România literară, iulie-septembrie 2018 (Anul 50, nr. 30-43)

2018-07-27 / nr. 34

16 Sanda Golopentia, Constantin Brăiloiu sau despre globalizarea etnomu­zicologiei Editura Spandugino, Bucureşti, 2016 S­anda Golopenţia, lingvistă, stilisticiană, folcloristă, eseistă şi memorialistă născută în 1940 la Bucureşti, emigrată împreună cu soţul ei, etnologul, antropologul, prozatorul şi eseistul Constantin Eretescu în 1980 în SUA, şi-a publicat (sau republicat) în ultimii ani opera „în chip de bilanţ“ spiritual (cum spune chiar ea) al unei vieţi dedicate cercetării, profesoratului şi nu în ultimul rând literaturii. Aş vrea să amintesc aici două volume de articole, studii, eseuri, proze şi interview-uri apărute în excelente condiţii grafice la Editura Spandugino, despre care s-au pronunţat deja critici şi scriitori de prestigiu precum Mircea Anghelescu, Ion Bogdan Lefter, Doina Jela ş.a. însă privirea lor de ansamblu s-a oprit în primul rând, aşa cum se şi cuvine, asupra problematicii exilului şi întoarcerii din exil, asupra redactării ediţiei americane a revistei româneşti „Lupta" şi colaborărilor la „Europa Liberă“, asupra memorialisticii, eseurilor şi prozelor scurte care abordează subiecte ale pre-exilului şi emigraţiei. Nu voi mai vorbi deci din aceste puncte de vedere despre Cartea­ Plecării, America America, Vămile­­grave şi Emigranţii Carter, conţinute de Fluviul Alfeu sau despre exil şi întoarceri, volume despre care am scris la rândul meu, în parte, la prima apariţie şi care, de altfel, conţin multe texte publicate de-a lungul timpului în România literară. Problematica migraţiei, a refugiaţilor şi exilului a devenit astăzi un subiect la ordinea zilei, iar adaptarea la globalizanta engleză nu mai e nici măcar apanajul celor plecaţi: acum, pretutindeni, aproape toată comunicarea neliterară se petrece în engleză. Cât despre păstrarea limbilor naţionale (care să fie vorbite „fără greş şi născocitor“, cum spune autoarea), aceasta a devenit o chestiune de maximă urgenţă în chiar ţările de origine, unde timpul consacrat învăţăturii devine tot mai redus. Scriu despre Fluviul Alfeu pentru că acum, recitind ansamblul, mi-a devenit şi mai evidentă calitatea literară, chiar poetică a multora dintre textele pe care, la o primă lectură, le desluşim mai ales prin prisma reflecţiei asupra comunismului, a hermeneuticii sau exegezei de specialitate (Sanda Golopenţia având multiple specializări). De la întunecatele amintiri din copilărie, legate de moartea tatălui în închisoare (totuşi, mai echilibrate decât ar fi de aşteptat), la portretele victimelor (sau învingătorilor) istoriei, la comentariile asupra cărţilor formatoare sau a unor teme esenţiale pentru formarea individuală (precum călătoria - „sâmbure de libertate care deschide la infinit drum nădejdii, şi ieşirii din carantină şi, lozincă, vieţii“, sau diferenţele de percepţie a timpului), autoarea creează literatură scrisă cu „pană albă“: „E un cer sanda golopenţia: scriem­ „cu pană albă" albastru cu pană albă“, spune ea în Zile. Omul, „nedevălmaş în suferinţă“, scrie ca să poată trăi: „Respiraţia s-a limpezit de acum, pe cer zboară fără zgomot un avion depărtat, se aude glas de copii în joacă, parcă ar fi pe Dr. Lister în anii care s-au dus, când strada întreagă mirosea a tei ca un ceainic şi faldurile viitorului fluturau lin, iar încrederea, fără noimă, fără justificare, fără rost, era cât munţii" {Scris respiraţie). Tristeţile au „lama fină a tristeţilor lucii din poezia lui Emil Botta [...], împlânt în umbrirea fugară a clipei versuri care alină secret replierea şi-mi reconfirmă, cu dobândă, diferenţa: Eram Lunarul cavaler/ numai fir, numai fier/cu Melc de aur încrustat pe arme./Lozinca mea: încet, încet...“ (încet, încet). Asemenea îndemn la lentoare - pură influenţă orientală -, nu poate fi înregistrat de americani decât ca o ciudăţenie „în lumea vitezei şi a repezirilor sine qua non“, însă numai înfrânarea îngăduie degustarea miresmelor, întâmplărilor, cuvintelor („Cuvinte care îmi plac, puzderie, ieşite, cum ar spune Odobescu, din băierile idiomei. Mâncăuş de oameni pentru canibal. Mândru pentru mag. [...]. O mândrulenie de fată... Supăratnici"). Cea mai fină percepţie a lumii fiind de căutat în poezie: „Poetul e o antenă mai fină. Poate de aceea au dispărut poeţii în lumea occidentală. Intuind fără greş că omul nu mai e important pentru om" (Destine). Scriitorul va continua totuşi, crede Sanda Golopenţia - şi această încredere alcătuieşte filonul de aur al cărţii - să fie una cu ogorul său, indiferent de meandrele şi vicisitudinile sorţii: „Impasibil, ţăranul îşi ară pământul, ca şi cum acesta ar fi al lui. Regimul, legile şi reglementările continuă să existe doar pe hârtie şi în birouri. O victorie a organicului asupra politicului. Un gând pentru Blaga“ (Rezistenţa pentru), u­­­n alt volum de Sanda Golopenţia, apărut nu demult tot la Editura Spandugino, conţinând studii scrise între 1979 şi 2006, e consacrat etnomuzicologului Constantin Brăiloiu (1893 -1958). Scrierile documentează atât perioada în care acesta a lucrat, începând cu 1942, alături de Anton Golopenţia şi echipa de la Institutul de Statistică pentru a aduna un corpus monografic privind românii de la est de Bug (cu scrisorile aferente­­ între ei, dar şi cu Dimitrie Gusti şi diverşi funcţionari internaţionali), cât şi perioada decisivă pentru emigrarea lui Brăiloiu, 1944-1951, petrecută la Geneva şi Paris. Astfel, publicul larg poate citi despre noutăţile reale descoperite în acele perioade de etnomuzicolog, cum ar fi cele privind stilul creaţiei primitive, care evidenţiază structurile universale convergente, „ubicuitatea unor formule melodice" (arătând, de exemplu, că motive muzicale elveţiene apar şi în Franţa, Germania sau Polonia, că ritmul aksak din Bulgaria şi Turcia e prezent peste tot în Balcani, dar şi în România, Elveţia, India, printre basci şi berberi, tuaregi, beduini şi africani, că aşa-numitul „cântec lung, considerat specific românesc de Bartók, există şi în muzica persană, arabă, spaniolă şi mongolă", că numărătorile copiilor recurg la aceeaşi schemă metrică, independent de limba în care sunt cântate, ş.a.). Sau­­ cum ar fi, în perioada legată de Elveţia (unde Brăiloiu a contribuit la înfiinţarea Arhivelor Internaţionale de Muzică Populară) şi în cea legată de Paris (unde a devenit în cele din urmă cercetător la Muzeul Omului), când etnomuzicologul încerca să facă abstracţie de anii războiului şi imposibilitatea de a se întoarce în ţară, la manuscrisele până la urmă pierdute, lucrând într-un mod pe care editorul său francez îl considera legat de structuralism. Dincolo însă de lămuririle atât de importante pentru specialişti, Sanda Golopenţia nu îşi dezminte, nici în aceste documentate şi multilingve studii, „pana albă“, trasând portretele epocii şi adăugând fotografii din arhive care ni-l păstrează în toată vivacitatea sa pe cel descris de Ovidiu Bârlea ca fiind „străbătut de o luminozitate ciudată, în care pâlpâia flacăra unei comuniuni intime cu o lume stinsă, cu glasul muzical al unor strămoşi cine ştie cât de îndepărtaţi". ••Grete Tartler 'jrida (.alojufitia Haviul Alfeu **h nil $i isiiosrccrt Sanda Golopenţia, Fluviul Alfeu sau despre exil şi întoarceri. 2 volume. Editura Spandugino, București 2017 586 și 793 PP­­ NJ sau tM$m S3 N t S3s ! despre adevăratul Karl Marx I­n numărul cel mai recent care există pe piaţă al prestigioasei,reviste LETTRE INTERNATIONALE(numărul 105/­rimăvara 2018) pentru a marca bicentenarul terii lui Karl Marx este reprodus un eseu orabil al lui John Gray despre gînditorul care fluenţat, probabil ca nici un altul, practica politică din ultimul secol şi jumătate şi, în multe feluri, şi comunitatea academică. Titlul eseului­­ lucid, necesar într-un timp în care despre Marx se scrie elogios, în absenţa lecturii cărţilor sale şi, mai ales, în absenţa unei vitale memorii a istoriei recente şi efectelor, teoretice, practice, politice ale marxismului - este Adevăratul Karl Marx. Iată doar două pasaje scurte, spre reflecţie, dintr-un text care ar trebui să fie bibliografie obligatorie pentru multe dintre disciplinele umaniste de liceu sau de facultate, care fac uz şi chiar abuz de Marx, marxism şi de derivate ale acestora. „Popularitatea reînnoită a lui Marx este un accident al istoriei. Dacă Primul Război Mondial n-ar fi avut loc şi n­­ar fi cauzat prăbuşirea ţarismului, dacă Albii ar fi învins în Războiul Civil din Rusia, cum Lenin s-a temut de cîteva ori că o vor face, şi dacă liderul bolşevic n-ar fi fost capabil să pună mîna pe putere şi să o păstreze, sau dacă vreunul dintre nenumăratele evenimente ale vremii s-ar fi petrecut altfel, Marx ar fi acum un nume pe care majoritatea oamenilor instruiţi abia dacă l-ar reţine. Aşa cum s-au desfăşurat lucrurile, ne confruntăm acum cu erorile şi confuziile lui Marx.“ Şi: „Neîndoielnic, convingerea că omenirea evoluează spre o situaţie mai armonioasă e reconfortantă pentru mulţi oameni; dar am fi mai bine pregătiţi să facem faţă conflictelor noastre, dacă am putea lăsa în urmă viziunea lui Marx asupra istoriei, împreună cu credinţa sa constând în posibilitatea unei societăţi diferite de oricare dintre cele care au existat vreodată.“ (C.P.) •­­­1

Next