România literară, aprilie-iunie 2020 (Anul 52, nr. 14-26)
2020-06-26 / nr. 26
o NOCN SO (N SON «8 63G C o m Eo a EMINESCU. ; K*4j«l Roroa» rSrf'7* TIMPUL jiEQACTIUREA CALEA VICTORIE! Rc, 102. Duminecă s’a descoperit la Ploieşti statua Mme Grigorescu. (Aşa’i zic Ploieştenii statuei Libertăţii, ridicate in onoarea efemerei republice de la ;d69—70). »L’Indépendance roumaine o feflă că se făcuseră mari preparative pentru a primi pe rabin, pe d. D. Bratianu și tres faciunt collegium— pe d. fUrechii. Gardă națională până la statuă. Insă înaltele personaje nevenind, garda s’a intors singură și desiluzionată imprejurul Mine Grigorescu Ziarul „Timpul“, 24 iunie 1881, foto Biblioteca Judeţeană Neamţ „G.T. Kirileanu“ Imaginea lui Eminescu, după 1989, s-a adaptat noului imaginar al culturii populare; avem, chiar la centenarul fanatic, un omagiu adus de un savant, care denumeşte o nouă specie de nevertebrate, descoperită în Oceanul Indian, cu numele poetului, Similipedia Eminescui; apoi, în anii 1990-2000, prin bunăvoința astronomilor americani, un asteroid din Marea Centură poate fi identificat sub apelativul de 9495 Eminescu, iar un crater de pe Mercur, descoperit în 2008, poartă numele poetului. Când casele de modă au făcut ravagii într-o anumită parte a guvernului, exilată temporar prin Costa Rica, jurnaliști diverși au pus eticheta Louis Vuitton pe faimosul cufăr al poetului; periodic, bântuie liste cu semnături pentru canonizare - iată un Eminescu multiplu, ce arată feţele multiple ale societăţii noastre, aşa cum este ea. Din această serie nu putea lipsi un Eminescu de tip republican, care să chestioneze formele de guvernământ. Informaţiile cele mai proaspete despre republica timpului său le are de la fostul combatant Caragiale, soldat al Republicii de la Ploieşti, pe care a înfăţişat-o publicului larg prin Miţa Baston, prin Prezidentul din Boborul, care, „urcat pe un scaun de tocat cârnaţi, citeşte actul solemn al întemeierii Republicii". Cam pe locul unde a cuvântat Prezidentul s-a edificat, insinuează Caragiale, faimoasa Statuie a Libertăţii, o iniţiativă a liberalilor care conduceau de ani buni urbea, în special prin vocea paşoptistului C.T. Grigorescu, fost primar şi animator al comitetului Statuii, o iniţiativă desfăşurată din 1876, dar împlinită abia în 1881, când este dezvelită printr-o ceremonie specială. Organizatorii au realizat rememorarea momentului 1869-1870, al Republicii de la Ploieşti, printr-o amplă campanie publicitară în principalele ziare de extracţie liberală, o temă care se integra în marea temă rosettistă a momentului, revizuirea Constituţiei - Statuia însăşi ţinând în mâna stângă un înscris cu „Constituţiunea şi Legea Electorală". Contextul revizuirii Constituţiei din 1866, care va duce la promulgarea Legii electorale în 1884, este explicat de Maiorescu: „C.A. Rosetti mai poate da ultima dovadă a vechiei sale influenţe în partid. lui i se datoreşte agitarea ce se naşte acum pentru revizuirea Constituţiunii, mai ales a colegiilor electorale (...) în 22 decembrie 1882 se face prima propunere de revizuire relativă la 25 de articole din vechea Constituţie (...) dintre articolele supuse revizuirii, 13 priveau principiile legii electorale, celelalte 12 se referau la noul titlu de Regat al României cu încorporarea Dobrogei, la libertatea presei, la introducerea unei comisii legislative permanente, la desfiinţarea gardei naţionale." (Opere III. Discursuri parlamentare, 2006, 724 ş.u). Statuia Libertăţii este, pe de altă parte, un monument de hârtie, un prilej pentru articole proaste, „spanac", cum le spunea Caragiale - termen generic pentru orice „marfă" literară (de altfel, în mai multe scrisori, Caragiale semnează „Spanacopoulou" ori „Spanacescu", dar şi în articole din ziare ori calendare apar personaje cu replici flariante, contradictorii, precum Spanachidi sau Spinalberger). Oricum, comitetul Statuii lansează întregii prese invitaţii de participare la inaugurare: Onorate Domn, Comitetul, însărcinat cu festivitatea inaugurării Statua „Libertatea", ridicată prin subscripţiune naţională, atesând virtutea ploieştenilor în susţinerea drepturilor cetăţeneşti, cu ocazia alegerilor din anii 1869-1870. Cu onoare vă roagă să binevoiţi a asista la acea solemnitate, ce va avea loc in urbea Ploeşti, Duminică 21, la 10 ore a. m. Recepţiunea se va face in ospelul Comunal, şi după ceremonie va avea loc un banchet, in sala liceului. Primiţi, onorate domn, deosebita noastră stimă. Comitetul“ Textul cu pricina ajunge și la „Timpul"; interesul autorului Scrisorii III asupra republicii de la Ploieşti este marcat de amărăciune; un articol publicat chiar pe data de 21 iunie 1881, ziua inaugurării, [„Statua lui Eliad...“], este scris dintr-o perspectivă în care se poate sesiza marea indignare împărtăşită cu vechiul amic Caragiale. Statua lui Eliad zace, dată uitării, în umbra zidurilor universităţii. Cu toate acestea e statua unui bărbat care, de la 1825 începând, a inaugurat atât reforma limbei literare de azi pe care i-o datorim în mare parte lui, precum şi reforma socială. Ca literat şi politic, dacă n-a creat opere nemuritoare, desigur au fost promotorul cel mai arzător al tuturor mişcărilor generoase şi au avut, ca nealtul, o influenţă determinantă asupra caracterului culturei romăne. Ei bine, zace uitată statua lui căci alte griji au patrioţii. Onora republică a Ploieştilor invită la inaugurarea (cu profit) a statuei Libertăţii, ridicată pentru a atesta virtutea Ploieştenilor in susţinerea drepturilor cetăţeneşti, cu ocazia proclamării republicei de la 1869-70. Actul curios al invitării care aduce aminte de căpăţânele de zahăr nemţesc, pe care patrioţii promiteau să Ie taie pe atunci, îl lăsăm să urmeze întocmai. Monarchia ereditară cată să se fi bucurând de serbarea acelei zile nemuritoare în care soarele libertăţii, apărând în zona Ploeştilor, după mici divergenţe de opinii cu casa telegrafului şi poştelor şi cu banii cutiilor bisericilor, au apus la Fefeleiu, pe dată ce reacţiunea s-a ivit sub forma unei companii de Dorobanţi. Le urăm virtuoşilor cetăţeni chef mult, voie bună ş-o nouă ediţie a republicei. Fie sigură tinerimea ploieşteană că, cu o nouă proclamare a acestei forme de guvernământ, vor ajunge directori de bănci, cămăraşi de saline, adjutanţi regali, deputaţi etc.“ (ap. Opere XII, 1985,216) Situaţia acestei republici şi a raportărilor societăţii la ea se află constant în atenţia lui Eminescu; în diferite articole din „Timpul" vorbeşte despre „prezumptivul prezident al republicei Ploieştilor, care proclamase răsturnarea M.S. Regele Carol I” (5 noiembrie 1880, ap. Opere XI, 1984,393), despre „ilustrul d. Candiano, actual adjutant regal, [care] şi înlăturase [monarhia] pe câteva ceasuri în fericiţii Ploieşti, cari au eternizat memoria acelui măreţ eveniment prin erigerea statuei madam Grigorescu" (24 septembrie 1881, ap. Opere XII, 1985,339), „un fevruarist pentru cari jurământul militar e o păpuşenie, iar adevărata datorie ordinul de noapte dat de C.A. Rosetti-Carada" (8 octombrie 1881, ap. Opere XII, 1985,361). O ştire despre evenimentul inaugurării, o ştire care nu a fost integrată în monumentala ediţie Perpessicius, poate fi citită acum, în 2020, la 150 de ani de la Republica în cauză, în „Timpul" din 24 iunie 1881 (p. 1, la „Informaţiuni“, coloana a IlI-a) - o ştire redactată la modul pamfletar, ce poartă mărcile stilistice ale poetului - de pildă, desemnarea insinuantă cu porecla a ministrului de interne, C.A. Rosetti, de doar două zile numit în guvern, cel supranumit „Rabinul" în mai multe texte ale poetului - inclusiv în articolele de opinie din coloana precedentă a aceluiaşi număr de ziar („rabinul ministru"). Iniţiativă liberală („roşie"), sub oblăduirea vechiului primar şi deputat C.T. Grigorescu, statuia „ Libertatea" capătă o poreclă greu de uitat, sugerând că atelierele (pariziene) unde a fost comandată statuia ar fi avut un model cât se poate de palpabil: „Duminecă s-a descoperit la Ploieşti statuia Mme Grigorescu (aşa-i zic ploieştenii statuii Libertăţii, ridicate în onoarea efemerei republice de la 1869-1870).L’Independence Roumaine află că se făcuseră mari preparative pentru a primi pe rabin, pe d. D. Brătianu şi - tres factunt collegium - pe d. Urechia. Gardă naţională pănă la statuă, însă înaltele personaje nevenind, garda s-a întors singură şi desilusionată împrejurul Mme Grigorescu." Micul inedit Eminescu - un text care, de fapt, nu a mai fost publicat de la redactarea sa, în „Timpul" din 1881 - poate fi citit ca o meditaţie asupra republicanismului într-o societate turbulentă, dar şi asupra meritocraţiei - atunci când, în articolele sale, Eminescu insistă asupra carierei lui Candiano-Popescu, devenit aghiotant regal. •• Dan Gulea Statuia Libertăţii, carte poştală de epocă