România literară, ianuarie-martie 1976 (Anul 9, nr. 1-13)

1976-01-01 / nr. 1

Istorie şi transfigurare IJ­N CREATOR valoros de arta ** este un exponent integral al aspiraţiilor populare, o înalta călăuză spirituală în meandrele lungului drum al istoriei naţionale. El este o voce puternică însumată in coralitatea între­gului popor, îndemnînd în permanenţă către isto­rie şi milenarele ei învăţăminte. El tinde să devină şi un maestru al artei angajate, opunîndu-se prin întreaga sa operă, teoretic pri­­n realizări de artă, literaturii indiferente, stării sale de alinare înghe­ţată, retorismului gol de sensuri. Pentru un creator al epocii socialiste, scrisul este expresia unei misi­uni încărcată de voinţa de a transmite idei şi me­saje umaniste, tensionat de liniile de forţă ale unei înalte atitudini etc. In creuzetul operei sale de artă el face să fuzioneze, la temperaturi arzătoare, pro­blemele istoriei căreia îi aparţine, a timpurilor pre­zente şi revolute, căutînd să plăsmuiască o sinteză luminoasă de precepte de viaţă şi artă, intr-un sistem de coerenţă şi claritate deplină. Invăţînd de la istorie, creatorul dă ascultare unui profund co­mandament etic şi estetic, respectînd şi slujind, in primul rînd, adevărul. In felul acesta, el poate as­pira, fiind un vast ecou sonor al istoriei poporului său, să se ridice pînă la facultatea de a fi un men­tor necesar în formarea şi consolidarea modelatoare a conştiinţelor sub nobila egidă a patriotismului. Un scriitor nu se poate îndepărta de izvoarele primor­diale ale însăşi apartenenţei sale naţionale, explo­­rînd cu­­forţa luminoasă a raţiunii şi a iubirii de pa­trie, cele mai îndepărtate rădăcini şi arborescenţe ale istoriei ţării şi poporului său. Un asemenea scriitor, cunoscător profund al structurilor concepţiei ştiinţifice­ despre viaţă şi so­cietate, este orientat, în explorarea timpului şi spa­ţiului care se interferează în trecut şi prezent, cu legile care guvernează raţional lumea, totdeauna cu ochii dilataţi de cunoaştere, îndreptaţi către zo­nele libertăţii. Un asemenea scriitor este totdea­una deschis către fluxul viu al ideilor, al noilor des­coperiri, emiţînd judecăţi neconformiste, spărgînd zi­dul îngust al prejudecăţilor. Scriitorul acesta pără­seşte atitudinea abstractă şi retorică, situîndu-se, hotărît, în planul concretizărilor de artă. Estetica sa realistă generată de îndelungile cercetări istorice, aderenţa sa la întreaga complexitate a zugrăvirii marilor momente naţionale, îi determină şi caracte­ristica modernităţii sale. A răsfrînge aspecte ale u­­riaşei, dramaticei istorii a poporului român în oglin­zile profunde ale artei, nu este echivalent cu o literatură care evadează din contemporaneitate. A fixa istoria românească în eternitatea artei, semni­fică un imens travaliu patriotic demn de o fierbinte gratitudine. Valorile naţionale, creaţiile materiale şi spirituale ale dăruitului popor dintre Carpaţi şi Dunăre se înscriu, prin valenţele artei, în circuitul universal. Literatura înrădăcinată în viaţa şi conştiinţa oamenilor se încarcă de o uriaşă forţă energetică, de un sens umanist pluridimensional şi justifică în­crederea deplină în finalitatea educativă a artei. Scriitorii care se vor înclina cu neţărmurit devo­tament asupra semnificaţiei evenimentelor funda­mentale din existenţa trecută şi prezentă a poporu­lui român, vor trebui să fie judecători luminaţi dar şi participanţi ai istoriei, alături de personajele care o însufleţesc. Istoria este, în realitatea ei ul­timă, o sumă a comportamentului uman, a tuturor complexelor atitudini psihologice, raţionale, a tutu­ror pasiunilor şi sentimentelor, într-o societate de­terminată de trăirea umană în condiţii economice, sociale, etice, corespunzătoare unei etape date a evoluţiei societăţii omeneşti. Scriitorii vor trebui să fie apţi a pătrunde raţiunea evenimentelor, pentru a le sublinia finalitatea exemplificatoare. Ei vor de­monstra, în felul acesta, caracterul structural social al artei, fundamentala solidaritate care trebuie să existe între creator şi aceia către care opera lui se îndreaptă, în drumurile ei, prezente şi viitoare. Spre deosebire de istorie, scriitorul este înzestrat cu a­­profundarea spirituală a realităţii. El o transfigu­rează, nealterîndu-i structura şi dimensiunile, ci acordîndu-i forma artei care poate pătrunde cu ma­gica ei forţă de intuiţie, chiar dincolo de realitate, tinzînd spre atingerea miezului iradiant, explorînd dincolo de crustele în care uneori, ca diamantul în coaja minerală, sunt învăluite datele istoriei. Alexandru Bălăci ­S Calea inimii E­vocarea Istoriei, a făpturilor înaintaşilor nu-i o faptă uşoară. Cel ce pleacă intr-acolo trebuie să ştie că îşi asumă o grea responsabilitate. Istoria oricărui popor adevărat ce a durat în istorie, şi poporul nostru se numără printre acestea, pe lingă viaţa biologică a avut o viaţă spirituală, o morală şi o etică ce i-au transfigurat şi încoronat vieţuirea în spiritul căreia a ctitorit în istorie un grai şi o civilizaţie de aşezări şi sanctuare de valoare universală. Nu-i deajuns, evocînd această lume, să ne fî însuşit cîteva cunoştinţe de suprafaţă. Chiar cu­­noscînd în amănunt civilizaţia materială a epocii respective, încă n-am dat de sufletul cald convin­gător care poate reînvia făptura înaintaşilor în pre­zentul fiecărei generaţii. Iar prezenţa înaintaşilor în efortul zilnic ce-l împlinim este un stimulent efectiv fără seamăn. Ei sunt biruitorii, ei sunt Patria noastră de slavă, triumfală, aşa cum Patria de astăzi este cea reală lucrătoare in istorie , iar ca să dăruim toată fiinţa noastră creatoare prezentului avem ne­voie de spiritul nădăjduitor fierbinte, de credinţa şi bucuria marilor înaintaşi. Toate portretele voievozilor noştri ni s-au păstrat pe un fond de aur. Fără acest fundal de aur se retează perspectiva, îi face oameni fără orizont, acel timpan cosmic fierbinte de rezo­nanţă, prin care noi putem intra în consonanţă cu inima lor, se dezarticulează. Putem spune că avem o moştenire de aur numai în măsura în care eu insumi ca om al prezentului sunt atins de rîvna desăvirşirii, a bucuriei creatoare similară cu cea care i-a animat pe ei. Trebuie să fiu pe măsura trecutului, Ştefan cel Mare, Constan­tin Brâncoveanu, Matei Basarab sau Mihai Vitea­zul, Neagoe sau Bălcescu nu sînt oameni de con­junctură, ci desâvîrşiri, nu le lipseşte nimic ca eu să te ştirbesc ori corijez statura. Izvorul artei noastre este istoria, nu ficţiunea , cetatea sau sanctuarul atestate istoric, nu decorul, aurul nu deşeul, mai ales că avem aur curat de la geţii ce se ştiau nemuritori, pînă la martirii transil­vani, pînă la marii voievozi şi milioanele de jertfi­­tori ce şi-au pogorît tinereţea in pămint ca să sfin­ţească mereu pămintul acesta in care zvonesc cio­­cîrliile nemuririi. Calea artei este calea inimii , între inima mea şi cea a lui Ştefan sau Brâncoveanu trebuie să se deş­tepte Iubirea, între cugetul meu şi cel a lui Horea spînzurat pe roata istoriei trebuie să ardă bucuria certitudinii în veşnicia celui atins de dragostea Pa­triei nemuritoare. Ioan Alexandru ION GRIGORE : Satul Iarna (Salonul de pictură și sculptură al Municipiului București - sala Dalles). Urare anului 1976 Acum cînd vii spre ţărmul dunărean, Tu aşteptatule cu drag nou an, Te lasă ca o pasăre măiastră Cu aripi albe peste ţara noastră, îmbracă şesu-n blănuri de hermină, Pe culmi aşează cuşme de lumină, Acopere cu platoşe de gheaţă Acele ape ce ascund viaţă, Răgaz dă să-ncolţească din ţărînă Ce-a pus in brazdă omeneasca mină Şi de funingini nu fi supărat — Străbunul plai şi-n fabrici e bogat. Te bucură că pruncii fac mătănii Venind vijelios din deal cu sănii. Iar cînd o fi să se topească-n soare Şi aripi şi penet, fă loc la floare, La iarbă, grîne-n cîmp şi-n codri foi, La tot ce plămădi ca-ntr-un cuibar Cu trudă vechea vatră şi cu har, Trezeşte gîze, urşi, albine roi, Recheamă rîndunelele, cocorii Şi dorul doinelor privighetorii Şi tuturor să le şopteşti în ţară Mai blind decit o boare: Primăvară! Deschide porţi să intre caldă vara, Ţinind în pomii grei de rod povara, Şi spicele s-aplece somnoroase Bălane frunţi in holdele mănoase Pe veci nestînjenite de răzoare Şi cu belşugul pentru fiecare Ce caută comoara vieţii-n muncă, Căruia crez îi e Partidul nu poruncă! Să vie toamna, darnică şi coaptă, Cu-ngrămădiri de faptă peste faptă, Cu bucurie, după trudă, cu Plăcerea de-a fi fost şi eu şi tu Modest făptuitor, cu toţi de-a valma, Ce umărul l-au pus ori mintea, palma, Să iasă colectivă fericirea Cum astfel ni-i şi neamul ni-i şi firea Cînd o să pleci, an nou, ca veteran Şi noi vom aştepta iar noul an, Vom sta, cu mic şi mare, toţi de veghe, Slăvindu-ţi pasul tău de şapte leghe. Mihai Beniuc i ' - ■■ România literară 3 r .

Next