partid al întreprinderii — este una din bijuteriile industriei ie­şene, creaţie a regimului nostru, care va cunoaşte în con­tinuare o amplă dezvoltare. Deşi formăm un colectiv tâ­ * năr, — a spus vorbitoarea — putem să vă raportăm astăzi că am înregistrat numeroase fapte de muncă valoroase, printre care realizarea prevederilor cincina­lului precedent cu 11 luni înainte de termen, depăşirea planului la producţia marfă pe primul se­mestru din acest an cu 6 mili­oane lei, în condiţii de eficienţă sporită, ca urmare a reducerii cheltuielilor de producţie, ono­rarea exemplară a obligaţiilor contractuale faţă de partenerii externi. In prezent sîntem preocupaţi ca, prin eforturi de gîndire şi creaţie, să diversificăm produc­ţia, să asigurăm o permanentă înnoire a produselor, în pas cu cerinţele pieţei mondiale şi cu evoluţia gustului cumpărătorilor interni. Avem o organizaţie de partid puternică, comunişti de nădejde, un colectiv harnic, avem o zes­tre tehnică la nivelul cerinţelor mondiale, deci condiţii optime pentru ca sarcinile ce ne revin în acest an şi pe întregul cinci­nal să le îndeplinim chiar mai devreme. Un ajutor preţios în înfăptuirea acestor obiective îl constituie indicaţiile pe care le-aţi transmis cu prilejul vizi­tei de lucru făcute astăzi in în­treprinderea noastră. Doresc să exprim hotărî­­rea fermă a muncitoarelor noastre de a ne amplifica efor­turile, alături de toţi oamenii muncii din judeţul Iaşi şi din întreaga ţară, pentru înfăptuirea Programului adoptat de Con­gresul al XI-lea al partidului, pe care l-aş numi Programul bunăstării şi fericirii noastre, Programul care asigură viitorul luminos al copiilor noştri. Rectorul Institutului Politehnic din Iaşi, prof. univ. dr. ing. Mihai Gafiţeanu, a spus, la rindul său . Pe baza poli­ticii clarvăzătoare a partidu­lui, oraşul Iaşi a înregistrat în anii socialismului nu numai rit­muri superioare de dezvoltare industrială, devenind astăzi unul din puternicele centre economice ale ţării, ci şi dezvoltării remar­cabile în domeniile ştiinţei, in­­vaţamintului şi culturii. Intr-un asemenea cadru, inte­grarea invăţămîntului cu pro­ducţia, concepţie fundamentală şi originala in politica partidului în acest domeniu, a evoluat cu paşi repezi în toate sectoarele activităţii noastre. Exemplu grăitor in acest sens şi o deose­bită cinste pentru noi o repre­zintă inaugurarea, in prezenţa dumneavoastră, a noului com­plex al Institutului politehnic/ suport al imbinarii organice a învăţămintului cu cercetarea şi producţia. Prinde astfel dimen­siuni multidisciplinare o şcoa­­lă-uzină polivalentă, aşezată in plină zona industrială a oraşului. Deşi producţia rezultată din conlucrarea învăţămînt-produc­­ţie-cercetare atinge valori în­semnate, nu sîntem mulţumiţi şi considerăm că mai avem multe de făcut. Urmărim, intr-o pers­pectivă imediată, orientarea mai pronunţată a muncii noastre spre programe şi teme priori­tare, spre problematici majore ale judeţului. De asemenea, va trebui să depunem mai multe eforturi in vederea ridicării cali­tăţii procesului de integrare,, prin transferul activităţilor pro­ductive către proiectarea de prototipuri şi tehnologii cu apli­caţie directă, dar mai ales în ce priveşte prezenţa activă şi per­manentă a cuplului cadru di­dactic-student în procesul mun­cii, alături de muncitori, în sis­temul şcoală-uzină. Vizita dumneavoastră, tovară­şe secretar general, este pentru noi un moment de analiză cu mult simţ de răspundere, un prilej de a găsi noi căi pentru transpunerea in fapt a unor în­demnuri pline de înţelepciune, sprijin nepreţuit în propăşirea învăţămintului, pentru care vă sîntem, din inimă, recunoscători. Dind glas dorinţei tuturor lo­cuitorilor judeţului, tovarăşul Ion Iliescu invită pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu să ia cuvin­­tul la adunarea populară. Intr-o atmosferă de vibrant entuziasm ia cuvîntul tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secre­tar general al Partidului Comu­nist Român, preşedintele Repu­blicii Socialiste România. Cuvîntarea secretarului gene­ral al partidului este urmărită cu deosebită atenţie şi satisfac­ţie, cu deplină aprobare, ea fiind subliniată, in­­repetate rîn­duri, de vii şi îndelungi a­­plauze. Făcindu-se ecoul gindurilor şi sentimentelor pe care le împăr­tăşesc în aceste momente toţi cei care trăiesc şi muncesc pe meleagurile ieşene, primul se­cretar al comitetului judeţean de partid a mulţumit călduros tovarăşului Nicolae Ceauşescu pentru vizita în oraşul şi jude­ţul lor, pentru cuvintele înflă­cărate şi îndemnurile adresate cu acest prilej, asigurîndu-i de hotărîrea lor fermă de a face totul pentru îndeplinirea şi de­păşirea prevederilor actualului cincinal, pentru înfăptuirea ho­­tăririlor Congresului al XI-lea al P.C.R. Adunarea ia sfîrşit. In vasta piaţă, unde se înalţă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, răsună acordurile Horei Unirii. Tovară­şul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tova­răşi din conducerea partidului şi statului sînt invitaţi şi se prind în horă. Vizita la Iaşi, marea adunare populară se în­cheie, astfel, cu acest moment emoţionant, imagine vie şi ex­presivă a unităţii indestructibile a naţiunii noastre în jurul par­tidului, exponentul intereselor şi năzuinţelor sale supreme. .,Partidul, Ceauşescu, România" . .1 MAREA ADUNARE POPULARĂ DIN PIAȚA UNIRII DIN IAȘI­ ­ wlW^­­ «sf «SU Pagina a 3-a — 2 august 7976

Next