România Liberă, noiembrie 1982 (Anul 40, nr. 11820-11845)

1982-11-01 / nr. 11820

Anul XL Nr. 11820 6 pagini 50 bani Proletari din toate ţările, un­iţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI SI UNITĂŢII SOCIALISTE CALITATEA, un proces permanent şi necesar întreprinderea românească, a ajuns, prin dezvoltări şi echi­pări succesive, la un asemenea grad de­ dotare tehnică incit poate să-şi îndeplinească, prac­tic, orice fel de comandă de producţie la nivelul celei mai acerbe competitivităţi. Acelaşi lucru se poate afirma despre industria noastră în întregul ei. Participînd masiv la propria sa dezvoltare şi modernizare şi a­­chiziţionînd din afară maşini şi utilaje de cea mai înaltă factu­ră tehnică, industria naţională şi-a ridicat considerabil poten­ţialul. De un deceniu încoace, dacă nu mai de mult, ea este in măsură să con­struiască in ex- ---------------­clusivitate orice fel de întreprindere industrială și orice produs — și chiar a și făcut-o in re­petate rinduri, cu succes deplin. Desigur, reînnoiri în industrie vom face tot timpul. Este o lege a des- ------------------­voltării, a progre­sului. Insă necesar, vitul ne­cesar pentru această perioa­dă pe care o traversăm, pen­tru acest cincinal și pentru a­­cest an este faptul de a ne rostui astfel lucrurile, preocupările­­și activitatea cotidiană incit excelenta dotare tehnică de azi să se regăsească concret şi palpabil, în eficienţa econo­mică. Avem, în economie, nenumă­rate exemple când pentru un singur loc de muncă statul a investit peste două sute de mii de lei, ba chiar şi mai mult. N-am echipat fabricile cum ne-a venit la mină, ci cu toată res­ponsabilitatea, întrebarea este: dacă dotarea tehnică a între­prinderii ne satisface, ce punem în celălalt talger al balanţei? A­­dică cum o gospodărim, ce şi cu­ anume rambursăm societăţii ? Haideţi să vedem o întreprin­dere. Una reprezentativă. „Au­tomatica“, întreprindere care ne-a obişnuit cu realizări de prestigiu , care şi-a îndeplinit, prima din industria naţională, sarcinile precedentului cincinal. Investigaţia va fi concludentă in multe privinţe. Mai întîi, o apreciere lucidă. Aparţine directorului tehnic, to­varăşul Aldea Voica. Iat-o : — Fără un salt calitativ, în perioada următoare nu vom putea trăi. Saltul calitativ a­­duce comenzi fabricii. El ii con­feră vitalitate. Cine afirmă aceasta ? Un di­rector tehnic dintr-o întreprin­dere foarte bună. înseamnă oare că nu este mulțumit de ceea ce conduce direct ? De ceea ce se petrece in straturile dense ale colectivului productiv ? înclin să cred, ba chiar sunt sigur că directorul Voicu priveşte reali­zările întreprinderii cu toată a­­deziunea sa. Cu satisfacţia me­ritată. Nu se poate altfel. A şi declarat-o. — Noi am reuşit la o serie de produse repetabile, de serie, să reducem foarte mult gabaritele, să ridicăm ştacheta calităţii, cu alte cuvinte să sporim evident eficienţa. Este cazul automate­lor programabile,­­al instalaţiilor automate de prevenire... Deci se implică. Cu atît mai serios va trebui să-i luăm a­­vertismentul : „Fără un salt ca­litativ...“ Da, fără un salt calitativ, fă­ră un repetat salt calitativ, chiar şi o intreprindere de prim rang şi de înaltă experienţă poate aluneca pe panta... inefi­cienţei, ca să n-o numim „to­bogan“. Ceea ce ar fi impropriu şi total de neînţeles în condiţii­le autogestiunii şi autoconduce­­rii muncitoreşti ---------------- practicate azi la scară naţională. Cu puţin timp înainte purtasem o discuţie mai deta­liată cu unul din­tre exponenţii de bază ai controlu­lui tehnic de ca­litate, ing. Călin Dimitriu. La intre­­---------------- barea : „Care din­tre produsele cu­rente ale fabricii vă dau satis­facţie ?“, inginerul a răspuns prompt : „Echipamentul elec­tronic AP-in pentru comanda automată a maşinilor-unelte În­locuieşte comutaţia prin relee, cu comutaţia statică , foloseşte pe scară largă componente e­­lectronice , poate fi folosită la toate tipurile de maşini unelte­­, permite intervenţii rapide la depanare şi are o fiabilitate mult mai mare. Este una dintre cele mai reprezentative creaţii ale întreprinderii. De la con­cepţie, la execuţie. Secţia a ze­cea, specializată in producţia de echipamente electronice pentru automatizare, în care s-a inte­grat perfect un larg colectiv de cercetare-proiectare, merită cele mai calde cuvinte de apreciere“. Un inginer al controlului teh­nic de calitate are competenţă , şi în privinţa aprecierilor la a­­dresa oamenilor. Pentru că, în Ştefan Zidăriţă (Continuare in paa. a 3-a) PRIORITĂŢI ECONOMIE ÎN " Dascălul de bine Tocmai treceam pe dinaintea lor cind se întilniseră la răs­crucea străzii şi i-am putut auzi salutindu-se : „Ce mai faci ?“, iar celălalt răspunzînd : „Ce-am învăţat !“. Şi i-am auzit izbuc­nind irn rîs, probabil de tîlcul, mie necunoscut, al acestui dia­log. Fiindcă, in definitiv, ce poa­te fi, mai agreabil decit să faci cu plăcere ceea ce ştii că ştii. Din păcate, aceasta este o satisfac­ţie mai puţin frecventă, deoare­ce viaţa ne impune prea ades să facem mai curînd ceea ce tre­buie, amînind _______ , plăcerea pentru alte ceasuri. Totuşi, cuge­tam eu in tă­cere trecind mai depărte, totuşi e bine că ai în­văţat ceva !... Favorabilă drumeţiei, această preafrumoasă vară mi-a îngă­duit să reiau lectura unor docu­mente risipite pe la ctitoriile ol­tene, despre amintirea Marelui Pandur. Aşa aflat-am o inscrip­ţie modestă pe contrapagina unui vechi ceaslov : „I-am scris eu logofătul Dincă, cu mină de ţarină, mina va putrezi iar slova se va pomeni, ca să se ştie cind învăţam eu la dascălul Alexan­dru ot Argetoaia, leatu 1321, mai 8“. Smeritul calemgiu boie­resc a ţinut să consemneze pre­cum „ca să se ştie“ cine l-a în­văţat pe el carte întîi. Şi asta se întimpla pasă-mi-te in plin focul revoluţiei lui Tudor Vladimi­­rescu. Cei mai mulţi dintre noi am putut sau n-am putut „a însem­­na pentru ca să se ştie“ cine a fost Dascălul care ne-a deschis primul fereastra spre „chipul alb, f­oile negre“ al cărţilor şi către „lumina tiparului“. Am re­văzut ades oraşul copilăriei şi li­ceul „Fraţii Buzeşti“­ (centenar, anul acesta) şi şcoala primară de peste drum de biserica multi­­centenară Madona Dudu (în care s-a instalat acum frumosul Mu­zeu al Olteniei) , mina dascălu­lui meu a putrezit, dar „slova“ datornică lui, iată, se pomeneş­te, pentru că Vorbele săpate-n inimi, sunt mai durabile decit cele săpate-n piatra monumentelor. Ne-aducem aminte şi de acela care ne-a călăuzit cu lumina cugetului său spre descoperirea lumii din jurul nostru, sau din interiorul nostru, obligindu-ne raţiunea să despartă binele de _____ rău după cri­teriul de va­loare al dem­nităţii umane. Putea fi a­­cela un unchi sfătos, sau un mare filosof autorul unei cărţi epocale. Sau un tovarăş de luptă care s-a stins ca o flacără. Discipolii au pretins întot­deauna din partea învăţătorilor lor însuşiri mai presus de pu­terile omului comun, adică pu­terea exemplului ireproşabil şi poate desăvirşirea, trecîndu-le deseori cu vederea micile cusu­ruri. Fiindcă avem nevoie de certitudini şi vrem să simţim că perfecţiunea există. Măcar de-ar fi durabilă ! Dar perfecţiunea e un lucru făcut din materia din care se fac vi­sele. Pătimaş creator de con­strucţii imposibile, un arhitect (domnul Pieter Wierma) con­struia astă-vară pe o plajă spa­niolă splendide castele de nisip, pe care le numea „spirituale“. Le fotografia şi le adăuga albu­mului său (care a fost pe urmă editat şi s-a bucurat de un suc­ces nesperat), pentru că mareea avea să şteargă urmele sublime­lor şi umilelor lui construcţii. Mihnea Gheorghiu (Continuare in pag. a 5-a) FILE DE CARNET Bilanţul und legislaturi RITMURI NOI IN VATRA VECHE A BUCURESTIULUI — Ne pregătim să încheiem o legislatură. Bilanţul tradiţional, la un asemenea eveniment, pri­lejuieşte, de fiecare dată, con­semnarea celor mai de seamă rezultate, reprezentind munca primăriei şi deopotrivă, a oa­menilor muncii, a tuturor cetă­ţenilor sectorului, pentru înfăp­tuirea obiectivelor planului in profil teritorial. Din acest unghi de vedere, cum apreciaţi retro­spectiva celor doi ani şi jumă­tate, cîţi au trecut de la prece­dentele alegeri ? — Reprezentind un amplu te­ritoriu, in care îşi desfăşoară activitatea 27 de întreprinderi, majoritatea aparţinind indus­triei constructoare de maşini, 11 institute şi centre de cercetare,­ precum şi o fabrică cu profil de­­ aparatură nucleară în platfor-­­­ma Măgurele — am numit cele mai importante obiective eco­nomice — sectorul 5 ocupă o pondere însemnată in economia bucureşteană, amplul proces de modernizare şi de dezvoltare multilaterală a Capitalei din ul­timii ani reflectîndu-se pozitiv şi in această parte a oraşului. Parte care prin tradiţie, repre­zintă un vechi nucleu industri­al. Printre altele, meritul efor­turilor din ultimii ani este şi a­­cela de a fi stimulat resortu­rile care să facă viabile, la ni­velul cerinţelor actuale, ritmu­rile unei industrii construite cu multe decenii în urmă, cu ace­lea propulsate nu era nucleară. Dintr-o sumară analiză rezul­tă că în marea lor majoritate, unităţile economice din sectorul nostru au beneficiat in ultimii ani de un constant proces de dezvoltare şi modernizare, în­­strinsa concordanţă cu impera­­tivele progresului tehnic, ceea ce a făcut ca în ultimii doi­ ani şi jumătate, industria sectorului să crească un ritm continuu­­ ,cu 12 la sută producţia marfă, cu 14 la sută producţia netă, iar la export, planul pe anul în curs a sporit cu 59 la sută faţă de realizările anului 1980. Aducerea într-un consens a celor două ipostaze industriale a presupus pe lingă eforturi considerabile de dotare şi echipare, sporirea Convorbire cu tovarăşul Ion Popescu primarul sectorului 5 al Capitalei participării oamenilor muncii la procesul de producţie, perfecţi­onarea calificării lor, creşterea conştiinţei muncitoreşti. An de an, planul de dezvol­tare economică a sectorului a fost fundamentat ştiinţific, s-au întreprins noi paşi in vederea perfecţionării activităţii econo­mice, creîndu-se premise pen­tru accelerarea ritmului de în­deplinire şi depăşire a sarcini­lor de plan, prin îmbunătăţirea continuă a organizării producţi­ei şi a muncii. Printre între­prinderile industriale din secto­rul nostru care au obţinut rezul­tate bune se numără : „Vulcan“, „Electromagnetica“, întreprin­derea de produse zaharoase, Monetăria Statului, Munca Textilă, Ţesătoriile Reunite, Steagul Roşu, întreprinderea de ventilatoare, Tnox, întreprinder­­­ care au manifestat preocupări deosebite pentru introducerea accelerată a progresului tehnic, pentru autoutilare şi bună gos­podărire, acţiuni menite să con­ducă în final la creşterea cali­tăţii producţiei. De apreciat, totodată, fermi­tatea cu care diferitele colecti­ve de oameni ai muncii au ac­ţionat pentru aplicarea măsurii de introducere în viaţă a sarci­nilor şi indicaţiilor date de se­cretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul vizitelor de lucru efec­tuate in sectorul nostru, privind reducerea consumurilor specifi­ce la materii prime, la materiale la combustibili şi energie, pentru gospodărirea judicioasă a tutu­ror mijloacelor materiale şi bă­neşti, pe care statul le-a pus la dispoziţie, în ultimii doi ani şi jumătate, prin introducerea unor noi tehnici şi tehnologii, prin modernizarea şi diversifi­carea producţiei, prin creşterea gradului de calificare a oameni­lor muncii şi întărirea exigen­ţei şi răspunderii la fiecare loc de muncă s-au obţinut econo­mii de circa 3 800 tone de metal, 15 500 Mwh energie electrică, 15 300 tone combustibil conven­tional. Cind amintim aceste re­alizări avem in vedere in pri­mul rînd colectivele de muncă din întreprinderile : Vulcan, E­­lectromagnetica, H.C.R., Auto­buzul, Bere Rahova,­ Tehnica Nouă. — Teritoriul sectorului 5 co­incide în bună măsură cu stră­vechea vatră a Bucureştilor; prezenţa epocii noastre in isto­ria oraşului e vizibil marcată, sub raport urbanistic, in ultimii ani prin noile cartiere constru­ite aici, prin asigurarea, unor condiţii civilizate de viaţă pen­­tru­ un mare număr de oameni. — Odată cu dezvoltarea ma­rilor cartiere: Alexandria, Ra­hova, Mărgeanului, Sălaj, 13 Septembrie. ■ poarta de intrare din sudul Capitalei a dobindit atribute urbanistice de prim rang, încadrîndu-se prin noile construcţii de locuinţe, prin o­­biectivele sociale şi culturale în aria de prefaceri structurale, pe care Bucureştiul le trăieşte în ultimii ani. S-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă ale oamenilor muncii şi totodată, aspectul arhitecto­nic al sectorului, prin construi­rea şi darea în folosinţă a peste 7 000 apartamente în zonele Alexandria, Rahova, Petre Ispi­­rescu, Malcoci Vicina. Mărgea­nului, Sălaj, Ferentari. Ioana Pătrașcu (Continuare în pag. a 3-a) K­SN­ Noul cartier Mărgeanului din sectorul 5 al Capitalei Foto MIHAI POPESCU-STOENEȘTI Luni 1 noiembrie 1982 STAREA VREMII Harta fenomenelor meteorologic® probabile. Amănunte în pag. a 2­0. S-A RETEIT CU TOVARĂŞI YASSER ARAFAT preşedintele Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, s-a reîntîlnit, simbătă, cu tova­răşul Yasser Arafat, preşedin­tele Comitetului Executiv al Or­ganizaţiei pentru Eliberarea Pa­lestinei. Cu acest prilej, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul Yasser Arafat au continuat schimbul de păreri cu privire la dezvoltarea , relaţiilor dintre Partidul Comunist Român şi Or­ganizaţia pentru Eliberarea Pa­lestinei, precum şi în legătură cu situaţia din Orientul Mijlociu, cu alte probleme actuale ale vieţii politice internaţionale. în timpul convorbirilor, condu­cătorul partidului şi statului nos­tru şi preşedintele Comitetului Executiv al O.E.P. au reafirmat hotărirea de a extinde şi întări prietenia, solidaritatea şi cola­borarea dintre Partidul Comunist Român şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, potrivit orientărilor şi înţelegerilor con­venite. A fost exprimată convin­gerea că promovarea largă a bu­nelor relaţii dintre P.C.R. şi O.E.P. corespunde dorinţei şi aspiraţiilor popoarelor român şi palestinian, este în folosul şi spre binele lor, reprezentind, tot­odată, o contribuţie importantă la eforturile generale pentru so­luţionarea politică, pe calea tra­tativelor, a conflictului din Ori­entul Mijlociu, pentru rezolva­rea problemei palestiniene, pen­tru instaurarea păcii în regiune. Reluînd examinarea ultimelor evoluţii ale situaţiei din Orien­tul Mijlociu, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul Yasser Arafat au subliniat că în actua­lele condiţii internaţionale se impune, mai mult ca oricind, să fie intensificate acţiunile politice şi diplomatice pentru realizarea unei reglementări globale, juste şi durabile a conflictului din zonă, pentru statornicirea unei păci trainice, bazată pe retrage­rea Israelului din toate terito­riile arabe ocupate în urma răz­boiului din­ 1967, pe recunoaşte­rea dreptului poporului palesti­nian la autodeterminare, la con­stituirea unui stat palestinian independent. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul Yasser Arafat­ şi-au manifestat satisfacţia faţă de noile convorbiri purtate, afir­­mîndu-şi încrederea că ele vor contribui, prin rezultatele lor, la adîncirea, pe mai departe, a re­laţiilor prieteneşti dintre Partidul Comunist Român şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, in spiritul stimei şi respectului re­ciproc, în interesul amplificării şi aprofundării raporturilor din­tre cele două popoare, al soli­darităţii şi unităţii forţelor revo­luţionare, antiimperialiste de pretutindeni, al cauzei păcii, în­ţelegerii şi cooperării internaţio­nale. Convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă de caldă cordia­litate și prietenie. & * l|i m 1 ■ A'p'-vf PRINTRE CONSTRUCTORII MAGISTRALEI ALBASTRE Sanatoriul de la km. 24 Prima impresie prin ciclopicul parc de maşini dezarticulate, descompuse în părţile lor este că mă aflu intr-o debara apoca­liptică de autobasculante şi bul­dozere, dragline şi escavatoare, foreze, remorci şi macarale de toate tipurile, aşteptind intr-o desăvirşită ordine, gurile­ de foc ale cuptoarelor. Impresia e înşelătoare. Căci ciclopicele ma­şinării obosite de suprasolicitări, in alte condiţii de mult trimise la o reciclare radicală, au parte, aici, de un regim sanatorial, menit să le aducă o nouă vigoa­re. Suntem­ la kilometrul 24. „Prin baza noastră de reparaţii — ne spune inginerul genist It. col. Vasile Voinicu — trece­­în­treaga tehnică de pe Canal. Pes­te 30 de tipuri de utilaje.“ Iar „întreaga tehnică“ ar însemna cca. 5 700 de autobasculante, pes­te 600 de escavatoare, 650 bul­dozere, 90 foreze şi alte zeci de drage, automacarale, macarale. Aceste sumare date conturează nu numai uriaşa concentrare de tehnică, în marea sa majoritate de concepţie şi execuţie româ­nească, cu care a fost dotat Ca­nalul, dar şi importanţa „bazei“ în întreţinerea şi buna funcţio­nare a utilajelor. . îmi dau seama de complexita­tea activităţii de aici : cum să închegi un colectiv de înaltă tehnicitate într-o continuă fluc­tuaţie de cadre, cind majoritatea mecanicilor şi a specialiştilor de la instalaţiile hidraulice sau electrice, de la subansamble sau prelucrări mecanice sunt tineri militari în termen. Cum să faci­­ faţă necesităţii unor reparaţii temeinice şi rapide într-o criză generală a aprovizionării cu piese de schimb ? Nu sunt pro­bleme uşoare. Se pare însă că oamenii de la km. 24 găsesc so­luţii. Colectivul pare sudat, funcţionînd ,cu precizia maşină­riei unui ceasornic, iar inventi­vitatea oamenilor, depăşind­ complexele frînatorii ale lui „n-avem piese“, rezolvă dificul­tăţi tehnice aparent insurmon­tabile. Cel mai bun învăţător pare a fi, aici, experienţa cîşti­­gată din mers. Motoarele uzate ale autoîncărcătoarelor din im­port au fost înlocuite cu motoa­re româneşti. Pompele hidrau­lice cu cele fabricate la Plopeni sau Braşov. Draglinelor le-au fost adaptate motoare indigene. Lipsa de piese le-a solicitat in­ventivitatea, spiritul inovator. O expoziţie ad-hoc de piese uza­te şi reciclate (coroane dinţate, arbori, cotiţi etc., etc.) se ambi­ţionează să sugereze chiar şi vi­zitatorului prea puţin umblat în tehnică tabloul remarcabilelor resurse de inteligenţă ale colec­tivului de la km. 24. Memorie şi dialog la Satu Nou Trec cu Alexandru Petre prin­tre peluze de flori ,sub şirurile aliniate ale arborilor decorativi, prin curtea curată şi îngrijită ca un parc, printre construcţiile proaspăt văruite ale batalionului de la Satu Nou. Drumul lui Alexandru Petre pînă la ultima sa misiune, co­manda batalionului de la Satu Nou, e caracteristic unei întregi generaţii crescute în anii noştri. Născut în 1931 la Amaru (Bu­zău) e selecţionat de U.T.M. pen­tru şcoala de ofiţeri, în 1953 o absolvă cu specialitatea cons­trucţia de poduri. A fost coman­dant de grupă, de pluton, de companie, a absolvit Academia Militară, a lucrat la regimentul II mecanizat, in funcţii de con­ducere in divizia Tudor Vladi­­mirescu,­­promovat la comanda­mentul trupelor de geniu şi iată-l cu o nouă răspundere. — Nu vă sperie dificultăţile unui şantier de o asemenea am­ploare ? — ’Am găsit aici o excelentă echipă de ofiţeri cu experienţă. Pe ei mă sprijin. — Care sunt sarcinile batali­onului ? — De la km. 12 la km. 24. Ca­nalul ca atare e conturat. Ne-a­m rămas să rezolvăm unele proble­me de dezafectare. Ele impun soluţii tehnice destul de compli­cate, la care nu ne-am gindit. Faţă de volumul lucrărilor, ter­menul de sfirşit de aprilie, „in Unii mari“ e destul de scurt. — La ce lucrări vă referiţi ? — La dezafectarea staţiei de ■pompe, (circa 7.000 m.c. de be­ton armat), la dezafectarea po­dului de cale ferată Remus Opreanu şi la alte lucrări. De distrus e foarte ușor. Aduci o re­morcă cu explozibil și ai termi­nat.­Dar să recuperezi utilajele, mașinile, pompele, tablierul me­talic de pod, intacte, să fii chiar și în distrugere, constructor, e, desigur, cu totul altceva. — Trebuie să vă mărturisesc, că, pe cind treceam împreună pe aleile batalionului, timpul mi se derula invers. Imi reveneau in memorie scene petrecute aici, pe Canal, în urmă cu trei decenii. Vedeţi vreo deosebire între spi­ritul tineretului de astăzi, faţă de cel al propriei dumneavoas­tră tinereţi ? — S-au schimbat nu numai mentalităţile. Vin tineri pe şan­tier, din laboratoare, uzine, de pe băncile şcolii. N-au ţinut vreo­dată în mină vreun tirnăcop şi tu să-i ceri norma... Pe cind e­­ram secretarul tineretului sătesc la noi, la Amaru, era suficient să spui :­­„primiţi salopetă, bocanci, mîncare“ şi cîţi nu se repezeau să se înscrie. Dar aveam o li­mită, o cifră : 60. Ea nu putea fi depăşite. Azi spun : ,vei lu­cra 12 ore pe zi, fără o duminică sau sărbătoare, zi şi noapte“... Ei vin, chiar dacă nu sunt mili­tari in termen, dar ştiu că le stă la dispoziţie o tehnică, moder­nă, că învaţă meserii noi, că lasă în urmă încă din tinereţe o ope­ră a vieţii lor. Podul pe Mureş l-am montat fără o macara, cu scripeţi ca pe vremea bunicilor... — Care e deosebirea între ceea ce face o unitate de geniu pe Ca­nal şi ceea ce ar face în război ? — Excavatoristul care sapă al­bia Canalului, sapă în timp de război şanţuri de comunicaţii, tranşee, adăposturi ; şoferul care transportă piatră de la Nicolae Bălcescu sau muniţie, trebuie să conducă cu aceeaşi atenţie ; drumurile se construiesc identic; cei care dezafecte­ază poduri i­­nundă în război terenuri, stăvi­lesc, astfel înaintarea tancurilor... — Cu alte cuvinte­, activitatea Tom­a George Maiorescu Continuare în pag. a I-a) Cinstind prin noi fapte de muncă apropiata Conferinţă Na­ţională a partidului, minerii de la Filipeştii de Pădure au adăugat în ultima duminică din octombrie, când agregatele au funcţionat cu randament sporit, alte 1 200 tone lignit la cantitatea suplimentară de cărbune extrasă de la începutul anului. Succese remarcabile au obţinut, in această ultimă zi din lună şi lucrătorii rafinăriilor „Vega“-Ploieşti şi Câmpina, ai întreprinderii de anvelope „Victoria“-Floreşti şi de meca­nica fină din Sinaia , unităţi fruntaşe pe ramură, care, la condiţiile valorificării superioare a materiilor prime şi redu­cerii costurilor de fabricaţie, au încheiat cele 10 luni cu un spor de aproape 250 milioane lei la producţia-marfă. (Ager­­pres). Aspect de la rafinăria din Cîm­pina

Next