România literară, octombrie-decembrie 1994 (Anul 27, nr. 38-50)

1994-10-12 / nr. 39

/ Mircea Eliade inedit: Scrisori către Alexandru Von­a Aceste trei scrisori ale lui Mircea Eliade ilustrează naşterea unei prietenii ce va dura din martie 1948 pină la sfîrşitul vieţii sale. Prima scrisoare. Caricaturala expresie a unei disperări nejustificate, incidentul minor - uitarea unei invitaţii - provocînd recunoaşterea gogoliană a unui potop de păcate imaginare. Exerciţiu de stil care anunţă unele dintre personajele nuvelelor din decada viitoare, dar conţine şi fine autoironizări:”scriu un roman şi te rog discreţie absolută - să nu ne audă Sorbona” şi “Dacă poţi să mă ierţi e semn ales - îţi începi strălucitor cariera de Boddhisattva!” A doua scrisoare. Maestrul a terminat partea întîi din Noaptea de Sânziene. Se adresează - cu cîtă nelinişte şi modestie - tînărului său prieten ca să-l roage să citească textul cu ochiul criticului şi nu al prietenului. Continuă să se preocupe de soarta romanului Ferestrele zidite şi a unui volum de nuvele, prilej pentru un neaşteptat tablou al unui anumit mediu literar din exilul românesc. A treia scrisoare. Acum tonul e al unei vechi prietenii. Aceeaşi dorinţă de a promova şi susţine moralul scăzut al destinatarului. Kanters îi vorbise de un text dificil şi necomercial. Roger Caillois şi toţi ceilalţi fuseseră favorabili cărţii. Ca şi Andre Rey, a cărui propunere de publicare “a demi compte d’auteur” va fi respinsă. Subtil amestec de amicală maliţie şi gravitate în fraza ce încheie scrisoarea. Alexandru Vona 29-30 Noembrie 1949 Dragă Domnule Vona, Cuprins de remuşcări, mă apuc să-ţi scriu acum, când a trecut mult de miezul nopţii şi orice mijloc de a te atinge direct ne este interzis. Sunt câteva zile de când am recitit biletul d-tale şi am înţeles că m-am făcut vinovat de o culpă încă inedită în catastiful meu infernal: aceea a mojiciei, agravată de tânjeală, amnezie şi deznădejde. Căci dacă ţi-aş fi scris şi aş fi încercat să mă scuz măcar în dimineaţa următoare nevredniciei mele, încă aş fi putut nădăjdui într-un obraz spălat! Dar am lăsat să treacă şi aceste câteva zile, paralizat de propria mea pierdere a nădejdii, îmi spuneam că nu mai e nimic de făcut, că prea am fost mitocan! Şi asta, eu însumi, mie însumi - care am învăţat, uneori pe propria mea -­pinare, că singurul păcat care sigur nu mai poate fi iertat este păcatul împotriva nădejdii (la limită - sinuciderea). S-a întâmplat că nu eram în Paris la faţa amabilei d-tale invitaţii. (Duc un el de viaţă secretă care n-are nici măcar meritul de a camufla îndeletnicirea mea actuală: scriu un roman!...Şi te rog, dis­creţie absolută - să nu ne audă Sorbona!­.. Câteva zile în urmă, rătăcisem scrisoarea d-tale şi uitasem fata. Apoi au urmat toate celelalte: oboseala, tânjeala, amnezia. Dacă mă poţi ierta, e semn ales: îţi începi strălucit cariera de Boddhisattva!... Omagiu D-nei şi D-tale aceeaşi dacă mai poţi s-o crezi?!) sinceră pri­etenie. Mircea Eliade Hotel Excelsior. 3 Februarie 1952 Dragă Vona, Probabil că n-ai să ne crezi, dar ne­am gândit aici la D-ta, adesea, şi chiar parte adesea (dacă se poate spune aşa!).Ţi-aş fi scris mai de mult, dar şovăiam, aş fi vrut să-ţi dau măcar o­­este, dacă nu o veste bună. De-abia ieri am terminat partea I-a a romanului şi Christinei, care a dactilografiat până acum peste 200 de pagini şi mai are vreo 100-120, ne-a promis că manu­­crisul va fi gata pe la 15 ale lunei aces­­eia. îţi scriu deci, ca să-ţi spun că pe la acea dată vei primi un exemplar trimis prin poştă recomandată, pe care am să te rog să-l citeşti cu ochiul criticului, iar nu al prietenului. M-am gândit mai de mult să-ţi trimit un fragment, dar cum primele zece pagini ale romanului nu sunt încă dactilografiate, pentru că nu mă mulţumesc (sper să le refac zilele acestea), am renunţat. Din multe şi multe motive prefer să citeşti partea I-a întreagă, în afară de aceasta, absolut nici o noutate. Timpul nu prea e faimos, stăm acasă şi lucrăm, în şase săptămîni, am fost o dată la Menton şi altă dată la Nisa. Sunt totuşi mulţumit că am linişte, începând din Martie, reintru în ciclul infernal al “conferinţelor ştiinţifice” etc. etc. Mă îngrozesc (din nenorocire, trăiesc din astea!). Nici o veste de la Spaltmann; am auzit, doar, că nu-şi mai poate mişca mâna dreaptă, şi că scrie uneori, cu un deget, câteva rânduri, la maşină. Dacă n-ai primit, încă, manu­scrisul, roagă-l să ţi-l trimită. Adresa: Dorotheanstrasse 141, Bonn, în privinţa volumului d-tale de nuvele, acceptat deja în colecţia “Cartea Pribegiei” (îţi voiu da la Paris Iphigenia mea, apărută în aceeaşi colecţie), m-ai­­pus din nou pe gânduri: dacă ediţia franceză a romanului va întârzia încă, poate că ar fi bine să publici originalul românesc, în locul nuvelelor, încă nu ştiu ce-aş putea să-ţi spun. Lina m-a derutat; este un text dificil, care mi-a fost accesibil abia la a doua lectură, şi pe care am început să-l gust începând cu a treia. Dar mă gândesc la eventualii lectori ai “Cărţii Pribegiei”: majoritatea păşunişti (în cel mai bun caz!), dacă nu agramaţi, patrioţi activişti sau români­­americani care găsesc că Ion “ar fi bun dacă ar fi mai uşor de înţeles”. Asta e realitatea. Pe de altă parte, acesta este felul d-tale de a scrie şi de a prezenta lumea d-tale, care e tot o lume românească, pe care nimeni altul n-a văzut-o aşa de bine ca d-ta. în pofida paşaportului, d-ta eşti şi rămâi scriitor român, şi trebuie să coexişti în “C.P.” alături de păşunişti, foşti şi viitori legionari, detaşaţi activişti, existenţialişti şi toţi ceilalţi care (vai!) vor mai veni - căci aceasta este literatu­ra românească din exil. (Alta - “n-are maica, că ţi-ar da!...”). Vom mai sta de vorbă. Mă gândesc că Lina, bine tradusă, ar putea apărea în revista Roman. O cunoşti? Are cele mai bune lucruri de proză -în special streine - care s-au tipărit în Franţa. Ai putea să le trimiţi două nuvele, “de încercare”. E o revistă lansată, şi cititorii ei - poate cei mai buni, şi nu numai din Franţa.­­ Sper să mă reîntorc la Paris la începutul lui Martie. Dar îţi voiu trimite, mai înainte, romanul. Salutări prieteneşti lui Geo­­ şi omagii familiei. Christinel şi cu mine îţi strângem mâna cu prietenie. Mircea Eliade Täsch bei Zermatt 15 August 1955 Dragă Vona, Ne-a părut foarte rău că n-ai fost cu noi. Ca niciodată, timpul s-a păstrat neobişnuit de frumos. Au fost zile fără nici un nor. Am urcat la Pionergrat, dar nu mai departe, pentru că suntem amân­doi în pantofi de vară. Şi-apoi s-a mai întâmplat ceva. Scrisesem, pe jumătate, o nuvelă la Ascona şi am terminat-o aici. Iar după ce-am terminat-o, mi s-a făcut să scriu încă una, Pe strada Mântuleasa..., şi, pe măsură ce scriam, se lungea, aşa că, la ora actuală, ameninţă să devină un mic roman. Astfel s-a întâmplat că în loc să colindăm pe munţi, eu scri­am­­ iar Christinel citea, la soare, Port Royal al lui Sainte-Beuve. Mai rămânem aici doar o săptămână, şi ne pare rău. Căci aveam linişte, eram feriţi de T.­uL . turiştii mondeni­­ şi aveam totuşi gheţarii în faţa ferestrei noastre. N-aş sta la Zermatt - dar am prins mare slăbiciu­ne pentru Tasch. în ce priveşte răspunsul lui Kanters, cred că trebuie să renunţi la gândul de a fi editat. Cartea D-tale are un destin curios, de carte fermecată, şi trebuie, acum, să faci efortul să o editezi singur. Poate că soluţia pe care ţi-a propus-o AJRay (? aşa îl cheamă?) e totuşi bună. Nu mă îndoiesc că romanul D-tale va avea succes­­ începând cu succesul de critică. Adu-ţi aminte opiniile lui R. Caillois şi toţi ceilalţi. Iar după succesul de critică, va urma snobismul şi, în cele din urmă, succesul la adevăraţii cititori. Cu farmecele şi destinele fiu poţi lupta singur - mai ales că eşti inginer, şi nu prea iei în serios lucrurile acestea grave... între 23-30 August, vom fi la Casa Tamaro, Ascona. La 1 Sept., la Paris, în rue de la Tour. Christinel vă trimite salutări prieteneşti la amândoi. Sărută mâinile Ermiei şi te îmbrăţişează şi pe D-ta al vostru Mircea Eliade .3\o­ J* Vo^», A/x-O. AaTa *­ '­ka CfcA 'Vv»'1 C~ Vu’u'y «Vv-H. ^ ^ je. \ e o (*'} ), w. 't ^ t. l'l* •wv . ----w ^ c~ V wIw. o___w. C. J-»' c/öla-oC . £*•-**. -rc*—‘Va' *'v’ _ >-». -hv, w. A* 4-»- C* O Va. »•*{».* (• e<y ■, - L>~ * t c­»»• fhr -- T«.« ♦ - o I«A c- \^-M* e-A -O*—. â'c. 0^-4 \ L <V «-*' ________________ f«- <-* •><—»*■<*« J -< « , Ä-.« <-«' t O *_Ja" 1* l” I—- "W- C AaOv- Aav, Arí’h yLa-JL o ^ ‘CV AjC u. jfc> Că" (C Io» 6ol»'v,ou.'u. y-a a ', A— , Jt ( \_A -)\J Aaa / ^ • ^°T —f iov, ■ - /3 V o a /S—1 ^ • Iv'tA-d'-» V / C- v' fl «V ■V- r-^u. <aAa • — £, ,__, t. tj.' j-1c: A/'o-., „b, i. r - -— /— - C^A .-­Via lAA-t -'S l-' La» ’ < c—v'Ca ' ^ ® JgC Sw • VC. /V «Tu România literară 13

Next