România literară, octombrie-decembrie 1984 (Anul 17, nr. 40-52)
1984-10-04 / nr. 40
" Literatura contemporană şi valorile politice "PROIECTUL de Directive ale Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român, elaborind într-un amplu evantai strategia dezvoltării viitoare a patriei, acordă o însemnătate excepţională activităţii politico-educative pentru creşterea conştiinţei socialiste şi formativitatea omului nou. în această perspectivă, înflorirea culturii şi artei socialiste se vor bucura de sprijinul întregii societăţi. în fond, progresul societăţii româneşti se va adinei şi va deveni încă mai complex, stimulînd valorile umane — inclusiv potenţialul spiritual al literaturii — să confere funcţionalitate şi autenticitate multitudinii relaţiilor lor. Solicitat să dea un răspuns cu privire la implicaţiile politicului în artă, Marin Preda aprecia în preajma imprevizibilei şi tragicei sale dispariţii: „Eu cred că politicul îşi are locul în artă, mai ales în această epocă în care masele de cititori sunt obsedate de politic. Totul e ca lucrarea respectivă să reuşească estetic, altfel politicul devine trivialitate). Prezenţa politicului în literatură constituie de multă vreme un adevăr de notorietate, larg acceptat, şi a insista asupra simplei lui constatări, „descoperiri“, înseamnă a forţa, obositor, uşi deschise. Politicul în literatură are o tradiţie atît de îndelungată, încît în epopeile homerice — şi, în general, în marile poeme clasice ale antichităţii — pînă şi zeii îl practică. E drept, nu o dată încurcînd „iţele“. Iar ultimele două secole — odată cu emanciparea literaturii realiste în contextul extinderii treptate, la nivelul maselor, al popoarelor, naţiunilor, a activismului şi apoi a revoluţionarismului social — epica mai ales şi-a sporit prestigiul nu în ultimul rînd tocmai prin iradiaţiile ei politice. Este o perspectivă firească ce ţine de însuşi specificul literaturii. Vrem să spunem că literatura e arta cea mai generoasă sub raportul eterogenităţii valorilor umane pe care le implică — filosofice, morale, politice etc. Natura artistică intimă a literatului solicită amplitudinea eterogenităţii valorice. Aşa fiind, includerea valorilor politice în ideaţia literaturii constituie o componentă consubstanţială a acesteia. tjXISTA o confuzie între „lite■“ratura politică“ şi „literatura despre politică“ generată — credem — măcar în parte, de o înţelegere incompletă şi nenuanţată a straturilor operei literare. Dacă rămînem la constatarea valorilor politice doar , la nivelul tematic, al semnificantului, ar însemna că o operă literară politică se identifică în exclusivitate cu una despre valorile politice. Confuzie care s-a şi manifestat nu o dată în cîmpul literaturii, îngustînd şi unilateralizînd înţelegerea corectă a problemei şi faţă de care opinii de prestigiu au luat poziţie. Dar dacă se ia în consideraţie numai semnificaţia artistică — cum, de asemeni, se intîmplă relativ frecvent — în virtutea faptului că aceasta posedă o anumită libertate in raport cu semnificantul ? Atunci, invocarea libertăţii cu pricina a tins să clasifice drept opere „politice“ lucrări literare de altă factură decit această clasificare. Nu este un lucru secundar ca in aprecierea corectă, la obiect, a operei literare să se ţină seamă de transferul de substanţă între semnificant şi semnificaţie, oricită libertate ar manifesta un termen faţă de celălalt. Fireşte, o operă literară despre politică, abordînd direct valorile acesteia, nu constituie în sine o interdicţie de ordin estetic. Mai ales în contextul relaţiilor atît de complicate ale lumii contemporane, în perimetrul cărora preocuparea pentru politic a devenit o imensă proeminenţă umană, conştientizată ca atare la nivelul maselor celor mai largi, al naţiunilor şi popoarelor. Ignorarea ori ocolirea totală, din principiu, a unei literaturi despre politică ar fi la fel de nedreaptă ca cealaltă faţă a problemei — înţelegerea unilaterală şi rudimentară a ideii. Toamna patriarhului — romanul lui Márquez — nu constituie doar exersarea unei imaginaţii care ştie într-un chip genial să facă fluent, cu totul fluent hotarul dintre realitate şi magie, ci, în una din deschiderile sale esenţiale, este o operă sarcastică despre acea putere politică îmbibată de miasme inumane, în literatura română contemporană, Racul — romanul lui Alexandru Ivasiuc — constituie, de asemeni, o operă despre puterea politică în plan internaţional. Trilogia lui Dumitru Popescu, Pumnul şi palma, este, la rindu-i, în numeroase dintre capitolele sale, o creaţie epică despre politică. Criticul Nicolae Manolescu consideră că literatura despre politică comportă şi un sens mai nou, specific, propriu ultimelor decenii. Ea pune în relief un homo politicus. Este vorba de acea literatură ce exprimă „naşterea mentalităţii politice a omului, într-un secol în care politica nu mai este doar vocaţia sau apanajul cîtorva, ci o profesie ca oricare alta. Două războaie mondiale şi un sistem de comunicaţie, care face, virtual, din aproape orice punct al globului un centru important, dezvoltă un simţ planetar care-l scoate pe omul ionicului din grădina sa şi-l confruntă din nou cu istoria. Cu o istorie, de data aceasta, în care, vorba lui Ivasiuc, rolul decisiv il joacă puterile și nu averile2), într-adevăr, actualul homo politicus se înscrie pe traiectoria unui simţ planetar al confruntării cu istoria şi al responsabilităţii faţă de ea. In aceste condiţii şi cu acest înţeles, literatura despre politică — dacă reuşeşte să atingă virtutea autenticităţii artisticului — constituie nu o restricţie, ci devine o exigenţă a timpului. A ORICE tip de valoare, şi valoarea politică dispune de o natură relaţională între subiect şi obiect. Cercetători specializaţi ai valorilor politice au demonstrat că acestea au drept particularitate a adeziunii subiectului axiologic ,faţă de obiectul valoric în cauză, nu doar simpla preţuire sau preferinţă, ci implică în profunzime, pe verticală, atitudinea activă, participativă în sensul reflectării intereselor conştientizate de pe anumite poziţii sociale. Păstrîndu-şi fiecare specificul său, valorile artistice şi valorile politice se întîlnesc cel puţin în direcţia a două, dintre trăsăturile lor : ambele tipuri au o natură relaţională între un subiect şi un obiect şi ambele exprimă opţiuni, în contextul unor astfel de trăsături care — neidentice fiind — fraternizează, comunică între ele, cu atît mai firească ne apare posibilitatea implicării valorilor politice în ipostazele literaturii ca artă, într-o societate ce tinde, cu fapte palpabile, spre comunism — cum este aceea pe care o construieşte poporul român —, cînd toate relaţiile participării umane la edificarea unei lumi noi aspiră la maxima conştientizare, şansele implicării politicului în literatură sporesc şi se amplifică. A uita că prozatori de talia lui Marin Preda, Eugen Barbu, Alexandru Ivasiuc, Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Dumitru Popescu, Dinu Săraru, Platon Pardău, poeţi ca Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Adrian Păunescu, au creat în ultimele decenii pagini de excepţie ale implicării politicului în literatură şi a împinge în umbră, de pildă, „romanul politic“ — cum unele aprecieri critice tind cîteodată — constituie o inadecvare la realitatea de fapt a ipostazelor literaturii contemporane. Nu încape, însă, îndoială , orice implicare problematică, valorică in literaturăcare se prezintă anemic, ori pur şi simplu cu miinile goale sub raportul autenticităţii estetice, rămîne în cele din urmă la nivelul unei ideaţii „triviale“. Se face mereu mai prezentă astăzi o exigenţă, deopotrivă a scriitorilor,, criticilor, şi publicului receptor : literatura să-şi reîmprospăteze epicitatea şi tonalitatea lirică, să vină cu un spor de naturaleţe în rezonanţele ei umane, să ofere conştiinţei noastre personaje exemplare, memorabile, să evoce cu încredere curată nuanţele cotidianului dens, inedit, mereu surprinzător al vieţii, împins nu o dată în umbră de morga clişeelor artistice hipersofisticate. Şi dacă homo politicus a devenit în lumea contemporană o dimensiune de prestigiu a însăşi vieţii cotidiene, semnificaţiile spirituale ale acestei „formule“ nu constituie una din seducţiile cele mai justificate ale exigenţelor literare actuale ? Grigore Smeu 2) Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Eseu despre romanul românesc, vol. II, Editura Minerva, 1981, pag. 251. DIMITRIE GRIGORAȘ : Peisaj l) Cu Marin Preda despre Marin Preda, interviu în „Vatra“ nr. 4/1900. La poarta ţârii La poarta ţării-i toamnă,-n mine-i vară, întirziat mi-e umbletul pe mirişti Prin apocrifele foşnind, solară Aud cum ţara-nsămînţează linişti... Am patruzeci de ani. Cu ţara nouă, Nimic retoric. Ard. Aşa mi-e felul. Cuvintele-mi se bucură cind plouă : Le scapără, sub grape, dur, oţelul. Pot lua jăratecul in pumni, aprins, Pot săruta cu flacăra din pleoape Şi fulgerul seninului în ape şi al furtunii fulger neînvins. Tristeţi de aur le culeg cu mina şi le preschimb in bucurie pură Prin mine stă de vorbă cu lumina Pâmintul nou, pe-a toamnei arătură. La poarta ţării-i toamnă,-n mine-i vară Întirziat mi-e umbletul prin mirişti Aici, în viitorul meu de ţară, Aud cum ţara-nsăminţează linişti. Transilvania Tu, dintre toate, binecuvintată, Pămînt-iubire, dragoste-ţărmă, Mai ai prin sate urmele de roată Din care limpezim cite-o fintină. Mai ai bătrini care-au rămas să vadă Cum ninge dinspre Ţebea-ndoliat Cind tulnicele lancului răzbat Peste Zărand cu pulberi de zăpadă Şi aur ai, sub munte zornăind Şi aur ai, in urmele de care Şi aur ai, cel care-l pasc mioare, Acolo-n Apusenii din colind... Tu, dintre toate, binecuvintată, Ai mai cu seamă prunci ce liber! cresc Cu patria de-a pururi luminată - Prin ochii lor, de cerul românesc. Focuri pe dealuri Dropii de ploaie prevestind culesul Prin cucuruze cu sigilii rupte Sparg zorile subţiri şi întrerupte De muncile agrare, înţelesul Acestor focuri ce se-aprind pe culmi Ne mai tresare-n singe, pe sub prunii Sub care dorm pietrificaţi străbunii şi crucile impădurite-n ulmi. Iar licărirea lor pe munţi, departe, Puzderia de stele o vigină . Cea mai străveche, neîntreruptă carte, O răsfoiesc urmaşii, cu lumină... Eugen Evul România literară 3