România Liberă, martie 1982 (Anul 40, nr. 11611-11637)
1982-03-01 / nr. 11611
ri Energia, o problemă a tuturor Lunga zi a Tismanei Aşadar, (vezi R1 din 24 N a.c) după doi ani şi mai bine de muncă fără de răgaz în care timp a fost, în mod practic, mutat un deal şi săpat acest uriaş găvan, ne aflăm în amurgul celei mai lungi zile din istoria noii cariere de lignit Tismana II. Cea mai lungă, la propriu şi la figurat deoarece oamenii se află a ci încă din zorii zilei, lungă, mai ales pentru aşteptarea minerilor care doresc mult, s-au angajat doar, să pornească azi, şi nu miine exploatarea cărbunelui din noua carieră. Şi care văd că se lasa noaptea şi banda nu porneşte. Şi asta, in condiţiile în care producţia Tismanei, se speră că va înclina mult balanţa cărbunelui pentru termocentrala Rovinari. Intr-un sfîrşit, însă, lucrurile par sâ se îndrepte spre un final fericit şi nu vor mai trece decit puţine minute şi cariera va începe să producă mult aşteptatul cărbune. Ne uităm in jur: oamenii urcă treptele pentru a-şi ocupa posturile pe etajele superioare ale excavatorului, aceeaşi mişcare pe alezeţerul (punte de haldare) din spatele acestuia, ai cărui oameni au izbutit să realizeze tot planul la steril numai într-o jumătate de lună. Pe un plan superior, aproape de muchia dealului se vede un alt excavator cu rotor care lucrează la descopertare. La bandă se verifică ultimele operaţii şi răsună comenzile pentru ocuparea locurilor, iar jos, în dreapta excavatorului-gigant, un ţăran cu faţa obosită şi ochii încercănaţi, în pufoaică şi căciulă neagră, face semne celor de la înălţimea excavatorului indicîndu-le cu o linie curbă imaginară locul in care va trebui să muşte motorul şi drumul pe care va trebui să-l urmeze acesta. în sfîrşit, un buldozer trage de ultimul tronson al benzii, aceasta se întinde pentru a se face proba de taluz şi răsună comanda de pornire a benzii. Moment in care se lasă dintr-o dată peste camera îngheţată o linişte atit de nefirească faţă de larma de pină atunci, incit ai zice că oamenii au dispărut ca prin farmec. Şi banda porneşte intr-adevăr urnind, şi oamenii se uită veseli unii la alţii, unul îl bate pe umăr pe tânărul inginer, altul strigă ceva neînţeles şi glasul se izbeşte de peretele din faţă şi se întoarce ca un ecou, şi toţi sunt mulţumiţi cînd, deodată, in celălalt capăt al carierei la 700—800 de metri, o lucire intensă de fulger urmată de o bubuitură de trăsnet face să le îngheţe bucuria pe obraji, şi oamenii se uită consternaţi unii la alţii. — Iar a puşcat cablul pe undeva, spune unul. A treia oară azi! — Cum să nu puşte, răspunde altul, cînd se bălăcăreşte prin noroi şi trec buldozerele peste el? — Sau dă unul cu tîrnăcopul pe alături şi gata... — Şi doară li s-a spus de atîtea ori să-şi facă nişte capre pe care să-l aşeze, adaugă altul. Acu’ iar stăm vreo două ceasuri, uite, ne prinde noaptea şi noi nu mai dăm azi cărbune, spune, cineva cu ciudă în glas. — Şi ne-am luat angajamentul că dăm... Pornim de-a lungul benzii spre locul cu pricina dar nu putem înainta decit preţ de citeva sute de metri pentru că întâlnim o zonă de lignit atit de mocirlos incit simţim că dacă mai facem un pas noroiul va trece peste calimbul cizmei şi nu vom mai putea ieşi de aici. Ne ajunge din urmă însă un buldozer pe şenile şi cu ajutorul lui ajungem după mai bine de aproape o oră la intrarea în carieră unde un grup de oameni M. Radian (Continuare in pag. a 5-a) esursele agriculturii, deplin valorificate Avem mari posibilităţi pentru a spori, incepind încă din acest an, producţia agricolă şi a înfăptui revoluţia agrară, pentru a fructifica deplin resursele intr-o ramură atit de importantă a economiei naţionale răspunzind intereselor întregii societăţi şi constituind un factor important al înaintării ţării spre comunism. Iată ideea fundamentală sub semnul căreia s-au desfăşurat lucrările Plenarei Consiliului Naţional al Agriculturii şi care străbate ca un fir roşu Cuvîntarea rostită in acest cadru de către secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Acest remarcabil document politic îmbrăţişează intr-o viziune unitară atit aspectele care privesc evoluţia ţărănimii la noi şi rezolvarea revoluţionară, de către partid a problemei agrare — în contextul aniversării a două mari evenimente din istoria patriei : împlinirea a 75 de ani de la răscoalele ţărăneşti din 1907 şi a 20 de ani de la încheierea cooperativizării — cit şi, mai ales, elementele cu care suntem confruntaţi astăzi in efortul larg şi complex ce-l desfăşurăm pentru a conferi agriculturii dinamismul aşteptat şi pe care în mod sigur îl poate atinge. A fost o cuvîntare-bilanţ şi, în egală măsură, o cuvîntare-program. Ea reprezintă o nouă şi puternică mărturie a gindirii penetrante a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a dialecticii interioare a acesteia, a forţei de a cuprinde realităţile româneşti şi a capacităţii de a găsi răspunsuri ştiinţific fundamentate la problemele stringente ridicate de viaţă. Este cunoscut rolul profund progresist pe care ţărănimea l-a jucat în devenirea patriei noastre. Mihai Eminescu vedea în această clasă „naţia in înţelesul cel mai inait al cuvintului“, iar Liviu Rebreanu accentua că „La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul“, sugerind că el ne-a păstrat limba şi ne-a asigurat continuitatea deoarece „Ţăranul a rămas român şi sub barbarii cel vechi şi sub cotropitorii ceilalţi“. Cu toate acestea, vechea orinduire, bazată pe exploatarea omului de către om, nu numai că nu a manifestat nici un fel de preocupare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale oamenilor de rînd de la sate dar a făcut totul pentru a-i deposeda de pămînt şi de bunuri, pentru a-i spolia. „Cum am ajutat noi pe ţăran ?“ se întreba îndurerat Eminescu. Şi tot el răspundea : „Am clădit un aparat greoi şi netrebnic pe spatele său, aparat reprezentativ cum îl numim, şi care nu-i decit pretextul de a avea din ce în ce mai multe posturi, plătite tot din punga lui direct sau indirect“. Era firesc, deci, ca in condiţiile acumulării atitor nedreptăţi, societatea să înceapă a fi preocupată, cum observa A. D. Xenopol „de ideea dreptăţii“, şi ca „alături de clasa muncitoare. In linia de bătaie pentru ameliorarea stării lor“ să se angajeze şi ţăranii. Această ridicare, pe cit de disperată, pe atit de generală, s-a produs in 1907 şi ea a dezvăluit lumii o minte teribilă dezlănţuită cu furia forţelor elementare. Urmaş al celor care „De la Flăminzi, la Hodivoaia“ au aprins şi au purtat văpaia, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adus un vibrant omagiu celor ce au înălţat, cu 75 de ani in urmă, forţa răscoalei, puterii lor de jertfă şi credinţei lor într-o izbăvire ce avea să vină. In spiritul adevărului, el a pus din nou în lumină faptul că singura clasă care avea interes să se ridice în sprijinul ţărănimii era proletariatul şi singurul partid care-şi făcuse o imagine veridică despre rezolvarea „chestiunii agricole" era partidul muncitorimii. încă din acele vremuri s-au prefigurat temeiurile obiective şi subiective ale alianţei muncitoreşti-ţărăneşti din făurirea şi întărirea căreia Partidul Comunist avea să facă un obiectiv central şi o constantă a orientării sale. „Formarea Frontului Patriotic Român fără ţărănimea română, aliata clasei muncitoare — glăsuia un document — este numai o pălăvrăgeală“. Revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944, înfăptuită cu participarea activă a muncitorilor, ţăranilor, a tuturor forţelor valide ale naţiunii, sub conducerea comuniştilor, a dat un nou impuls acestei alianţe, iar exproprierea moşiilor în folosul oamenilor muncii de la sate, pe fundalul şi în focul luptei pentru cucerirea deplinei puteri politice din mina claselor exploatatoare i-a conferit o temelie de granit. Din chiar acel moment s-a pus, ca un element cardinal pentru destinul satului, cerinţa reorganizării agriculturii în mari gospodării de tip socialist, singurele în măsură să folosească la adevăratul său randament tehnica avansată, să facă loc larg aplicării rezultatelor ştiinţei. Procesul de reaşezare al acestei ramuri pe noile şi favorabilele ei baze a durat mai mult de un deceniu şi s-a încheiat cu succes acum 20 de ani, în primăvara anului 1962. în Cuvîntarea la care ne referim, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adus un cald omagiu ţărănimii, care a înţeles că numai pe calea socialistă, împreună şi in strinsă alianţă cu clasa muncitoare, îşi poate asigura dezvoltarea liberă, bunăstarea, fericirea, poate contribui la dezvoltarea generală a ţării, la întărirea independenţei şi suveranităţii naţionale. Tot ceea ce s-a intîmplat de atunci încoace — sporirea apreciabilă a producţiei agricole, creşterea calităţii vieţii ţărănimii, transfigurarea satelor — a validat convingător experienţa românească. Desigur, o operă de asemenea proporţii nu putea fi scutită de erori şi de minusuri. Desigur, multe se puteau face mai bine. Sistemul şi climatul în care trăim, ambele configurînd o democraţie autentică, ne dau putinţa să discutăm aceste probleme deschis, aşa cum discutăm, de altfel, toate problemele ce privesc mersul nostru înainte. „Nu ascundem deloc greutăţile şi lipsurile — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — nu aşteptăm prietenii sau unii răuvoitori de peste graniţă să ne vorbească de ele. Este în felul nostru, al comuniştilor, al poporului nostru, de a discuta deschis şi ce e bine şi ce e râu. Democraţia noastră socialistă se bazează tocmai pe discuţia largă Ion Pavelescu (Continuare in pag. a 3-a) Sa punem bazele unei producţii bune in acest an şi sa cream condiţiile necesare înfăptuirii obiectivelor trasate agriculturii de Congresul al Xll-lea al partidului. Dispunem de tot ce este necesar pentru aceasta. NICOLAE CEAUŞESCU (Din cuvintarea rostită la Plenara Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Gospodăririi Apelor) u " HOTARIREA Consiliului Național al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor privind adoptarea documentelor supuse dezbaterii şi angajamentul oamenilor muncii din agricultură de a face totul pentru realizarea programelor stabilite de creştere a producţiei vegetale şi animale, în vederea îmbunătăţirii continue a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare şi a industriei cu materii prime (în pagina a 3-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE wm Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amfinunte In pag. a 2-a TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU a primit pe directorul revistei iugoslave „Medjunarodna Politika" Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a primit, sîmbătă, pe Velimir Popovici, director şi redactorşef al revistei iugoslave „Medjunarodna Politika“. La primire a luat parte tovarăşul Eugen Florescu, adjunct de şef de secţie la C.C. al P.C.R. Cu acest prilej, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a acordat un Interviu pentru revista iugoslavă „Medjunarodna Politika“. Tineretul, in primele rinduri ale luptei pentru dreptate şi libertate, pentru socialism Aniversarea, in luna martie, a 60 de ani de la crearea organizaţiei revoluţionare a tineretului din România prilejuieşte, in retrospectiva timpului istoric, relevarea rolului minunat, eroic, pe care l-a jucat generaţia tinără, ataşamentul acesteia faţă de cele mai înalte idealuri ale clasei muncitoare, ale poporului român, ale partidului său comunist. Anul 1922 a Încununat lupta de aproape un secol al mişcării revoluţionare de tineret pentru constituirea unei organizaţii proprii, capabile să-i unească intr-un singur tot energiile, să militeze pentru a aşeza la temelia dezvoltării patriei principiile dreptăţii, egalităţii, libertăţii şi progresului social, însuşi începutul mişcării revoluţionare, a mişcării muncitoreşti şi socialiste din România este legat de prezenţa şi participarea activă a tineretului. Aşa cum a relevat in repetate rinduri tovarăşul Nicolae Ceauşescu, format el însuşi la şcoala U.T.C. şi conducător proeminent al acestei organizaţii, in marile bătălii revoluţionare duse de clasa muncitoare, in alianţă cu ţărănimea, cu intelectualitatea, cu toţi oamenii muncii, sub conducerea partidului, împotriva exploatării, pentru drepturi şi libertăţi democratice, pentru o viaţă mai bună — tineretul s-a aflat in primele rinduri, înscriind pagini de abnegaţie şi jertfă. Mulţi patrioţi luminaţi, scriitori, gânditori şi artişti şi-au tachinat viaţa, încă din fragedă tinereţe, idealului eliberării şi fericirii poporului, formării şi dezvoltării culturii naţionale, afirmării şi apărării intereselor generale ale maselor populare. Cu elanul caracteristic tinereţii, reprezentanţi ai tinerei generaţii, in secolul al XIX-lea au iniţiat şi asigurat apariţia a numeroase publicaţii, dezvoltînd tradiţiile Înaintate ale gindirii revoluţionar-democratice a generaţiei de la 1848. Astfel, in februarie 1883, grupul studenţilor români de la Paris, intre care s-au remarcat : Vintilă C. A. Rosetti, Al. A. Budărău, Constantin Mille, V. Gh. Morţun, M. Săulescu, a scos revista „Dacia Viitoare“, care a constituit o tribună de afirmare, într-o strânsă unitate, a libertăţii sociale şi naţionale. Pe firul ideilor exprimate de Nicolae Bălcescu în 1850, Constantin Miile, in primul număr al revistei, îşi formula astfel crezul politic : „Străbunii noştri ne-au conservat limba şi pămintul strămoşesc ; părinţii noştri, generaţiunea care se duce, au făcut unirea, independenţa şi mult lucrat-au pentru libertate. Acum e rîndul nostru: nouă ne este dat a completa a 60 de ani de la crearea U.T.C. nitatea naţională, a întări libertatea şi a face ca legalitatea să nu fie un van nume“ De activitatea tinerilor intelectuali socialişti se leagă constituirea cercurilor socialiste, a cercurilor de studii sociale, editarea a numeroase ziare şi reviste, care au fost adevărate tribune de dezbateri teoretice privind problemele vieţii economice, socialpolitice şi culturale româneşti, de răspîndire a ideilor socialismului ştiinţific, de cristalizare a orientării programatice a mişcării muncitoreşti şi socialiste din România. Aceste cercuri şi reviste au reprezentat centre de atracţie pentru tineretul provenit din diferite categorii sociale, punîndu-şi amprenta asupra formării orizontului lor Intelectual la spiritul idealurilor socialiste. „Acest formidabil uragan de idei şi de sentimente — scria savantul Ion Cantacuzino — avu răsunetul său puternic in sufletul tinerei generaţii de şcolari români dintre 1880 şi 1890“. Treptat, tinerii intelectuali socialişti s-au orientat tot mai mult spre frământările proletariatului, militînd pentru dezvoltarea organizatorică şi politică a mişcării muncitoreşti, pentru făurirea partidului politic al clasei muncitoare din România. Crearea în martie 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, moment de deosebită Însemnătate pentru evoluţia luptei proletariatului român şi a maselor muncitoare, a marcat, cum subliniază, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o etapă superioară în dezvoltarea organizatorică şi in maturizarea politică a mişcării revoluţionare de tineret din ţara noastră. Tinerii, înregimentaţi la partidul clasei muncitoare, mulţi dintre ei aflîndu-se in conducerea acestuia, au avut un rol important in afirmarea detaşamentului politic al proletariatului, în viaţa politică a ţării, in exprimarea celor mai avansate puncte de vedere pentru soluţionarea problemelor fundamentale ale societăţii româneşti. „Studenţii socialişti români — declară în decembrie 1893 Emil Racoviţă, la tribuna Congresului internaţional al studenţilor socialişti, de la Geneva — nu vor să se aşeze deoparte, nici deasupra muncitorilor, ci vor să fie confundaţi cu ei în lupta comună ce o au de susţinut... Orice încercare de separare a studenţimii socialiste de marea mişcare muncitoare va fi necesarmente condamnată“. In orientarea, îndrumarea şi organizarea luptei tineretului pe făgaşul socialist au avut o contribuţie substanţială C. Dobrogeanu-Gherea, Ioan Nădejde, I. C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Mihai Gheorghiu-Bujor şi alţi reprezentanţi de seamă ai mişcării muncitoreşti care, încă din anii tinereţii, s-au alăturat luptei revoluţionare a clasei muncitoare. Datorită stăruinţei lor, în februarie 1908, s-a constituit „Cercul ucenicilor“ care în 1910 se va transforma in Cercul „Tineretului muncitor“, avînd, la continuare, un rol de seamă în organizarea activităţii culturale, educative şi de luptă a tineretului în cel de-al doilea deceniu al secolului XX. Istoria atestă rolul tineretului In lupta clasei muncitoare şi a partidului său politic pentru soluţionarea marilor probleme ale dezvoltării social-economice a patriei, eroismul său In lupta pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru formarea statului naţional unitar român. Când tovarăşul Nicolae Ceauşescu va organiza, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu (Petrescu) şi alţi tineri utecişti, cercurile culturale ale muncitorilor din Capitală, se va referi la aceste tradiţii ca la un preţios patrimoniu. In anii 1918—1922, numeroşi tineri, înregimentaţi în mişcarea socialistă au participat la marile evenimente revoluţionare, milicind pentru transformarea partidului socialist în Partidul Comunist Român. In anul 1920, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, a publicat articolul semnificativ intitulat „Noua generaţie socialistă", În care formula astfel sarcinile ce reveneau tine- Conf. univ. dr Ion Ardeleanu (Continuare In pag. a 3-a) Imagini din trei noi obiective din Bistriţa : Fabrica de ţesături de mătase, cu o capacitate de 11 milioane m.p. anual (prima fotografie) ; Fabrica mecanică de echipament hidropneumatic (fotografia din mijloc) ; Fabrica de cabluri electrice de semnalizare şi conductori izolaţi (fotografia din dreapta) „Paring“, o uzină plutitoare Peisaj industrial specific Brăilei : Dunăre, nave, macarale, sunet de sirene. Trafic intens de nave. Unele ancorează în ultimul port maritim de pe Dunăre pentru a-şi lua povara pe care s-o poarte apoi sub pavilionul României pe mările şi oceanele lumii, altele aduc de pe cine ştie ce meridiane diverse produse necesare economiei noastre naţionale. Cele mai tinere dintre nave, pur şi simplu se plimbă. Da, se plimbă ca să „înveţe“ să meargă. Este vorba de navele care iau naştere in şantierul naval din localitate şi care vin sau pleacă din probele de marş la mare. Realizatorii lor le urmăresc întocmai ca nişte părinţi grijulii la primii „paşi“. Una dintre aceste nave tinere care şi-a trecut de curînd cu bine examenul de marş la mare este şi primul supertrauler de pescuit oceanic construit la noi în ţară, căruia constructorii i-au dat un nume nu lipsit de semnificaţie — „Paring“. Nava aceasta marchează, prin complexitatea ei, etapa de vîrf a perfecţionării construcţiei de nave intr-un colectiv relativ tînăr cum este cel de la Brăila. Privită de pe mal, în decorul încărcat cu nave care îşi completează „foile de parcurs“ pentru a porni în lungile lor călătorii, pe drumurile fără pulbere ale apelor, „Paring“ nu se deosebeşte cu nimic de celelalte. Abia cînd urci la bordul navei şi cobori în sălile de lucru ai senzaţia că te afli într-o uzina modernă de pe uscat şi nicidecum într-o navă cu instalaţie de tăiat şi prelucrat peşte, care acţionează cu celule fotoelectrice şi în mod automat benzile transportoare, cuve de sortat şi Primul supertrauler românesc a trecut cu succes probele de marş spălat peşte, diverse mecanisme şi instalaţii de ambalare şi congelare a peştelui, de transformare a resturilor care rămîn din procesul de producţie în ulei sau făină de peşte, nenumărate camere frigorifice în care, chiar şi sub căldurile tropicale pe unde va trece „Paringul“ iarna, se vor menţine temperaturi constante de minus 30 grade Celsius. O adevărată uzină plutitoare care va fi deservită, cu personal de navigaţie cu tot, de numai 91 oameni. — Tovarăşe Stelian Raftopol, lucraţi de mulţi ani in şantierul naval din Brăila, in calitatea dumneavoastră de şef al serviciului producţie aţi avut prilejul să asistaţi la „naşterea“ diverselor tipuri de nave care s-au construit la Şantierul naval din Brăila, pină acum. La care dintre toate acestea a fost nevoie de mai multă gindire şi mai multe eforturi ? — Orice navă, de orice categorie ar fi ea, necesită gindire mai multă şi eforturi deosebite, în raport cu orice altă construcţie. Realizarea pentru prima dată la Şantierul naval din Brăila a primului supertrauler de pescuit oceanic, aşa cum bine l-aţi comparat cu o uzină plutitoare, a ridicat, datorită nu atit tipului nou de navă cu complexităţii ei, o serie de probleme cu totul noi privind organizarea fluxului tehnologic cit şi tehnologiile de fabricaţie. Sistemul de montaj, bunăoară la acest tip de navă este diferit faţă de celelalte, în sensul că toate utilajele care alcătuiesc mai ales uzina de prelucrare a peştelui trebuia să fie înglobate in corpul navei, odată cu construcţia ei, pentru a asigura în felul acesta un grad de saturare de aproape 90 la sută. Fără un efort suplimentar de gindire, de idei şi iniţiativă nu am fi putut realiza la parametrii ceruţi această modernă navă. Intr-adevăr, ore şi zile în şir Viorel Chiurtu (Continuare in pag. a 3-a) Iubirea de Patrie Adesea, gindurile noastre se intere cu intensitate către istorie. Prilej de a reflecta, o dată mai mult, la fiinţa uriaşă a poporului care a crescut şi a trăit, cu rădăcinile înfipte adine în aceste pămînturi, ca un arbore puternic, niciodată abătut de vînturi contrarii. Nu poţi să nu gindeşti cum. In decursul mi-_____ lenarei sale istorii, poporul român a creat un imens patrimoniu de valori ştiinţifice, literare şi artistice care i-au oglindit sufletul şi mintea, necontenitele frămintări şi lupte impuse de împrejurări adeseori Vitrege. In acest mirific spaţiu geografic s-a plăsmuit limba română, expresia cea mai omogenă şi mai clară a unităţii şi permanenţei poporului, care a avut totdeauna conştiinţa profundă a unităţii sale de origină, de existenţă, de structură psihică, dincolo de orice împărţiri pe care le-au putut aduce furtunile trecătoare ale istoriei. Nu poţi, in acelaşi timp, să nu-ţi aminteşti, cu un sentiment de justificată mîndrie, că marii noştri oameni de cultură au fost totdeauna alături de masele populare pe care le-au însufleţit in clipele de răscruce, in vastele lupte pentru libertate. Iubirea de Patrie a fost o adevărată religie a scriitorilor. Se poate afirma şi adevărul istoric că totdeauna a existat la fiecare monadă a colectivităţii româneşti, permanenţa fierbintelui sentiment de apartenenţă la uriaşa fiinţă naţională. Scriitorii, fibrele sensibile şi martorii credincioşi ai vremurilor, de la cronicarii care exaltau in paginile lor apartenenţa românească la acelaşi viguros trunchi al originii latine, pină la reprezentanţii lucizi dar arzind cu intensitate de flacăra patriotismului, de la 1848, proclamau acest luminos adevăr al fiinţei unitare a poporului care trăia de veacuri în jurul coroanei montane a Carpaţilor. In anii „furtunilor naţionale“ ai revoluţiilor de la 1848, se consolida ideea cardinală a unei republici româneşti în care se uneau cele trei părţi ale armoniosului trup al Patriei, aşa cum o îndeplinise, cu două secole şi jumătate mai înainte, mareu voievod al românilor de pretutindeni, Mihai Viteazul. Mesagerii luminaţi ai crezului (Continuare in pag. a 5-a) FILE DE CARNET de Alexandru Bălăci