România literară, aprilie-iunie 2012 (Anul 44, nr. 14-26)

2012-06-29 / nr. 26

■ cronica ediţiilor de rázván vorni O raritate­­ bibliografică plumul de medalioane literare al lui Saşa Pa­nă. Prezentări, editat recent de Vladimir Pană şi Ion Pop, repre­­zintă deopotrivă o curiozitate şi un docu­ment preţios de istorie lite­rară. O curiozitate, deoarece avem de-a face cu o reeditare a unei cărţi... niciodată apărute. Nu e o glumă: volumul, acceptat de Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, fusese anunţat în „Revista literară" din 12 mai 1947, în data de 28 octombrie 1948 (conform însemnării olografe a autorului, pe al doilea rând de şpalturi de corectură), era chiar gata să plece la tipar. Numai că Fundaţia Regală, în urma abolirii monarhiei şi a alungării Regelui Mihail, nu mai exista, iar înlocuitoarea ei comunistă, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, era încă în chinurile facerii. Cartea va fi, deci, blocată de proapăt instalata cenzură stalinistă. Astfel încât ea va supravieţui sub forma unui unic exemplar, broşat de autor din şpalturile ultimei corecturi şi păstrat până astăzi în biblioteca acestuia. Din motive care ţin de conţinut, nici după ce, cu prilejul „micului dezgheţ" din anii '60-70, o parte din avangardă a fost recuperată. Prezentări nu a fost repusă în circulaţie. Nota asupra ediţiei, cu o academică discreţie, nu ne precizează dacă Saşa Pană a făcut vreun demers (refuzat) în acest sens sau s-a gândit că e mai bine să nu rişte. Atât de speciala reeditare de acum interesează în egală măsură istoria avangardei româneşti şi pe cea, mai largă, a literaturii noastre în învolburaţii ani 1944-1948. Ani de tranziţie, în care urmele democraţiei interbelice, renăscute spontan din cenuşa dictaturilor dintre 1938 şi 1944, convieţuiau straniu cu formele tot mai contondente ale viitoarei dictaturi a proletariatului. în aceşti aproape patru ani de după prăbuşirea regimului antonescian, pot fi consemnate atât iniţiative literare demne de o societate liberă şi dezvoltată, cât şi demersuri clare de introducere a realismului socialist şi a „sensului unic" în cultură. Prezentări interesează, spuneam, în cel mai înalt grad istoria atât de aparte a avangardei româneşti. Eseurile şi profilurile literare publicate de Saşa Pană între 1934 şi 1946 (preponderent, însă, după 1944) se adaugă şi întăresc mărturiile deja cunoscute, ce atestă reînflorirea teoretică a suprarealismului în România, într-o perioadă postbelică în care, în Occident, avangarda se afla în evidentă extincţie. Interesul lui Saşa Pană pentru anumiţi scriitori şi artişti de la care se revendică avangarda europeană, de la Maiakovski la Chagall şi de la Pascin la Modigliani, ne confirmă şi faptul că, aflată în plin proces de redefinire, avangarda românească încetează, după 1944, să se mai mărginească la simpla contestare şi destrucţie a artei burgheze. Ea îşi caută precursori şi aliaţi şi îşi creează o nouă teorie, mult mai bine articulată conceptual, asupra artei. Totodată, Prezentări interesează istoria avangardei româneşti şi din perspectiva strictă a poziţiei canonice a lui Saşa Pană însuşi. Volumul de faţă schimbă în bună parte datele profilului literar al lui Sașa Pană, care se conturează acum ca un pregnant exeget al suprarealismului. Textele dedicate lui Tristan Tzara, Ilarie Voronca, M. Blecher, Claude Sernet, Jules Perahim sau Aurel Baranga merită să reintre în bibliografia de bază a exegezei avangardei româneşti. Ca şi textele despre Apollinaire, Kafka, Nerval, pe care Saşa Pană îi interpretează ca precursori ai suprarealismului. Memorialistul avangardei este dublat, iată, de un critic aplicat şi ingenios, capabil să găsească filiaţii şi asociaţii neaşteptate, în încercarea de a da un nou eşafodaj teoretic avangardei. Şi de a o transforma, dintr-o superioară frondă, creatoare mai ales prin negaţie, în creaţie autentică. Dincolo de aceasta, noua ediţie e importantă şi pentru că anumite texte, apărute după 1944 în publicaţii de obedienţă partinică (gen „Orizont" şi „Revista literară"), aduc noi probe într-un „proces" delicat, deschis de ceva vreme împotriva avangardei, în special prin cercetări documentare, cum a fost cartea lui Stelian Tănase Avangarda românească în arhivele Siguranţei (2008). I se reproşează, mai exact, avangardei colaborarea cu Kominternul, înainte de 1940, şi complicitatea, cel puţin a câtorva reprezentanţi de marcă ai grupării, cu proletcultul, după 1948. Textele lui Saşa Pană despre Maiakovski, Ion Păun Pincio sau despre vizita lui Tristan Tzara în România, în 1946, atestă faptul că, deşi mulţi dintre avangardişti sunt comunişti, coabitarea lor cu noul regim nu a fost deloc comodă, în timp ce unii se „convertesc" la realismul socialist, iar alţii se exilează, câţiva încearcă, un timp, să găsească un modus vivendi cu proletcultismul. Un compromis în care se ciocneau adeziunea lor naivă (cum bine sublinia Ion Pop în Cuvânt înainte) la stânga, pe de-o parte, şi anterioara lor experienţă suprarealistă, de o mare libertate interioară şi socială, pe de alta. Nu toţi avangardiştii au făcut imediat şi necondiţionat pactul cu diavolul. Unii, ca Saşa Pană, vor sfârşi prin a fi interzişi, după această primă încercare, din 1944-1948, de a concilia stânga lor generoasă, artistă şi umanistă - democratică, în fond­­, cu exigenţele proletcultului. Căci nu numai volumul Prezentări va fi interzis, şi publicaţiile „Orizont" şi „Revista literară" vor fi suprimate, iar bibliografia autorului va cu­noaşte o tăcere de 12 ani, între 1949 şi 1961 (când traduce Poeme­le franceze ale lui Ilarie Voronca). Prin aceasta, prezenta reedi­tare­­ folosesc în continuare ter­menul, deşi sunt conştient de imprecizia lui - devine şi un caz al vieţii literare din perioada 1944- 1948. Nu numai prin episodul interdicţiei. Mai întâi, deoarece, în 1947, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă acceptase să publice acest volum, al unui scriitor pornit pe calea „angajamentului" social, volum din al cărui sumar făceau parte, pe lângă texte necontaminate ideologic despre autori moderni, și articole care plăteau un tribut, mai mic sau mai mare, stalinismului literar incipient. împrejurarea ne arată, pe de-o parte, cât de adâncă era subversiunea ideologică de stânga în societatea românească imediat postbelică, iar pe de alta, cât de false erau acuzaţiile unor procurori literari improvizaţi, privind „elitismul de dreapta" al Fundaţiei Regale. Luptând, cu mij­loacele sale, împotriva comunismu­lui tot mai intruziv, monarhia românească (în expresia ei culturală) nu-şi permitea, totuşi, să ignore valorile literare ale stângii, semn de admirabil spirit democratic. în al doilea rând, contextul apariţiei (sau, mai bine zis, al neapariţiei) Prezentări­lor lui Saşa Pană ne spune ceva şi despre adâncul haos instituţional în care a trăit cultura română în primii ani de după instalarea regimului comunist, în special după 11 iunie 1948, data naţionalizării editurilor şi tipografiilor. înainte de acest moment, de pildă, fusese posibil să apară un Volum neangajat ideologic, al unui autor care nu era cunoscut ca simpatizant al partidului, ca întâlnirea din Pământuri, de Marin Preda. După 11 iunie 1948, un autor de stânga nu mai poate publica o culegere în care, pe lângă texte neutre despre autori moderni, erau destule aluzii favorabile la noul curs al culturii în România. Singura mea obiecţie faţă de ediţie vizează perpetuarea scrierii generalizate cu î, inclusiv în Cuvântul înainte semnat de Ion Pop şi în Nota asupra ediţiei, înţeleg că este o opţiune sentimentală, determinată de voinţa autorului, însă ea se loveşte nu doar de regulile ortografice, care şi înainte de 1989 impuneau folosirea lui â în derivatele cuvântului român. Mă tem că folosirea lui î, în aceste cuvinte, are o conotaţie politică pe care ar fi fost mai bine ca editorii să o evite. Până la urmă, şi cei de la „Viaţa românească" au scris tot aşa, dar editorii ulteriori au restabilit norma ortografică. Spre binele scriitorilor în cauză. V­olumul de faţă schimbă în bună parte datele profilului literar al lui Saşa Pană, care se conturează acum ca un pregnant exeget al suprarealismului. Prezentări l­a Saşa Pană - Prezentări, ediţie îngrijită de Vladimir Pană şi Ion Pop, cuvânt înainte de Ion Pop, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2012. România literară numărul 26 / 29 iunie 2012 . 15

Next