România Liberă, iunie 1979 (Anul 37, nr. 10760-10785)
1979-06-20 / nr. 10776
II — Pagina a 2-a — 20 iunie 1979 .... WMWMESMeilfiz Dialog la scenă Nu s-ar putea spune că, în cadrul literaturii române contemporane, lucrările de sociologia culturii sînt prea numeroase. Dimpotrivă. Dar, cîte sint, se află pe un drum bun şi fructuos care nu pare doar un început, ci şi un excelent rezultat. Intre ele se disting, in mod deosebit, acelea ale lui Amza Săceanu („Dialog la scenă deschisă“ Ed. Meridiane), atît prin rigoarea lor ştiinţifică şi documentarea exhaustivă, cit şi prin cunoaşterea temeinică, nemijlocită a fenomenelor abordate, elemente care-i prilejuiesc generalizări teoretice remarcabile şi concluzii practice de o deosebită utilitate. După Teatru in cetate, Faţa văzută şi nevăzută a teatrului, recenta sa carte Dialog la scenă deschisă, încununează o laborioasă, îndelungată şi originală cercetare cu privire la funcţionarea şi organizarea instituţiilor teatrale, la raporturile lor cu publicul, la inegalabilul lor rol instructiveducativ. Intr-o vreme cind în întreaga lume se vorbeşte cu o anume îngrijorare despre criza teatrului, despre concurenţa pe care noile mijloace, audio-vizuale, de difuzare a culturii, i-o fac bătrinei instituţii a Thaliei, când se discută aprins, chiar în ţări dezvoltate din punct de vedere economic, despre insuficienţa mijloacelor materiale menite să susţină viaţa artistică, despre sărăcia bugetului de timp al oamenilor otel, într-o asemenea perioadă, marcată de un anume scepticism, Amza Săceanu, privind lucrurile din perspectiva luminoasă a politicii culturale a partidului şi statului nostru, se arată un optimist, demonstrind convingător viabilitatea acestei străvechi instituţii, cu un rol hotărîtor in educarea şi modelarea conştiinţelor. Optimismul său se bazează pe fapte, pe cunoaşterea intimă a instituţiilor şi a publicului de la noi. Analizind aspectele instituţionale ale activităţii teatrelor în formarea sensibilităţii artistice şi constituirea criteriilor de valorizare, componenţa eşantionului şi comportamentul lui faţă de teatru, personalitatea teatrelor in conştiinţa spectatorilor, dimensiunile sociologice ale raportului teatrupublic, preferinţele şi motivaţiile frecventării teatrului, larga difuzare in masă a spectacolului teatral in cadrul Festivalului naţional ,,Ciitarea României“, noile aspecte ale democratizării actului de cultură etc., autorul realizează o imagine dintre cele mai consistente şi mai veridice, a teatrului românesc de astăzi. Imagine obiectivă, dar nu lipsită de o notă particulară, subiectivă, pentru că în general în sociologie — aşa cum arăta cunoscutul savant Gaston Bouthoul in tratatul său Les structures sociologiques, Paris, 1968 — obiectivitatea totală e greu de realizat, intrucit în chip firesc autorul însuși, ca observator şi comentator al faptelor, este şi el parte integrantă a ansamblului pe care-l studiază. Fructificînd bogata sa experienţă în acest domeniu, anchetele sociale întreprinse în medii dintre cele mai variate, pe bază de chestionare standardizate, datele statistice privitoare la participarea publicului la spectacolele teatrale, autorul reuşeşte să definească o realitate socio-culturală distinctă, alcătuită, însă, din numeroşi şi variaţi factori, adeseori de o egală importanţă. Studiind publicul, autorul nu face greşeala de a-şi imagina un spectacol-etalon universal valabil. El înţelege că sunt mai multe feluri de public, în funcţie de variate cauze, şi le analizează ca atare. Aşa se explică mobilitatea şi acuitatea cu care autorul surprinde şi comentează comportamentul politico-ideologic, gusturile şi preferinţele grupurilor şi categoriilor sociale faţă de teatru. Important in cercetarea lui Amza Săceanu este faptul că el nu se mulţumeşte numai să descrie şi să explice fenomenul, ci că reuşeşte să-l înţeleagă în devenirea lui dialectică, respectind adevărul obiectiv şi interpretindu-l un chip logic şi interesant. Astfel, el se înscrie, cu certitudine, în afara butadei care circulă despre sociologii de tip francez şi cei de tip american. In legătură cu cei dinţii se zice că declară despre rezultatele cercetării lor : „Nu ştim dacă sunt adevărate dar sunt foarte interesante“ , cei de-al doilea pretind exact inversul : „Poate nu-s prea interesante, dar ştim că-s adevărate“. Cercetările lui Amza Săceanu sunt interesante tocmai pentru că sunt adevărate, sincere, dornice să contribuie la intensificarea funcţiei educative a teatrului, la sporirea rolului acestuia în formarea şi modelarea conştiinţelor. Ion Dodu Bălan Certitudinea poetului *. N-aş vrea să dau vreodată impresia că doresc să găsesc cu orice preţ în cartea pe care o citesc şi despre care scriu semnele unei neapărate superiorităţi faţă de cărţile precedente ale unui autor, aşa cum se întîmplă în destule comentarii aflate sub tirania ultimei apariţii. Este adevărat, sensul devenirii ne captivează adeseori spiritul, iar în cazul poeţilor acest lucru este şi mai de înţeles pentru că sporul de reflexivitate tragică se accentuează, la unii dintre ei, cu trecerea vremii pînă la accente insuportabile. Seninătatea şi bucuria senină se învăluie atunci cu accentele gravităţii meditaţiei. Schimbarea spectrului liric semnifică în numeroase asemenea cazuri o înţelegere mai profundă, mai cuprinzătoare a lumii — proces pe lingă care nu putem trece niciodată nepăsători. Acest lucru se întîmplă şi cu ultima carte a lui Valeriu Bucuroiu, „Centurile de siguranţă“. Ironia, gluma, poanta familiare cărţilor anterioare, au suferit serioase minări. Ca şi cum, o cortină a fost trasă de o mină ironică, şi, acum poetul vede lucruri cu totul incredibile. Pe planeta unde credea că domnesc gluma şi inocenţa ei se trezeşte rătăcind „prin ceaţa îndoielilor tîrzii“. „Ne creştem copiii uimiţi că există / Atîtea primejdii în cale. / Dueluri mici, războaie epocale / Pe-aceeaşi sferică planetă altruistă. / Mai facem serenade sub balcoane / Zo*) Valeriu Bucuroiu : „Centurile de siguranţă“, Ed. Cartea Românească, 1978. tind petalele să urce prin cuvinte / Pentru aceleaşi simple jurăminte... / Şi lumea e condusă din butoane. / Răsare griul slobod şi tremurat de ape / în nu ştiu ce muzeu s-a furişat o mină. / El Greco este pus la carantină / Şi cine se încumetă să-l scape ! / Răsare griul slobod şi tremurat de ape... (El Greco). Deasupra capetelor pămîntenilor poetul află că zboară tone de explozibil nuclear: „Că-ntrun ceas / Se fac atîtea pentru moarte / Incit viaţa-i doar o parte / Din clinele ce-au mai rămas“. Contemplarea mării ia şi ea o întorsătură grotescă : „Printre corali se leagănă torpile / Meduzele-şi murmură pudoarea / Tot mai adîncă se aruncă desperarea / în apa umezită de reptile // Scafandri uriaşi coboară în neştire / Rostogolind prin clocotul aprins. / Perdele de otravă s-au prelins / Peste corola algelor subţire. // Poetul mai colindă-abia / Prin ceata îndoielilor tîrzii / Cind morţii parcă-s morţi de vii / Iar marea cîntă, plînge cum ştie numai ea“. (Marea). Universul însuşi „îi cade la picioare“ rugîndu-l pe poet să-l scoată din această conjunctură infernală în care zeul războiului „Cu mîna pe butoane ! Aruncă pe pămînt cenuşă şi regrete“. E „vremea încordărilor totale“ strigă poetul, în timp ce simte că „Se îndoaie cerul sub prelata Soarelui de viscole răpus“ ! Viziunea Universului ameninţat creşte, se amplifică pînă la nevroză : „Pămîntu-i animalul de corvoadă / Cu lanţul îndoielilor la gît, / Cum stă uimit în boxă un pirat / Cind peste el sentinţa stă să cadă / Pămîntul e cuprins de astenie,/ Se clatină sub cerul turmentat / Ca un pian senil dezacordat...“ In fine, se rostesc blesteme la adresa celor vinovaţi de acest peisaj apocaliptic. In toată convulsia, se înregistrează şi suferinţa personală la gîndul trecerii singuratice printr-un timp irepetabil : „Mă strig pe mine / ca să ştiu mereu / Unde mă-ntîlnesc cu / îndoiala. / Pe sub noapte trece-un / curcubeu / învechind lumina şi / spoiala. // Vorbesc şi singur / dacă-i necesar. / Se rînduiesc îndemnuri / lingă mine. / Sint atîtea zile-n / calendar / Ce vor să stea de vorbă, dar încă n-au / cu cine. (Pe nume). Poezia lui Valeriu Bucuroiu, uzează de gesturi largi, violente. Imaginile cosmice au o senzualitate foarte pămîntească. Poetul vine dintr-o regiune de cîmpie care-i împrumută plasticitatea ei repezită, lutoasă. In locul unei neguroase mitologii arhaice (întîlnită la poeţii din această familie), Valeriu Bucuroiu face apel la o alta modernă, tot atît de dramatică în simboluri, prin care ne comunică anxietăţi şi speranţe ancestrale. In tot acest vîrtej amar, poetul îşi inventariază certitudinile. Supremaţia vieţii şi a speranţei, spectacolul naturii care-şi ridică fruntea după această rupere a alianţelor dintre om şi planetă, dintre planetă şi cosmos, sunt centurile sale de siguranţă, credinţele care fac poetului viaţa posibilă şi suportabilă. Mirela Roznoveanu * La Tg. Mureş a început luni cea de a 9-a ediţie a „Zilelor muzicale tîrgumureşene“. Se organizează concerte şi alte activităţi muzicale la care participă muzicologi, compozitori şi interpreţi din ţară şi de peste hotare. * La Casa de cultură din Miercurea Ciuc a fost , deschisă o expoziţie a artiştilor plastici harghiteni dedicată aniversării eliberării patriei. * Teatrul „Ţăndărică“ reia în curînd spectacolele sale în aer liber în cartierele bucureştene, jucind şi în grădinile şcolilor din marile ansambluri de locuinţe. Deschiderea stagiunii estivale va fi marcată de reprezentaţiile din zilele de marţi 26, miercuri 27 şi joi 28 iunie, ora 19:30 la Şcoala generală nr. 191 din Drumul Taberei, cu o comedie : „Pescarul şi norocul“ după Anton , Pann, in regia Irinei Niculescu. Scenografia : Antonio Albiei. Muzica : Vasile Simi. * La Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ s-a deschis expoziţia pictoriţei Carmen Cristian cuprinzind 28 de portrete de scriitor. * Printre cele mai valoroase obiecte de muzeu, achiziţionate recent de Muzeul din municipiul Odorheiul Secuiesc se numără şi o presă de struguri confecţionată cu aproape 120 de ani în urmă pe aceste meleaguri. * „Pretutindeni trăiesc copii“ se intitulează expoziţia de fotografii deschisă in foaierul Teatrului Dramatic din Braşov, dedicată Anului internaţional al copilului. * Fanfara feroviarilor craioveni a plecat la Festivalul internaţional al muzicii de fanfară care se desfăşoară în oraşul norvegian Hammar. * Salonul judeţean al artelor plastice şi decorative organizat la Sibiu, însumează 85 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi arte decorative, semnate de prestigioşi artişti plastici sibieni între care amintim : nonogenarul Hans Hermann, Erwin Kuttler, G. Florescu, Simion Florea, Rodica şi I. Chişu, Eugen Tăutu, Florin Fota, Maria Bosor, F. Mazanek, S. Botesch, S Orth şi alţii. wmmsM UNA PE ZI de MATTY — Nu-i așa că modelul ăsta cu buline mă mai împlineşte puţin ? înainte de a începe răsfoirea scrisorilor sosite la redacţie, ne îngăduim un răspuns urgent ce-l aşteaptă un cititor care, acum, pe caniculă, ar fi vrut să cumpere o pălărie de paie. „Caut o pălărie de paie, ne scrie Gh. Matără din Bucureşti, dar unde mă duc nu găsesc, de fiecare dată auzind la plecare , mai treceţi zilele astea , s-ar putea să ne mai vină. Zilele trec, trece şi vara şi eu cu pălăria promisiunilor nu pot să merg pe trotuarele încinse. Ce ziceţi de întîmplarea asta ?“ Ce putem zice decit că are dreptate ? Am încercat să vedem cum stau lucrurile, pornind în căutarea pălăriilor de paie. Ca să evităm insolaţia, le-am căutat la umbră, folosind telefonul. Aflăm că a existat o perioadă cind pălăriile au lipsit din magazine. Acum se pot găsi. Mergeţi din nou, deci stimate cititor, şi dacă găsiţi bucuraţi-vă că aveţi cu ce saluta sosirea propriei dvs. pălării... Avînd pălărie se poate merge şi în căutare de ciuperci. Nu în poiană, ci lingă restaurantul bucureştean „Poiana“, unde I.A.S. Mogoşoaia a deschis un magazin cu această specialitate. Nu l-aţi găsit ? A fost ridicată şi firma ? In adevăr. Să ne interesăm ce s-a întîmplat la Direcţia generală comercială a Capitalei care ne răspunde negru pe alb : „In urma numeroaselor solicitări primite din partea cetăţenilor care locuiesc în zonă, comitetul executiv al sectorului 8 a hotărît desfiinţarea magazinului de ciuperci şi atribuirea acestui spaţiu Centralei de legume şi fructe in vederea amenajării unei sifonerii“. Ne este greu să desluşim ce vrea să zică sus-pomenita adresă. Nu înţelegem, în primul rind, în ce constau acele solicitări ale cetăţenilor din zonă. Să fi fost vorba de o mare afluenţă la magazin, care sfarmă în ţăndări liniştea unui cartier ? Dacă este aşa, de ce să se desfiinţeze un astfel de magazin solicitat şi să nu se ia măsuri de mai buna organizare a serviciului lui ? Dacă începutul a fost greu de înţeles, sfîrşitul e şi mai anapoda. Care va să zică, localul a fost dat pentru legume şi fructe în vederea deschiderii unei... sifonerii. Da, trebuie neapărat pălărie. Cu căldurile astea nu mai înţelegem nimic din ce scrie Direcţia comercială. Să încercăm acum să vedem ce se... aude cu radioficarea din comuna Valea Mare, judeţul Vîlcea. Să citim ca atare, din scrisoarea cititorului Const. D. Ionescu : „Ca abonat al staţiei de radioficare vreau să vă spun că de două luni încoace, am început să nu prea mai aud difuzorul. M-am dus la doctor, m-a consultat şi diagnosticul ce vii l-a dat a fost : „ai difuzorul bun, dar staţia de transmisie nu merge“. Să ştii că are dreptate, mi-am zis, luminat de cele spuse de doctor. In adevăr, staţia de radioficare a început nu numai să scîrţîie, dar şi să biruie şi chiar să nu se mai audă. Ne-am adresat în cîteva rinduri conducerii staţiei, la Bălceşti, am intervenit chiar la judeţ dar pace. Ni s-a spus că s-au defectat transformatoarele, dar la ce serveşte oare abonatului numai această ştire ? Vă rog să-i convingeţi pe cei în cauză că noi vrem să auzim în afară de scuză şi ce transmit difuzoarele“. Am parcurs aceste rînduri apreciind hazul de necaz al semnatarului dar înţelegînd că dincolo de el se află dorinţa justificată de a vedea cit mai curînd vindecarea transformatoarelor. Suntem, in cele din urmă, bucuroşi la aflarea faptului transmis de Direcţia, judeţeană P.T.T. Vîlcea că s-au luat toate măsurile de remediere. „Pe viitor vom...“, ne oprim aici cu citarea răspunsului. E suficient şi atit, cu condiţia să nu mai fie menţinută starea anemică a staţiei. Fiindcă de mult timp nu ne-am mai oprit atenţia asupra C.F.R.-ului, o facem, îndemnaţi de două scrisori care ţintesc în această direcţie. Cititorul N. Foca din Brăila ne scrie : „Doresc să solicit să se introducă o garnitură de tren zilnică intre Bucureşti — Iaşi şi pe ruta Urziceni — Făurei. Sunt mulţi călători, interesaţi să parcurgă acest itinerar, fără opriri şi aşteptări care cer timp“. Fără nici un comentariu, transmitem din partea Departamentului C.F.R. următoarea : „Circulaţia trenurilor de călători între Bucureşti — Iaşi şi invers, pe ruta Ploieşti — Mizil — Buzău — R. Sărat, este determinată de faptul că această rută, care trece prin trei centre, oferă posibilitatea servirii unui număr mult mai mare de călători decit ruta Urziceni — Făurei, care traversează o zonă cu densitate mult mai redusă a populaţiei. Linia pe care se circulă în prezent are un grad maxim de dotare tehnică (dublă, bloc de linie automat, electricitate) şi permite deci mersul cu viteză sporită, cu realizarea unei importante economii de motorină. In funcţie de posibilităţile tehnice şi în eventualitatea creşterii traficului de călători pe secţia Făurei — Tecuci, s-ar putea pune problema înscrierii unui tren între Bucureşti şi Iaşi şi invers şi pe ruta Urziceni — Făurei“. A doua scrisoare pe teme ceferiste este trimisă de cititorul Gh. Goran din Bucureşti: „Pentru uşurarea părinţilor care merg cu copii in magazine sau în alte locuri publice s-au înfiinţat servicii, contra cost, pentru supravegherea copiilor lăsaţi în pază pentru timpul cit aceştia sunt ocupaţi. Oare acest lucru nu s-ar putea aplica şi în trenuri când părinţii îşi caută locurile, îşi aranjează bagajele sau merg la vagonul restaurant ?“ Acelaşi Departament se arată receptiv la propunere, urmînd să studieze şi, eventual să aplice măsura ca, în compunerea unor garnituri de călători, să existe şi un vagon însoţit de o educatoare, dotat cu jucării care, în schimbul unei taxe, să-şi asume răspunderea păstrării în grijă a copiilor, în condiţii corespunzătoare. „Suntem un grup de îndrăgostiţi ai muntelui — ne scriu cîţiva turişti din Cluj-Napoca. Dorind să mergem, cu maşinile spre peştera Dimbovîcioara ne-am lovit de impedimentul că drumul pină acolo se prezintă in condiţii proaste iar parcarea este imposibilă din cauza lipsei unui teren adecvat. E păcat să ajungi pină aicişi din cauză că nu ai unde lăsa maşina să te întorci cum ai venit". Muzeul judeţean Argeş, prin directorul său, prof. Radu Stancu, ne informează că s-au luat măsuri pentru lărgirea spaţiului de parcare din faţa peşterii şi că drumul de acces pînă acolo va fi asfaltat. Const. Sîrbu RĂSPUNDEM CITITORILOR Teatrul Naţional „A treia teapă“ de Marin Sorescu CRONICA TEATRALĂ de Radu Popescu Mult, cam foarte mult, am avut de aşteptat pentru o nouă premieră a Naţionalului (de la 17 februarie), şi tot cam mult — luni şi luni de zile — am avut de aşteptat şi această premieră bucureşteană a ultimei opere dramatice a lui Marin Sorescu. O pregătire incredibil de laborioasă, devenită, probabil, pritoceală oţioasă, ne-o aduce tocmai la sfîrşitul stagiunii (15 iunie), in atmosferă, de căldură toridă şi moţăială prevacanţieră, în care nu vom mai vedea, desigur. Scrisoarea pierdută, anunţată şi promisă apăsat şi răspicat, în vajnicele declaraţii de început de stagiune. Patru luni, fără premieră . Totuşi, dacă ne-am referit— atit din punctul de vedere al debitului şi productivităţii, cit şi din acela al dramaturgiei originale, clasice şi actuale — la alte teatre din Capitală. Naţionalul apare intr-o lumină cu totul deosebită şi favorabilă. A treia ţeapă (publicată in revista „Teatrul“ sub numele de Dimineaţa, la prinz şi seara) e al doilea „volet“, al doilea (şi, desigur ultimul) moment al epopeii dramatice, al „tragediei populare“ (cum ii spune el), pe care Marin Sorescu a consacrat-o lui Vlad Ţepeş şi faptelor sale, şi epocii sale, aceasta din urmă fiind o componentă cu totul principală, — deşi difuză şi avînd o prezenţă şi o (in) consistenţă de abur — a întregului. De altfel, în cea mai mare măsură datorită acesteia, unitatea dipticului rămine intactă. Căci altfel, există deosebiri mari, cea care se impune la prima vedere fiind tranşantă şi frapantă : în Răceala, Ţepeş era cu totul absent, ca personaj dramatic ; în A treia ţeapă, prezenţa lui e neîncetată, iar absenţele, rare şi scurte, cit să-şi mai tragă sufletul, atît eroul, cit şi interpretul. Prin aceasta, pariul autorului devine cu mult mai greu, iar sarcina mult mai complicată. Căci, desigur, una este să lucrezi portretul lui Mahomed — personajul dominant în Răceala — aşternind, una lingă alta, şi una peste alta, culorile cele mai bălţate şi mai libere ale satirei şi chiar ale pamfletului, şi alta e să cauţi chipul lui Ţepeş, precedat, în galeria strămoşilor, de sentimentul secular, obscur dar puternic, pe care poporul nostru l-a transmis ereditar şi l-a păstrat constant, unui erou neînţeles, şi, în fond, necunoscut. Ce a însemnat, oare cruzimea, sanghinaritatea, violenţa, neîncetată şi neobosită — căci cu această aproape unică trăsătură Ţepeş a întîmpinat, de peste cinci sute de ani, generaţii după generaţii din compoziţia psihologică şi in structura morală a unui voievod pe care poporul a continuat să-l slăvească, in timp ce alţi ochi ai lumii i-au dat un chip absolut infernal, fantastic ? Aceasta e greaua problemă căreia dramaturgul trebuia să-i răspundă cu portretul convingător al unui om, sarcină încă îngreuiată de faptul că nici o explicaţie nu poate porni împotriva sentimentului popular de care vorbim căci este evident că numai în străfundurile acestuia trebuie căutat adevărul. Aci l-a căutat şi Marin Sorescu, ajungînd la singura explicaţie posibilă pentru un om cu totul ieşit din comun . Ţepeş a fost, desigur, în toate intenţiile sale, în toată concepţia sa voievodală, un iluminat, un geniu al „chemării“ de peste veacuri, un ctitor de popor şi de vremuri noi, un om care a înţeles că păstrarea fiinţei naţionale este condiţionată, şi e indispensabil a fi completată, de reforma radicală a poporului său în linia morală. Ţepeş e un al doilea Burebista al istoriei noastre. Dar el, „neavind timp“ şi-a impus soluţiile de extremă, soluţiile de desperare, şi-a impus „cruzimea“, refuzindu-şi îndurarea şi mai ales „înţelegerea“. Nu avea înclinaţia cruzimii, şi nu avea, cîtuşi de puţin, gustul morbid al sîngelui şi al torturii . Sorescu ni-l arată nu odată, ispitit, pe furiş, de milă. Dar idealul nu poate fi tranzacţionat, iar necesitatea nu admite excepţia. Rezultatul : omul întreg, al celei mai pure şi mai jertfelnice închinări patriotice, este acoperit de obligaţia cruzimii, care, chiar în acel negru veac al XV-lea, apare uluitoare, înspăimintă pe oricine ii contemplă, fie chiar pe cel care îl iubeşte, pe cel ce-i e credincios. De unde însingurarea, despărţirea tragică de toţi. Ţepeş s-ar putea situa pe Sine însuşi, ea şi Iuliu Cezar al lui Shakespeare, sub semnul „Stelei polare“, şi ar putea spune, cu amărăciune şi chiar cu invidie de adine, că procedind altfel, „ar fi ca voi“. Pentru că intenţiile lui sublim teribile, pîndite de strivitoarea necesitate istorică, au cunoscut de atîtea ori eşecul, Sorescu îl destăinuie, făcîndu-l, cu o soluţie, pe cit de patetică pe atît de îndrăzneaţă, să se auto-tragă în ţeapă, la capătul unei judecăţi de sine, cu sentinţă, poate, mai crudă decit toate. (Dar de ce, în temniţa de la Buda, îl ucide pe credinciosul Papuc ? Fără să ne explice, Sorescu ne arată, aci, numai că analiza sa ar putea să treacă la fel de fel de alte subtilităţi. Pe linia aceasta, Sorescu şi-a căutat calea, cum spuneam, în „fondul“ popular, declarîndu-şi inspiratorul şi punindu-ni-l in faţă, sub chipul unui biet român şi al unui biet turc (de fapt, tot român), care traşi în ţeapă pe nedrept, îşi consumă agonia simbolică şi nesfîrşită istoriceşte, comentind, de la „înălţime“, şi chiar împreună cu Ţepeş, faptele şi ideile acestuia acordîndu-i o amară dar largă dispensă, chiar cind voievodul, cu o savoare proprie numai autorului, le confirmă neted : „Eroare judiciară“ ! Aceste două personaje simbolice, nici moarte, nici vii, reprezintă ideea dramatică cea mai copleşitoare a operei, şi pecetluiesc nu numai stilul, dar şi spiritul operei, inalt-populare, hazliu-amare, pline de substraturi şi sertare, care fac pe spectator şi, mai ales, pe cititor, să treacă peste faptul că piesa e cam lipsită de dinamică şi de ondulaţie dramatică, de variaţie a situaţiilor, de imprecizare a raporturilor aproape exclusiv pitoreşti dintre multele şi diferitele personaje. Cu alte cusururi încă, pe care nu le putem menţiona aci, cu multe alte calităţi încă, pe care iarăşi nu le putem, din păcate, măcar înşira aci. A treia ţeapă e o operă dătătoare de fier şi de delicii,şi confirmă că. . original in toate. Marin Sovercu este de asemeni cel mai original dramaturg al nostru, in materie de dramă istorică. Cu spectacolul, pus in scenă de regizoarea Sanda Manu, se intimplă un lucru ciudat. Pe cit, la lectură, operase face depăşită în toate direcţiile, stîrnind idei, fantezii, sentimente, imagini, de tot felul, cu atit spectacolul scoate In evidenţă că este o piece d’auteur cu scene de doi cite doi,, cu dialog static etc. Aceasta din cauză că spectacolul — muncit, prob. corect şi îngrijit în toate detaliile şi pe toate laturile sale tehnic-profesionale — este orizontal, egal, de ritm aproape monoton, care cu timpul dă impresia de greoi. Regizoarea n-a căutat substraturile de care am pomenit mai sus, care conţin numeroase surprize, posibilităţi de variaţie, intensificări şi liniştiri dramatice, şi nici alternarea ritmurilor literar-stilistice, izvor de numeroase şi mult diferite seve şi musturi. Cum oare, ar putea fi o interpretare a unui numeros ansamblu de actori ai Naţionalului, dacă nu la nivelul profesionalităţii şi „şcolii“ excelente ? Cezara Dafinescu, Olga Delia Mateescu, Andrei Ionescu, Grigore Nagacevchi, George Motoi, Damian Crîșmaru, Victor Moldovan, Mircea Cojan, Ovidiu Moldovan, Cristina Bugeanu, Adrian Pintea, Radu Gheorghe, Gheorghe Visu, George Paul Avram, Liviu Crăciun, Elena Sereda, Dorel Iacobescu, Gabriel Dănciulescu, Alexandru Hasnaș, au fost tot ce trebuia, în egalitate, fără excepţie... dar şi fără excepţii. Care excepţii s-au vădit în interpretarea: lui Gheorghe Cozorici, atât de simplu şi convingător în inenarabilul personaj care trăieşte cu „o sută de ani înainte“ ; lui Traian Stănescu, cu multă dramă interioară, sobru conţinută, în credinciosul Papuc ; lui Mircea Albulescu, în rolul Turcului — român, tras în ţeapă ; şi, în sfîrşit, lui Florin Piersic, zguduitor de agonic-simbolic, excelent în contopirea unei tristeţi adinei cu înţelepciunea senină, lui Florin Piersic, în sfîrşit, pe care bine că mai avem ocazia să-l vădem, în sfîrşit, fie şi tras în ţeapă... Şi lui Amza Peltea, singurul interpret din afară, cu totul satisfăcător în rolul neliniştitului, tragicului Voievod, deşi, pe linia regiei, prea egal, prea orizontal ; dar în orice caz, ne-a arătat cum, vorba lui Arghezi, „el cugetă ce țepi li se cuvin“. Coroniţele (Urmare din pag. 1) Cine dintre ei va fi descoperitorul noilor combustibili şi al noilor motoare, cine va fi arhitectul îndrăzneţ al noilor metropole, cine va fi medicul genial care va reda omenirii sănătatea pierdută şi vieţii un ciclu mai lung? Mă uit la creştetele acestor pionieri împodobite cu semnele tuturor grădinilor. Şi simt încă o dată că mă copilăresc, punindu-mi şi eu pe creştet coroniţa băiatului meu, şi salutind — împreună cu el — pe ceilalţi purtători de coroniţe ai acestei zile. Ii simt fericiţi. Oricite flori ar avea la dispoziţie, oricite cărţi in bibliotecile părinţilor, coroniţa de azi şi pacheţelul cu cărţi ce reprezintă premiul sunt cele mai dragi şi mai emoţionante. Pentru că îi răsplătesc pe ei. Pentru că vin să cintărească munca lor. Aceste coroniţe sunt, poate, şi începutul dezrobirii copiilor de sub tutela părintească. Ei au muncit pentru ele, ei le primesc. Şi cum şi-au creat ei, pentru această zi a serbării şi a premiilor, un cod al salutului cu coroniţele, eu ii simt ca pe o armată secretă, cu parolă de flori, care încearcă să ne oblige pe noi, oameni mari, să trăim in pace pe acest pămînt, al nostru, dar mai ales al copiilor noştri. Mă rog cerului atit de capricios al acestui iunie (cel care şi ieri a stricat sau a precipitat serbări) să iasă învingătoare „armata secretă a copiilor cu coroniţe“, iar noi, oamenii mari, să fim sclavii purităţii, copilăriei şi păcii lor. Adunări cu prilejul împlinirii a 39 de ani de la crearea primelor detaşamente de pionieri din România Marţi dimineaţă, purtătorii cravatelor roşii cu tricolor din întreaga ţară, au trăit din nou momentele solemne ale ceremonialului pionieresc, momente prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la crearea primelor detaşamente de pionieri din România. Evenimentul, marcat prin adunări pioniereşti, a fost întregit de tradiţionalele serbări şcolare care au încheiat anul de învăţămînt 1978—1979. După cuvîntul de bilanţ rostit de directorii şcolilor, comandanţii-instructori pe unitate au înfăţişat principalele reauizări obţinute în acest an şcolar în activitatea pionierească. Au luat, de asemenea, cuvîntul pionieri fruntaşi la învăţătură şi in activitatea obştească, precum şi reprezentanţi ai părinţilor. In acest cadru, s-au înmînat apoi celor mai merituoşi dintre elevi premiile şcolare — recunoaştere a bunelor rezultate obţinute de-a lungul unui an întreg de rodnice eforturi—, medalia „Meritul pionieresc“ şi titlul de „Pionier de frunte“. In încheierea manifestărilor au fost organizate variate şi atractive acţiuni cu caracter cultural-artistic, sportiv-turistic şi distractiv, desfăşurate sub emblema Anului Internaţional al Copilului. (Agerpres). „România liberă" Aplicarea sentimentelor umane (Urmare din pag. 1) spune, nu se poate menţine o asemenea farsă grosolană prea mult timp. Nimeni nu moare, dar poate muri încrederea publicului in cel sau cei care o proclamă, poate muri încrederea publicului obiectiv în arta însăşi. Ca să nu mai spun că, în acelaşi timp, răpit de falsa capodoperă, poate fi uitată, sau chiar umbrită dinadins, cea adevărată. Şi aşa mai departe, foarte mulţi dintre noi, cititori sau necititori ai acestei rubrici şi acestei semănturi îşi pot confecţiona exemplul din profesiunea proprie, imaginindu-şi sau chiar avînd in faţă proporţiile dezastrului ce ar urma sentimentului greşit aplicat din, desigur, greşita înţelegere a lui. In cartierul meu de blocuri, nmeni nu moare dacă o operă de cele vechi, unele nou-nouţe, a şi artă lipsită de valoare este ridicată (din simpatie, prietenie, milă pentru autorul ei) la rangul de capodoperă naţională sau chiar universală. Oricum, veţi început să evite privighetoarea, după ora de vară. Ce-ar fi ca, din simpatie, prietenie, milă, să o declar cuc ? N-ar protesta pînă şi cucul ? greşită unui accelerat. Cineva, simpatizant, prieten, milos, a avut mereu grijă să-l reintroducă (pe fereastră sau pe uşă ?) în C.F.R.-ul de unde tocmai fusese îndepărtat pentru neglijenţă, incompetenţă, beţie... In cazul acesta, iată in ce : s-au transformat simpatia, prietenia mila... N-aş rîvni să mi se transplanteze (operaţie a viitorului ?) conştiinţa simpatizantului, prietenului sau milosului faţă de acel (nefericit şi el !) impiegat. Că nu totdeauna acest fel de iresponsabilitate are aceeaşi gravitate nu trebuie s-o mai spun eu. Există însă destule situaţii în care nici nu moare nimeni. Ni Vernisajul expoziţiei „Mihai Eminescu — permanenţă a spiritualităţii româneşti" Marţi la Palatul culturii din Iaşi a fost inaugurată o amplă expoziţie sub genericul „Mihai Eminescu — permanenţă a spiritualităţii româneşti“. Organizată de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă, împreună cu Arhivele statului şi Biblioteca judeţeană „Gh. Asachi“, manifestarea se circumscrie cadrului larg de acţiuni omagiale dedicate celui mai mare poet naţional, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la moartea sa. Expoziţia ordonează în perimetrul său un mare număr de documente originale despre viaţa şi creaţia lui Mihai Eminescu, scrisori şi rapoarte, articole din presa vremii semnate de poet, numeroase ediţii ale operelor luceafărului poeziei româneşti, de la primele apariţii din 1833 pină în zilele noastre, precum şi cele mai reprezentative volume de critică literară. După un cuvînt introductiv, rostit de conf. univ. dr. Alexandru Husar, a urmat un recital de versuri din poezia lui Mihai Eminescu, în interpretarea unor actori ai Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, poeţi ieşeni, precum şi membri ai unor cercuri şi cenacluri literare ieşene, (Agerpres). Miercuri 20 iunie 1979 Scoreio răsara la ora 5,31 şi opune la ora 21,33 BĂRBIERUL DIN SEVILLA , Opera Română (13 18 57), ora 19 CĂSĂTORIA : Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" (14 7171), ora 19,30 la sala mică, iar TREI PE O BANCĂ, ora 19 la sala Atelier : MENAJERIA DE STICLA I Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” «» sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 75 46), ora 19,30 şi FURTUNA, ora 19,30 la sala Studio (12 44 16) | A CINCEA LEBĂDĂ ! Teatrul Giuleşti - sala Majestic (14 72 34), ora 19,30; PLURALUL ENGLEZESC : Teatrul Mic (14 70 81), ora 19,30; BOEMA RIDECINTA ŞI DANSEAZĂ : Teatrul „C. Tanase" (15 56 78), ora 20 la Grădina Boema ; PE UN PICIOR DE PLAIe Ansamblul Rapsodia Română (13 13 00) ora 18,30 ; CONCERT DE ÎNCHIDERE A STAGIUNII CAMERALE la Sala mica a Palatului, ora 20. TELEVIZIUNE 9: Teleşcoală 10: Profil teatral ; 10,45: Şoimii Patriei; 10,55: Anchetă TV ; 11,25: Melodii populare ; 11,50: Telex ; 17: Telex ; 17,05: Teleşcoală; 17,25: Curs de limbă germană ; 17,55: Cascada Putnei ; 18,15: Cîntece pioniereşti ; 18,30: Festivalul naţional ..Cîntarea României ; 18,50: 1001 seri ; 19: Telejurnal ; 19,15: Acţiunea ,,Productivitatea“ ; 19,25: Noi, femeile; 19,55: Telecinemateca . Regăsire : ^ în distribuţie : James Caan, Genevieve Bujold, Francis Huster, Susan Tyrrel, Jennifer Warren, Jean-Franţoîs Rémi, Simon Erie, Jacques Willeret, Domi-nique Barouh ; Scenariul şi regia : Claude Lelouch ; 21,35: Telejurnal, 19: Telejurnal ; 19,15: Desene animate ; 19,40: Studio T ’79 ; 20,05: Muzică uşoară ; 20,30: Consultaţii medicale ; 20,45: Treptele afirmării ; 21,35: Telejurnal. Programul 1 Programul 2 CINEMATOGRAFE ÎNTOARCEREA ACASA : Sala Palatului, orele 17,15 — 20; Patria (11 86 25), orele 13,45 - 16 - 18,15 -20.30 ; Capitol (16 29 17), orele 15 -17,30 — 20 ; Grădina Capitol, ora 21. NICK CARTER SUPERDETECTIV : Scala (11 03 72), orele 14,30 - 17,15 - 20. TIMARUL DIN ISTANBUL Luceafărul (15 87 67) orele 14 — 16 — 18,15 - 20,15 ; București (15 61 54), orele 14 - 16 - 18,15 - 20,30 ; F a ir o r i t (31 06 15), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 — 18 — 20,15 ; Grădina Luceafărul ora 21,15. FRUMOASA ȘI BESTIA Festival (15 63 84), orele 14-16-18-20. EVADAREA: Victoria (16 28 79), orele 15 - 17,30 - 20. ÎNARMAT ȘI FOARTE PERICULOS : Central (14 12 24), orele 14 - 16 - 18 - 20 . Cosmos (27 54 95), orele 15 -17,30 - 20. UN TRECĂTOR IN PLOAIE : Studio (13 92 72), orele 10 - 12.15. Feroviar (50 51 40), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20.15 . Modern (23 71 01), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 -20.15 . Grădina Modern ora 21. RATA SĂLBATICA , Studio, orele 15 - 17,30 - 20. AL PATRULEA STOL : Timpuri Noi (15 61 10), orele 15 - 17,30 - 20. CELE 12 MUNCI ALE LUI ASTERIX I Doina (16 35 38), orele 9,30 - 11 -12,30 - 14 - 16. IN OCHII TAI E ÎNTREAGA LUME ! Doina, orele 18 — 20. ALEARGA DUPĂ MINE CA SA TE PRIND : Excelsior (65 49 45), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; Gloria (47 46 75), orele 9 — 11,15 — 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. VOM MAI VORBI LA VARA : Bucegi (17 05 47), orele 16 - 18 - 20. RODEO : Grivița (17 08 58), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. AL CINCILEA ANOTIMP : Drumul Sării (31 28 13), orele 15,30 - 18 - 20. INOCENTUL : Buzesti (50 43 58), orele 15 - 17,30 — 20 ; Gradina Buzesti, ora 21. CIOCOLATA CU ALUNE : Ferentari (80 49 85), orele 15,30 - 17,30 - 19,30. DANSUL TOBELOR : Dacia (50 35 94), orele 9 - 12 - 16 - 19 ; Lira (31 71 71), orele 16 — 19 ; Gradina Lira, ora 21. VACANTA TRAGICA : Giulesti (17 55 45), orele 9 - 11 - 13,15 -15,30 - 17,45 - 20 ; Arta (21 31 86), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. LANŢUL AMINTIRILOR : Cotroceni (49 48 48), orele 14 - 18 - 20. CUM SE TREZEŞTE O PRINTESA : Pacea (60 30 85), orele 16 - 18 - 20. SEVERINO : Melodia (12 06 88), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15 ; Aurora (35 04 66), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; Grădina Aurora, ora 21. CLIPA : Floreasca (33 29 71), orele 9 - 12 - 15,30 - 19. FORTĂREAŢA INVIZIBILA : Viitorul (11 48 03), orele 15,30 - 17,45 - 20. O DRAMA LA VINATOARE : Mioriţa (14 27 14), orele 15,30 - 17,45 - 20. UN OM IN LODEN : Volga (79 71 26), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 13,15 - 20.15. VESTUL SĂLBATIC : Tomis (21 49 46), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 -20.15 . Grădina Tomis, ora 21,15. VIS DE IANUARIE : Popular (35 15 17), orele 16 - 18 - 20. FALANSTERUL : Munca (21 50 97), orele 15,30 - 19. SA PRINZI O STEA CAZATOARE : Flamura (85 77 12), orele 9 - 11,15-13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. PRAF SUB SOARE : Flacăra (20 33 40), orele 16 - 18 - 20. BRATELE AFRODITEI : Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. POLICE PYTHON 357 : Grădina Festival, ora 21. PRIETENII COPILĂRIEI MELE : Parc Hotel, ora 21,15. PRINŢ ŞI CERŞETOR : Mioriţa, orele 9 — 11 — 13,15 ; Grădina Bucegi, ora 21,15. O SIMPLA PROBLEMA DE TIMP : Grădina Titan, ora 21,15. NAPOLI SE REVOLTA : Grădina Flacăra, ora 21,15. COBRA : Grădina Artă, ora 21. Cinemateca — sala Union (13 49 04) ; JOC DE PISICI, ora 9,45 ; SUFLETE ÎMPIETRITE, ora 11,45 ; CEI UITAȚI, orele 14 — 16,15 ; SWING, orele 18,30 - 20,30. PROGNOZA METEOROLOGICA Meteorologul de serviciu TAMARA LIMBAŞEANU, ne comunică : STAREA VREMII , în general instabilă. PRECIPITAŢII : Averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi in sud-estul şi nord-vestul ţării. TEMPERATURA : Maximele intre 18 si 28 grade, iar minima între 7 şi 17 grade. BUCUREŞTI Vreme instabilă. Cer temporar noros. Temperatura maximă între 24 şi 26 grade, iar minima între 12 şi 14 grade.