România literară, iulie-septembrie 1997 (Anul 30, nr. 26-38)

1997-07-02 / nr. 26

PHILOBIBLON B­iblioteca Centrala a Universităţii din Cluj „Lucian Blaga“, una dintre cele mai mari şi mai impor­tante instituţii de acest gen în Europa Centrală (4 milioane volume) meri­ta, fără îndoiala, o publicaţie proprie, care sâ-i extragă din tăcere virtu­­alitâţile dialogului cultural împreună cu cercetarea specifică domeniului. Stimulaţi de mai vechea apariţie a unui anuar, Biblioteca şi învăţă­­mîntul, directorul Dom Radosav şi editorul István Király îşi propun să demonstreze modalitatea prin care Biblioteca reuşeşte să formeze şi să concentreze propriul ei potenţial intelectual în strînsa legătură cu mediul cultural al urbei universitare. PHILOBIBLON - primul volum al unei serii ce urmează să apară ne întreţine speranţa că nu orice demers quihotic, în plină febrilitate nepăsâ­­toare a tranziţiei, se epuizează în ză­dărnicie. Autorii au ambiţia corelării acestei publicaţii cu periodicele edi­tate de însemnate biblioteci ale lu­mii. în acest scop, toate textele sunt redactate (traduse) în limba engleză. Prevăd însă dificultăţi în selectarea materialelor ori alcătuirea lor, adec­vată unui public de specialişti, ade­seori nefamiliarizaţi cu „obsesiile“ culturale ale ţărilor din Est, România în speţă. Se impune, astfel, o simplă şi explicită detaliere a contextului ce alimentează studiile introduse în volum­­ la care autorii s-au şi con­format­­ deopotrivă, însă, extragerea problematicii culturale din clişeele teritoriale, deoarece prea fidela an­corare în optica locală riscă să îngre­uneze receptarea unei atît de riguros elaborate publicaţii. N­umărul în discuţie al seriei PHILOBI­BLON cuprinde, pe lin­gă proiectul de lucru al editorilor, un firesc istoric al Bibliotecii Centrale a Universităţii clujene şi trei capitole distincte: 1- Cultura, cărţi şi soci­etate; 2 - Funcţia de bibliotecar: o profesie în schimbare intr-o soci­etate de tranziţie; 3 - Diverse: Expo­ziţiile Colecţiilor Speciale ale Bi­bliotecii. ] De vreme ce Biblioteca „Lucian Blaga“ este a Universităţii s-a soco­tit, pe drept cuvînt, necesară o inter­venţie a rectorului Andrei Marga, iar în prelungirea acestuia e binevenit eseul lui Adrian Marino. Cultura ro­mână între Est şi Vest - scriere per­fect încadrată intenţiilor prezentei publicaţii, fiind o sinteză coerentă şi elegantă a tensiunilor ideologice şi a modelelor aflate la baza culturii române moderne. Totodată, s-a con­siderat necesară prezentarea operei lui Lucian Blaga şi a locului perso­nalităţii sale în identitatea culturală românească. Studiile lui Vasile Muscă (Lucian Blaga în cultura română) şi Vasile Frăteanu (Un model metafizic: Lucian Blaga) încearcă o detaliere a originalităţii gânditorului transilvan. Tot în cadrul primului capitol: Cultură, cărţi, societate citim un ex­celent material dedicat istoricului Bibliotecii Universităţii Báthory din Cluj între 1576-1607, semnat de Klára Jakó. Documentele şi inter­pretarea lor, puse la dispoziţie de cercetătoare, atestă intensa activitate culturală, dinamismul unei vechi civilizaţii a cărţii în Transilvania. A­ŞA cum era de aşteptat, capitolul destinat profe­siunii de bibliotecar conţine o informaţie pasionantă despre rolul mesagerilor Cărţii în Cetate şi discreta lor ctitorie. îl citim aici pe Cornelia Gălăţeanu într-un articol despre Ioachim Crăciun, mentor al Şcolii bibliologice române din Cluj, pe Sally Wood-Lamont din Edinburgh, consultant al Bibliotecii Universitare de Medicină şi Farma­cie din Cluj-Napoca. Doamna Sally W. Lamont depune mărturia unei unice experienţe în biblioteconomie, pe care a parcurs-o împreună cu, şi la iniţiativa, d-nei Ioana Robu (di­rectorul Bibliotecii Universităţii Medicale Cluj) reuşind cu enorme strădanii şi devotament să creeze poate cea mai modernă bibliotecă din România, dar şi cursuri de profe­sionalizare a meseriei de bibliotecar. Observaţiile ei privitoare la etica muncii şi relaţiile cu publicul merită cu prisosinţă o traducere românească într-un cadru de vastă audienţă. Ioana Robu, Anamaria Copâl­­teanu şi Ana Toderean semnează un material despre Programul de Aju­torare a Bibliotecilor de către Fun­daţia Soros pentru o Societate Des­chisă.F­IECARE studiu inclus în PHILOBIBLON are un rezumat pertinent în pre­ambulul volumului. Nu ne râmîne decît să le urăm succes temerarilor întreprinzători pe calea benefică a dialogului Cărţilor. Monica Gheţ 2 România literară România literară Director: Nicolae Manolescu Editată de: • Fundaţia "România Bienară", cu sprijinul Fundaţiei Sotos pentru o Societate Deschisă. Redacţia: Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Ştefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Constanţa Buzea (poezie, proză), Adriana Bittel (externe), Nina Pruteanu (corectură). Colaboratori permanenţi: Marina Constantinescu (teatru), Ioana Pârvulescu (critică), Cristian Teodorescu (publicistică), Eugenia Vodă (cinema), Ruxandra Dinu, George Şipoş (corectură). Corespondenţi din străinătate: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Tudor Olteanu (Amsterdam), Leons Briedis (Riga). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară" - Anca Firescu (secretar de redacţie), Mihaela Ivan. Introducere texte: Geta Gheorghiu. Administraţia: Fundația "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, București, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 4072996100089. Cont în valută:B.R.D., filiala Pipera, 1520796100089. Mihai Pascu (director executiv), Elena Raicu (contabil şef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Elena Hurducaş (secre­tariat), Ionela Stanciu (asistent difuzare), Mihai Minculescu, Victor Ciupuriga (fotoreporter). E-MAIL:romlit@buc.soros.ro si romlit@romlit.sfos.ro HTPP7/ROMLIT.SFOS.RO http7Avww.sfos.ro/news/romlit http://WWW.KAPPA.RO/NEWS/ROMLIT POST-RESTANT fP OEMELE O, Par şi impar, Auz, Amforă, Sarabandă, luate chiar în această ordine, sunt nereuşitele care îmi arată un autor cu o bună instrucţie teoretică şi filoso­fică dar cu o experienţă lirică discutabilă. El nu pare să-şi dea seama când şi cât greşeşte, iubindu-şi în egală măsură atât exerciţiile din orele epuizante de antrena­ment cât şi secundele care-l plasează brusc în zone performante. Impulsul liric, real, emoţia care declanşează inspiraţia se pot bănui, fireşte, în fiecare text, dar acestea se evaporă lăsând în pagină o lacrimă salinizată, schema unui chin, intenţia nerealizatâ. O a doua categorie este aceea a poemelor ceva mai consistente, cu un discurs coerent, cu o mică poveste sentimentală de regulă, încă destul de reci, în care minunea se întâmplă pe mici porţiuni, în câte un vers excelent: Păcat, Cro­nologie fatală, Erotism hibernal, Acolo, Pe stradă (fără strofa finală), în fine, reu­şitele, care merită toată atenţia şi care aşteaptă îmbunătăţiri acolo unde versul calcă sensul cu un efect uşor anapoda: Femeia în roşu, Hărnicie, Trecătoare, Aşteptare, împărţire şi Intimitate. (Dorin-Liviu B., Bucureşti) • Aveţi în vedere, nu vă scapă nici una din marile teme ale poeziei: creaţia, iubirea, singurătatea, revolta împotri­va lumii ostile, împăcarea, viaţa şi moartea, contopirea cu natura, în cadenţe şi rezonanţe dacă nu detot modeste, atunci profund copilăroase, nevinovate, conso­latoare. Sunteţi dintre aceia cărora nimeni nu trebuie să încerce să le spună ce au de făcut şi cum. Fiecare piesă e o planetă orgolioasă care poartă cu sine prin uni­vers şi aer, şi hrană, şi apă, şi poveste, rezerve de nădejde pentru multă vreme. (­Matei Cristian-Daniel, Iaşi) • Nimic nou în aria dv. de interes, aceeaşi aspiraţia, aceleaşi mijloacele, acelaşi patosul combativ: „Ce lume să fie aceasta/ atât de străină şi stranie/ ce timpuri trăim şi murim/ ce umbre de grotă-şi zic oamenii?“ {Perplexitate) sau „Dacă voi înşivă consimţiţi/ câ-s tot mai puţini inocenţii/.../ de ce la rându-mi n-aş consimţi/ c-am şi eu învârtiturile mele/ pe­ orbita ascunsă ca un aisberg/ printre stelele şi constelaţiile/ galaxiei Gutenberg? E cineva împo­trivă?“ (Pe orbita ascunsă). Nimeni, fiţi sigur, în afară de propria noastră limită interioară, de aceea şi întrebarea retorică ca şi răspunsul din textul scrisorii:,,Pot face eu mai mult şi nu văd sau mă zgârcesc la tărâţei sau nu sunt sigur de ceea ce fac?... O repet, eu doar mă învrednicesc să scriu şi să semnalez acest lucru“. (Hamlet, Bucureşti) • Scriind sub semnul fără cuvintelor numerotate, cu o durere autentică, cu versuri de rostit în gura mare dar şi în şoaptă, în faţa unei mulţimi imaginare care este mai râu nepâsâtoare decât adânca, încâpâtoarea singurătate, pot să vă spun că am intrat o clipă în rezonanţă şi am vibrat, eliminând la lectură, veţi vedea, câteva cuvinte, câteva semne de punctuaţie: „Doamne, am iubit o/ culoare de undeva din cer./ Cineva mi-a adus-o/ în schimbul unei/ suferinţe./ Dar astăzi am uitat învoiala./ Culoarea nu mai există./ Strig, urlu./ Va suferi cineva? Va seca marea?/ Vor muri cocorii?// S-au spart talazurile/ doar atât“. (Milan Wisner) • Este şi acesta un fel de a ne reveni, înţelegerea exactă a locului cuminte şi fru­mos, şi numai al nostru, din care nu ne putem clinti, din care nimic nu ne poate scoate, postura de logodnic al nopţii, fluturele catifelat care „etern efemerid stră­bate cerul“, cel ce „cu patru globi de văz adastă Luna“, cel ce se aşază împăcat pe umărul heruvimului! {Lucian Sâmboan, Cluj-Napoca) • Dacă merită să scrieţi? Acesta fiind deocamdată lucrul pe care vreţi sâ-l ştiţi, răspund afirmativ.­­Florin Gherman, Baia Mare) • Versurile din mai 1993, când hormonii spuneţi că lucrau intens, dar şi cele din vara lui ’95 sunt mai mult decât modeste exerciţii. Cu tot an­trenamentul poetic de-atâţia ani, 1997 nu apare îmbogăţit liric. Convingerea pe ca­re v-aţi format-o este corectă. {Mira, Cluj-Napoca) • Sunt sigură că pe măsură ce lecturile dv. se vor înmulţi şi rafina, nu vă va fi greu să înţelegeţi, în manieră pro­prie, fireşte, şi ceea ce a vrut să spună Nora Iuga în a domniei-sale Mănuşă deşirată în jurul arătătorului. Ironia, autoironia, absurdul, sarcasmele sau măştile niciodată blânde ale vieţii, toleranţa care nu înseamnă numai să-l asculţi ci sâ-l şi înţelegi pe aproapele, sâ-i semeni puţin, să-l iubeşti aşa cum l-a lăsat Dumnezeu şi să fii sin­cer convins că nu lui îi lipseşte ceva ci mai întâi ţie, răbdarea. Gustul este o cali­tate care se formează în timp, ca şi dezgustul, de altfel, prea multă pudoare, uite că strică. Versurile proprii pe care le adăugaţi în finalul consideraţiilor dv., la urma urmei corecte, pe marginea textelor altora, citatele par a vă îndreptăţi, dar ele, nu uitaţi, sunt desprinse dintr-un context, dintr-o operă de-o viaţă, dintr-o experienţă alta decât a dv., versurile proprii, deci, fac dovada că ideile preconcepute vor păli ^curândUGAMâ/w, Bucureşti) __________________________________

Next