România literară, octombrie-decembrie 2012 (Anul 44, nr. 40-52)

2012-11-16 / nr. 46

cronica ediţiilor de răzvan von cu olecţia „Biblioteca avangardei", inaugu­rată anul acesta la Editura Tracus Arte şi coordonată de Ion Pop, a reuşit în scurt timp să ne propună ediţii şi descoperiri istorico­­literare în măsură să modifice canonul istoric cu care operăm. Ediţia critică Urmuz sau tipărirea volumului Prezentări, de Saşa Pană (rămas în şpalturi timp de mai bine de şase decenii), au creat şi convingerea că mai sunt încă destule de descoperit, în arhive personale şi la Academie, ca şi în paginile periodicelor interbelice, în legătură cu diversele grupări de avangardă care, până la instaurarea comu­nismului, au agitat viaţa noastră literară şi au contribuit la împros­pătarea gândirii literare şi artistice româneşti. Volumul pe care îl comentez aici, intitulat Epistolar avangardist, merge însă şi mai departe, întrucât este vorba de o masivă corespondenţă inedită adresată lui Geo Bogza. Dimensiunile în sine sunt im­presionante - 278 de epistole -, dar încă şi mai valoros este conţinutul. Căci expeditorii epistolelor sunt Victor Brauner, Colomba, Ilarie Voronca, Mary-Ange, Saşa Pană şi Stephan Roll, redacţia revistei Contimporanul şi tinerii din gruparea Alge. Nivelul lor documentar este, fireşte, de excepţional interes, ca şi calitatea literară a multora dintre ele. Dar mai întâi se cuvine să remarcăm altceva. Primul merit al ediţiei - ca şi al întregii colecţii - este, paradoxal, acela că a apărut. Se ştie că, fie din cauza compor­tamentului unor editori, fie din cauza moştenitorilor înşişi, multe documente literare, în special cele care privesc temele ce interesează astăzi (între care la loc de frunte stă avangarda), continuă să rămână în arhive şi depozite private, în loc să fie puse la dispoziţia publicului şi a cercetătorilor. Publicarea unor inedite este câteodată blocată chiar în absenţa unor moştenitori vizibili ai drepturilor de autor, de teama unor eventuale pretenţii. Simplul fapt că editoarea a reuşit nu numai să identifice acest corpus epistolar în Biblioteca Academiei, dar să îl şi publice, constituie, în zilele noastre, o reuşită care se cere salutată. Cu atât mai mult cu cât o consecinţă neaşteptată, dar foarte probabilă, a acestui demers ar putea fi deschiderea câtorva dintre arhivele private care, deocamdată, rămân ferecate pentru public. Faptul că, de pildă, corespondenţa de faţă dezambiguizează, în mare măsură, raporturile existente în sânul grupării unu (atât cele literare, cât şi cele personale), ar putea determina apariţia altor documente, cum ar fi unele jurnale, despre care ştim că există, însă pe care nu le-au văzut încă nici cercetătorii. Totul, spre mai profunda cunoaştere a acestei Atlantide care este încă, să recunoaştem, avangarda noastră interbelică. Meritul documentar al textelor reunite în Epistolar avangardist este incontestabil şi depăşeşte valoarea literară a unei corespondenţe, care nu este întotdeauna scrisă cu faţa către posteritate. Şi care, în consecinţă, uneori are un caracter literar evident, asumat de expeditor, iar alteori e doar un text utilitar, fără virtuţi estetice. Noutatea documentară a acestei corespondenţe priveşte, mai întâi, evoluţia raporturilor din cadrul unuia dintre grupurile de avangardă cele mai influente, şi anume cel din jurul revistei unu. Astfel, primim, fie şi indirect, confirmarea că ruptura de Stephan Roll a fost cauzată de caracterul celui în cauză (fapt pe care, să ne amintim, îl semnala şi anonimul ofiţer al Siguranţei care supraveghea activitatea politică a avangardiştilor). Gheorghe Dinu, cunoscut în literatură ca Stephan Roll, era şi se comporta mai degrabă ca un agent provocator decât ca un scriitor, împletind orgoliul-denunţat, într-o scrisoare, de fostul său prieten Saşa Pană - cu activităţile subversive. Roll a reuşit, într-o anumită măsură, să dezagrege gruparea de la unu, în perioada premergătoare încetării apariţiei revistei (survenită în decembrie 1932). Prin metode balcanice cunoscute în mediul nostru literar, a încercat să provoace animozităţi între Saşa Pană, editorul revistei şi „stâlpul" grupării, şi alţi membri, de la Bogza la Voronca. De asemenea, ne sunt lămurite­­ prin cele două pespective diferite, a lui Saşa Pană şi, respectiv, a lui Ilarie Voronca însuşi - circumstanţele „excomunicării" acestuia din urmă din grupare. Curtat de oficialităţile culturale, dar şi ameninţat în poziţia sa de funcţionar public, apoi ademenit cu perspectiva primirii în Societatea Scriitorilor Români şi a publicării la „Cultura Naţională", Voronca nu reuşeşte să gestioneze dubla postură în care se află: de avangardist anti-burghez şi de scriitor acceptat de establishment. Acesta din urmă nici nu-l va primi, de fapt, niciodată pe deplin în rândurile sale, iar prietenii avangardişti îi vor întoarce spatele, mai consecvenţi în convingerile lor anti-sistem decât în prietenie. Dar marele câştig al ediţiei de faţă este altul, şi anume, în faptul că ne relevă, cu probe solide, faptul că a existat şi o jumătate feminină a avangardei româneşti, în spatele lui Saşa Pană stă Mary- Ange, în spatele lui Ilarie Voronca o zărim, chiar şi după ce nu mai formează un cuplu, pe Colomba. Ambele sunt femei cultivate, cu gusturi artistice solide şi interesante. Ambele, de asemenea, scriu bine epistole, împărtăşesc, desigur, credinţa soţilor lor în doctrina avangardei, însă nu sunt deloc nişte clone ale bărbaţilor. Mary- Ange Pană, de pildă, joacă un rol catalitic în gruparea unu, mediind între temperamentele accentuate reunite în jurul publicaţiei soţului ei. Colomba, la rândul ei, este ea însăşi o personalitate emancipată, complet autonomă de soţ (de care se va şi despărţi, în împrejurările dramatice ale Parisului sub ocupaţie germană), îi va cultiva, însă, memoria şi după ce Voronca se va sinucide, îngrijindu-se de la Paris de publicarea operelor lui în ţară. Segmentul de corespondenţă postbelică dintre Colomba Voronca şi Geo Bogza, desfăşurată, cu mari pauze, între 1952 şi 1968, este de certă importanţă istorico-literară, deoarece ne dezvăluie mai multe informaţii despre relaţia foştilor avangardişti, acum aflaţi în exil în Franţa, şi regimul „democrat­­popular" din România. Ca şi Tristan Tzara, Colomba frecventează mediul Legaţiei române de la Paris şi revine în ţară, în vizită, în mai 1958, invitată, cum spune ea însăşi, „par Ies Relations Culturelles" (probabil, Secţia de Relaţii Internaţionale a PMR), împrejurarea nu ne îndeamnă să avansăm ipoteze despre convingerile politice pe care le mai avea Colomba Voronca în '58, dar ne permite să afirmăm că, în încercarea lor de a disloca exilul românesc din capitala Franţei, autorităţile de la Bucureşti au încercat să se folosească de avangardişti, care, cel puţin în tinereţe, afişaseră idealuri comuniste. Ediţia este alcătuită pe criteriul cronologic, utilizat atât pentru a ordona scrisorile, cât şi pentru a clarifica ordinea în care Geo Bogza contractează prieteniile din cercul revistei unu, iar mai târziu, printre tinerii de la Alge. Precedat de un „Cuvânt înainte" aparţinându-i lui Ion Pop şi fiind însoţit de o postfaţă a Mădălinei Lascu, corpusul epistolarului este bine îngrijit, singurul reproş pe care i l-aş face referindu-se la parcimonia notelor care însoţesc textul. Prea rare şi prea succinte, ele nu contribuie suficient la dezambiguizarea anumitor contexte sau aluzii conţinute de scrisori. In rest, din punct de vedere filologic, avem de-a face cu o lucrare bine gândită şi alcătuită, aşezată pe un criteriu editologic transparent, ceea ce facilitează utilizarea ei dincolo de cercul îngust al specialiştilor în avangarda interbelică. Aşa cum spuneam este remarcabil că încă se mai găsesc destui „versanţi" ai avangardei ascunşi în arhive şi colecţii, publice sau particulare. Scoaterea lor la lumină transformă interbelicul într-o temă de actuali­tate. ■ D In actualitate, avangarda interbelică eritul documentar al textelor reunite în Epistolar avangardist este incontestabil şi depăşeşte valoarea literară a unei corespondenţe, care nu este întotdeauna scrisă cu faţa către posteritate, actualitatea Epistolar avangardist. Corespondenţă primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul „Alge", ediţie întocmită de Mădălina Lascu, cuvânt înainte de Ion Pop, București, Editura Tracus Arte, 2012, 342 p. 15 România literară numărul 46/16 noiembrie 2012..

Next