România Liberă, iunie 1979 (Anul 37, nr. 10760-10785)

1979-06-20 / nr. 10776

II — Pagina a 2-a — 20 iunie 1979 .... W­MWMESM­eilfiz Dialog la scenă Nu s-ar putea spune că, în ca­drul literaturii române contem­porane, lucrările de sociologia culturii sînt prea numeroase. Dimpotrivă. Dar, cîte sint, se află pe un drum bun şi fructuos care nu pare doar un început, ci şi un excelent rezultat. Intre ele se disting, in mod deosebit, acelea ale lui Amza Săceanu („Dialog la scenă deschisă“ Ed. Meridia­ne), atît prin rigoarea lor ştiin­ţifică şi documentarea exhaus­tivă, cit şi prin cunoaşterea te­meinică, nemijlocită a fenomene­lor abordate, elemente care-i prilejuiesc generalizări teoretice remarcabile şi concluzii practice de o deosebită utilitate. După Teatru in cetate, Faţa văzută şi nevăzută a teatrului, recenta sa carte Dialog la scenă deschisă, încununează o laborioasă, înde­lungată şi originală cercetare cu privire la funcţionarea şi organi­zarea instituţiilor teatrale, la raporturile lor cu publicul, la inegalabilul lor rol instructiv­­educativ. Intr-o vreme cind în întreaga lume se vorbeşte cu o anume îngrijorare despre criza tea­trului, despre concurenţa pe care noile mijloace, audio-vizuale, de difuzare a culturii, i-o fac bătrinei instituţii a Thaliei, când se discută aprins, chiar în ţări dezvoltate din punct de ve­dere economic, despre insufi­cienţa mijloacelor materiale menite să­ susţină viaţa artistică, despre sărăcia bugetului de timp al oamenilor otel, într-o aseme­nea perioadă, marcată de un a­­num­e scepticism, Amza Săceanu, privind lucrurile din perspectiva luminoasă a politicii culturale a partidului şi statului nostru, se arată un optimist, demonstrind convingător viabilitatea acestei străvechi instituţii, cu un rol ho­­tărîtor in educarea şi modelarea conştiinţelor. Optimismul său se bazează pe fapte, pe cunoaşterea intimă a instituţiilor şi a publi­cului de la noi. Analizind aspec­tele instituţionale ale activităţii teatrelor în formarea sensibili­tăţii artistice şi constituirea cri­teriilor de valorizare, compo­nenţa eşantionului şi comporta­mentul lui faţă de teatru, perso­nalitatea teatrelor in conştiinţa spectatorilor, dimensiunile so­ciologice ale raportului teatru­­public, preferinţele şi motiva­ţiile frecventării teatrului, lar­ga difuzare in masă a spectaco­lului teatral in cadrul Festiva­lului naţional ,,Ciitarea Româ­niei“, noile aspecte ale democra­tizării actului de cultură etc., au­torul realizează o imagine dintre cele mai consistente şi mai veri­dice, a teatrului românesc de as­tăzi. Imagine obiectivă, dar nu lipsită de o notă particulară, su­biectivă, pentru că în general în sociologie — aşa cum arăta cu­noscutul savant Gaston Bout­­houl in tratatul său Les structu­res sociologiques, Paris, 1968 — obiectivitatea totală e greu de realizat, intrucit în chip firesc autorul însuși, ca observator şi comentator al faptelor, este şi el parte integrantă a ansamblului pe care-l studiază. Fructificînd bogata sa experienţă în acest domeniu, anchetele sociale în­treprinse în medii dintre cele mai variate, pe bază de chestio­nare standardizate, datele sta­tistice privitoare la participarea publicului la spectacolele tea­trale, autorul reuşeşte să defi­nească o realitate socio-cultura­­lă distinctă, alcătuită, însă, din numeroşi şi variaţi factori, ade­seori de o egală importanţă. Studiind publicul, autorul nu face greşeala de a-şi imagina un spectacol-etalon universal vala­bil. El înţelege că sunt mai multe feluri de public, în funcţie de variate cauze, şi le analizează ca atare. Aşa se explică mobilitatea şi acuitatea cu care autorul sur­prinde şi comentează comporta­mentul politico-ideologic, gus­turile şi preferinţele grupurilor şi categoriilor sociale faţă de teatru. Important in cercetarea lui Amza Săceanu este faptul că el nu se mulţumeşte numai să de­scrie şi să explice fenomenul, ci că reuşeşte să-l înţeleagă în de­venirea lui dialectică, respectind adevărul obiectiv şi interpretin­­du-l un chip logic şi interesant. Astfel, el se înscrie, cu certitudi­ne, în afara butadei care circulă despre sociologii de tip francez şi cei de tip american. In legă­tură cu cei dinţii se zice că de­clară despre rezultatele cercetă­rii lor : „Nu ştim dacă sunt ade­vărate dar sunt foarte interesan­te“ , cei de-al doilea pretind e­­xact inversul : „Poate nu-s prea interesante, dar ştim că-s adevă­rate“. Cercetările lui Amza Săceanu sunt interesante tocmai pentru că sunt adevărate, sincere, dorni­ce să contribuie la intensifica­rea funcţiei educative a teatrului, la sporirea rolului acestuia în formarea şi modelarea conştiin­ţelor. Ion Dodu­ Bălan Certitudinea poetului *. N-aş vrea să dau vreodată impresia că doresc să găsesc cu orice preţ în cartea pe care o citesc şi despre care scriu sem­nele unei neapărate superiori­tăţi faţă de cărţile precedente ale unui autor, aşa cum se în­­tîmplă în destule comentarii aflate sub tirania ultimei apa­riţii. Este adevărat, sensul de­venirii ne captivează adeseori spiritul, iar în cazul poeţilor acest lucru este şi mai de în­ţeles pentru că sporul de re­flexivitate tragică se accen­tuează, la unii dintre ei, cu trecerea vremii pînă la accente insuportabile. Seninătatea şi bucuria senină se învăluie atunci cu accentele gravităţii meditaţiei. Schimbarea spectru­lui liric semnifică în nume­roase asemenea cazuri o în­ţelegere mai profundă, mai cu­prinzătoare a lumii — proces pe lingă care nu putem trece nici­odată nepăsători. Acest lucru se întîmplă şi cu ultima carte a lui Valeriu Bucuroiu, „Cen­turile de siguranţă“. Ironia, gluma, poanta familiare cărţilor anterioare, au suferit serioase minări. Ca şi cum, o cortină a fost trasă de o mină ironică, şi, acum poetul vede lucruri cu totul incredibile. Pe planeta unde credea că domnesc gluma şi inocenţa ei se trezeşte rătăcind „prin ceaţa îndoielilor tîrzii“. „Ne creştem copiii uimiţi că există / Atîtea primejdii în cale. / Dueluri mici, războaie epo­cale / Pe-aceeaşi sferică pla­netă altruistă. / Mai facem serenade sub balcoane / Zo­*) Valeriu Bucuroiu : „Centu­rile de siguranţă“, Ed. Cartea Românească, 1978. tind petalele să urce prin cu­vinte / Pentru aceleaşi simple jurăminte... / Şi lumea e condusă din butoane. / Răsare griul slo­bod şi tremurat de ape / în nu ştiu ce muzeu s-a furişat o mină. / El Greco este pus la carantină / Şi cine se încumetă să-l scape ! / Răsare griul slo­bod şi tremurat de ape... (El Greco). Deasupra capetelor pămînte­­nilor poetul află că zboară tone de explozibil nuclear: „Că-ntr­­un ceas / Se fac atîtea pentru moarte / Incit viaţa-i doar o parte / Din clinele ce-au mai rămas“. Contemplarea mării ia şi ea o întorsătură grotescă : „Printre corali se leagănă tor­pile / Meduzele-şi murmură pu­doarea / Tot mai adîncă se arun­că desperarea / în apa umezită de reptile // Scafandri uriaşi co­boară în neştire / Rostogolind prin clocotul aprins. / Perdele de otravă s-au prelins / Peste corola algelor subţire. // Poetul mai colindă-abia / Prin ceata îndoielilor tîrzii / Cind morţii parcă-s morţi de vii / Iar marea cîntă, plînge cum ştie numai ea“. (Marea). Universul însuşi „îi cade la picioare“ rugîndu-l pe poet să-l scoată din această conjunctură infernală în care zeul războiului „Cu mîna pe butoane ! Aruncă pe pămînt ce­nuşă şi regrete“. E „vremea în­cordărilor totale“ strigă poetul, în timp ce simte că „Se în­doaie cerul sub prelata­­ Soarelui de viscole răpus“ ! Viziunea Universului ame­ninţat creşte, se amplifică pînă la nevroză : „Pămîntu-i animalul de corvoadă / Cu lan­ţul îndoielilor la gît, / Cum stă uimit în boxă un pirat / Cind peste el sentinţa stă să cadă / Pămîntul e cuprins de astenie,/ Se clatină sub cerul turmentat / Ca un pian senil dezacordat...“ In fine, se rostesc blesteme la adresa celor vinovaţi de acest peisaj apocaliptic. In toată con­vulsia, se înregistrează şi sufe­rinţa personală la gîndul tre­cerii singuratice printr-un timp irepetabil : „Mă strig pe mine / ca să ştiu mereu / Unde mă-n­­tîlnesc cu / îndoiala. / Pe sub noapte trece-un / curcubeu / învechind lumina şi / spoiala. // Vorbesc şi singur / dacă-i ne­cesar. / Se rînduiesc îndemnuri / lingă mine. / Sint atîtea zile-n / calendar / Ce vor să stea de vorbă, dar încă n-au / cu cine. (Pe nume). Poezia lui Valeriu Bucuroiu, uzează de gesturi largi, violen­te. Imaginile cosmice au o sen­zualitate foarte pămîntească. Poetul vine dintr-o regiune de cîmpie care-i împrumută plasti­citatea ei repezită, lutoasă. In locul unei neguroase mitologii arhaice (întîlnită la poeţii din această familie), Valeriu Bucu­­roiu face apel la o alta moder­nă, tot atît de dramatică în sim­boluri, prin care ne comunică anxietăţi şi speranţe ancestrale. In tot acest vîrtej amar, poetul îşi inventariază certitu­dinile. Supremaţia vieţii şi a speranţei, spectacolul naturii care-şi ridică fruntea după această rupere a alianţelor din­tre om şi planetă, dintre pla­netă şi cosmos, sunt centurile sale de siguranţă, credinţele care fac poetului viaţa posibilă şi suportabilă. Mirela Roznoveanu * La Tg. Mureş a început luni cea de a 9-a ediţie a „Zilelor muzicale tîrgumureşene“. Se organizează concerte şi alte activităţi muzicale la care participă muzicologi, compozitori şi in­terpreţi din ţară şi de peste hotare. * La Casa de cultură din Miercurea Ciuc a fost , deschisă o expoziţie a artiştilor plastici harghiteni dedicată aniversării eliberării patriei. * Teatrul „Ţăndărică“ reia în curînd spectaco­lele sale în aer liber în cartierele bucureştene, jucind şi în grădinile şcolilor din marile ansam­bluri de locuinţe. Deschiderea stagiunii estivale va fi marcată de reprezentaţiile din zilele de marţi 26, miercuri 27 şi joi 28 iunie, ora 19:30 la Şcoala generală nr. 191 din Drumul Taberei, cu o come­die : „Pescarul şi norocul“ după Anton , Pann, in regia Irinei Niculescu. Scenografia : Antonio Al­biei. Muzica : Vasile Sim­i. * La Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ s-a deschis expoziţia pictoriţei Carmen Cristian cu­­prinzind 28 de portrete de scriitor. * Printre cele mai valoroase obiecte de mu­zeu, achiziţionate recent de Muzeul din munici­piul Odorheiul Secuiesc se numără şi o presă de struguri confecţionată cu aproape 120 de ani în urmă pe aceste meleaguri. * „Pretutindeni trăiesc copii“ se intitulează expoziţia de fotografii deschisă in foaierul Tea­trului Dramatic din Braşov, dedicată Anului in­ternaţional al copilului. * Fanfara feroviarilor craioveni a plecat la Festivalul internaţional al muzicii de fanfară care se desfăşoară în oraşul norvegian Hammar. * Salonul judeţean al artelor plastice şi deco­rative organizat la Sibiu, însumează 85 de lu­crări de pictură, sculptură, grafică şi arte deco­rative, semnate de prestigioşi artişti plastici si­­bieni între care amintim : nonogenarul Hans Hermann, Erwin Kuttler, G. Florescu, Simion Florea, Rodica şi I. Chişu, Eugen Tăutu, Florin Fota, Maria Bosor, F. Mazanek, S. Botesch, S Orth şi alţii. wmmsM UNA PE ZI de MATTY — Nu-i așa că modelul ăsta cu buline mă mai împlineşte puţin ? înainte de a începe răsfoirea scrisorilor sosite la redacţie, ne îngăduim un răspuns urgent ce-l aşteaptă un cititor care, acum, pe caniculă, ar fi vrut să cum­pere o pălărie de paie. „Caut o pălărie de paie, ne scrie Gh. Matără din Bucureşti, dar unde mă duc nu găsesc, de fiecare dată auzind la plecare , mai tre­ceţi zilele astea , s-ar putea să ne mai vină. Zilele trec, trece şi vara şi eu cu pălăria promisiunilor nu­ pot să merg pe trotuarele încinse. Ce ziceţi de întîmplarea asta ?“ Ce putem zice decit că are dreptate ? Am încercat să vedem cum stau lu­crurile, pornind în căutarea pă­lăriilor de paie. Ca să evităm insolaţia, le-am căutat la umbră, folosind telefonul. Aflăm că a existat o perioadă cind pălării­le au lipsit din magazine. Acum se pot găsi. Mergeţi din nou, deci stimate cititor, şi dacă gă­siţi bucuraţi-vă că aveţi cu ce saluta sosirea propriei dvs. pă­lării... Avînd pălărie se poate merge şi în căutare de ciuperci. Nu în poiană, ci lingă restaurantul bucureştean „Poiana“, unde I.A.S. Mogoşoaia a deschis un magazin cu această specialitate. Nu l-aţi găsit ? A fost ridicată şi firma ? In adevăr. Să ne in­teresăm ce s-a întîmplat la Di­recţia generală comercială a Capitalei care ne răspunde ne­gru pe alb : „In urma numeroa­selor solicitări primite din par­tea cetăţenilor care locuiesc în zonă, comitetul executiv al sec­torului 8 a hotărît desfiinţarea magazinului de ciuperci şi atri­buirea acestui spaţiu Centralei de legume şi fructe in vederea amenajării unei sifonerii“. Ne este greu să desluşim ce vrea să zică sus-pomenita adresă. Nu înţelegem, în primul rind, în ce constau acele solicitări ale cetă­ţenilor din zonă. Să fi fost vor­ba de o mare afluenţă la maga­zin, care sfarmă în ţăndări li­niştea unui cartier ? Dacă este aşa, de ce să se desfiinţeze un astfel de magazin solicitat şi să nu se ia măsuri de mai buna organizare a serviciului lui ? Dacă începutul a fost greu de înţeles, sfîrşitul e şi mai anapo­da. Care va să zică, localul a fost dat pentru legume şi fruc­te în vederea deschiderii unei... sifonerii. Da, trebuie neapărat pălărie. Cu căldurile astea nu mai înţelegem nimic din ce scrie Direcţia comercială. Să încercăm acum să vedem ce se... aude cu radioficarea din comuna Valea Mare, judeţul Vîlcea. Să citim ca atare, din scrisoarea cititorului Const. D. Ionescu : „Ca abonat al staţiei de radioficare vreau să vă spun că de două luni încoace, am început să nu prea mai aud di­fuzorul. M-am dus la doctor, m-a consultat şi diagnosticul ce vii l-a dat a fost : „ai difuzorul bun, dar staţia de transmisie nu merge“. Să ştii că are dreptate, mi-am zis, luminat de cele spu­se de doctor. In adevăr, staţia de radioficare a început nu nu­mai să scîrţîie, dar şi să biruie şi chiar să nu se mai audă. Ne-am adresat în cîteva rinduri conducerii staţiei, la Bălceşti, am intervenit chiar la judeţ dar pace. Ni s-a spus că s-au de­fectat transformatoarele, dar la ce serveşte oare abonatului nu­mai această ştire ? Vă rog să-i convingeţi pe cei în cauză că noi vrem să auzim în afară de scuză şi ce transmit difuzoarele“. Am parcurs aceste rînduri apre­ciind hazul de necaz al semna­tarului dar înţelegînd că dincolo de el se află dorinţa justificată de a vedea cit mai curînd vin­decarea transformatoarelor. Sun­tem­, in cele din urmă, bucuroşi la aflarea faptului transmis de Direcţia, judeţeană P.T.T. Vîlcea că s-au luat toate măsurile de remediere. „Pe viitor vom...“, ne oprim aici cu citarea răs­punsului. E suficient şi atit, cu condiţia să nu mai fie menţi­nută starea anemică a staţiei. Fiindcă de mult timp nu ne-am mai oprit atenţia asupra C.F.R.-ului, o facem, îndemnaţi de două scrisori care ţintesc în această direcţie. Cititorul N. Fo­ca din Brăila ne scrie : „Doresc să solicit să se introducă o gar­nitură de tren zilnică intre Bucureşti — Iaşi şi pe ruta Ur­ziceni — Făurei. Sunt mulţi că­lători, interesaţi să parcurgă acest itinerar, fără opriri şi aş­teptări care cer timp“. Fără nici un comentariu, transmitem din partea Departamentului C.F.R. următoarea : „Circulaţia trenu­rilor de călători între Bucureşti — Iaşi şi invers, pe ruta Ploieşti — Mizil — Buzău — R. Sărat, este determinată de faptul că această rută, care trece prin trei centre, oferă posibilitatea servirii unui număr mult mai mare de călători decit ruta Ur­­ziceni — Făurei, care traver­sează o zonă cu densitate mult mai redusă a populaţiei. Linia pe care se circulă în prezent are un grad maxim de dotare tehnică (dublă, bloc de linie automat, electricitate) şi permi­te deci mersul cu viteză spo­rită, cu realizarea unei impor­tante economii de motorină. In funcţie de posibilităţile tehnice şi în eventualitatea creşterii traficului de călători pe secţia Făurei — Tecuci, s-ar putea pune problema înscrierii unui tren între Bucureşti şi Iaşi şi invers şi pe ruta Urziceni — Făurei“. A doua scrisoare pe teme ce­feriste este trimisă de cititorul Gh. Goran din Bucureşti: „Pen­tru uşurarea părinţilor care merg cu copii in magazine sau în alte locuri publice s-au înfiin­ţat servicii, contra cost, pentru supravegherea copiilor lăsaţi în pază pentru timpul cit aceştia sunt ocupaţi. Oare acest lucru nu s-ar putea aplica şi în tre­nuri când părinţii îşi caută locu­rile, îşi aranjează bagajele sau merg la vagonul restaurant ?“ Acelaşi­­ Departament se arată receptiv la propunere, urmînd­ să studieze şi, eventual să aplice măsura ca, în compunerea unor­ garnituri de călători, să existe şi un vagon însoţit de o educatoare, dotat cu jucării care, în schimbul unei taxe, să-şi asume răspunderea păs­trării în grijă a copiilor, în con­diţii corespunzătoare. „Suntem un grup de îndră­gostiţi ai muntelui — ne scriu cîţiva turişti din Cluj-Napoca. Dorind să mergem, cu maşinile spre peştera­­ Dimbovîcioara ne-am lovit de impedimentul că drumul pină acolo se prezintă in condiţii proaste iar parcarea este imposibilă din cauza lipsei unui teren adecvat. E păcat să ajungi pină aici­­şi din cauză că nu ai unde lăsa maşina să te întorci cum ai venit". Muzeul judeţean Argeş, prin directorul său, prof. Radu Stancu, ne in­formează că s-au luat măsuri pentru lărgirea spaţiului de parcare din faţa peşterii şi că drumul de acces pînă acolo va fi asfaltat. Const. Sîrbu RĂSPUNDEM CITITORILOR Teatrul Naţional „A treia teapă“ de Marin Sorescu CRONICA TEATRALĂ de Radu Popescu Mult, cam foarte mult, am avut d­e aşteptat pentru o nouă premieră a Naţionalului (de la 17 februarie), şi tot cam mult — luni şi luni de zile — am avut de aşteptat şi această pre­mieră bucureşteană a ultimei opere dramatice a lui Marin Sorescu. O pregătire incredibil de laborioasă, devenită, proba­bil, pritoceală oţioasă, ne-o adu­ce tocmai la sfîrşitul stagiunii (15 iunie), in atmosferă, de căl­dură toridă şi moţăială preva­­canţieră, în care nu vom mai ve­dea, desigur. Scrisoarea pier­dută, anunţată şi promisă apă­sat şi răspicat, în vajnicele de­claraţii de început de stagiune. Patru luni, fără premieră . To­tuşi, dacă ne-am referi­t— atit din punctul de vedere al debi­tului şi productivităţii, cit şi din acela al dramaturgiei ori­ginale, clasice şi actuale — la alte teatre din Capitală. Naţio­nalul apare intr-o lumină cu to­tul deosebită şi favorabilă. A treia ţeapă (publicată in revista „Teatrul“ sub numele de Dimineaţa, la prinz şi sea­ra) e al doilea „volet“, al doilea (şi, desigur ultimul) moment al epopeii dramatice, al „trage­diei populare“ (cum ii spune el), pe care Marin Sorescu a consa­crat-o lui Vlad Ţepeş şi faptelor sale, şi epocii sale, aceasta din urmă fiind o componentă cu totul principală, — deşi difuză şi avînd o prezenţă şi o (in) con­sistenţă de abur — a întregului. De altfel, în cea mai mare mă­sură datorită acesteia, unita­tea dipticului rămine intactă. Căci altfel, există deosebiri mari, cea care se impune la prima vedere fiind tranşantă şi frapantă : în Răceala, Ţepeş era cu totul absent, ca perso­naj dramatic ; în A treia ţeapă, prezenţa lui e neîncetată, iar absenţele, rare şi scurte, cit să-şi mai tragă sufletul, atît eroul, cit şi interpretul. Prin a­­ceasta, pariul autorului devine cu mult mai greu, iar sarcina mult mai complicată. Căci, de­sigur, una este să lucrezi por­tretul lui Mahomed — persona­jul dominant în Răceala — aş­­ternind, una lingă alta, şi una peste alta, culorile cele mai băl­­ţate şi mai libere ale satirei şi chiar ale pamfletului, şi alta e să cauţi chipul lui Ţepeş, pre­cedat, în galeria strămoşilor, de sentimentul secular, obscur dar puternic, pe care poporul nos­tru l-a transmis ereditar şi l-a păstrat constant, unui erou ne­înţeles, şi, în fond, necunoscut. Ce a însemnat, oare cruzimea, sanghinaritatea, violenţa, neîn­cetată şi neobosită — căci cu această aproape unică trăsătură Ţepeş a întîmpinat, de peste cinci sute de ani, generaţii după generaţii d­in compoziţia psi­hologică şi in structura morală­­ a unui voievod pe care poporul a continuat să-l slăvească, in timp ce alţi ochi ai lumii i-au dat un chip absolut infernal, fantastic ? Aceasta e greaua problemă căreia dramaturgul trebuia să-i răspundă cu por­tretul convingător al unui om, sarcină încă îngreuiată de fap­tul că nici o explicaţie nu poate porni împotriva sentimentului popular de care vorbim căci este evident că numai în străfun­durile acestuia trebuie căutat adevărul. Aci l-a căutat şi Ma­rin Sorescu,­ ajungînd la singu­ra explicaţie posibilă pentru un om cu totul ieşit din comun . Ţepeş a fost, desigur, în toate intenţiile sale, în toată concep­­ţia sa voievodală, un iluminat, un geniu al „chemării“ de peste veacuri, un ctitor de popor şi de vremuri noi, un om care a în­ţeles că păstrarea fiinţei naţio­nale este condiţionată, şi e in­dispensabil a fi completată, de reforma radicală a poporului său în linia morală. Ţepeş e un al doilea Burebista al istoriei noas­tre. Dar el, „neavind timp“ şi-a impus soluţiile de extremă, so­luţiile de desperare,­­ şi-a im­pus „cruzimea“, refuzindu-şi în­durarea şi mai ales „înţelege­rea“. Nu avea înclinaţia cruzi­mii, şi nu avea, cîtuşi de puţin, gustul morbid al sîngelui şi al torturii . Sorescu ni-l arată nu odată, ispitit, pe furiş, de milă. Dar idealul nu poate fi tranzac­ţionat, iar necesitatea nu admi­te excepţia. Rezultatul : omul întreg, al celei mai pure şi mai jertfelnice închinări patriotice, este acoperit de obligaţia cru­zimii, care, chiar în acel negru veac al XV-lea, apare uluitoa­re, înspăimintă pe oricine ii contemplă, fie chiar pe cel care îl iubeşte, pe cel ce-i e credin­cios. De unde însingurarea, des­părţirea tragică de toţi. Ţepeş s-ar putea situa pe Sine însuşi, ea şi Iuliu Cezar al lui Shakes­peare, sub semnul „Stelei pola­re“, şi ar putea spune, cu amă­răciune şi chiar cu invidie de adine, că procedind altfel, „ar fi ca voi“. Pentru că intenţiile lui sublim­ teribile, pîndite de stri­vitoarea necesitate istorică, au cunoscut de atîtea ori eşecul, Sorescu îl destăinuie, făcîndu-l, cu o soluţie, pe cit de patetică pe atît de îndrăzneaţă, să se­ auto-tragă în ţeapă, la capătul unei judecăţi de sine, cu sen­tinţă, poate, mai crudă decit toate. (Dar de ce, în temniţa de la Buda, îl ucide pe credincio­sul Papuc ? Fără să ne explice, Sorescu ne arată, aci, numai că analiza sa­ ar putea să treacă la fel de fel de alte subtilităţi­. Pe linia aceasta, Sorescu şi-a căutat calea, cum spuneam, în „fondul“ popular, declarîndu-şi inspiratorul şi punindu-ni-l in faţă, sub chipul unui biet român şi al unui biet turc (de fapt, tot român), care traşi în ţeapă pe nedrept, îşi consumă agonia simbolică şi nesfîrşită istoriceş­te, comentind, de la „înălţime“, şi chiar împreună cu Ţepeş, faptele şi ideile acestuia acor­­dîndu-i o amară dar largă dis­pensă, chiar cind voievodul, cu o savoare proprie numai auto­rului, le confirmă neted : „E­­roare judiciară“ ! Aceste două personaje simbolice, nici moar­te, nici vii, reprezintă ideea dramatică cea mai copleşitoare a operei, şi pecetluiesc nu nu­mai stilul, dar şi spiritul operei, inalt-populare, hazliu-amare, pline de substraturi şi sertare, care fac pe spectator şi, mai ales, pe cititor, să treacă peste faptul că piesa e cam lipsită de dinamică şi de ondulaţie dra­matică, de variaţie a situaţiilor, de imprecizare a raporturilor a­­proape exclusiv pitoreşti dintre multele şi diferitele personaje. Cu alte cusururi încă, pe care nu le putem menţiona aci, cu multe alte calităţi încă, pe care iarăşi nu le putem, din păcate, măcar înşira aci. A treia ţeapă e o operă dătătoare de fier şi de delicii,­­şi confirmă că. . ori­ginal in toate. Marin Sover­cu este de asemeni cel mai origi­nal dramaturg al nostru, in ma­terie de­ dramă istorică. Cu spectacolul, pus in scenă de regizoarea Sanda Manu, se intimplă un lucru ciudat. Pe cit, la lectură, opera­­se face depăşită în toate direcţiile, stîr­­nind idei, fantezii, sentimente, imagini, de tot felul, cu atit spectacolul scoate In evidenţă că este o piece d’auteur cu sce­ne de doi cite doi,, cu dialog static etc. Aceasta din cauză că spectacolul — muncit, prob. co­rect şi îngrijit în toate detalii­le şi pe toate laturile sale teh­­nic-profesionale — este orizon­tal, egal, de ritm aproape mo­noton, care cu timpul dă im­presia de greoi. Regizoarea n-a căutat substraturile de care am pomenit mai sus, care conţin numeroase surprize, posibilităţi de variaţie, intensificări şi liniş­tiri dramatice, şi nici alternarea ritmurilor literar-stilistice, izvor de numeroase şi mult diferite seve şi musturi. Cum oare, ar putea fi o inter­pretare a unui numeros an­samblu de actori ai Naţionalu­lui, dacă nu la nivelul profesio­­nalităţii şi „şcolii“ excelente ? Cezara Dafinescu, Olga Delia Mateescu, Andrei Ionescu, Gri­­gore Nagacevchi, George Motoi, Damian Crîșmaru, Victor Mol­dovan, Mircea Cojan, Ovidiu Moldovan, Cristina Bugeanu, Adrian Pintea, Radu Gheorghe, Gheorghe Visu, George Paul Avram, Liviu Crăciun, Elena Sereda, Dorel Iacobescu, Ga­briel Dănciulescu, Alexandru Hasnaș, au fost tot ce trebuia, în egalitate, fără excepţie... dar şi fără excepţii. Care excepţii s-au vădit în interpretarea: lui Gheorghe Cozorici, atât de sim­plu şi convingător în inenara­­bilul personaj care trăieşte cu „o sută de ani înainte“ ; lui Traian Stănescu, cu multă dra­mă interioară, sobru conţinută, în credinciosul Papuc ; lui Mir­cea Albulescu, în rolul Turcului — român, tras în ţeapă ; şi, în sfîrşit, lui Florin Piersic, zgu­duitor de agonic-simbolic, ex­celent în contopirea unei tris­teţi adinei cu înţelepciunea se­nină, lui Florin Piersic, în sfîr­şit, pe care bine că mai avem ocazia să-l vădem, în sfîrşit, fie şi tras în ţeapă... Şi lui Amza Peltea, singurul interpret din afară, cu totul satisfăcător în rolul neliniştitului, tragicului Voievod, deşi, pe linia regiei, prea egal, prea orizontal ; dar în orice caz, ne-a arătat cum, vorba lui Arghezi, „el cugetă ce țepi li se cuvin“. Coroniţele (Urmare din pag. 1) Cine dintre ei va fi descoperito­rul noilor combustibili şi al noi­lor motoare, cine va fi arhitectul îndrăzneţ al noilor metropole, cine va fi medicul genial care va reda omenirii sănătatea pierdută şi vieţii un ciclu mai lung? Mă uit la creştetele acestor pionieri împodobite cu semnele tuturor grădinilor. Şi simt încă o dată că mă copilăresc, punin­­du-mi şi eu pe creştet coroniţa băiatului meu, şi salutind — îm­preună cu el — pe ceilalţi purtă­tori de coroniţe ai acestei zile. Ii simt fericiţi. Oricite flori ar avea la dispoziţie, oricite cărţi in bibliotecile părinţilor, coroniţa de azi şi pacheţelul cu cărţi ce reprezintă premiul sunt cele mai dragi şi mai emoţionante. Pentru că îi răsplătesc pe ei. Pentru că vin să cintărească munca lor. Aceste coroniţe sunt, poate, şi­ începutul dezrobirii copiilor de sub tutela părintească. Ei au muncit pentru ele, ei le primesc. Şi cum şi-au creat ei, pentru această zi a serbării şi a premii­lor, un cod al salutului cu coro­niţele, eu ii simt ca pe o armată secretă, cu parolă de flori, care încearcă să ne oblige pe noi, oameni mari, să trăim in pace pe acest pămînt, al nostru, dar mai ales al copiilor noştri. Mă rog cerului atit de capricios al acestui iunie (cel care şi ieri a stricat sau a precipitat serbări) să iasă învingătoare „armata secretă a copiilor cu coroniţe“, iar noi, oamenii mari, să fim sclavii purităţii, copilăriei şi păcii lor. Adunări cu prilejul împlinirii a 39 de ani de la crearea primelor detaşamente de pionieri din România Marţi­­ dimineaţă, purtătorii cravatelor roşii cu tricolor din întreaga ţară, au trăit din nou momentele solemne ale cere­monialului pionieresc, momente prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la crearea primelor de­taşamente de pionieri din România. Evenimentul, marcat prin adunări pioniereşti, a fost întregit de tradiţionalele ser­bări şcolare care au încheiat anul de învăţămînt 1978—1979. După cuvîntul de bilanţ rostit de directorii şcolilor, coman­­danţii-instructori pe unitate au înfăţişat principalele reaui­­zări obţinute în acest an şco­lar în activitatea pionierească. Au luat, de asemenea, cuvîntul pionieri fruntaşi la învăţătură şi in activitatea obştească, pre­cum şi reprezentanţi ai părin­ţilor. In acest cadru, s-au înmînat apoi celor mai merituoşi din­tre elevi premiile şcolare — re­cunoaştere a bunelor rezultate obţinute de-a lungul unui an întreg de rodnice eforturi—, medalia „Meritul pionieresc“ şi titlul de „Pionier de frunte“. In încheierea manifestărilor au fost organizate variate şi a­­tractive acţiuni cu caracter cultural-artistic, sportiv-turistic şi distractiv, desfăşurate sub emblema Anului Internaţional al Copilului. (Agerpres). „România liberă" Aplicarea sentimentelor umane (Urmare din pag. 1) spune, nu se poate menţine o a­­semenea farsă grosolană prea mult timp. Nimeni nu moare, dar poate muri încrederea pu­blicului in cel sau cei care o proclamă, poate muri încrederea publicului obiectiv în arta însăşi. Ca să nu mai spun că, în acelaşi timp, răpit de falsa capodoperă, poate fi uitată, sau chiar umbri­tă dinadins, cea adevărată. Şi aşa mai departe, foarte mulţi dintre noi, cititori sau ne­cititori ai acestei rubrici şi a­­cestei semănturi îşi pot confec­ţiona exemplul din profesiunea proprie, imaginindu-şi sau chiar avînd in faţă proporţiile deza­strului ce ar urma sentimentului greşit aplicat din, desigur, gre­şita înţelegere a lui. In cartierul meu de blocuri, n­meni nu moare dacă o operă de cele vechi, unele nou-nouţe, a şi artă lipsită de valoare este ridi­cată (din simpatie, prietenie, milă pentru autorul ei) la ran­gul de capodoperă naţională sau chiar universală. Oricum, veţi început să evite privighetoarea, după ora de vară. Ce-ar fi ca, din simpatie, prietenie, milă, să o declar cuc ? N-ar protesta pînă şi cucul ? greşită unui accelerat. Cineva, simpatizant, prieten, milos, a a­­vut mereu grijă să-l reintroducă (pe fereastră sau pe uşă ?) în C.F.R.-ul de unde tocmai fusese îndepărtat pentru neglijenţă, in­competenţă, beţie... In cazul a­­cesta, iată in ce : s-au transfor­mat simpatia, prietenia mila... N-aş rîvni să mi se transplan­teze (operaţie a viitorului ?) conştiinţa simpatizantului, prie­tenului sau milosului faţă de a­­cel (nefericit şi el !) impiegat. Că nu totdeauna acest fel de iresponsabilitate are aceeaşi gra­vitate nu trebuie s-o mai spun eu. Există însă destule situaţii în care nici nu moare nimeni. Ni­ Vernisajul expoziţiei „Mihai Eminescu — permanenţă a spiritualităţii româneşti" Marţi la Palatul culturii din Iaşi a fost inaugurată o amplă expoziţie sub genericul „Mihai Eminescu — permanenţă a spi­ritualităţii româneşti“. Organi­zată de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă, împreună cu Arhivele statului şi Biblioteca judeţeană „Gh. Asa­­chi“, manifestarea se circum­scrie cadrului larg de acţiuni omagiale dedicate celui mai mare poet naţional, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la moartea sa. Expoziţia ordonează în peri­metrul său un mare număr de documente originale despre viaţa şi creaţia lui Mihai Emi­nescu, scrisori şi rapoarte, ar­ticole din presa vremii semnate de poet, numeroase ediţii ale operelor luceafărului poeziei româneşti, de la primele apa­riţii din 1833 pină în zilele noas­tre, precum şi cele mai repre­zentative volume de critică li­terară. După un cuvînt introductiv, rostit de conf. univ. dr. Alexan­dru Husar, a urmat un recital de versuri din poezia lui Mihai Eminescu, în interpretarea unor actori ai Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, poeţi ieşeni, precum şi membri ai unor cercuri şi cenacluri literare ieşe­ne, (Agerpres). Miercuri 20 iunie 1979 Scoreio răsar­a la or­a 5,31 şi opune la ora 21,33 BĂRBIERUL DIN SEVILLA , Opera Română (13 18 57), ora 19­­ CĂSĂTO­RIA : Teatrul Naţional „I. L. Caragia­­le" (14 7171), ora 19,30 la sala mică, iar TREI PE O BANCĂ, ora 19 la sala Atelier : MENAJERIA DE STICLA I Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” «» sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 75 46), ora 19,30 şi FURTUNA, ora 19,30 la sala Studio (12 44 16) | A CINCEA LEBĂDĂ ! Teatrul Giuleşti - sala Majestic (14 72 34), ora 19,30; PLURALUL ENGLEZESC : Teatrul Mic (14 70 81), ora 19,30; BOEMA RIDE­­CINTA ŞI DANSEAZĂ : Teatrul „C. Tanase" (15 56 78), ora 20 la Grădina Boema ; PE UN PICIOR DE PLAI­e Ansamblul Rapsodia Română (13 13 00) ora 18,30 ; CONCERT DE ÎNCHIDERE A STAGIUNII CAMERALE la Sala mica a Palatului, ora 20. TELEVIZIUNE 9: Teleşcoală 10: Profil teatral ; 10,45: Şoimii Patriei; 10,55: Anchetă TV ; 11,25: Melodii populare ; 11,50: Telex ; 17: Telex ; 17,05: Teleşcoală; 17,25: Curs de limbă germană ; 17,55: Cascada Putnei ; 18,15: Cîntece pio­niereşti ; 18,30: Festivalul naţional ..Cîntarea României ; 18,50: 1001 seri ; 19: Telejurnal ; 19,15: Acţiunea ,,Productivitatea“ ; 19,25: Noi, femeile; 19,55: Telecinemateca . Regăsire : ^ în distribuţie : James Caan, Genevieve Bujold, Francis Huster, Susan Tyrrel, Jennifer Warren, Jean-Franţoîs Rémi, Simon Erie, Jacques Willeret, Domi-­­nique Barouh ; Scenariul şi regia : Claude Lelouch ; 21,35: Telejurnal, 19: Telejurnal ; 19,15: Desene ani­mate ; 19,40: Studio T ’79 ; 20,05: Mu­zică uşoară ; 20,30: Consultaţii medi­cale ; 20,45: Treptele afirmării ; 21,35: Telejurnal. Programul 1 Programul 2 CINEMATOGRAFE ÎNTOARCEREA ACASA : Sala Pala­tului, orele 17,15 — 20; Patria (11 86 25), orele 13,45 - 16 - 18,15 -20.30 ; Capitol (16 29 17), orele 15 -17,30 — 20 ; Grădina Capitol, ora 21. NICK CARTER SUPERDETECTIV : Scala (11 03 72), orele 14,30 - 17,15 - 20. TIMARUL DIN ISTANBUL Lucea­fărul (15 87 67) orele 14 — 16 — 18,15 - 20,15 ; București (15 61 54), orele 14 - 16 - 18,15 - 20,30 ; F a ir o r i t (31 06 15), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 — 18 — 20,15 ; Grădina Lucea­fărul ora 21,15. FRUMOASA ȘI BESTIA­­ Festival (15 63 84), orele 14-16-18-20. EVADAREA: Victoria (16 28 79), orele 15 - 17,30 - 20. ÎNARMAT ȘI FOARTE PERICULOS : Central (14 12 24), orele 14 - 16 - 18 - 20 . Cosmos (27 54 95), orele 15 -17,30 - 20. UN TRECĂTOR IN PLOAIE : Studio (13 92 72), orele 10 - 12.15. Feroviar (50 51 40), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20.15 . Modern (23 71 01), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 -20.15 . Grădina Modern ora 21. RATA SĂLBATICA , Studio, orele 15 - 17,30 - 20. AL PATRULEA STOL : Timpuri Noi (15 61 10), orele 15 - 17,30 - 20. CELE 12 MUNCI ALE LUI ASTERIX I Doina (16 35 38), orele 9,30 - 11 -12,30 - 14 - 16. IN OCHII TAI E ÎNTREAGA LUME ! Doina, orele 18 — 20. ALEARGA DUPĂ MINE CA SA TE PRIND : Excelsior (65 49 45), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; Gloria (47 46 75), orele 9 — 11,15 — 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. VOM MAI VORBI LA VARA : Bu­­cegi (17 05 47), orele 16 - 18 - 20. RODEO : Grivița (17 08 58), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. AL CINCILEA ANOTIMP : Drumul Sării (31 28 13), orele 15,30 - 18 - 20. INOCENTUL : Buzesti (50 43 58), orele 15 - 17,30 — 20 ; Gradina Bu­zesti, ora 21. CIOCOLATA CU ALUNE : Ferentari (80 49 85), orele 15,30 - 17,30 - 19,30. DANSUL TOBELOR : Dacia (50 35 94), orele 9 - 12 - 16 - 19 ; Lira (31 71 71), orele 16 — 19 ; Gra­dina Lira, ora 21. VACANTA TRAGICA : Giulesti (17 55 45), orele 9 - 11 - 13,15 -15,30 - 17,45 - 20 ; Arta (21 31 86), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. LANŢUL AMINTIRILOR : Cotroceni (49 48 48), orele 14 - 18 - 20. CUM SE TREZEŞTE O PRINTESA : Pacea (60 30 85), orele 16 - 18 - 20. SEVERINO : Melodia (12 06 88), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20,15 ; Aurora (35 04 66), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; Grădina Aurora, ora 21. CLIPA : Floreasca (33 29 71), orele 9 - 12 - 15,30 - 19. FORTĂREAŢA INVIZIBILA : Viitorul (11 48 03), orele 15,30 - 17,45 - 20. O DRAMA LA VINATOARE : Mio­riţa (14 27 14), orele 15,30 - 17,45 - 20. UN OM IN LODEN : Volga (79 71 26), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 13,15 - 20.15. VESTUL SĂLBATIC : Tomis (21 49 46), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 -20.15 . Grădina Tomis, ora 21,15. VIS DE IANUARIE : Popular (35 15 17), orele 16 - 18 - 20. FALANSTERUL : Munca (21 50 97), orele 15,30 - 19. SA PRINZI O STEA CAZATOARE : Flamura (85 77 12), orele 9 - 11,15-13,30 - 15,45 - 18 - 20,15. PRAF SUB SOARE : Flacăra (20 33 40), orele 16 - 18 - 20. BRATELE AFRODITEI : Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. POLICE PYTHON 357 : Grădina Fes­tival, ora 21. PRIETENII COPILĂRIEI MELE : Parc Hotel, ora 21,15. PRINŢ ŞI CERŞETOR : Mioriţa, orele 9 — 11 — 13,15 ; Grădina Bucegi, ora 21,15. O SIMPLA PROBLEMA DE TIMP : Grădina Titan, ora 21,15. NAPOLI SE REVOLTA : Grădina Flacăra, ora 21,15. COBRA : Grădina Artă, ora 21. Cinemateca — sala Union (13 49 04) ; JOC DE PISICI, ora 9,45 ; SUFLETE ÎMPIETRITE, ora 11,45 ; CEI UITAȚI, orele 14 — 16,15 ; SWING, orele 18,30 - 20,30. PROGNOZA METEOROLOGICA Meteorologul de serviciu TAMARA LIMBAŞEANU, ne comunică : STAREA VREMII , în general insta­bilă. PRECIPITAŢII : Averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţă­rii, îndeosebi in sud-estul şi nord-vestul ţării. TEMPERATURA : Maximele intre 18 si 28 grade, iar minima între 7 şi 17 grade. BUCUREŞTI­­ Vreme instabilă. Cer temporar noros. Temperatura maximă între 24 şi 26 grade, iar minima între 12 şi 14 grade.

Next