România Liberă, decembrie 1980 (Anul 38, nr. 11227-11253)
1980-12-01 / nr. 11227
/ Proletari din toate ţările, vnit-văr COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE Anul XXXVIII Nr. 11227 | Luni 1 decembrie 1980 6 pagini 30 bani înfăptuirea cu succes a programului de creştere eşalonată a retribuţiei personalului muncitor in actualul cincinal, strălucită confirmare a politicii ştiinţifice, profund umaniste a partidului MUNCA, TEMELIA BUNĂSTĂRII NOASTRE Incepînd da azi ultimul mare detaşament al celor ce muncesc în România socialistă, 2,8 milioane de oameni, din totalul de 7,3 milioane, vor beneficia pentru a doua oară în cursul ultimilor doi ani de o substanţială majorare a retribuţiei tarifare (10,7—14,2 la sută). Fiecare dintre ei va primi deci, in ziua de plată a acestei luni un plus de 200—300—400 lei, sau mai mult, in funcţie de retribuţia tarifară avută pină acum. Bani neimpozabili, bani de care se va putea bucura împreună cu familia sa. Şi cum in societatea noastră, intr-o familie lucrează de regulă cel puţin doi membri, ne putem face o idee asupra substanţialităţii acestor sume, asupra influenţei lor in bugetul familiei. Dar, aşa cum am spus, acesta este doar intimul detaşament din cei 7,3 milioane care Îşi văd majorată retribuţia pentru a doua oară in ultimii ani. Practic cu aceasta se încheie una dintre cele mai ample, mai frumoase şi mai umane acţiuni întreprinse de partidul şi statul nostru, acţiune prevăzută in Directivele Congresului al XI-lea al partidului, concretizată şi majorată in proporţiile ei de Conferinţa Naţională a partidului şi transpusă in practică cu o perseverenţă şi preciziune exemplare care onorează orinduirea noastră, partidul, statul. Cu atît mai mult cu cit este vorba de nivelul de trai al cetăţeanului. Cu cîteva menţiuni, însă, deosebit de importante . Prima, fundamentală, este aceea că prevederile Congresului al XI- lea au fost mult depăşite. Ca urmare a aplicării „Programului de creştere a nivelului de trai în perioada 1976—1980“, elaborat din iniţiativa şi sub conducerea directă a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi aprobat de Conferinţa Naţională a partidului din 1977, a alocării unor fonduri suplimentare, 40 miliarde lei, nivelul de majorare a retribuţiilor a crescut şi s-a efectuat la termenele fixate şi, în unele cazuri — dar e vorba de sute de mii, chiar milioane de oameni — în devans. Aşa incit bilanţul acţiunii începute în iulie 1977, indică o sporire generală a retribuţiei medii reale cu cca. 30 la sută faţă de 20 la sută cit se prevăzuse iniţial. Subliniem, retribuţie reală, pentru că veniturile nominale din acord global, promovări în funcţie, premii, partea la fondul de participare la beneficii şi altele au crescut cu mult mai mult — veniturile totale ale populaţiei în cincinal au crescut de la 247 miliarde lei în 1975 la 363 miliarde lei in 1980. Deci primul mare succes o constituie depăşirea proporţiilor creşterii veniturilor şi aplicarea chiar şi în devans a majorărilor de retribuţie. Aceasta a avut drept rezultat cea mai mare creştere de venituri înregistrată în întreaga istorie postbelică. Cea mai mare şi ca volum absolut — o comparaţie cu fondul de retribuţie pe 1965 arată că volumul majorărilor din acest cincinal este egal cu retribuţia reală totală din 1965 , dar şi ca procent de creştere pe ramuri, şi aceasta reprezintă ce de-a doua importantă caracteristică a acţiunii. Aceasta, deoarece în procesul de desfăşurare a ei, au fost aplicate măsuri de ierarhizare mai corespunzătoare, mai echitabilă, a diverselor ramuri şi activităţi ale economiei naţionale, astfel incit să fie răsplătiţi in mai mare măsură cei ce lucrează în ramurile cu pondere şi importanţă mare in economie şi cu condiţii de lucru mai dificile. In sfîrşit — a treia caracteristică — principială, cu o valoare socială deosebită, a acestor majorări şi anume păstrarea unui raport echilibrat, 1.315, între veniturile mai mari şi cele mai mici, prin creşterea mai rapidă şi cu proporţii superioare a veniturilor mai mici. Să mai arătăm că in procesul de majorare a retribuţiilor a fost aplicat un ansamblu de măsuri despre care vom vorbi mai încolo, de natură să stimuleze perfecţionarea şi autoperfecţionarea profesională, ceea ce a avut, şi va avea in M. Radian (Continuare în pag. a 3-a) RETRIBUŢIA MEDIE NETĂ A PERSONALULUI MUNCITOR ♦ -febunar- Microhidrocentrala în concepţia specialiştilor timişoreni # După trei luni de testări, microhidrocentrala „Electromotor“ de la Tomeşti - Timiş funcţionează ireproşabil • Specialiştii prezic agregatului o viaţă de... 30—50 de ani, cu amortizare în numai 3—5 ani # Noul tip de microturbină este complet automată, manevrarea făcîndu-se... de la două butoane din perspectivă, o largă gamă de asemenea grupuri energetice inclusiv unul destinat micilor consumatori. La Întreprinderea „iELECTROMOTOR“, din Timișoara, a fost realizat un nou și original tip de microhidroagregat cu dublă acţiune care, chiar dacă nu este primul in ordine cronologică, reprezintă o prestigioasă „premieră“ in materie. Menită să pună in valoare cursurile de apă interioare, chiar cele cu debite dintre cele mai mici, această nouă instalaţie de producere a curentului electric se bazează pe o concepţie originală de mare eficientă, simplă şi economicoasă, chiar în ciuda faptului că acest produs nu constă dintr-o singură turbină ci, este de fapt un ansamblu complex de agregate formate din turbină, generator sincron, transmisie, placă de bază, sistem de reglaj al turaţiei, regulator automat de tensiune, bloc de comandă şi măsură. Este vorba deci despre o adevărată microhidrocentrală gata pregătită pentru a fi montată in orice pîrnaş, pe un „firicel“ de apă oarecare ce are curs continuu. Alte amănunte despre această importantă realizare tehnică ne furnizează dr. ing. Mihai Opaschi, șeful atelierului de cercetare-proiectare a grupurilor energetice de la întreprinderea „Electromotor“, unul din realizatorii microhidroagregatului . „Ideea realizării sale ne-a sugerat-o însuși secretarul ge I. Medoia (Continuare în pag. a 3-a) Microhidrocentrala de la Tomești O noua instalaţie de înaltă tehnicitate La uzina chimică din cadrul marelui Combinat petrochimic de pe Valea Trotuşului, a fost racordată la circuitul productiv o nouă capacitate de fabricare a policlorurii de vinil-emulsie. Instalaţia este înzestrată cu utilaje moderne, de înaltă tehnicitate, executate în ţară şi este prevăzută cu un Înalt grad de automatizare.. Tehnologia, elaborată de specialiştii de la ICECHIM atît pentru partea de polimerizare cit şi pentru cea de uscare, creează condiţii de obţinere a unui produs de calitate mult superioară celui realizat pină acum in tară, întreaga producţie obţinută in instalaţie va fi utilizată la fabricarea pielii artificiale, renunţîndu-se astfel complet la importul policlorurii de vinil-emulsie. (CONST. AZOIŢII). JUDEȚUL SUCEAVA A ÎNDEPLINIT PUNUL ANUAL LA EXPORT Oamenii muncii din judeţul Suceava raportează realizarea planului anual la export. In telegrama adresată cu acest prilej C.C. al P.C.R., tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, se subliniază : ,Vă asigurăm, mult stimate şi iubite tovarăşe secretar general Nicolae Ceauşescu, că, mobilizaţi şi îndrumaţi de organele şi organizaţiile de partid, vom milita şi pe viitor pentru traducerea neabătută în viaţă a hotărîrilor adoptate de cel de-al XII-lea Congres al Partidului Comunist Român, a întregii politici interne şi externe, profund ştiinţifice şi realiste pe care dumneavoastră o înfăptuiţi cu fermitate şi consecvenţă şi vom acţiona cu toată răspunderea pentru pregătirea in cele mai bune condiţii a noului an de producţie 1981, primul an al viitorului cincinal, menit să asigure înălţarea scumpei noastre patrii spre noi culmi de civilizaţie şi progres. Noul destin al unei vechi De cum am părăsit Bacăul, călătorul cu care împărţeam banca în autobuzul ce se angajase pe pantele masivului Măgura a şi izbucnit : — Eu nu pricep, tovarăşe, un lucru : de ce pe tăbliţa indicatoare de pe parbriz scrie „Bacău — Sălătruc“ şi nu „Bacău— Dărmăneşti“ ? Că doar Dărmăneştiul e cap de linie, iar Sălătrucul, acolo un sat. N-am ştiut ce să-i răspund, mai ales că personal nu înţelegeam şi un ait lucru : de ce cele două staţii C.F.R. de pe teritoriul comunei, halta şi gara de triaj, poartă numele „Valea Uzului“ şi nu Dărmăneşti ? Oricum, timpul pe care l-am petrecut printre locuitorii acestei mari şi frumoase aşezări de la vărsarea Uzului mi-a dat prilejul să mă conving că realităţile din comuna Dărmăneşti, rezultatele dobîndite in anii orinduirii noastre de oamenii de aici, constituie suficiente motive de satisfacţie, de mîndrie. Nu e vorba numai de faptul că, prin cei peste 13 000 de locuitori ai săi, se numără printre comunele din judeţ cu cea mai mare populaţie, dar şi prin puterea sa economică Dărmăneştiul reprezintă o adevărată forţă, producţia industrială globală care se realizează intr-un an fiind echivalentă cu cea a trei oraşe de talia Moineştiului sau Comăneştiului. ★ Am avut posibilitatea să răsfoiesc paginile unei vechi schiţe monografice, să privesc o hartă cu „împărţeală locului locuitorilor din Dărmăneşti, plasa Tazlăul de Sus“ datînd de prin 1864. Cu decenii in urmă, cea mai mare parte a locuitorilor din comună lucrau ca ciobani, tăietori la pădure sau dijmaşi. Erau insă şi muncitori in comună. — Pe vremea cînd aveam 6—7 ani, îşi aminteşte Vasile Rusu, primarul comunei, tatăl meu lucra în mină. Puţul de cărbune, căci aşa se spunea pe atunci, se afla la Gloduri, în apropierea locului unde se află amplasată azi rafinăria. Cărbunele, tăiat cu cazmaua şi scos cu sacul, era dus cu căruţele pină jos, in gară şi încărcat in vagoane. — Lucrau mulţi în mină ? — Nu prea. Să fi fost vreo sută de mineri. Dar nu toţi erau din comuna noastră. Cam tot pe atîţia lucrau în puţurile de la Lapoş şi Livada. Apoi, în preajma celui de-al doilea război s-a renunţat complet la exploatarea cărbunelui. — Şi oamenii ? — Au revenit la vechile îndeletniciri : lucrul la pădure şi gatere, ciobănitul, munca la cimp. Dar nu pentru multă vreme pentru că, odată cu intrarea în funcţiune a primelor instalaţii ale rafinăriei, asta se întimpla în cei dinţii ani de economie socialistă, viaţa dărmăneştenilor a luat un cu totul alt curs. ★ Gheorghe Ursu, secretarul Consiliului popular al comunei, este în această funcţie de vreo 13—14 ani. Mai înainte, a lucrat la rafinărie. Poate că de aceea îi şi cunoaşte atît de bine istoria, începuturile. De la el am aflat că prima capacitate de producţie, instalaţia de distilare atmosferică I, a intrat in funcţiune prin 1950. Au urmat apoi, rînd pe rind, celelalte două instalaţii de distilare atmosferică, instalaţiile de cracare termică, cele de absorbţie a gazelor in vid, pentru ca anul trecut să fie pusă in funcţiune cea mai mare şi mai modernă instalaţie — cccsarea. — Ca la orice început, mi-a spus el, primii ani de funcţionare a rafinăriei au fost deosebit de dificili. Preluate din mers sarcinile trebuiau îndeplinite cu oameni din localitate, cei mai mulţi dintre ei fără nici o calificare, fără să fi văzut în viaţă vreo rafinărie ! Cînd a coborit din munte, de la stînă, pentru a se angaja pe şantier, Vasile Florian era încă aşezări un băieţandru. Atit de mult a îndrăgit instalaţiile la montarea cărora participase, incit, la intrarea in funcţiune a rafinăriei, n-a vrut să se mai despartă de ele. A urmat un curs de calificare la locul de muncă, un altul de perfecţionare, apoi s-a înscris la şcoala de maiştri. Astăzi, Vasile Florian este unul dintre cei mai vrednici maiştri rafinari din întreprindere. Acelaşi curs l-a avut şi destinul lui Gh. Sufaru. Păzitor de animale, apoi căruţaş la pădure, tînărul venit să se angajeze ca muncitor necalificat pe şantierul rafinăriei a rămas credinciosa instalaţiilor pe care le-a montat şi alături de care a crescut şi s-a format ca petrochimist. Acum, Gh. Sufaru este maistru în cadrul laboratorului şi secretarul comitetului de partid pe rafinărie. Pe drumuri asemănătoare a urmat viaţa a peste o mie de locuitori ai comunei Dărmăneşti. Cei mai mulţi dintre ei s-au mutat între timp în Boiştea, cartierul din preajma rafinăriei, şi-au făcut case noi sau locuiesc in apartamentele construite pentru ei anume. Ei au pus bazele unei Const. Azoiţiî (Continuare în pag. a 5-a) ^1 fitty Dragi tovarăşi şi prieteni, îmi este deosebit de plăcut ca,in numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi al Guvernului Republicii Socialiste România, precum şi al meu personal, să vă adresez vouă, cadrelor didactice şi elevilor Liceului industrial nr. 3 din Tirgu Secuiesc, un cordial salut şi cele mai calde felicitări cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la înfiinţarea şcolii. Şcoala voastră, ca, dealtfel, instituţiile de învăţămînt de toate gradele din ţara noastră, a beneficiat in anii socialismului de posibilităţi largi de dezvoltare şi înflorire continuă, asigurând tineretului patriei noastre, fără nici o deosebire de naţionalitate, condiţii de instruire, de pregătire ştiinţifică şi culturală şi de educare in spirit nou, revoluţionar. Oraşul in care funcţionează liceul vostru a cunoscut şi cunoaşte un proces de înnoire radicală, de intensă industrializare şi modernizare, fiind o puternică expresie a politicii partidului şi statului nostru de ridicare la o viaţă nouă a tuturor localităţilor patriei, de asigurare a unor condiţii egale de muncă, viaţă şi învăţătură pentru toţi fiii patriei, fie ei români, maghiari, germani sau de alte naţionalităţi. Toate acestea vă creează vouă tinerilor care vă pregătiţi în acest liceu cu vechi tradiţii posibilităţile cele mai largi de a vă pregăti temeinic pentru muncă şi viaţă, de a participa activ la vasta şi clocotitoarea operă de construcţie socialistă din ţara noastră, de a vă împlini aspiraţiile de afirmare a talentului şi capacităţii voastre creatoare in slujba poporului şi a patriei. Doresc să-mi exprim convingerea că bilanţul pe care-l faceţi la această aniversare va constitui pentru organizaţia de partid, cadrele didactice, maiştrii şi inginerii Liceului industrial nr. 3 din Tirgu Secuiesc un îndemn de a acţiona şi mai susţinut pentru a răspunde, prin întreaga lor activitate, grijii deosebite pe care partidul şi statul o acordă perfecţionării continue a procesului de invăţămînt din patria noastră. De asemenea, adresez, la această aniversare, elevilor liceului îndemnul de a învăţa cu sirguinţă şi pasiune, de a-şi însuşi cele mai noi cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi de cultură generală, pentru a deveni demni constructori ai socialismului şi comunismului, cetăţeni de nădejde ai patriei noastre socialiste. Cu această convingere, urez, din toată inima, cadrelor didactice şi elevilor liceului noi realizări şi împliniri în activitatea viitoare, multă putere de muncă, sănătate şi fericire ! In conştiinţa naţiunii noastre, hotăririle adoptate de către Marea Adunare Naţională întrunită pe Dealul Furcilor de la Alba Iulia, hotăriri prin care se proclama „unirea tuturor teritoriilor“ de peste munţi locuite de români, cu patria-mumă, România — au dobîndit sensul şi însemnătatea unui act istoric epocal, determinant pentru destinul naţiunii, pentru afirmarea ei liberă şi de sine stătătoare. Ceea ce nu trebuie să uite nimeni niciodată şi ceea ce conferă deplină legitimitate măsurilor statuate cu 62 de ani în urmă, este faptul că deciziile care s-au adoptat atunci, decizii întărite prin votul plebiscitar al celor 1228 de delegaţi aleşi şi prin aclamaţiile a peste 100 000 de ţărani, muncitori, orăşeni consacrau prin forţa dreptului o impresionantă realitate de fapt. Documentele, cu litera lor de foc, pe care nimeni nu le poate măslui, atestă că, aşa cum scrie atît de expresiv un istoric român modern, teritoriile de peste munţi au reprezentat vatra pe care „a pulsat mereu viaţă tracică, dacică, geto-dacică, daco-romană şi, apoi, pentru totdeauna românească“. Aici şi-a avut nucleul primul stat dac centralizat şi independent al lui Burebista. Aici, Decebal a rezistat pină in cea din urmă clipă a vieţii sale. Aici a înflorit Dacia Felix, provincie dăruită a imperiului roman şi leagăn de formare a poporului român. Aici s-au închegat voievodatele lui Gelu, Glad şi Menoumorut a căror voinţă de libertate, a căror luptă pentru supravieţuire impresionează profund. Intrată de timpuriu sub stăpinire străină şi suportînd apăsătorul jug al dublei asupriri — naţională şi socială — populaţia românească din aceste părţi nu şi-a pierdut identitatea, nu şi-a plecat grumazul ci, dimpotrivă, şi-a mobilizat resursele, generaţie după generaţie, aşteptînd clipa refacerii legiuite a unităţii cu celelalte provincii surori. Un moment luminos l-a constituit anul 1600, cînd sub impulsul eliberator al lui Mihai Viteazul, vechea Dacie s-a refăcut pentru prima oară intre fruntariile ei de demult. Operă deloc conjuncturală, unirea făptuită de marele voievod a fost înţeleasă de urmaşii săi ca un simbol peren şi, cum spune Iorga, toţi cei care reprezentau o valoare au încercat s-o reediteze. Ideea izbăvirii prin unire s-a constituit într-o puternică forţămotrice a progresului material şi spiritual, a accelerat creşterea conştiinţei de sine a naţiunii noastre, i-a dat mereu imbold să-şi intensifice lupta. Zorile epocii moderne au cunoscut aici unele dintre cele mai puternice mişcări sociale de pe continent. Răscoala lui Horia, 62 DE ANI DE LA MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ DE LA ALBA IULIA in care ţărănimea română s-a angajat fără a ţine seama de sacrificii, stă mărturie că paharul suferinţelor, se umpluse. Este important de observat că forţele care au reprimat-o atit de crunt s-au temut continuu de solidarizarea românilor transilvăneni cu fraţii lor de peste munţi, acţiune perfect posibilă, dacă ţinem seama de legăturile care s-au statornicit necontenit in ambele sensuri. Aspiraţia spre unire răzbate cu putere din acel Supplex Libellum Valachorum, protest vehement adresat curţii din Viena şi manifest care formula cu deosebită claritate revendicările româneşti. Cu mare interes au fost receptate aici ecourile mişcării lui Tudor şi, în optica transilvănenilor, nu era imposibil ca temerarul pandur să reia lupta de acolo, de unde o lăsase Horia, drept care ii şi numiseră, în graiul lor expresiv, crăişorul Todoruţ. Revoluţia paşoptistă care, cum pe drept cuvint, sublinia Constantin C. Giurescu, a reprezentat o sinteză a tuturor mişcărilor anterioare şi, în acelaşi timp, o prefigurare a epocii următoare, a cuprins la loc de frunte în programul său principiul unirii ţărilor române, Kogălniceanu văzind în el, cum s-a şi dovedit, „cheia de boltă a edificiului naţional“. Deşi înăbuşită in singe şi teroare, revoluţia a dat dreptate lui Nicolae Bălcescu care considera vizionar că ea va fi urmată de alte două revoluţii — una necesară pentru înfăptuirea unirii, alta pentru dobindirea independenţei depline — astfel incit poporul român să poată intra în deplinătatea „drepturilor sale naturale“. Primul dintre aceste momente de virf a fost consemnat în anul 1859 şi el ne-a adus unirea Moldovei şi a Munteniei, piatră de temelie a statului român modern. Reverberaţia primei uniri a fost, cum se şi întrevedea, excepţională dincolo de Carpaţi, atît Bariţiu cit şi Papiu Ilarian scriind că transilvănenii îşi îndreptau privirile pline de speranţă spre România aşteptind cu nerăbdare momentul unirii lor cu Ţara. Dealtfel, Înţelept şi clarvăzător, Cuza Vodă Ion Pavelescu (Continuare în pag. a I-a) MESAJUL ADRESAT DE TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU cadrelor didactice şi elevilor de la Liceul industrial nr. 3 din oraşul Tirgu Secuiesc, judeţul Covasna, cu prilejul aniversării a 300 de ani de la înfiinţarea şcolii NICOLAE CEAUŞESCU MAREA UNIRE, mărturie a conştiinţei de sine a naţiunii noastre _________________________________________/ Arad. Extinderea platformei industriale La Arad a intrat in funcţiune o modernă fabrică de bere, cel de al doilea obiectiv din cadrul noii platforme a industriei alimentare aflată aici in construcţie. Noua fabrică a fost realizată de grupul de şantiere Arad al Trustului de construcţii industriale Timişoara la parametrii tehnicii avansate în condiţiile reducerii utilajelor din import cu 1,6 milioane lei valută. In momentul de faţă fabrica are o capacitate anuală de producţie de 200 000 hl de bere, în patru sortimente, urmind ca treptat capacitatea ei să ajungă la 435 000 hl. Deci, nomenclatorul sortimentelor de bere fabricate in ţară se va îmbogăţi din aceste zile cu produse noi : „Arădeană“, „Zărand“, „Şoimoş“ şi „Ziridava“. (ION MEDOIA) Un bocanc pe un furnir exotic Găsesc, printre hirtiile mele, o întreagă documentaţie reunită sub titlul „Etica proprietarului producător“ si, recitind cele scrise, imi vine in minte cu o claritate neobişniuită întimplarea care mi-a dat impulsul de a aduna această sumedenie de date, principii, argumente şi ______ din care, la vremea respectivă, doream să scriu chiar o carte. Trecusem printr-o întreprindere de placaje şi cum stăteam gazetăreşte, de vorbă cu cineva intr-o hală, l-am văzut pe un cetăţean încălţat cu nişte bocanci grei intrind pe o uşă, şi care — pentru a nu mai ocoli mergind pe aleile fireşti spre a ieşi pe o altă uşă — a „tăiat“ luind-o de-a dreptul peste nişte pachete cu furnir foarte subţire şi de o mare frumuseţe. Sub călcătura lui am auzit, cum ar fi zis Bacovia, „materia plingind“ şi parcă un cuţit mi s-a înfipt in inimă. El insă s-a dus calm şi, spre profunda mea uimire, tot calm a rămas şi tovarăşul cu care vorbeam, de fapt unul dintre oamenii cu responsabilităţi deosebite in acea întreprindere. „Nu vă supăraţi, l-am întrebat, acela nu-i furnir exotic?“ „Ba da...“, mi-a răspuns el, luînd, probabil, întrebarea drept o mică şi simplă digresiune, născută din pură curiozitate. „Şi? — l-am îmboldit eu la o reacţie. Bocancul acela...?“. „O, ăştia-s oamenii, tovarăşe! Ăştia sunt, cu ei defilăm..." — a replicat respectivul şi şi-a continuat vorbirea anterioară. Mărturisesc că tot ceea ce am mai văzut şi am mai auzit acolo — inclusiv succese, probabil incontestabile — totul m-a lăsat rece, ba poate m-a făcut şi mai trist. Ştiam prea bine cu ce greutate, de la ce mari depărtări, şi pe ce sudoare, inclusiv a respectivului indolent, se aduc asemenea materiale, spre a-i da de lucru tot lui, ca şi altora, spre a cîştiga şi el şi alţii; ştiam, spun, toate acestea prea bine ca să nu mă doară pină in suflet umbletul bocancului distrugător. De ce atita nepăsare, atita batjocură? — mă întrebam. El, bocăncarul acela, nu este un străin; nu este un vrăjmaş; n-ar trebui, practic, să-şi fie duşman sieşi distrugind unul dintre izvoarele muncii, ale binelui său (Continuare In pag. a 2-a) FILE DE CARNET de Eugen Florescu