România literară, ianuarie-martie 2014 (Anul 46, nr. 1-14)

2014-01-17 / nr. 3

actualitatea S ■ cronica ediţiilor de răzvan Ioncu puneam într-o cronică mai veche, dedicată volumului Prezentări, că a sosit timpul ca istoria literară să iţi nuanţeze verdictul privitor la Saşa Pană. Proza scurtă a lui Saşa Pană Considerat - şi stimat - în mod unanim ca editor asiduu şi devotat al avangardiştilor, ca om-revistă (fără de care literatura de la unu n-ar fi existat) şi inestimabil memorialist al grupării suprarealiste, Saşa Pană trebuie reevaluat, atât în ipostaza de exeget al avangardei, deopotrivă literare şi plastice, cât şi în cea de scriitor. Fără să fie un mare scriitor, este un autor polivalent, aflat într-o continuă efervescenţă a căutării, fără de care peisajul avangardei interbelice nu ar fi nicidecum complet. Iată că excelenta colecţie Biblioteca avangardei a Editurii Tracus Arte, coordonată de profesorul Ion Pop, ne oferă ocazia relecturii critice a unei părţi însemnate din creaţia lui Saşa Pană, într-un moment în care receptarea este din nou, de câtva timp, interesată de avangarda interbelică şi de personalităţile ei mai puţin frecventate. Volumul intitulat Viaţa romanţată a lui Dumnezeu adună între copertele sale trei culegeri ale autorului: Diagrame (din 1930), Echinox arbitrar (1931) şi Viaţa romanţată a lui Dumnezeu (1932). Acestea, împreună, nu alcătuiesc totalitatea prozei de ficţiune a lui Saşa Pană, care mai numără şi două capitole de roman scrise împreună cu Moldov (Marcu Taingiu), însă reprezintă, probabil, punctul de vârf în creaţia autorului. După care vor urma destrămarea primului val suprarealist - inclusiv sub presiunea Siguranţei, care, din umbră, s-a străduit să împiedice acţiunea acestui nucleu de stânga­­, legislaţia rasială inaugurată de guvernul Goga-Cuza, războiul şi perioada stalinistă. Saşa Pană nu va mai reveni la literatură decât după „micul dezgheţ" deristo­­ceauşist, iar prozele sale nu vor mai fi reeditate, până în 1989, decât sub forma unei ediţii selective, intitulată Prozopoeme şi apărută în 1971. După revenirea la democraţie, destinul literar al scriitorului va fi ceva mai generos, prozele scurte cunoscând cel puţin două ediţii care merită menţionate: una din 2006, apărută la Editura Dacia (dar cu o circulaţie, în cel mai bun caz, confidenţială), şi o alta, din 2012 (în cadrul unei ediţii cvasi-integrale îngrijite de Nicolae Tzone la Editura Vinea). Din nefericire, receptarea lor nu a fost la înălţime, poate şi din cauza circulaţiei defectuoase a cărţilor, ambele purtând amprenta unor edituri „de nişă", fără posibilitatea de a pune textele în faţa lectorilor lor fireşti. Sper ca măcar sub acest aspect ediţia de faţă să repare ceva din nedreptatea care le-a însoţit pe precedentele. îngrijit de Ion Pop, volumul Viaţa romanţată a lui Dumnezeu reproduce, ca structură, ediţia intruvabilă din 2006. Sunt cuprinse în el cele trei culegeri (de dimensiunea unei broşuri, de fapt) tipărite de Saşa Pană în 1930-1932. Cum, fără accesul la manuscrisele scriitorului, nu se poate vorbi de o ediţie critică, aceasta de faţă se mulţumeşte să fie una ştiinţifică, adică să confrunte versiunea textelor din ediţia princeps cu cele din publicaţiile literare, oferind şi un inventar complet al apariţiilor prozelor care vor alcătui cele trei culegeri în presa de avangardă din interbelic. Ultima ediţie antumă, cea din 1971, este întrebuinţată doar pentru corectarea unor evidente erori de tipar, considerându-se pe bună dreptate că o apariţie sub cenzură nu poate fi reţinută ca reprezentând cu adevărat voinţa autorului. Este o opţiune restitutivă la care am observat că recurg tot mai des editorii, confruntaţi cu texte care, după ani de interdicţii, au ieşit la lumină în forme asupra cărora cuvântul decisiv nu l-a avut niciodată cel care le-a scris. Chiar dacă editologia ortodoxă spune altceva, problema rămâne deschisă, mai ales în faţa evidenţei că 1) nici unul dintre scriitorii interzişi în perioada stalinistă nu a revenit în literatură cu o reeditare fără intervenţii, tale quale, a operei sale interbelice, şi 2) nici una dintre modificările operate la reeditările „recuperatoare" de la finalul anilor şaizeci şi începutul anilor şaptezeci nu este în mod evident superioară estetic vesiunilor din ediţiile princeps. Inventarul apariţiilor în revistă ale prozelor lui Saşa Pană este preţios pentru o eventuală istorie a avangardei româneşti (care, în ciuda mulţilor relatori ai acesteia de după 1989, nu mai numără nimic notabil în acest sens, după cercetarea din 1969 a aceluiaşi Ion Pop, reluată şi adăugită în 1990). Şi aceasta, deoarece ne permite câteva observaţii comparative asupra mediului literar românesc dintre cele două războaie mondiale. Astfel, prozele cuprinse în cele trei volume apar exclusiv în revista autorului, unu, şi nu mai sunt reluate în nici o altă publicaţie, împrejurarea ne arată că avangardiştii români recurg la acelaşi tip de relaţionare cu publicul ca şi cei europeni (în special francezi), reviste cu circuit închis, finanţate prin eforturi proprii. în același timp, însă, mediul literar interbelic românesc este mai conservator decât cel francez, care în a doua jumătate a deceniului '30-'40 începuse să se deschidă către autorii de avangardă, până acolo încât o revistă mainstream, cum era Cahiers d'Art, ajunge să publice în 1938 eseul despre El Greco aparţinân­­du-i lui Picasso. Nici un autor de avangardă român nu pătrunde în revistele „oficiale", de la Viaţa românească la Revista Fundaţiilor Regale, decât cu preţul abjurării avangardei. Este tocmai nexus-ul conflictului dintre componenţii grupării de la revista unu şi Ilarie Voronca, atât de bine documentat de Epistolarul avangardist îngrijit, în urmă cu doi ani, de către Mădălina Lascu în aceeaşi colecţie a Editurii Tracus Arte. Piesele puzzle-ului încep să se îmbine într-un desen istoric coerent, care ne restituie, pas cu pas, istoria apariţiei şi devenirii avangardei româneşti, într-un mediu cultural care, în ciuda sincronizării impetuoase cu literele europene, rămânea în esenţa sa unui conservator. Avangarda continuă să se situeze, chiar şi după ce potenţialul ei iconoclast s-a epuizat, în opoziţie cu literatura „oficială", ceea ce explică şi apariţia viguroasă a unui al doilea val suprarealist, cel dintre 1939-1945. Revenind la Saşa Pană, trebuie spus că are dreptate Ion Pop atunci când spune că „prozopoemele" sale merită readuse mai aproape de ochii lectorului contemporan. Şi nu numai ca „reprezentante" eminente ale primei ipostaze a suprarealismului literar românesc, cel de la începutul anilor '30. Ci şi ca texte literare de sine-stătătoare, apte să ne propună un autor pe care evoluţia literaturii, în special în urma experienţelor postmoderne, l-a adus mai aproape de înţelegerea noastră decât era, poate, în anii săi de ebuliţie creatoare. Postmodernismul a denunţat rigiditatea convenţiei genurilor, iar teoria post-structuralistă i-a denunţat acesteia originea „livrescă", rezultând din lectura pe care Aristotel o aplică lui Platon. Azi, scriitorul nu mai aspiră să scrie poezie/ proză/ teatru, ci literatură. Poetica sa nu mai este neapărat una a genului, ci aspiră asimptotic către Urgeschichte, către poetica textului originar, în care pănă şi frontiera dintre ficţiune şi non-ficţiune (vezi ego-literatura de dată recentă) dispare, în acest context, prozele lui Saşa Pană, judecate cândva cu asprime sau doar condescendenţă de către cei care vedeau viitorul prozei româneşti în termenii romanului obiectiv şi ai creaţiei epice de mari dimensiuni, to­t aspira astăzi la o lectură mai comprehensivă. Una care să ţină cont de evoluţia literaturii, dar şi de evidenţa faptului că, în timp ce multe dintre creaţiile interbelice sunt astăzi datate (în ciuda poziţiei pe care o ocupă în canon), cele ale avangardei par scrise astăzi. Poate şi pentru că tema esenţială a suprarealismului, şi anume contestaţia artei ca atare, este şi astăzi, în plin ev consumerist, actuală. Colecţia Biblioteca avangardei reprezintă, indiscutabil, unul dintre cele mai însemnate demersuri de investigare a istoriei noastre literare iniţiate după 1989, iar activitatea complexă a lui Saşa Pană merită o nouă lectură. ■ li Saşa Pană VIAŢA ROMANŢATĂ A LUI DUMNEZEU & Saşa Pană - Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, ediţie îngrijită, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Ion Pop, colecţia „Biblioteca avangardei". Editura Tracus Arte, București, 2013, 143 p. ­­ ngrijit de Ion Pop, volumul Viaţa romanţată a lui Dumnezeu reproduce, ca structură, ediţia intruvabilă din 2006. România literară numărul 3/17 ianuarie 2014

Next