România literară, iulie-septembrie 1993 (Anul 26, nr. 26-37)
1993-09-15 / nr. 35
Romania literara S-a dus umorul, un amic.. (pag. 12-13) Intelectualii, prostimea şi prostia (pag. 3) IDibDsM (sMßtada psW (pag. 18) (pag. 5) Pagini inedite din Jurnalul lui M.R. PARASCHIVESCU (pag. 15) Cuvinte de leac Monograme împotriva uitării (pag.11) Din corespondenţa lui ’ FRANZ KAFKA (pag. 21) EDITORIAL JK Nicolae Manclescu Caliban şi limba română LIMBA ROMÂNĂ suportă şi ea greutăţile tranziţiei, într-un articol pe care-l publicăm în paginile 12-13, referitor la felul în care arată această limbă de tranziţie, d-na Tatiana Slama-Cazacu foloseşte un cuvînt foarte sever, neînregistrat în D.E.X.: trogloditizare. Altfel spus, limba noastră s-ar afla într-un îngrijorător proces de degradare, devenind primitivă şi grosolană. Epoci de tranziţie au mai existat în istoria limbii române, dar sensul transformărilor a fost de obicei exact invers, de îmbogăţire a vocabularului şi de fixare a normelor gramaticale. Tranziţia actuală pare a conduce, dimpotrivă, spre un vocabular tot mai sărac şi spre o relaxare a normelor. Nu e nevoie de cine ştie ce pregătire de specialitate ca să ne dăm seama că există, la numeroşi vorbitori, chiar şi o anumită conştiinţă a caracterului facultativ al regulilor lingvistice. Această conştiinţă îngăduie eroarea, care nu numai urîţeşte limba, dar răpeşte comunicării precizia şi limpezimea. Se şterge treptat diferenţa între vorbirea cultivată şi aceea necultivată. Acesta este un fenomen deosebit de grav, care pune în pericol însăşi limba literară. Voi alege trei categorii de exemple din trei planuri diferite, spre a ilustra această neglijenţă cu nefaste consecinţe. înainte de orice, se remarcă o deteriorare a pronunţiei. Aspectul fonologic este şi cel mai frapant dintre toate, căci loveşte nemijlocit urechea. Vorbitorul nu mai pare deloc preocupat de felul în care sună cuvintele. Rezultatul este cacofonia. De la parlamentar la omul de pe stradă, vorbitorul de limbă română pare căzut într-un colosal delir cacofonic. Deschideţi urechile şi-l veţi capta fără greutate. Al doilea exemplu este din domeniullexical: frecventa ignorare a sensurilor cuvintelor. Lipsa proprietăţii termenilor face ravagii mai ales în limba care se pretinde cultivată. O mulţime de cuvinte noi, dar şi nenumărate cuvinte pe care dicţionarele le înregistrează de cîteva decenii apar, în vorbire şi în scriere, cu alte sensuri decît cele corecte. Dincolo de ridicolul folosirii lor, se întrevăde haosul, babilonia şi, la limită, imposibilitatea comunicării. în fine, sub raport gramatical, se răspîndeşte ca o molimă dezacordul. Pronumele de întărire şi articolul genitival tind spre o unică formă (de obicei aceea de la feminin singular) pentru toate cazurile. Persoana a treia singular a verbului ia locul persoanei a treia plural. Aşa numitul acord după înţeles pare a se fi generalizat La originea trogloditismului lingvistic se află limba de lemn din perioada comunistă (limba ideologiei, cum o numeşte Françoise Thom, în studiul tipărit la Humanitas anul acesta în traducerea Monei Antohi) şi absenţa studiului gramaticii în liceu. Amploarea pe care incorectitudinea o cunoaşte astăzi (căci eroarea n-a lipsit niciodată din exprimarea oamenilor), rapiditatea răspîndirii greşelilor, ameninţând bazele înseşi ale limbii literare, au ca agent principal mass-media. Iată, televiziunea şi radioul nu se mărginesc să manipuleze opinia (îndeosebi politică), dar periclitează limba naţională. Ce este de făcut? Pentru generaţiile noi, răspunsul se cuvine a fi dat de şcoală. Ea trebuie să-şi ia în serios rolul de a educa vorbirea şi scrierea românească. Sunt pesimist în privinţa şanselor de a reeduca generaţiile vechi. Deşi i se recomandă acest lucru de vreo patru sute de ani, Caliban, ajuns între timp academician, ministru, general ori deputat, nu arată nici cea mai neînsemnată dorinţă de a se duce la şcoală.