România Liberă, martie 1988 (Anul 46, nr. 13472-13498)

1988-03-01 / nr. 13472

A In obiectiv: REDUCEREA STOCURILOR LA FURNIZORI Ce relevă ancheta noastră pe rampele de expediţie de la Motru Am arătat în articolul precedent că producţia zilnică a Combi­natului minier Motru a crescut. Practic, din a doua parte a lunii ianuarie nivelul extracţiei nu a coborît sub 40 000 tone cărbune pe zi. In luna februarie s-au raportat şi 46 700 tone în 24 ore, pentru prima dată în istoria combinatului gorjean. Prin urmare, progresul este evident, dar pe ansamblu, planul de producţie afe­rent lunii ianuarie nu a fost îndeplinit. Totuşi, faptele de muncă din ultimul interval de timp demonstrează că producţia zilnică poate fi ridicată la nivelul planului. Şi, mai ales, arată că la nivelul combinatului sunt rezerve încă nevalorificate. Au dove­dit-o atit minerii din cariere, cit şi cei din, subteran. Căci dacă pină la jumătatea anului trecut se putea vorbi de o producţie zilnică de maximum 8 000 tone lignit extras din subteran, in pre­zent cantitatea este in creştere, în momentul de faţă subteranul contribuind zilnic cu aproape 15 000 tone la producţia generală a combinatului. Saltul are o dublă importanţă, o latură priveşte cantitatea, alta calitatea, ştiută, fiind superioritatea puterii calo­rifice a cărbunelui din mină. UN FACTOR DE EFICIENTA : LIVRAREA OPERATIVA A CAR­­BUNELUI Acestea fiind zise, s-ar cuveni să ne oprim la o altă latură a activităţii minerilor de la Motru: livrarea cărbunelui. Li­vrare, pentru că, într-o bună măsură, rezultatele finale sunt în relaţie directă cu expediţia cărbunelui extras, împletirea muncii de producţie (extrac­ţie) cu aceea de livrare devine o necesitate. Termocentralele au nevoie de cărbune în fie­care moment, punctele de ali­mentare a cazanelor fiind în primul rind gospodăriile pro­prii de lignit. Ceea ce înseam­nă că prezenţa stocurilor aflate acum la mineri nu-şi găseşte explicaţia şi locul, găsind la o parte limitele admise. Mai mul­te întreprinderi se înregistrează cu un stoc total de peste 370 000 tone lignit, în condiţiile în care programul de livrare al combi­natului nu a fost îndeplinit. Nu este un fenomen nou. El se manifestă de mai multă vreme în tot bazinul minier al Gorju­lui, precum şi la alte Întreprin­deri miniere din ţară. Arătam în articolul ante­rior că o activitate de felul ce­lei prezente la Motru ridică nu­meroase probleme. Dintre aces­tea cele referitoare la transport deţin un loc aparte. Ne referim atit la transportul pe calea fe­rată şi cu mijloacele auto cit şi la benzile pentru lignit. O se­rie de unităţi nu pot beneficia direct de aportul vagoanelor din cauza imposibilităţii de a se construi peste tot linie de­ ca­le ferată, alternativa imediată fiind mijloacele auto sau benzile. Din­tre ultimele două, practica a dovedit că eficient rămîne trans­portul pe benzi. La această concluzie am ajuns finind sea­ma şi de greutăţile minerilor de la­­ Motru datorate parcului de autobasculante, cauza prin­cipală fiind lipsa acută a an­velopelor. Asta înseamnă că mai multe sute de maşini stau, pentru ele combinatul plătind totuşi amortismente. Dar asta este o altă chestiune. Important de reţinut este faptul că din cele văzute şi discutate la Mo­tru se desprinde concluzia că de un timp relativ scurt aici se manifestă o preocupare inten­să pentru soluţionarea mai ope­rativă a problemelor care pri­vesc transportul cărbunelui de la mine şi cariere, la punctele de încărcare şi, mai departe, la termocentrale şi alţi bene­ficiari. Discuţia cu directorul general adjunct al combinatu­lui, tovarăşul Radu Mironovici, s-a axat pe direcţiile dezvoltă­rii căilor şi mijloacelor de trans­port care vehiculează masa mi­nieră. Există, de altfel, un pro­gram de acţiune de mare in­teres şi eficienţă, cuprinând elemente tehnice şi organizato­rice necesare rezolvării mai bune a problemelor la care ne referim. O parte dintre obiec­tivele înscrise in program au ca termen de finalizare actuala perioadă, altele vizează sfir­­şitul anului 1988. Practic, în fiecare întreprindere minieră se execută sau urmează să în­ceapă lucrări, de mărime şi complexitate diferite, legate de operaţiile de livrare. Benzile de transport vor avea pe flux instalaţii tehnologice menite să Eliade Bălan (Continuare in pag. a 5-a) Proletari din toate ţările, umiţi-vă ! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE 1 Anul XLVI Nr. 13 472 | Marţi 1 martie 1988 6 pagini - 50 bani | „Programul de autoconducere şi autoaproviziona­re are în vedere întărirea răspunderii comunelor, oraşelor şi judeţelor in realizarea bunurilor de consum agroalimentare şi industriale necesare unei bune aprovizionări, în raport cu prevederile planului şi criteriile alimentaţiei raţionale, ştiinţifice. Buna aprovizionare impune luarea tu­turor măsurilor pentru realizarea producţiilor stabilite. Va trebui să asigurăm în întregime fondul de stat şi fondul de autoaprovizionare cu produse agricole“. NICOLAE CEAUŞESCU Realizarea integrală a Programului de autoconducere şi autoaprovizionare teritorială— obiectiv central al organelor locale ale puterii de stat In contextul dezvoltării eco­nomiei naţionale, al progresu­lui înregistrat în toate judeţele ţării şi creşterii forţelor de pro­ducţie, concomitent cu adinci­­rea democraţiei socialiste, cu promovarea noilor principii ale autoconducerii a devenit posi­bilă întărirea răspunderii co­munelor, oraşelor şi judeţelor în realizarea bunurilor de con­­sum agroalimentare necesare bunei aprovizionări a populaţiei in raport cu prevederile planu­lui şi criteriile alimentaţiei ra­ţionale, ştiinţifice. Programele privind autoconducerea şi au­­toaprovizionarea teritorială elaborate in ultimii ani, pe ba­za indicaţiilor şi orientărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, concretizează concepţia origina­lă a secretarului general al partidului de împletire a inte­reselor oamenilor muncii in ca­litatea lor de proprietari, pro­ducători si beneficiari, prin le­garea mai strinsă a nivelului de trai de rezultatele muncii, prin fundamentarea prevederi­lor din sfera consumului, in strinsă corelaţie cu balanţele de producţie, cu posibilităţile reale ale economiei. In conformitate cu legile ţă­rii, consiliile populare,­­ ca organe ale autoconducerii, care administrează In unitatea ad­­ministrativ-teritorială respec­tivă o parte din avuţia naţiona­lă, inclusiv resursele agricul­turii, — poartă întreaga răspun­dere pentru dezvoltarea produc­ţiei agricole în unităţile agri­cole socialiste, precum şi in gospodăriile populaţiei, pentru realizarea întocmai a progra­melor de autoaprovizionare te­ritorială. In­cuvintarea la în­cheierea lucrărilor recentei Ple­nare lărgite a Consiliului Na­ţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a spus : „Consiliile populare poartă răs­punderea directă şi sunt de fapt, titulare ale planului pentru a­­gricultura judeţului — Direcţia agricolă lucrînd în subordinea şi sub conducerea Consiliului popular judeţean. In mod co­respunzător, toate consiliile populare — orăşeneşti, comu­nale — trebuie să înţeleagă că poartă răspunderea pentru în­treaga activitate din agricultu­ră, dar, mai cu seamă, din gos­podăriile particulare“. Remarcăm faptul că, atit in elaborarea programelor de auto­conducere şi autoaprovizionare teritorială cit și în realizarea obiectivelor propuse, a devenit o practică curentă ca organele locale ale puterii de stat să se consulte cu cetăţenii, pentru ca resursele să fie mai bine cunos­cute, ca deciziile să fie luate în cunoştinţă de cauză, ca la tran­spunerea în viaţă a hotărîrilor adoptate să se asigure o parti­cipare tot mai mare a cetăţeni­lor. Reorganizarea administra­­tiv-teritorială înfăptuită cu două decenii In urmă, a permis, între altele, amplasarea mai judicioasă in profil teritorial a investiţiilor în agricultură şi in industria alimentară, a creat in toate judeţele o bază tehnico­­materială puternică pentru asi­gurarea autoaprovizionării cu diverse produse agroalimentare. Pe fondul acestor condiţii create, trebuie arătat că acolo unde principiile autoaprovizio­nării au fost aplicate întocmai, acolo unde s-au manifestat inte­res pentru punerea în­­valoare a resurselor agriculturii — şi nu primul rind a fiecărui metru pătrat de pămint — iniţiativă şi spirit gospodăresc, unde s-au iniţiat acţiuni pentru mobiliza­rea maselor pentru sporirea rodniciei pămîntului, creşterea producţiei de pe pajiştile natu­rale şi altele, rezultatele nu au intirziat să apară. Remarcăm faptul că tot mai multe locali­tăţi şi­­judeţe care,înainte aş­teptau ca pentru acoperirea ne­voilor proprii de consum la diverse pr­oduse agroalimentare, totul sau aproape totul, să vină ,,de la centru“, au ajuns în pre­zent să-şi satisfacă aceste ce­rinţe pe plan local potrivit pro­gramului de autoaprovizionare teritorială, paralel cu îndepli­nirea obligaţiilor ce le revin privind livrările la fondul cen­tralizat al statului. Sunt rezulta­te care demonstrează că odată cu adoptarea programelor de autoaprovizionare teritorială au crescut rolul şi răspunderea consiliilor populare în realiza­rea producţiei agricole, s-a in­­trodu­s o nouă concepţie în uti­lizarea şi gospodărirea fondului agroalimentar. Aceasta se d­fto­­reşte faptului că programele de autoaprovizionare teritorială — componente ale Programului naţional — sunt, in primul rind, programe de producţie, progra­me care obligă la valorificarea tot mai completă a resurselor existente pe plan local, la sta­bilirea unor relaţii de Întraju­torare intre producători şi con­sumatori, la generalizarea expe­rienţei valoroase In acest do­meniu. Aşa cum a ceru­t secretarul general al partidului, 1988 tre­buie să fie un an hotărîtor in obţinerea unor producţii supe­rioare, în îndeplinirea obiecti­velor noii revoluţii agrare. Pe baza rezultatelor obţinute pină acum în realizarea programelor de autoaprovizionare, în fiecare comună, oraş şi judeţ trebuie să se acţioneze cu şi mai mul­tă hotărire pentru valorificarea resurselor agriculturii, pentru realizarea fondului centralizat al statului­ şi al celui destinat consumului pe plan local. Va trebui să se producă o schimba­re radicală a modului de a gîndi şi de a acţiona al celor ce îşi desfăşoară activitatea in agri­cultură, al tuturor deţinătorilor de pămint, sub orice formă, ştiut fiind că, odată supuse dezbaterii adunării generale a locuitorilor şi după adoptarea lor,de către consiliile populare, programele respective devin obligatorii pentru toţi cetăţenii din mediul rural. Prezentăm in pag. a 3-a a ziarului modul cum acţionează consiliile popu­lare pentru realizarea progra­melor de autoaprovizionare şi o serie de rezultate obţinute, cu convingerea că in acest dome­niu se poate face mult mai mult, că această acţiune de ma­re importanţă economică şi so­cială are certe posibilităţi de dezvoltare. Ing. Th. Marcarov ÎN ÎNTÎMPINAREA CONFERINŢEI PE ŢARA A PREŞEDINŢILOR CONSILIILOR POPULARE AUTO APROVIZIONARE A — o acţiune prioritară, de mare importanţă economică şi socială (Pagina a 3-a) !­ ! SPIRITUL REVOLUŢIONAR ŞI NOUL STATUT AL COMPETENŢII Opţiuni pentru modernizare şi înalt randament N-a fost nevoie de prea mul­te lămuriri, pentru a cădea de acord cu interlocutorii mei că pină şi într-o întreprindere nouă necesitatea modernizării şi perfecţionării producţiei con­stituie o prioritate presantă. „Este, în fond, o cerinţă a timpului ,a avea să justifice această realitate cu care se con­fruntă colectivul uzinei, secre­tarul adjunct al comitetului de partid pe întreprindere, Vasile Grădişteanu. Cine o ignoră, sau amină abordarea ei practică, riscă să piardă contactul cu vii­torul“. Asupra acestei probleme a insistat şi maistrul Mihalache Niculescu, preşedintele C.O.M.­­ului, unul dintre oamenii pen­tru care biografia uzinei în­seamnă tronsonul cel mai viu şi mai palpitant al propriei bio­grafii. „Am dezbătut in biroul executiv această problemă. Dar nu există prilej, oficial sau de lucru, de dialog operativ, in care oamenii noştri să nu atin­gă acest subiect. Nu din raţiuni subiective, ci din necesitatea de a răspunde cu toată competenţa şi hotărîrea noastră imperative­lor înscrise în documentele de partid, în cuvîntările secretaru­lui­­ general al partidului, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, de a ne situa la nivelul celor mai înalte performanţe tehnice, de a ne afla mereu in prim planul gindirii şi al acţiunii tehnico­­productive. Or, acest obiectiv nu poate fi înfăptuit fără o ra­cordare a strădaniilor noastre la tendinţele de modernizare susţinute impuse de noua revo­luţie tehnico-ştiinţifică, ce a cuprins întreaga civilizaţie in­dustrială a planetei“. Aşadar, o necesitate, resimţi­tă de toţi, înţeleasă de toţi şi care a imprimat activităţilor zilnice ale colectivului de mun­citori şi tehnicieni de la I.M.U.A.B. o febrilitate deose­bită. De fapt, aşa cum aveam să mă conving şi în halele acestei prestigioase întreprin­deri — unitate-etalon în ramu­ra ei de activitate — cadenţele modernizării au intrat în ritmul normal al vieţii întreprinderii încă de acum un an şi mai bine. Adică, exact de cînd la scara întregii industrii româneşti pro­blemele autoperfecţionării pro­ducţiei au devenit opţiuni car­dinale în vederea realizării unei noi calităţi, în plan concret, am amănun­ţit toată această „strategie“ al­ternă a modernizării cu ing. Adrian Dumitrescu, coordona­torul colectivului investit din iarna lui 1986 cu asemenea res­ponsabilităţi. Am pornit de la o indicaţie de ordin tehnico-or­­ganizatoric: întreprinderea tre­ce acum printr-o majoră schim­bare a structurii de fabricaţie. Maşinile de prelucrat aşa zise clasice (rectificatoare, freze­­portal, alezoare, freze, strungu­rile carusel chiar, care au re­prezentat pină recent faima în­treprinderii­­) sunt înlocuite cu noua generaţie de maşini de prelucrat (şi rectificat) specia­lizate şi „la temă“, adică pro­iectate, executate şi programa­te să­­execute operaţiuni şi lu­crări cu destinaţii precise în regim de exactitate şi produc­tivitate foarte mare. Se concep şi se execută, la scară tot mai mare, centre de prelucrare — alezat şi frezat — cu comenzi numerice , strunguri-carusel cu comenzi numerice, magazie de scule şi cap de frezare şi încă multe altele. Toate aceste enu­merări de maşini n-ar avea, poate, o importanţă prea mare, dacă, privindu-le in mişcare, în funcţiune, n-ai sesiza, fără să fii neapărat „de meserie“, că te afli in faţa unor mecanisme ex­cepţionale („deşi, loc de mai bine există !“, mi se atrage atenţia), un fel de roboţi în materie în stare să acţioneze, cum s-ar spune, după capul lor. Muncitorul care „le vizitează“ cind şi cînd se numeşte acum operator şi misiunea lui este să manipuleze programele coduri­lor numerice ale calculatorului de proces, să constate funcţia- Corneliu Antim (Continuare in pag. a 2-d) Patriotismul — flacără vie, transmisă din generaţie în generaţie Faptul că, în numeroase limbi ale pămîntului, cuvîntul patrie şi cuvintul mamă sint de acelaşi gen, că, mai mult decit atit, aceste cuvinte s-au îngemănat în expresiva sintag­mă patria-mamă depăşeşte cu mult simpla, tendinţă a oame­nilor de a sensibiliza noţiunile abstracte, de a le atribui, prin metafore, o reprezentare con­cretă. Intre fiinţa care ne-a dat fiinţă şi cea care ne-a imbogă­­ţit-o cu o zestre spirituală ne­pereche, care ne defineşte şi ne dă identitate In lume există profunde şi semnificative ana­logii : nu putem avea două patrii aşa cum nu putem avea două mame ; „patria e ţara părinţilor căreia ii mai zicem şi ţara-mamă, fiindcă prin ea ne-am născut sufleteşte", scriu unul dintre marii noştri cla­sici. Ne leagă de fiinţa patriei, de poporul căruia ii aparţinem, printr-un organic raport de fi­liaţie, un sentiment statornicit in decurs­ul întregii istorii a umanităţii ; mereu acelaşi, prin perpetuitate, „transmis ca o flacără vie, din generaţii în generaţii", dar Întotdeauna al­tul, asimilînd in combustia sa suflul epocilor pe care i-a fost dat să le străbată. Sentimentul patriotic apare odată cu formarea popoarelor, dar el dobîndeşte — se ştie — o Însemnătate deosebită In pe­rioada transformării lor In na­ţiuni şi a constituirii statelor naţionale. Element al conştiin­ţei şi psihologiei sociale, pa­triotismul nu este doar o Încli­naţie afectivă şi nu se limitea­ză la conştiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate etnică. încă în urmă cu multe decenii un mare poet român observa : „o­­ ţară nu înseamnă un etnic nu­mai : o ţară însemnează o con­ştiinţă publică militantă neutru întărirea unor principii care garantează existenţa noastră“ Şi trebuie adăugat, nu doar ,,a unor univernii“, în măsura în­­■are patriotismul a reprezentat de-a lungul secolelor o puter­nică forţă motrice, moral-poli­­tică în promovarea şi apărarea năzuinţelor vitale ale poporu­lui, dar şi in munca pentru progresul patriei. Patriotismul acţionind ca o ,,conştiinţă publică militantă“ devine realitate definitorie pen­tru conştiinta socială in condi­ţiile dezvoltării orînduirii so­­cîaliste, în *care vastul şi per­manentul demers educativ a­­vînd drept scop formarea omu­lui nou reprezintă una dintre cele mai importante şi mai complexe sarcini revoluţionare. Orinduirea socialistă creează şi asigură cadrul optim pentru a­­firmarea deplină a vieţii na­ţionale a poporului, determină intensificarea­­ sentimentului, dragostei de patrie, declanşea­ză mutaţii calitative în conţi­nutul însuşi al noţiunii de pa­triotism care au făcut necesa­ră apariţia unui nou concept, patriotismul revoluţionar, so­cialist, generează şi stimulea­ză modificări de substanţă in modul de a gindi şi a acţiona a­ oamenilor. Revigorată de oxigenul unei orînduiri al cărui scop suprem este dezvoltarea plenară a per­sonalităţii umane, fericirea şi bunăstarea omului, flacăra pa­triotismului, aprinsă în tim­puri imemoriale şi transmisă ca o ştafetă vie, luminează azi şi va lumina mereu gundul şi fapta oamenilor, animă ataşa­mentul şi dragostea lor faţă de patria ai cărei stupini deplini sunt, şi, mai presus de toate, căleşte o nouă conştiinţă pa­triotică — patriotismul faptei, al cărui unic etalon îl consti­tuie munca pentru propăşirea ţării. „A fi patriot, a-ţi iubi ţara — spunea secretarul ge­neral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu , înseam­nă a face totul pentru a spori avuţia naţională, proprietatea socialistă, a nu precupeţi ni­mic pentru Înfăptuirea politicii partidului comunist, ce cores­punde pe deplin năzuinţelor vitale ale întregii naţiuni“. Da­torăm inestimabilei opere teo­retice a secretarului general al partidului, odată cu elabora­rea insăşi a conceptului, pro­funde şi aplicate explicitari ale acestuia, a determinantelor, semnificaţiilor şi obiectivelor patriotismului revoluţionar, so­cialist, ideea necesităţii unei intense activităţi de educaţie patriotică a maselor revenind constant in cuvîntările tovară­şului Nicolae Ceauşescu. In concepţia conducătorului parti­dului şi statului nostru a fi pa­triot înseamnă a fi gata să faci totul, mergînd pină la supre­mul sacrificiu, pentru a apăra libertatea, independenţa şi in­tegritatea ţării, pentru a salv­garda măreţele cuceriri revolu­ţionare ale poporului. Patriotis­mul, dragostea şi devotamentul faţă de ţară sunt o expresie a conştiinţei revoluţionare, o da­torie de onoare a fiecărui co­munist, a fiecărui cetăţean faţă de glia strămoşească şi faţă de noua societate. A fi patriot în­seamnă totodată a milita perse­verent împotriva oricăror for­me de discriminare, pentru de­plina egalitate in drepturi a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate. A fi patriot înseamnă a milita activ pentru prietenia cu po­poarele de care ne leagă ţelul nobil al edificării n­oii orîndu­iri, socialiste şi comuniste, cu toate popoarele lumii, a lupta neobosit pentru cauza păcii şi colaborării între naţiuni. Mai mult ca oricînd astăzi, in perspectiva realizării mari­lor programe şi obiective pre­conizate de Congresul al XIII- lea şi Conferinţa Naţională ale partidului, adevărata şi unica măsură a patriotismului revo­luţionar este dată de partici­parea intensă, conştientă, res­ponsabilă a fiecăruia dintre noi la efortul pentru dezvoltarea multilaterală a ţării. Devenit un imperativ de conştiinţă, patriotismul faptei este che­mat să se afirme puternic in totalitatea domeniilor şi com­partimentelor care alcătuiesc imaginea multiformă a ţării , în lupta pentru realizarea o­­biectivelor dezvoltării econo­­mico-sociale, a sarcinilor pri­vind întărirea şi modernizarea bazei tehnico-materiale, creşte­rea continuă a productivităţii muncii, a eficienţei economice, întărirea proprietăţii socialiste, înflorirea continuă a vieţii ma­teriale şi spirituale. Patriotis­mul ca mod de acţiune, fapt de muncă, efort creator se cere a fi prezent pretutindeni in uzină, pe şantier, pe ogor, în mină, în laboratorul de cerce­tare, la catedră, la masa de scris. In egală măsură, patriotismul revoluţionar este chemat să se manifeste, aşa cum ne-a în­demnat nu o dată conducătorul partidului şi statului nostru, in dragostea, respectul faţă de limba, cultura, tradiţiile valo­roase şi nu în ultimul rind faţă de frumuseţile patriei, in grija de a le transmite poste­rităţii, nu doar intacte ci şi îmbogăţite, în preocuparea con­stantă de a proteja şi adăuga noi valenţe întregului patrimo­niu spiritual moştenit de la înaintaşii noştri, odată cu ata­şamentul faţă de vatra strămo­şească. In cultivarea sentimen­tului patriotic măreaţa carte a istoriei naţionale a fost, este ţi va fi un generos şi inepuizabil izvor de învăţăminte. Ideile de libertate socială şi naţională, de dreptate şi echitate, situa­rea mai presus de orice a in­tereselor patriei, mindria de a aparţine unui popor înzestrat şi demn, refuzul dezrădăcinării de ţară, oprobriul faţă de cei ce nutresc credinţa înşelătoare că ţarina patriei ar putea fi luată pe tălpile picioarelor“, toate acestea le aflăm expri­mate pilduitor în cugetarea şi fapta marilor noştri precursori. O fericită coincidenţă apro­pie, chiar în aceste zile, două­­importante aniversări cultura­le : 200 de ani de la naşterea lui Gheorghe Asachi şi 150 de ani de la naşterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Ne­­ permi­tem să le reamintim în acest context pentru valoarea exem­plului de înălţător patriotism pe care ni-l oferă. Scrierile a­­cestor doi cărturari care au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea în epoci diferite şi al căror aport în cultura românească reflectă intenţii, preocupări şi realizări deosebite au comun în ele ace­eaşi fierbinte dragoste de ţară exprimată în spiritul patriotic care le animă opera şi nu ara­reori în definiţii sugestive, cu rezonanţe aforistice. Căci, iată ce scria Gh. Asachi, în 1857 : „Acela nu este patriot care n-a învăţat a fi folositor obştei; n-a purtat cerul in pieptul sin, acela care n-a simţit plăcerea de a fi binefăcător pentru mulţi, chiar cu sacrificiul său“. La rîndul său Hasdeu ne-a lă­sat o subtilă şi exactă observa­ţie privind relaţia dintre profi­lul etnopsihologic al poporului şi mediul geografic în care s-a format şi vieţuieşte „Unirea dintre pămint şi neam pe baza căreia se înalţă o naţiune e atit de strinsă, incit pămîntul răsfringe d­in toate ale sale B. Buzila (Continuare in pag. a 5-a)!

Next