România Pitorească, 1988 (nr. 1-12)

1988-06-01 / nr. 6

10 ■ ROMÂNIA PITOREASCA „Odată realizată această revoluţie, ne-ar mai rămine alte două de înfăp­tuit: o revoluţie pentru unitatea naţio­nală şi, mai tirziu, pentru independenţa naţională, pentru ca în acest fel să fa­cem ca naţiunea să reintre în posesia tuturor drepturilor sale legitime“. NICOLAE BALCESCU ŞI BLESTEM AFItPE cei DE SŢRICA£ 9 Iunie 1848 • începe revoluţia prin adunarea poporu­lui lingă Dunăre, la Islaz (pe atunci sat in judeţul Roma­­naţi, unde, la 1877, aveau sa treaca trupele române spre batalia de la Nicopole, azi, comuna suburbana a munici­piului Turnu Măgurele). Sunt de faţa fruntaşii revoluţio­nari I. Heliade Radulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell preotul Radu Şapca, căpitanul Nicolae Pleşoianu, to­i al­catuind atunci un guvern provizoriu. „In numele poporu­lui români­ erau primele cuvinte ale Proclamaţiei de la Is­laz, careia, cu steagul tricolor intr-o mina, i-a dat citire Heliade Eva ,strigare de pace, strigare de înfrăţire" a oricarui român, care „voieşte o patrie tare, unita în dra­goste , unde „Domnia nu e drept de moştenire a nici unei familii, domnia este a patriei" Devenita Constituţie. Proclamaţia cuprindea 22 de articole, cel dintîi decretînd independenta administrativa şi legislativa a ţarii: „Nici un român nu va mai trai după moartea independenţei patriei sale" Celelalte articole se refereau la egalitatea drepturi­lor politice pentru orice „fiu al patriei", la suprimarea rangurilor sociale, împroprietărirea ţâr­anilor, desfiinţarea robiei etc. • La Bucureşti, trei luni atenteaza cu pistolul asupra lui Vodă Bibescu, aflat in plimbare: epoletul de la uniforma domnitorului este providenţial, oprind glonţul 11 iunie 1848 Se trage clopotul la mitropolie. E semnal pentru bucureștenii care, purtind cocarde, eșarfe, stea­guri tricolore, se îndreaptă spre palatul domnesc. Seara Bibescu (care, scrie N. Iorga, „nu era un om râu, dar pri­mise de la sfătuitorii săi din Petersburg sfaturi sa nu consimtă la nici un fel de schimbări") iscăleşte Constitu­ţia şi trebuie sa accepte constituirea unui guvern provi­zoriu 12 iunie 1848 in gazeta „Pruncul român", apare apelul „Către fraţii noştri din Moldova": „Uniţi-va cu noi, fraţi de dincolo de Milcov, peste undele lui vă întindem braţele, dorind cu înfocare a va da salutarea frăţiei şi li­bertăţii. (...) Uniţi, vom fi tari, uniţi, vom sta împotriva oricărui vrăjmaş al libertăţii noastre", 13 iunie 1848 Dom­nitorul abdica, refugiindu-se în Transilvania, la Braşov 14 iunie 1848 • I se face cunoscuta poporului compo­nenţa noului guvern „vremelnicesc", dintre ai cărui se­cretari­­acea parte şi Nicolae Balcescu. • Guvernul pro­vizoriu emite primele decrete: înfiinţarea steagului natio­nal tricolor cu deviza „Dreptate, frăţie'', desfiinţarea ran­gurilor civile, a cenzurii, a pedepsei cu moartea şi cu ba­­taia, înfiinţarea gărzii naţionale. 15 iunie 1848 Locuitorii Bucureştiului se aduna pe cîmpul lui Filaret, unde se de­pune jurâmîntul pe tricolor şi pe programul revoluţionar Locul va purta, de-acum înainte, denumirea Cîmpia Li­bertăţii. 16 iunie 1848 Se emite decret de eliberare a tu­turor arestaţilor politici 19 iunie 1848 Complotul colo­neilor I Odobescu şi I. Solomon, care aresteaza guver­nul provizoriu, eliberat de bucureştenii conduşi de Ana Ipatescu şi Tom­a Gheorghiu. 26 iunie 1848 Este desfiin­ţată robia, ţiganii fiind de-acum înainte oameni liberi. 28 iunie 1848 Zvonul ca trupele rusesti au intrat in tara de­termina retragerea guvernului provizoriu spre Tîrgovişte, revenit, insa, curind în Capitala, sub presiunea poporu­lui, care înlătura caimacamia reacţionara instituita, la 29 iunie, prin tradarea mitropolitului Neofit . O însemnare de vechi ceaslov glasuieste: „în leat 1848 s-au făcut iarna un semn, o stea cu codă pa ceri la apus. Iar vara, la luna lui iunie, s-au făcut constitutii. Au mai fost o stea cu coda foarte mare înaintea zaveri la leat 1820. au şezut pe ceri şase luni. Ţinea de sara pina dimineaţa. Iar cea de la Constituţie au tinut numai vreo doua luni, dar mare la vedere Constitutiia au tinut numai vreo trei luni şi au venit turcii şi muscalii".­­ Ion Heliade Radulescu, la virsta primei tinereţi 2 Nicolae Balcescu — pictură de Gh. Tattarescu (Paris, 1851) GHEORGHE MAGHERU (1802—1880) Din familie de boieri gorjeni, s-a născut în satul Bu­zeiul de Gilort şi a îmbrăţişat, ca şi fratele sau loniţa, ca­riera armelor, fiind la început comandant de jandarmi. Avea — scrie N­eorga — faima unui „foarte cutezător şi iubit comandant al oltenilor". Apreciat de ruşi, în armata carora făcuse campania din 1828 — 1829, Magheru de­vine magistrat după pacea de la Adrianopole, e prese­dinte de tribunal, apoi, din 1846, prefect al judeţului Ro­­manaţi, unde, sub influenţa sa, administraţia civila şi mi­litară s-a aflat de partea revoluţionarilor paşoptişti. Pre­­zedt la adunarea de la Islaz, e ales printre membrii gu­vernului vremelnicesc, incredinţîndu-i-se finanţele şi în­sărcinarea de a se ocupa de organizarea gărzilor naţio­nale, a pandurilor şi miliţiilor în apropiere de Rimnicu Vîlcea, la Riureni, a adunat intr-o tabara militară 8000 de oameni, pregătiţi sa apere cuceririle revoluţiei. într-o proclamaţie câtre popor din 14 septembrie 1846 genera­lul Magheru îndemna mulţimile sa alerge „cu orice arme veţi avea: securi, lânci, coase, puşti" spre a lupta ,sub steagul libertăţii": „Eu, fraţilor, sunt roman, şi ca român mă simt ferice de a muri pentru ţara mea!" După inabu­­mirea revoluţiei, era nevoit sa plece în Transilvania, apoi la Viena Revenit in patrie in 1857, facea parte din Diva­nul ad-hoc al Ţarii Româneşti şi se afirma printre cei mai însufleţiţi susţinători ai Unirii Principatelor. POPA ŞAPCĂ Anul naşterii şi al morţii nu­­ se cunosc. Se numea Radu Şapcă şi provenea dintr-un neam­­al Şapculeşti­lor", originar din Celei, sat dunărean lingă cetatea ro­mana Sucidava. Acolo a fost preot, bucurîndu-se în ţinu­turile olteneşti de încrederea oamenilor, care l-au urmat cind i-a îndemnat sa faca revoluţie şi sa se adune pentru aceasta la Islaz De aici pornea cu mulţimea spre Cara­cal, apoi spre Craiova, întîmpinat de un cîntec scornit atunci: „Vine, vine, nu-s ce vine./ Vine Radu Şapcă din Celei, cu gubernii cite trei". îl mai pomeneau şi alte ver­suri populare puse pe muzica: „Sa trăiască Popa Şapca/ Ce-a scapat ţara de claca/ Şi Goleştii cite trei/ C-au fost cu toţii şi ei" La stingerea revoluţiei, prins de turci, era dus şi întemniţat la Brusa d in Asia Mica, unde a rămas şapte ani. întors la Celei, a fost ascuns de soaţa lui, pre­oteasa, intr-o Căpiţa cu fin, turcii calări umblînd zadarnic trei zile sa-l gaseasca Mai tîrziu. Popa Şapca a fost egu­men la o mînastire din satul Roaba, pe Valea Jiului, pina ce un cutremur a dor­mat turnul lăcaşului Se muta la mînâstirea Brâncoveni, unde se stingea din viaţa la o data despre care nu au fost găsite documente certe. ION HELIADE RADULESCU (1802-1872) „Biografia lui — spunea B P Hasdeu la inmormintare — sunt aceşti representanţi ai presei — el părinte al pre­sei române, biografia lui sunt aceşti dăscăli şi şcolari ai intiiului născut al învâţamîntului românesc, voi tipografi, voi librari, voi bărbaţi de carte sînteţi biografia lui — el tipograf, el librar, el renăscator al presei şi al prozei şi poeziei române, dupa o seculara amorţire" Definit de­­ Calinescu drept „a doua mare personalitate a literaturii române", după Dimitrie Cantemir. Heliade a fost un des­chizător de drumuri, un înflăcărat al scrisului şi al faptei, un mare animator al culturii naţionale. Cunoscutul sau indemn ,scrieţi băieţi, numai scrieţi", a însufleţit genera­ţii strălucite de cărturari. Paginile bogatei opere pe care a lasat-o sunt pline de învăţăminte ce nu şi-au pierdut ac­tualitatea: • Cine nu e prieten cu sine, în zadar cata pa­cea şi prieteşugul cu alţii • Ocupaţi-va, vorbiţi şi scrieţi junilor de limba naţională: ocupaţi-vă a o studia, a o cul­tiva — şi a cultiva o limba va sa zică a scrie într'însa des­pre toate ştiinţele şi artele, despre toate epochele şi toţi popolii. Limba singura uneşte, întăreşte şi define naţiu­nea: ocupaţi-va de dînsa mai nainte de toate, şi nu veţi face prin aceasta decit cea mai fundamentală politică, veţi pune fundamentele naţionalităţii . Oricît de sus vom înălţă pe femeie cu inima şi cu sufletul, cu atîta mai sus ne înălţăm pe noi inşine, şi oricît de jos o degrada legile pe care le facem noi bărbaţii, pe atita, şi încă şi mai jos, ne degradam noi înşine • Ocupaţi-vă, femei, şi grăbiţi intru a ajunge la predestinaţia voastră, sâ imblîn­­ziţi, adică sâ umanizaţi, sa desgrosolonizaţi pe om, să daţi patriei cetăţeni liberi din fiii voştri şi cetâţene se­rioase din fiicele voastre: suflaţi în sufletele noastre amo­rul Patriei, amorul acela de care voi sînteţi capabile, cind iubiţi ceva. • Părinţii şi căpeteniile noroadelor pot să aştepte cu adevârat felurimi de laude şi de cununi, dar numai acelea ce le împletesc şi le recomandeazâ poeţii sint vecinice şi neveştejite. • Nu e vremea de critică, copii, e vremea de scris, şi scriţi cit veţi putea şi cum veţi putea, dar nu cu răutate: faceţi, iar nu stricaţi, că naţia priimeşte şi binecuvinteazâ pe cel ce face, şi blestema pe cel ce strică. • Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni, şi ştie că natura nu cunoaşte Neamţ, Englez, Francez, Grec sau Român, ci numai OM­ ANDA RAICU

Next