România, iulie 1938 (Anul 1, nr. 45-60)

1938-07-16 / nr. 45

! Un animator şi o Universitate ! Treizeci de ani se împlinesc, de când Vălenii de Munte au intrat­­ pentru totdeauna în istoria culturii noastre.­­ Până în 1908, orăşelul de pe ţărmul Teleajenului, aşezat în afară­­ de marile drumuri de trecere, era vestit numai pentru o anume : ţuică şi un pitoresc patriarhal. Viaţa nu cred să se fi deosebit prea­­ mult de a tuturor târgurilor din Ţara Românească. Viaţa de ador­mire şi de lâncedă scufundare, aşa cum o zugrăvea tot cam pe atunci Mihail Sadoveanu, în unul din cele dintâi ale sale romane: „însem­nările lui Neculai Manea". Şi fără îndoială că scufundarea ar fi mers mai departe, cu dărăpănări de ziduri vechi şi cu măcinări de suflete o­­meneşti, dacă întâmplarea n’ar fi mânat ochiul cărturarului Nicolae Iorga să se oprească pe-o casă în bătrân stil românesc, aşa cum poate o căuta fără s’o ştie. Minunea începe de-aci. Bănuesc — şi cred că nu dau greş — bă­­nuesc prima impresie, primul gând. Un loc tihnit de lucru, un de­cor şi o atmosferă ca pentru un cărturar şi mai ales ca pentru Un cercetător de documente. Toate se petreceau după peripeţiile anului 1907, după despărţirile de la „Semănătorul", după îndestule pricini care duceau la osteneală de oameni, de năravurile Capitalei, de a­­tâtea făţărnicii. Numai că nimeni nu se poate desprinde de umbra sa. Şi umbra cărturarului Nicolae Iorga se proiecta de pe atunci a­­supra întregei Ţări Româneşti, dincolo de hotarele vechi din acea vreme, asupra întregului neam românesc. Aşa­dar, casa abia, intrată în noua stăpânire, în loc să devină o schimnicie a studiului, s’a prefăcut de îndată în nucleul unor aşezări care au crescut an cu an şi au schimbat cu desăvârşire faţa târgului, viaţa târgului, raţiunea de existenţă a micului orăşel din ţinutul de Prahova. România mare era un vis pentru poeţi, combătut energic de oamenii politici în numele realismului. Un tânăr publicist şi pro­fesor bucovinean, George Tofan, mai puţin realist, se înverşuna să creadă deocamdată într’o Românie mare spirituală, într’o unitate pregătită prin cultură. Şi cum era firesc, s’a adresat animatorului care cutreerase toate ţinuturile româneşti, scrisese cărţi cu însem­nările şi concluziile acestor călătorii, păstra o permanentă legătu­ră cu toţi cărturarii din ţinuturile pe atunci încă robite; şi, prin conferinţe, prin articole, prin studii, deschidea în Regat calea u­­nirii pregătind acea mobilizare sufletească fără de care n’ar fi fost cu putinţă în 1916 mobilizarea oştirii. Tânărul George Tofan sem­nează un apel. Profesorul Nicolae Iorga răspunde printr-o înştiin­ţare publicată în „Neamul Românesc", din iunie 1908, invitând mo­­safirii din ţară şi de peste hotarele robiilor, la câteva cursuri libere cu un program modest şi cu vorbitori puţini la număr. Acesta şi a­­şa a fost începutul. Regăsim programul prelegerilor în palide foi. Istorie şi geogra­fie românească, istoria literaturei româneşti, a bisericei româneşti, a economiei naţionale şi istoria literaturilor moderne. Iar nume, şase de toate: N. Iorga’; G. M. Murgoci; N. Dobrescu; Şt. Bogdan; V. Bogrea; Al. Lapedatu. Atât. Şi dintr’atât, anevoie era de închipuit cum se vor lărgi an cu an aceste prelegeri, ce însemnătate va că­păta micul orăşel în tânăra noastră cultură, ce oaspeţi avea să pri­mească de peste îndepărtate hotare şi cum aveau să se grupeze în jurul casei de vechiu stil românesc, tipografii, şcoli de misionare, institute pentru minoritari, cămine pentru pictori. Taina acestei biruinţe a Universităţii populare din Vălenii de Munte, ne-o lămurea tot un cuvânt al animatorului său, mult mai târziu, la închiderea cursurilor din August 1925: „Intr’o ţară în ca­re, cu programe foarte bine fixate, oamenii­ ajung să nu se înţelea­gă, noi ne adunăm fără nici un program în aşa fel încât cei mai dibaci alcătuitori de programe nu pot decât să admire rezultatele — nu aş zice neaşteptate, căci toţi le aşteptăm, dar rezultatele perfecte ale unirii, care pleacă din aceiaşi construcţie sufletească şi din aceiaşi înţelegere a rosturilor ţării din care toţi facem parte". De­ un adaos, de obşteştile elogii pentru om şi opera sa, nu mai este nevoie. Amândoi, omul şi opera, aparţin demult istoriei, dincolo de slova noastră, a copiştilor trecători. CEZAR PETRESCU! LA VĂLENII DE MUNTE înainte de începerea cursurilor 10 mie litri vaccin anti­­holeric pentru China WASHINGTON, 14 (Rador). — Răspunzând la apelul secţiu­nii de higiena a Societăţii Naţiunilor, guvernul Statelor Unite a hotârit să trimeată cu ajutorul Crucii Roşii americane 1000 litri vaccin antiholeric la consulatul său din Hongkong. Acest dar făcut guvernului chinez din Hankeu permite să se facă peste 3.00­1.000 vaccinări. « SAMBATA 16 IULIE 1938 La Reims s’a tradiţionalismul Reconstituirea catedralei­ mini­­ne, de 20 ori seculară, de la Reims, ajunsă martiră pe ur­ma războiului mondial, a fost săr­bătorită în cadrul unor festivităţi epocale. Geniul francez care a lăsat prin veacuri feeria arhitectonică cea mai impunătoare ca rafinament artistic, a fost cuprins de o tresărire de magnifică mândrie şi pietate reli­gioasă în clipa când restaurarea epocalului monument a ajuns fapt îndeplinit. Popor eminamente de mari arhi­tecţi, francezi socot catedrala drept titlul lor de glorie cel mai impună­tor. Nici un alt monument­ mon­dial nu realizează în adevăr mai fără rămăşiţe definiţia pe care Goethe o dădea arhitecturii­, „ge­­frorene Musik“. Da, adevărată m­u­­zică îngheţată, Reims-ul. De un în­gheţ însă care e continuu joc miri­fic de vibraţii, aerian dans spiritua­lizat de linii şi volume, aşa precum au prezentat-o pictorii impresio­­nişti, dela Monet la Sisley. Se pare că genul­­picturii impresioniste, a fost inventat ca să poată reda fee­ria încantelării monumentului-cul­me. D­ar, la Reims, cu prilejul ser­bărilor recente, poporul fran­cez s’a prezentat solidar până la unanimitate, nu numai în elan de admiraţie artistică faţă de creaţiu­­nea maximă a specificului galic. Au întrunit, în acelaş entuziasm, dra­gostea de ţara lor, pietatea faţă de tradiţia naţională şi religioasă, fer­voarea catolică a Franţei. Aceasta e Franţa adevărată : Franţa reală, adoratoare a operei de artă până la exaltare, ardentă în a-şi respecta tradiţiile seculare sacre, mereu prezentă în a păstra indestruc­tibilă legătură cu Dumnezeu! Unit in acelaş sentiment mistuitor al­­ dragostei de ţară, pietate artistică şi catolică, marele popor francez răs­punde calomniatorilor care-l carica­turizează interesat, prin serbări ca acele de magnific suflu religios, u­­manitarist şi naţional, celebrate re­cent la Reims. P­e linia exprimării aceluiaş specific naţional a fost îndru­mată marea ceremonie, când a fost ridicată şi la simbolul unei manifestări pacifice şi pacifiste. Entuziasmul popular, răsfrânt peste limita obişnuitului, a ţinut să sub­linieze că se sărbătoreşte reconsti­tuirea unui monument-victimă a războiului. Cu darul propriu francez al aluziei nuanţate, serbărei i s’a imprimat astfel semnificaţie pe li­nia actualităţii. Acea dispoziţie sufletească a poporului francez, de a deprecia războiul în sine, a găsit ecou potenţial în cuvinte ca cele pe care le reproducem mai jos, ale Mareşalului Petain, rostite în cadrul ceremoniei ; •Fie ca reconstituirea Catedra­lei care exprimă deja atâtea simboluri, să apară în ochii tuturora ca o manifestare a voinţei ferme a Republicei, de a oferi spre admiraţia oamenilor un monument care era cât pe ce să dispară în sângeroasele lor discordii, dar a că­rei frumuseţe e o impresionantă po­runcă de a nu mai recădea în eroa­rea criminală a carnajului şi a de-Acestea sunt sentimentele care ne stăpânesc pe toţi, acum, aci, şi pe care, prin prezenţa d-voastră la a­­ceastă de neuitat ceremonie, înţele­geţi să ie afirmaţi. Reims, cetate glorioasă, cetate-martiră, cetate re­constituită, e înainte de toate cetate pacifică". S­tindardul păcii a fost ridicat încă odată de geniul francez, de pe înaripatele Ogive ale Reims-ului, desigur ca să poată fi mai clar văzut de pe toate distan­țele pământului. Y, afirmat Republicei Mareşalul Petain a exprimat sentimentul unanim împotriva carnagiului şi devastărilor războinice, al poporului francez APROVIZIONAREA CU LEMNE A CAPITALEI Discuiţii în jurul aprovizionării cu lemne a populaţiei din Capitală se vor duce şi anul acesta. Ca în toţi anii. Şi pe măsură ce vara scade, in aceiaşi măsură discuţiile vor creşte. E vorba fireşte, nude eventualitatea unui şomaj al sobelor şi maşinilor de gătit, fapt ce n’ar fi îndepărtat, dacă s’ar apropia soluţia aducerei gazului de sonde în Capitală. Ci de aglomerarea de cifre când e vorba de preţul cu care se vând astăzi lemnele şi, mai ales, cu care se vor vinde pe zi ce iarna va bate mai mult la uşa omului sărac. Cazul a fost luat în consideraţie de angrosiştii de lemne, cari se plâng că n’au capitalurile necesare pentru a se aproviziona în timpul verii, când se bucură de un trans­port­ rodus pe căile ferate, cu can­titatea necesară consumului din Ca­pitală. A fost discutat de detailişti cari acuză de speculă pe angrosişti. Şi a fost examinat de factorii hotă­râtori, cari au şi avizat asupra unor măsuri de credit. Nu ştim soluţia la care se vor opri. După umila părere a celui ce scrie aceste rânduri, aprovizionarea Ca­pitalei cu lemne la un preţ, care să excludă, în tot timpul, posibilitatea de speculă, este o problemă de transport precizând o problemă de tarif de transport. Se pare că acest tarif — tariful de transport al lemnelor pentru Capitală a fost conceput într’un spirit lipsit de orice simţ economic. Numai aşa se restabileşte un echi­libru economic, numai aşa se ex­clude eventualitatea ca produsele venind din depărtare să poată fi, în ce priveşte rentabilitatea, pe picior de egalitate cu produsele venind din regiuni apropiate. Nu aceasta a fost în concepţia care a tronat la întocmirea, tarifelor pentru transportul lemnelor. " Nu discutăm azi cauzele. Nici nu vrem să afirmăm că la întocmire au in­tervenit influenţe decisive. Constatăm un fapt: acela că trans­porturile de lemne venind până la o anumită distanţă sunt avantajate faţă de transporturile venind de peste acea anumită distanţă. Precizăm o situaţie: că atât timp cât acest sistem tarifar va dura, populaţia Capitalei rămâne la dis­poziţia acelora, ce sunt avantajaţi de transport. Sugerăm o soluţie: fixarea unui tarif unic pe kgr. de lemne, indife-. rent­ de distanţa de la care ar veni.­­ 1 IBN SAUD Regele Arabiei, care prin mijlocirea ministrului său, la Londra, şeicul Hafis Wahaby, a precizat că situaţia încordată din Palestina nu se va putea ameliora atâta timp cât evreii se vor considera element predomi­nant. Mazăre şi cinema Am aflat din „Popolo d’Italia“ că recolta noas­tră de mazăre fiind deficitară vom fi privaţi pe anul în curs, de plăcerea con­templării filme­lor americane. N’aţi sesizat le­gătura ? Nici noi, la primele rânduri! Dar după un examen amă­nunţit al „in­formaţiei" a tre­buit să ne dăm bătuţi. „Si non è vero e ben trovato" spune proverbul. Dacă din în­tâmplare , recolta de mazăre este aşa cum o pre­zintă distinsul nostru confrate din Italia, soldul activ al balanţei noastre com­er-­ ciale cu Statele Unite s’ar redu­­ce la zero. Ceea ce, evi­dent, nu ar în­curaja importul filmelor ameri­cane. Adio deci Gre­­ta Garbó, adio Joan Crawford, adio Clark Ga­bie, adio Garry Cooper. Soarta voas­tră românească o hotărăsc nişte păcătoase gărgă­riţe. Nu bănuiaţi desigur, amabile dudui şi dumnea­voastră fanţi pa­sionaţi, că la te­melia iluziilor de dragoste pericu­­loasă stă acelaş bob de mazăre care a deranjat somnul prinţesei din pădurea fer­mecată... Dar adevărul nu poate decât să vă convingă. Dacă vreţi fil­me americane semănaţi mazăre ,­ şi purtaţi-i apoi de grije până la ceasul cule­sului. E — ca să zi­cem aşa — me­toda cea mai directă. AVIATORUL HUGHES A SFÂRSIT RAIDUL ÎMPREJURUL LUMII IN TIMP RECORD Performanța celebrului aviator Willy Post a fost bătută cu 95 ore si 32 minute (Telegrame in pag. 16­ a) i. ANULI No. 45 Direcția și Redacția: Str. Regală No. 1 ■ Telefoane : Direcția : 65785 ^ LEI Redacția : 65776 ■ 55777 Administrația: 657^|^шдай(|^|^17^| România îl­ olease? Cioban cu oile pe Valea Jiului CONTROLUL PREŢURILOR . In momentul în care autorităţile au anunţat o se­rie de măsuri pentru ieftenirea traiului, un surâs larg şi şiret a încreţit obrazurile slăninoase ale speculan­ţilor. Ministerul de interne şi Primăria puteau să ia măsuri. In definitiv ce altă treabă au? Să scrie pe hâr­tie, să pună ştampile şi să ia măsuri. După cum, spe­culanţii n’au nici ei altceva de făcut, decât să-şi con­­tinuie în pace şi onor operaţiile pe spinarea bieţilor cetăţeni. Ştiau ei ce ştiau speculanţii! De aceia aveau to dreptul să zâmbească şiret şi fără emoţie. Nu era prima oară când onorabilii din fruntea co­munii şi a autorităţilor superioare dădeau porunc scurte şi răstite: să se ieftinească viaţa! A doua zi lu­crurile se aranjau. Domnul primar şi domnii consilier comunali aveau socotelile lor electorale; la rândul la domn­ii speculanţi aveau fini, cumnaţi şi cumetri, o se­rie întreagă de voturi. Aşa că totul se termina ca într oameni de înţeles, părinţii comunei şi speculanţii­­ pupau ca fraţii şi preţurile pieţei continuau să crease vertiginos. Numai că de data aceasta lucrurile s’au schimbat Ministerul de Interne şi Primăria nu mai sunt dispus să glumească. Combinaţiile politice au dispărut în nea­gra veşnicie, a­finii, cumnaţii şi cuscrii domnilor spe­culanţi nu mai prezintă nici o importanţă. Măsurile autorităţilor sunt respectate şi aplicat întocmai Nu mai este rost de glumă, nici nu mai încă pe tranzacţie. Cetăţenii vor putea răsufla mai în voe. I­I, ,Că, a?,a stau lucrurile nu mai rămâne îndoia!­­[ Controlorii comunei au pornit la lucru, fără milă , fara şovăială. Unde găsesc recalcitrant, îl pedepses pe loc. Ziarele sunt pline de zarzavagii, brutari şi mă­celari, cari au vrut să simtă pe propria lor pungă ză­­darnicia iluziilor pe care şi Ie făceau şi seriozitatea ho­­taririi pe care au luat-o autorităţile competente. La Timişoara aceste iluzii au dus pe negustori de arestare şi de­sigur îi vor duce şi la închisoare. Astfe de sancţiuni nu constitue o exercitare de forţă. Ni­ mulţimea a trăit prin cei puţini, ci aceştia prin ce mulţi. Astfel severitatea autorităţilor apare, şi în acea­­sta Privinţă, ca o revanşă la normalul desconsiderat până azi de practicele abuzive ale celor nesăţioşi. Noi nu putem, de aci de la gazetă, decât să asigu­răm populaţia că­ nimeni şi nimic nu va putea face ca măsurile luate pentru apărarea ei să fie înfrânte. T. C. Stan 14 IULIE LA LEGAŢIA FRANŢEI !­I D. Thiéry în mijlocul membrilor coloniei franceze

Next