România Liberă, martie 1988 (Anul 46, nr. 13472-13498)
1988-03-01 / nr. 13472
A In obiectiv: REDUCEREA STOCURILOR LA FURNIZORI Ce relevă ancheta noastră pe rampele de expediţie de la Motru Am arătat în articolul precedent că producţia zilnică a Combinatului minier Motru a crescut. Practic, din a doua parte a lunii ianuarie nivelul extracţiei nu a coborît sub 40 000 tone cărbune pe zi. In luna februarie s-au raportat şi 46 700 tone în 24 ore, pentru prima dată în istoria combinatului gorjean. Prin urmare, progresul este evident, dar pe ansamblu, planul de producţie aferent lunii ianuarie nu a fost îndeplinit. Totuşi, faptele de muncă din ultimul interval de timp demonstrează că producţia zilnică poate fi ridicată la nivelul planului. Şi, mai ales, arată că la nivelul combinatului sunt rezerve încă nevalorificate. Au dovedit-o atit minerii din cariere, cit şi cei din, subteran. Căci dacă pină la jumătatea anului trecut se putea vorbi de o producţie zilnică de maximum 8 000 tone lignit extras din subteran, in prezent cantitatea este in creştere, în momentul de faţă subteranul contribuind zilnic cu aproape 15 000 tone la producţia generală a combinatului. Saltul are o dublă importanţă, o latură priveşte cantitatea, alta calitatea, ştiută, fiind superioritatea puterii calorifice a cărbunelui din mină. UN FACTOR DE EFICIENTA : LIVRAREA OPERATIVA A CARBUNELUI Acestea fiind zise, s-ar cuveni să ne oprim la o altă latură a activităţii minerilor de la Motru: livrarea cărbunelui. Livrare, pentru că, într-o bună măsură, rezultatele finale sunt în relaţie directă cu expediţia cărbunelui extras, împletirea muncii de producţie (extracţie) cu aceea de livrare devine o necesitate. Termocentralele au nevoie de cărbune în fiecare moment, punctele de alimentare a cazanelor fiind în primul rind gospodăriile proprii de lignit. Ceea ce înseamnă că prezenţa stocurilor aflate acum la mineri nu-şi găseşte explicaţia şi locul, găsind la o parte limitele admise. Mai multe întreprinderi se înregistrează cu un stoc total de peste 370 000 tone lignit, în condiţiile în care programul de livrare al combinatului nu a fost îndeplinit. Nu este un fenomen nou. El se manifestă de mai multă vreme în tot bazinul minier al Gorjului, precum şi la alte Întreprinderi miniere din ţară. Arătam în articolul anterior că o activitate de felul celei prezente la Motru ridică numeroase probleme. Dintre acestea cele referitoare la transport deţin un loc aparte. Ne referim atit la transportul pe calea ferată şi cu mijloacele auto cit şi la benzile pentru lignit. O serie de unităţi nu pot beneficia direct de aportul vagoanelor din cauza imposibilităţii de a se construi peste tot linie de cale ferată, alternativa imediată fiind mijloacele auto sau benzile. Dintre ultimele două, practica a dovedit că eficient rămîne transportul pe benzi. La această concluzie am ajuns finind seama şi de greutăţile minerilor de la Motru datorate parcului de autobasculante, cauza principală fiind lipsa acută a anvelopelor. Asta înseamnă că mai multe sute de maşini stau, pentru ele combinatul plătind totuşi amortismente. Dar asta este o altă chestiune. Important de reţinut este faptul că din cele văzute şi discutate la Motru se desprinde concluzia că de un timp relativ scurt aici se manifestă o preocupare intensă pentru soluţionarea mai operativă a problemelor care privesc transportul cărbunelui de la mine şi cariere, la punctele de încărcare şi, mai departe, la termocentrale şi alţi beneficiari. Discuţia cu directorul general adjunct al combinatului, tovarăşul Radu Mironovici, s-a axat pe direcţiile dezvoltării căilor şi mijloacelor de transport care vehiculează masa minieră. Există, de altfel, un program de acţiune de mare interes şi eficienţă, cuprinând elemente tehnice şi organizatorice necesare rezolvării mai bune a problemelor la care ne referim. O parte dintre obiectivele înscrise in program au ca termen de finalizare actuala perioadă, altele vizează sfirşitul anului 1988. Practic, în fiecare întreprindere minieră se execută sau urmează să înceapă lucrări, de mărime şi complexitate diferite, legate de operaţiile de livrare. Benzile de transport vor avea pe flux instalaţii tehnologice menite să Eliade Bălan (Continuare in pag. a 5-a) Proletari din toate ţările, umiţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE 1 Anul XLVI Nr. 13 472 | Marţi 1 martie 1988 6 pagini - 50 bani | „Programul de autoconducere şi autoaprovizionare are în vedere întărirea răspunderii comunelor, oraşelor şi judeţelor in realizarea bunurilor de consum agroalimentare şi industriale necesare unei bune aprovizionări, în raport cu prevederile planului şi criteriile alimentaţiei raţionale, ştiinţifice. Buna aprovizionare impune luarea tuturor măsurilor pentru realizarea producţiilor stabilite. Va trebui să asigurăm în întregime fondul de stat şi fondul de autoaprovizionare cu produse agricole“. NICOLAE CEAUŞESCU Realizarea integrală a Programului de autoconducere şi autoaprovizionare teritorială— obiectiv central al organelor locale ale puterii de stat In contextul dezvoltării economiei naţionale, al progresului înregistrat în toate judeţele ţării şi creşterii forţelor de producţie, concomitent cu adincirea democraţiei socialiste, cu promovarea noilor principii ale autoconducerii a devenit posibilă întărirea răspunderii comunelor, oraşelor şi judeţelor în realizarea bunurilor de consum agroalimentare necesare bunei aprovizionări a populaţiei in raport cu prevederile planului şi criteriile alimentaţiei raţionale, ştiinţifice. Programele privind autoconducerea şi autoaprovizionarea teritorială elaborate in ultimii ani, pe baza indicaţiilor şi orientărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, concretizează concepţia originală a secretarului general al partidului de împletire a intereselor oamenilor muncii in calitatea lor de proprietari, producători si beneficiari, prin legarea mai strinsă a nivelului de trai de rezultatele muncii, prin fundamentarea prevederilor din sfera consumului, in strinsă corelaţie cu balanţele de producţie, cu posibilităţile reale ale economiei. In conformitate cu legile ţării, consiliile populare, ca organe ale autoconducerii, care administrează In unitatea administrativ-teritorială respectivă o parte din avuţia naţională, inclusiv resursele agriculturii, — poartă întreaga răspundere pentru dezvoltarea producţiei agricole în unităţile agricole socialiste, precum şi in gospodăriile populaţiei, pentru realizarea întocmai a programelor de autoaprovizionare teritorială. Incuvintarea la încheierea lucrărilor recentei Plenare lărgite a Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a spus : „Consiliile populare poartă răspunderea directă şi sunt de fapt, titulare ale planului pentru agricultura judeţului — Direcţia agricolă lucrînd în subordinea şi sub conducerea Consiliului popular judeţean. In mod corespunzător, toate consiliile populare — orăşeneşti, comunale — trebuie să înţeleagă că poartă răspunderea pentru întreaga activitate din agricultură, dar, mai cu seamă, din gospodăriile particulare“. Remarcăm faptul că, atit in elaborarea programelor de autoconducere şi autoaprovizionare teritorială cit și în realizarea obiectivelor propuse, a devenit o practică curentă ca organele locale ale puterii de stat să se consulte cu cetăţenii, pentru ca resursele să fie mai bine cunoscute, ca deciziile să fie luate în cunoştinţă de cauză, ca la transpunerea în viaţă a hotărîrilor adoptate să se asigure o participare tot mai mare a cetăţenilor. Reorganizarea administrativ-teritorială înfăptuită cu două decenii In urmă, a permis, între altele, amplasarea mai judicioasă in profil teritorial a investiţiilor în agricultură şi in industria alimentară, a creat in toate judeţele o bază tehnicomaterială puternică pentru asigurarea autoaprovizionării cu diverse produse agroalimentare. Pe fondul acestor condiţii create, trebuie arătat că acolo unde principiile autoaprovizionării au fost aplicate întocmai, acolo unde s-au manifestat interes pentru punerea învaloare a resurselor agriculturii — şi nu primul rind a fiecărui metru pătrat de pămint — iniţiativă şi spirit gospodăresc, unde s-au iniţiat acţiuni pentru mobilizarea maselor pentru sporirea rodniciei pămîntului, creşterea producţiei de pe pajiştile naturale şi altele, rezultatele nu au intirziat să apară. Remarcăm faptul că tot mai multe localităţi şijudeţe care,înainte aşteptau ca pentru acoperirea nevoilor proprii de consum la diverse produse agroalimentare, totul sau aproape totul, să vină ,,de la centru“, au ajuns în prezent să-şi satisfacă aceste cerinţe pe plan local potrivit programului de autoaprovizionare teritorială, paralel cu îndeplinirea obligaţiilor ce le revin privind livrările la fondul centralizat al statului. Sunt rezultate care demonstrează că odată cu adoptarea programelor de autoaprovizionare teritorială au crescut rolul şi răspunderea consiliilor populare în realizarea producţiei agricole, s-a introdus o nouă concepţie în utilizarea şi gospodărirea fondului agroalimentar. Aceasta se dftoreşte faptului că programele de autoaprovizionare teritorială — componente ale Programului naţional — sunt, in primul rind, programe de producţie, programe care obligă la valorificarea tot mai completă a resurselor existente pe plan local, la stabilirea unor relaţii de Întrajutorare intre producători şi consumatori, la generalizarea experienţei valoroase In acest domeniu. Aşa cum a cerut secretarul general al partidului, 1988 trebuie să fie un an hotărîtor in obţinerea unor producţii superioare, în îndeplinirea obiectivelor noii revoluţii agrare. Pe baza rezultatelor obţinute pină acum în realizarea programelor de autoaprovizionare, în fiecare comună, oraş şi judeţ trebuie să se acţioneze cu şi mai multă hotărire pentru valorificarea resurselor agriculturii, pentru realizarea fondului centralizat al statului şi al celui destinat consumului pe plan local. Va trebui să se producă o schimbare radicală a modului de a gîndi şi de a acţiona al celor ce îşi desfăşoară activitatea in agricultură, al tuturor deţinătorilor de pămint, sub orice formă, ştiut fiind că, odată supuse dezbaterii adunării generale a locuitorilor şi după adoptarea lor,de către consiliile populare, programele respective devin obligatorii pentru toţi cetăţenii din mediul rural. Prezentăm in pag. a 3-a a ziarului modul cum acţionează consiliile populare pentru realizarea programelor de autoaprovizionare şi o serie de rezultate obţinute, cu convingerea că in acest domeniu se poate face mult mai mult, că această acţiune de mare importanţă economică şi socială are certe posibilităţi de dezvoltare. Ing. Th. Marcarov ÎN ÎNTÎMPINAREA CONFERINŢEI PE ŢARA A PREŞEDINŢILOR CONSILIILOR POPULARE AUTO APROVIZIONARE A — o acţiune prioritară, de mare importanţă economică şi socială (Pagina a 3-a) ! ! SPIRITUL REVOLUŢIONAR ŞI NOUL STATUT AL COMPETENŢII Opţiuni pentru modernizare şi înalt randament N-a fost nevoie de prea multe lămuriri, pentru a cădea de acord cu interlocutorii mei că pină şi într-o întreprindere nouă necesitatea modernizării şi perfecţionării producţiei constituie o prioritate presantă. „Este, în fond, o cerinţă a timpului ,a avea să justifice această realitate cu care se confruntă colectivul uzinei, secretarul adjunct al comitetului de partid pe întreprindere, Vasile Grădişteanu. Cine o ignoră, sau amină abordarea ei practică, riscă să piardă contactul cu viitorul“. Asupra acestei probleme a insistat şi maistrul Mihalache Niculescu, preşedintele C.O.M.ului, unul dintre oamenii pentru care biografia uzinei înseamnă tronsonul cel mai viu şi mai palpitant al propriei biografii. „Am dezbătut in biroul executiv această problemă. Dar nu există prilej, oficial sau de lucru, de dialog operativ, in care oamenii noştri să nu atingă acest subiect. Nu din raţiuni subiective, ci din necesitatea de a răspunde cu toată competenţa şi hotărîrea noastră imperativelor înscrise în documentele de partid, în cuvîntările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a ne situa la nivelul celor mai înalte performanţe tehnice, de a ne afla mereu in prim planul gindirii şi al acţiunii tehnicoproductive. Or, acest obiectiv nu poate fi înfăptuit fără o racordare a strădaniilor noastre la tendinţele de modernizare susţinute impuse de noua revoluţie tehnico-ştiinţifică, ce a cuprins întreaga civilizaţie industrială a planetei“. Aşadar, o necesitate, resimţită de toţi, înţeleasă de toţi şi care a imprimat activităţilor zilnice ale colectivului de muncitori şi tehnicieni de la I.M.U.A.B. o febrilitate deosebită. De fapt, aşa cum aveam să mă conving şi în halele acestei prestigioase întreprinderi — unitate-etalon în ramura ei de activitate — cadenţele modernizării au intrat în ritmul normal al vieţii întreprinderii încă de acum un an şi mai bine. Adică, exact de cînd la scara întregii industrii româneşti problemele autoperfecţionării producţiei au devenit opţiuni cardinale în vederea realizării unei noi calităţi, în plan concret, am amănunţit toată această „strategie“ alternă a modernizării cu ing. Adrian Dumitrescu, coordonatorul colectivului investit din iarna lui 1986 cu asemenea responsabilităţi. Am pornit de la o indicaţie de ordin tehnico-organizatoric: întreprinderea trece acum printr-o majoră schimbare a structurii de fabricaţie. Maşinile de prelucrat aşa zise clasice (rectificatoare, frezeportal, alezoare, freze, strungurile carusel chiar, care au reprezentat pină recent faima întreprinderii) sunt înlocuite cu noua generaţie de maşini de prelucrat (şi rectificat) specializate şi „la temă“, adică proiectate, executate şi programate săexecute operaţiuni şi lucrări cu destinaţii precise în regim de exactitate şi productivitate foarte mare. Se concep şi se execută, la scară tot mai mare, centre de prelucrare — alezat şi frezat — cu comenzi numerice , strunguri-carusel cu comenzi numerice, magazie de scule şi cap de frezare şi încă multe altele. Toate aceste enumerări de maşini n-ar avea, poate, o importanţă prea mare, dacă, privindu-le in mişcare, în funcţiune, n-ai sesiza, fără să fii neapărat „de meserie“, că te afli in faţa unor mecanisme excepţionale („deşi, loc de mai bine există !“, mi se atrage atenţia), un fel de roboţi în materie în stare să acţioneze, cum s-ar spune, după capul lor. Muncitorul care „le vizitează“ cind şi cînd se numeşte acum operator şi misiunea lui este să manipuleze programele codurilor numerice ale calculatorului de proces, să constate funcţia- Corneliu Antim (Continuare in pag. a 2-d) Patriotismul — flacără vie, transmisă din generaţie în generaţie Faptul că, în numeroase limbi ale pămîntului, cuvîntul patrie şi cuvintul mamă sint de acelaşi gen, că, mai mult decit atit, aceste cuvinte s-au îngemănat în expresiva sintagmă patria-mamă depăşeşte cu mult simpla, tendinţă a oamenilor de a sensibiliza noţiunile abstracte, de a le atribui, prin metafore, o reprezentare concretă. Intre fiinţa care ne-a dat fiinţă şi cea care ne-a imbogăţit-o cu o zestre spirituală nepereche, care ne defineşte şi ne dă identitate In lume există profunde şi semnificative analogii : nu putem avea două patrii aşa cum nu putem avea două mame ; „patria e ţara părinţilor căreia ii mai zicem şi ţara-mamă, fiindcă prin ea ne-am născut sufleteşte", scriu unul dintre marii noştri clasici. Ne leagă de fiinţa patriei, de poporul căruia ii aparţinem, printr-un organic raport de filiaţie, un sentiment statornicit in decursul întregii istorii a umanităţii ; mereu acelaşi, prin perpetuitate, „transmis ca o flacără vie, din generaţii în generaţii", dar Întotdeauna altul, asimilînd in combustia sa suflul epocilor pe care i-a fost dat să le străbată. Sentimentul patriotic apare odată cu formarea popoarelor, dar el dobîndeşte — se ştie — o Însemnătate deosebită In perioada transformării lor In naţiuni şi a constituirii statelor naţionale. Element al conştiinţei şi psihologiei sociale, patriotismul nu este doar o Înclinaţie afectivă şi nu se limitează la conştiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate etnică. încă în urmă cu multe decenii un mare poet român observa : „o ţară nu înseamnă un etnic numai : o ţară însemnează o conştiinţă publică militantă neutru întărirea unor principii care garantează existenţa noastră“ Şi trebuie adăugat, nu doar ,,a unor univernii“, în măsura în■are patriotismul a reprezentat de-a lungul secolelor o puternică forţă motrice, moral-politică în promovarea şi apărarea năzuinţelor vitale ale poporului, dar şi in munca pentru progresul patriei. Patriotismul acţionind ca o ,,conştiinţă publică militantă“ devine realitate definitorie pentru conştiinta socială in condiţiile dezvoltării orînduirii socîaliste, în *care vastul şi permanentul demers educativ avînd drept scop formarea omului nou reprezintă una dintre cele mai importante şi mai complexe sarcini revoluţionare. Orinduirea socialistă creează şi asigură cadrul optim pentru afirmarea deplină a vieţii naţionale a poporului, determină intensificarea sentimentului, dragostei de patrie, declanşează mutaţii calitative în conţinutul însuşi al noţiunii de patriotism care au făcut necesară apariţia unui nou concept, patriotismul revoluţionar, socialist, generează şi stimulează modificări de substanţă in modul de a gindi şi a acţiona a oamenilor. Revigorată de oxigenul unei orînduiri al cărui scop suprem este dezvoltarea plenară a personalităţii umane, fericirea şi bunăstarea omului, flacăra patriotismului, aprinsă în timpuri imemoriale şi transmisă ca o ştafetă vie, luminează azi şi va lumina mereu gundul şi fapta oamenilor, animă ataşamentul şi dragostea lor faţă de patria ai cărei stupini deplini sunt, şi, mai presus de toate, căleşte o nouă conştiinţă patriotică — patriotismul faptei, al cărui unic etalon îl constituie munca pentru propăşirea ţării. „A fi patriot, a-ţi iubi ţara — spunea secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu , înseamnă a face totul pentru a spori avuţia naţională, proprietatea socialistă, a nu precupeţi nimic pentru Înfăptuirea politicii partidului comunist, ce corespunde pe deplin năzuinţelor vitale ale întregii naţiuni“. Datorăm inestimabilei opere teoretice a secretarului general al partidului, odată cu elaborarea insăşi a conceptului, profunde şi aplicate explicitari ale acestuia, a determinantelor, semnificaţiilor şi obiectivelor patriotismului revoluţionar, socialist, ideea necesităţii unei intense activităţi de educaţie patriotică a maselor revenind constant in cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu. In concepţia conducătorului partidului şi statului nostru a fi patriot înseamnă a fi gata să faci totul, mergînd pină la supremul sacrificiu, pentru a apăra libertatea, independenţa şi integritatea ţării, pentru a salvgarda măreţele cuceriri revoluţionare ale poporului. Patriotismul, dragostea şi devotamentul faţă de ţară sunt o expresie a conştiinţei revoluţionare, o datorie de onoare a fiecărui comunist, a fiecărui cetăţean faţă de glia strămoşească şi faţă de noua societate. A fi patriot înseamnă totodată a milita perseverent împotriva oricăror forme de discriminare, pentru deplina egalitate in drepturi a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate. A fi patriot înseamnă a milita activ pentru prietenia cu popoarele de care ne leagă ţelul nobil al edificării noii orînduiri, socialiste şi comuniste, cu toate popoarele lumii, a lupta neobosit pentru cauza păcii şi colaborării între naţiuni. Mai mult ca oricînd astăzi, in perspectiva realizării marilor programe şi obiective preconizate de Congresul al XIII- lea şi Conferinţa Naţională ale partidului, adevărata şi unica măsură a patriotismului revoluţionar este dată de participarea intensă, conştientă, responsabilă a fiecăruia dintre noi la efortul pentru dezvoltarea multilaterală a ţării. Devenit un imperativ de conştiinţă, patriotismul faptei este chemat să se afirme puternic in totalitatea domeniilor şi compartimentelor care alcătuiesc imaginea multiformă a ţării , în lupta pentru realizarea obiectivelor dezvoltării economico-sociale, a sarcinilor privind întărirea şi modernizarea bazei tehnico-materiale, creşterea continuă a productivităţii muncii, a eficienţei economice, întărirea proprietăţii socialiste, înflorirea continuă a vieţii materiale şi spirituale. Patriotismul ca mod de acţiune, fapt de muncă, efort creator se cere a fi prezent pretutindeni in uzină, pe şantier, pe ogor, în mină, în laboratorul de cercetare, la catedră, la masa de scris. In egală măsură, patriotismul revoluţionar este chemat să se manifeste, aşa cum ne-a îndemnat nu o dată conducătorul partidului şi statului nostru, in dragostea, respectul faţă de limba, cultura, tradiţiile valoroase şi nu în ultimul rind faţă de frumuseţile patriei, in grija de a le transmite posterităţii, nu doar intacte ci şi îmbogăţite, în preocuparea constantă de a proteja şi adăuga noi valenţe întregului patrimoniu spiritual moştenit de la înaintaşii noştri, odată cu ataşamentul faţă de vatra strămoşească. In cultivarea sentimentului patriotic măreaţa carte a istoriei naţionale a fost, este ţi va fi un generos şi inepuizabil izvor de învăţăminte. Ideile de libertate socială şi naţională, de dreptate şi echitate, situarea mai presus de orice a intereselor patriei, mindria de a aparţine unui popor înzestrat şi demn, refuzul dezrădăcinării de ţară, oprobriul faţă de cei ce nutresc credinţa înşelătoare că ţarina patriei ar putea fi luată pe tălpile picioarelor“, toate acestea le aflăm exprimate pilduitor în cugetarea şi fapta marilor noştri precursori. O fericită coincidenţă apropie, chiar în aceste zile, douăimportante aniversări culturale : 200 de ani de la naşterea lui Gheorghe Asachi şi 150 de ani de la naşterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Ne permitem să le reamintim în acest context pentru valoarea exemplului de înălţător patriotism pe care ni-l oferă. Scrierile acestor doi cărturari care au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea în epoci diferite şi al căror aport în cultura românească reflectă intenţii, preocupări şi realizări deosebite au comun în ele aceeaşi fierbinte dragoste de ţară exprimată în spiritul patriotic care le animă opera şi nu arareori în definiţii sugestive, cu rezonanţe aforistice. Căci, iată ce scria Gh. Asachi, în 1857 : „Acela nu este patriot care n-a învăţat a fi folositor obştei; n-a purtat cerul in pieptul sin, acela care n-a simţit plăcerea de a fi binefăcător pentru mulţi, chiar cu sacrificiul său“. La rîndul său Hasdeu ne-a lăsat o subtilă şi exactă observaţie privind relaţia dintre profilul etnopsihologic al poporului şi mediul geografic în care s-a format şi vieţuieşte „Unirea dintre pămint şi neam pe baza căreia se înalţă o naţiune e atit de strinsă, incit pămîntul răsfringe din toate ale sale B. Buzila (Continuare in pag. a 5-a)!