România Liberă, mai 1986 (Anul 44, nr. 12904-12929)

1986-05-01 / nr. 12904

I Proletari din toate tarile, uniţi-vă !1 COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE Anul XLIV Nr. 12904 Joi 1 Mai 1986 6 pagini 50 bani ~­ UNIT IN jurul partidului, al tovarăşului­­ CEAUŞESCU. POPORUL ROMÂN FĂUREŞTE VIITORUL LUMINOS IN PREZENŢA TOVARAŞULUI ŞI A TOVARĂŞEI ELENA CEAUŞESCU ieri a avut loc în Capitală ADUNAREA FESTIVĂ CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII ZILEI DE 1 MAI Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea parti­dului şi statului, au participat, miercuri după­­amiază, la adunarea festivă organizată de Comi­tetul municipal Bucureşti al P.C.R., cu prilejul săr­bătoririi zilei de 1 Mai, Ziua solidarităţii internaţio­nale a celor ce muncesc. Cinstirea întîiului de Mai a dobîndit, în această primăvară, o semnificaţie deosebită, avînd loc în preajma aniversării unui e­­veniment de însemnătate cru­cială în istoria ţării, cu vii rezonanţe în­­ conştiinţa naţiunii noastre : crearea în urmă cu şase decenii şi jumătate a Parti­dului Comunist Român, organi­zatorul şi conducătorul luptelor politice şi sociale desfăşurate de masele largi populare pentru li­bertate şi progres, pentru socia­lism, pentru înălţarea patriei în demnitate şi măreţie. In semn de profundă recu­noştinţă, pentru viaţa liberă şi fericită ce o trăiesc, toţi fiii ţării aduc, în această zi a muncii, zi de sărbătoare a tuturor celor ce muncesc un fierbinte omagiu gloriosului nostru partid comu­nist, care s-a afirmat de la început ca exponentul cel mai înaintat al naţiunii române, for­ţa politică în stare sa conducă la victorie lupta clasei munci­toare, a întregului popor, împo­triva exploatării şi asupririi, pentru transformarea revoluţio­nară a societăţii, pentru creşte­rea bunăstării celor ce mun­cesc, pentru edificarea socialis­mului şi comunismului pe pă­­mintul patriei. Intr-o impresionantă unitate de cuget şi simţire, întregul po­por reafirmă şi în acest moment sărbătoresc neţărmurita dragoste şi preţuire faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, conducătorul iubit, care, de peste o jumătate de secol, şi-a legat numele de marile bătălii şi momente hotă­­rîtoare din existenţa eroică a partidului nostru comunist, ac­­ţionînd cu exemplară fermitate revoluţionară şi strălucită dă­ruire patriotică împotriva asu­pririi, nedreptăţii şi exploatării, a pericolului fascist, pentru con­solidarea unităţii şi independen­ţei României, pentru triumful revoluţiei socialiste şi împlinirea aspiraţiilor fundamentale, de li­bertate, progres şi pace, ale poporului român. Aceste simţăminte şi-au găsit o pregnantă expresie în atmos­fera entuziastă ce domnea în marea sală a Palatului Sportu­rilor şi Culturii, unde­­s-a desfă­şurat adunarea festivă. Tovară­şul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tova­răşi din conducerea partidului şi statului au fost salutaţi, la sosi­re, de participanţi cu vii şi în­delungi aplauze, urale şi ova­ţii. Cei prezenţi au aclamat cu înflăcărare pentru eroicul nos­tru partid comunist, pentru secretarul său general, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, care călăuzeşte cu înţelepciune şi cutezanţă revoluţionară ţara şi poporul spre orizonturi tot mai luminoase de progres şi prospe­ritate. S-a scandat cu putere „Ceauşescu—P.C.R.“, „Ceauşescu şi poporul“, „Stima noastră şi mîndria, Ceauşescu — România, „Ceauşescu — Pace !“ In această ambianţă sărbăto­rească, însufleţită, în prezidiul adunării, alături de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, au luat loc membri şi membri supleanţi ai Comitetului Politic Executiv, secretari ai C.C. al P.C.R., mem­bri de partid cu stagiu din ile­galitate, conducători ai organi- (Continuare in pag. a 4-a) Sărbătorim Ziua Muncii in pragul unei aniversări spre care işi indreaptă gîndurile, animaţi de nobile sentimente de dragoste şi recunoştinţă, toţi oamenii ţării şi a cărei înaltă semnificaţie patriotică şi revo­luţionară mobilizează elanul şi energia întregului nostru po­por . 65 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român. Din chiar anul cind a început să fie celebrată, actualitatea so­­cial-politică a momentului, con­diţiile istorice specifice, au conferit fiecărei zile de 1 Mai un profil inconfun­­dabil, făcînd din ea, în anii con­strucţiei noastre socialiste, o zi de bilanţ însufleţi­­tor şi — aşa cum remarca secreta­rul general al partidului, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, intr-o cuvîntare rostită cu" prilejul aces­tei zile — „o nouă treaptă pe care poporul nostru li­ber şi stăpin pe destinele sale o urcă pe drumul progresului, al bunăstării şi feri­cirii“. Anul acesta efi­gia tutelară a în­­tiiului de Mai este conferită de­opotrivă de ma­rile imperative ale momentului istoric pe care il trăim şi de a­­niversarea glo­riosului nostru partid, această împrejurare în­­demnîndu-ne să reliefăm simboli­ca apropiere din­tre tradiţionala sărbătoare mun­citorească şi făurirea partidului nostru comunist, eveniment de uriaşă însemnătate în viaţa poporului român, pe care o fe­ricită coincidenţă îl situează la 8 mai 1921, când ecourile zilei muncii din acel an nu se vor fi stins încă. Continuator al viguroaselor tradiţii ale mişcării muncito­reşti din ţara noastră, căreia i-a ridicat pe o nouă treaptă conţinutul revoluţionar, Parti­dul Comunist Român s-a afir­mat în decursul existenţei sale ca exponent fidel al intereselor clasei muncitoare, ale tuturor oamenilor muncii, ca un condu­cător încercat al poporului nos­tru în construirea socialismului, implicarea sa organică, tot mai activă în viaţa ţării învede­­rindu-se astăzi într-o nouă ca­litate : cea de centru vital al întregii naţiuni. Intre Ziua Muncii şi ,,Ziua Partidului“ pe care ne pregă­tim să o marcăm în chip deo­sebit fiinţează o relaţie osmo­tică, incit rememorînd întîiul de Mai in succesiunea sa isto­rică evocăm momentele de car­dinală semnificaţie ale luptei re­voluţionare duse de clasa noas­tră muncitoare, de partidul sâu, pentru triumful măreţelor idea­luri de dreptate socială, pen­tru libertatea şi independenţa patriei, pentru edificarea Româ­niei Socialiste. Faptul că la 1 Mai 1890 mun­citorimea din România sărbă­torea Ziua Muncii — printre primele din lume — demon­strează nu numai aderenţa po­porului nostru la o iniţiativă menită să instituţionalizeze omagierea sărbătorească a efor­tului creator consacrat pro­ducerii de bunuri materiale şi spirituale (încă înainte de a­­ceastă dată , poetul naţional scria : „munca este legea lu­mii moderne“) dar şi vitalita­tea mişcării noastre muncito­reşti, începînd din a doua ju­mătate şi mai cu seamă din ultimele decenii ale secolului trecut numeroasele cercuri so­cialiste, presa şi literatura de aceeaşi orientare au răspîndit în mase idealurile nobile ale dreptăţii şi libertăţii pregă­tind condiţiile pentru forma­rea primului partid al clasei muncitoare în martie 1893. Mo­mentul avea să inaugureze era organizării politice a clasei muncitoare la scară naţională, să afirme puternic rolul aces­teia ca forţa socială cea mai înaintată a naţiunii noastre. I-a urmat, într-o altă­ etapă a dezvoltării istorice, făurirea Partidului Comunist Român, partidul revoluţionar care a or­ganizat şi condus lupta pen­tru drepturi economice şi li­bertăţi democratice, pentru înfăptuirea unor profunde schimbări în însăşi structura social-politică şi economică a ţării, luptă încununată cu Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă in august 1944. Urcînd pe firul istoriei eroi­cului nostru partid, ziua de 1 Mai ne reaminteşte o pagină nepieritoare înscrisă în lupta forţelor democra­tice din Româ­nia, mobilizate şi conduse de partid împotriva fascis­mului, în ultimii ani ai perioadei interbelice, care a culminat cu ma­rea demonstraţie de la 1 Mai 1939. In organizarea şi desfăşurarea a­­cestei acţiuni me­morabile, de pro­fundă semnifica­ţie şi larg răsu­net intern şi in­ternaţional, una dintre primele cu acest caracter şi de o asemenea amploare din Eu­ropa, un rol ho­­tărîtor a avut to­varăşul Nicolae Ceauşescu, ală­turi de care s-a aflat, evidenţiin­­du-se printr-o contribuţie deo­sebită tovarăşa Elena Ceauşescu. Sărbătorirea în­tâiului de Mai îşi afirmă prin în­săşi tradiţia care a consacrat-o di­mensiuni şi sem­nificaţii multiple. Rememorînd is­toria mai veche sau mai nouă a zilei, acest Intîi Mai desfăşurat în primăvara sărbătorească a a­­niversării celor 65 de ani de la făurirea partidului, ne îndeamnă să stăruim mai mult asupra prezentului şi mai cu seamă a viitorului , dimensiunea evo­catoare cheamă cu necesitate dimensiunea prospectiv-antici­­patoare. Omagiul pe care îl a­­ducem astăzi muncii ne re­aminteşte că ea nu este o no­ţiune abstractă, imuabilă, că, altminteri spus, înţelesul pe care îl atribuiam cu numai cîţiva ani în urmă, muncii în genere, şi muncii ca simbol al acestei zile, noi înşine şi cu atit mai mult predecesorii noştri im­pune o reconsiderare de­­ sub­stanţă. In perspectiva anului în care ne aflăm­­ an deschizător de noi orizonturi luminoase dar şi de exigenţe sporite, anul care B. Buzila (Continuare in pag. a 5-a) ZIUA , sub semnul gloriosului jubileu al partidului­ ­. PRIN MUNCA NOASTRĂ DIR2, UNIT POPOR E Unu Mai, e timp de flori alese, Cind larg azurul flamura-şi desface Iar patria cu hărnicie-şi fese Măiastră ie ,de-mpliniri şi pace. Răsună zvon sub bolţile senine, A năzuinţei stea mereu ne-mbie, Vibrind de sensul slovelor depline­­ Poemul muncii suie in tărie. Căci munca e al firii noastre nimic, Neistovita sete de-a clădi, Prin ea ne-adeverim semeţi prin timp Cu tot ce-am fost, ce suntem­, ce vom fi. Avem un vis, un ţel cutezător, Partidul­­ Ceauşescu ni-s tăria; Prin munca noastră - dirz, unit popor ■ Se-nalţă astăzi, demnă, România. Ne este vrerea legămint de faptă, De cuget şi lumină laolaltă, De-a fine cumpăna vieţii dreaptă Sub veghea tricolorului, înaltă. Intri de Mai, în semn de bărbăţie, Lumină peste sufletele noastre, Columnă de cinstire şi mîndrie Urcind sub limpezile zări albastre... Ion Segârceanu Efigioni nu mai e greu de spus de ce, atunci cind zicem primăvară, în bo­gata şi frumoasa limbă româ­nă, cuvîntul acesta capătă mul­tiple şi semnificative conotaţii, dintre care cele dintîi sînt ace­lea de renaştere a naturii, de viaţă, de tinereţe şi vigoare, de încredere şi de muncă rodnică. Poate pentru că, veacuri de-a rîndul, strămoşii noştri l-au legănat in doine, cerîndu-i fi­lial: „Primăvară, muma noastră / Suflă bruma din fereastră / Şi , zăpada de pe coastă... Poate pentru că în acest anotimp „toate plugurile ară , la ogor de primăvară“, colţul ierbii ţîşneşte din pămînt, mu­gurii plesnesc de viaţă, pe ra­muri, cerul se umple de păsă­rile călătoare care se întorc acasă şi „prin livezi albinele işi pornesc colinda“. Poate pen­tru că seminţele aruncate în pămînt­ au încolţit cu o tulbu­rătoare vitalitate, revărsînd în sufletele noastre sentimente tonice, de robust optimism. Poate, pentru toate acestea la un loc şi pentru faptul că is­toria noastră naţională a adu­nat spre sfîrşitul primăverii nenumărate evenimente pe care le-am trecut cu roşu sărbăto­resc în calendare: 1 Mai, ziua Muncii, 1 Mai 1939, memora­bila acţiune­­ de luptă antifas­­­cistă în organizarea căreia au avut o contribuţie hotărî­­toare tinerii Nicolae Ceauşescu şi Elena Petrescu (Ceauşescu), 8 Mai 1921, întemeierea Parti­dului Comunist Român, 9 Mai 1877 şi 1945, Ziua cuceririi de­plinei independenţe de Stat a României şi Ziua Victoriei. In toate aceste conotaţii şi în multe altele care suprapun sfe­ra semantică a primăverii cu aceea a vieţii, apare frec­vent, mai mult sau mai puţin sesizabil la prima vedere, ideea de muncă, subliniind cultul ro­mânului pentru această vir­tute care leagă omul cu pă­­mîntul — cum zice poetul — face omul — om şi-l înnobilea­ză, educă şi modelează con­ştiinţele, asigură producerea bunurilor materiale şi spirituale ale umanităţii. Munca a făcut mina să gîn­­dească şi gîndirea să lucreze, realizînd marile minuni ale lumii, dintre care cea dinţii: Omul. Munca l-a creat pe om şi omul, a creat prin muncă civi­lizaţia şi cultura umanităţii. Prin muncă, omul şi-a făurit istoria, şi a supus natura prin cunoaşterea legilor ei. Munca stabileşte valoarea lucrurilor şi a omului. Ea e măsura perso­nalităţii sale, căci o virtute în­născută, necultivată prin mun­că rugineşte, se degradează, devenind completamente ine­ficientă. în cultul pentru mun­că, paremiologia poporului ro­mân a stabilit clar şi hotărît că „toţi muncăm, toţi trebuie să lucrăm“, ceea ce in formularea socialiştilor de la sfîrşitul vea­cului trecut însemna nici piine fără muncă, nici muncă fără piine. Natura, in generozitatea ei, poate să-ţi ofere ceva, dar, si­gur, nu-ţi bagă în traistă ne spun categoric proverbele româneşti. Ion Dodu Bălan (Continuare in pag. a 5-a)

Next