România, septembrie 1938 (Anul 1, nr. 92-106)

1938-09-01 / nr. 92

г ani. w­m­t,CA CEfrf^A Nr. 92 A DOUA ELIBERARE Acum două zile la Cernăuţi, ori la Chişinău, odată cu insta­larea Rezidenţilor regali ai ţinuturilor, din nou au vibrat cuvinte care depăşesc ritualul dinainte orânduit al unor solemnităţi cu pecetea oficială. Ca şi în ţinuturile de Timiş, de Someş şi de Mureş, şi aci, în aceste mândre trupuri de ţară răşluite cândva din hotarul Mol­dovei, norodul a înţeles că oamenii de strajă ai Regalităţii în­seamnă chezăşia celei de a doua eliberări. Scăpaseră odată de asuprire străină. Dar înainte de a răsufla deplin şi a se bucura de biruinţa justiţiei istorice, au căzut în a doua robie, mai vi­cleană, a politicei uneltitoare de partid. Se aflau cârmuitori ai locului, ridicaţi de apele tulburi, care luaseră ţinuturile în arendăşie politică. Aveau nevoie de populari­tate, iar ca să-şi întreţină popularitatea sgândăreau măruntele nemulţumiri şi pasiuni omeneşti, aveau nevoie de­ o gardă elec­torală, iar ca s-o hrănească, sub-arendau judeţele slugilor de casă ce se îmbogăţeau peste noapte vămuind orice întreprindere de gospodărire, jefuind păduri, bunuri obşteşti, heleştaie, moşii, bu­getele târgurilor şi sărmanele venituri ale comunelor rurale, aveau nevoie de o justificare pentru a intimida politica partidelor de la centru, iar atunci se proclamau sus şi tare, „exponenţii provinciilor”. A fost şi aceasta o profesie ca oricare alta, un titlu ca oricare altul, în lipsa altei măsurători a oamenilor şi a faptelor. Astfel, aproape douăzeci de ani, adevărata, desăvârşita­ eliberare a în­târziat, cum a întârziat şi adevărata, desăvârşita unire sufletească, fiindcă aşa dicta tactica „exponenţilor” respectivi. Dacă ar fi dispărut pricinile de fricţiuni, ce ar mai fi exploatat oare neogoiţii exponenţi? Cum şi-ar mai fi justificat oare raţiunea de existenţă în partid, pe cele două fronturi? Căci pe două fron­turi era jocul ca în Ohrana rusească, pe două fronturi ca în politica de datină austriacă, împrumutată de la Machiavel: Divide et impera! La centru, „exponenţii” pretindeau că numai dânşii şi dânşii înfăţişează nevoile, opinia, sufletul şi aspiraţiile unui ţinut. Acasă, în r mijlocul alegătorilor, pretindeau că numai dânşii şi dânşii, înfăţişează destulă autoritate la centru pentru a smulge ceva, o lege, un credit, un împrumut, întru drămăluita satisfacere a revendicărilor locale. A fost oare alta, politica şi tactica acestor „exponenţi”, astăzi daţi la fund? Oamenii de ispravă, cu trecut de lupte şi de rezistenţă naţio­nală, oamenii de cultură, de creaţie pe tărâmul ştiinţific şi didac­tic, oamenii aceştia al căror nume rămân în istorie spre mândria unui ţinut după cе­ au fost ignoraţi de contemporanii mai grăbiţi şi gălăgioşi; aceşti adevăraţi „exponenţi” ai ţinuturilor erau lăsaţi la o parte. Tot aşa, la o parte, rămâneau şi interesele adânci ale aceloraşi ţinuturi, care nu se puteau soluţiona de faţadă, ci aveau nevoie de timp, de sacrificii mai îndelungi, nu de pospaiul efectelor pe termen scurt svârlit în ochii alegătorilor. Ca unul ce prea bine cunosc sufletul norodului moldovean din cele două ţinuturi unde au fost înscăunaţi ori şi alaltăeri Resi­­denţii regali, fiindcă sufletul acela e şi al obârşiei mele, nu m’a surprins răsuflul de uşurare. Mai domol din fire, cu rezistenţa în­văluită într’o undă de ironie, nu s’au dat niciodată cu totul poli­ticei de făgădueli imediate, cu recompense concrete, cum stăteau scrise în tariful electoral. Alegerile erau cu surprise chiar pentru „exponenţii”, cei mai mehenghi. Şi adeseori, numai măsluelile urnelor, izbândeau să întreţină iluzia vreunei legături între „exponenţii” aceştia de drept divin şi între poporul сi­şi avea alte judecăţi şi alte nă­­zuinţi. Ca toată spiţa moldovenească, subtil diferenţiată în între­gul naţiei româneşti, oamenii aceştia din ţinutul de Suceava şi din ţinutul dintre Nistru şi Prut, nu trăiesc numai pentru înde­stularea, de­ azi şi de mâine. Nu nu­mai pentru satisfacerea ime­diată, pământească. O sete de altă natură­ spirituală, chiar la să­,­­­tenii cei mai lipsiţi de învăţătură, lasă Residenţilor regali des­chisă o problemă psihologică particulară în gospodăria treburilor şi în cârmuirea sufletelor. E ceia ce regimul politicei de partid a neglijat cu totul. Şi ceiace rezerva, întotdeauna, la fieştece alegere, o nouă surprisă. A descifra asemenea semne nu-i greu. A mulţumi asemenea suflete e încă şi mai uşor. Pe trei sferturi sufletele sunt câştigate, prin eliberarea de obida politicei de partid şi de năravurile acestei politici, care au lăsat în­ urmă numai scârbire şi un amar sim­­ţimânt de nedreptate, de părăsire, de uitare. CEZAR PETRESCU In Frasîţa campania pentru construcţia unor noui drumuri e în toi. Iată o porţiune de şosea peste un teren accidentat New-York-Los Angeles in sece ore NEW YORK, 30. (Rador). — Maiorul aviator Deserversky, care construeşte avioane pentru aviaţia militară a Statelor Unite, a realizat un nou record, sburând dela est la vest, dealungul con­tinentului nord-american, — adică dela New York la Los­­ Ange­les, — în 10 ore, 3 minute și 3 secunde. l­O 1­1 Septembrie 1938 ÎMPĂDURIREA LITORALULUI DOBROGEAN vrem să ne oprim nici la acest­ avan. ■ Iar, atunci să ne gândim măcar să împădurim, pe o adâncime de cel puţin un km. de la ţărm, litoralul de la Constanţa şi până la Cavarna, a­­dică exact deo parte şi de alta a căii ■ferate. V­ă puteţi închipui ce ar însem­na un asemenea lucru? Dar după câte am auzit, pro­­ectul împăduririi exista. In curând deci, litoralul va avea o coamă de păduri de care vânturile se vor isbi neputincioase. Că, Dobrogea s’ar schimba la faţă dacă ar fi împădu­rită, asta e altceva. Deocamdată, să începem cu începutul. Restul 7Г va face Dumnezeu prin voinţa omului p­roblema s’a pus, iar pui de sal­câmi, plopi şi tei avem. Ră­mâne, acum, ca planul să fie realizat, căci Dobrogea, cel puţin dealungul coastei, are nevoie de o plantaţie deasă care, pe lângă pito­rescul inedit pe care-l va creta, va aduce, în plus, şi puţină higienă. Dar nu este numai atât. P­rea deschisă către spartele fe­restre ale Mării, Dobrogea este, în mod permanent, la bunul plac al curenţilor. Un vânt continuu bate, uscând pământul, prăfuindu­l, şi transformă călcâiul României, dinainte de război, în­tr’o iudee fără Betleem. Arşiţa nu a reuşit încă să creeze dune, iar cămi­lele din împrejurimile Bazargicului au mai multe obiceiuri de staul de cât de deşert. Dar, dacă pământul răscopt al Dobrogei nu s'a prefăcut încă în pustiu, sub mătura vântului, pământul acesta, nu poate da atât cât ar trebui. Furaţi de curenţi, nourii se răsfiră sterpi, şi numai din când în când, din ugerele lor mai cade câte un strop de apă... D­in pricina aceasta, Dobrogea nu cunoaşte, decât în foarte rare locuri, ogorul încărcat cu pâine; în majoritatea cazurilor, bul­­găriile sunt singurul rod. Pământul dobrogean însă, cu rare excepţii, e bun, deoarece face parte, într’o bună măsură, din prelungirea bugeagului care se lasă din sudul Basarabiei în Muntenia. Câmpia aceasta al cărei pământ negru e cunoscut sub nu­mele de cernoziom, dă roade, acolo unde există o cât de mică umezeală. Dar Dobrogea cum să dea aceia ce ar fi în stare, când vânturile o în­­ghiaţă sau o răscoc ? F­aptul că un pământ devine, prin voinţa şi munca omului, isvor de belşug, este cunoscut în istorie. De altfel, însăşi tehnica bulgariei, ne arată că, o cât de mică trudă poate da rezultate bune. Dar , nu despre această tehnică primitivă conducătorul Rusiei a fost victima vrem noi să vorbim. Să-și am­ irite? unui atentat. După’­unele,­­vasimi! că lectorul de acea minune realizată de egiptenii cari, acum patru sau cinci milenii, au reușit să facă din­­tr’un pustiu un paradis;­­find mun­ca lor, revărsările anuale aie Nilului n’ar fi fost decât nişte aducătoare­ de ţânţari... N­i se va spune însă, că ţara ro­mânească este prea bogată, pentru a se simţi nevoia... ci­vilizării Dobrogei în vederea produ­cerii cel p­uţin a minimumului ran­dament agricol. Raţionamentul aces­ta deşi e fals, să nu-l zădărâm, to­tuşi. Dar dacă nu vrem să avem atât cât pământul ar putea să ne dea, deocamdată poate n’ar fi rău să purcedem la o cât mai vastă împă­durire a litoralului măcar. L­a umbra pădurilor de salcâmi, pământul ar căpăta cel puţin o haină frumoasă, s’ar acoperi Dobrogea cu păşuni largi cât zarea. Cel puţin ochiul călătorului ar fi încântat, dacă turmele de oi dobro­gene nu ne-ar bucura. Iar dacă nu , Petru Manoliu CÂTEVA COOPERATIVE... Sunt necesare pentru valorificarea fructelor la producător Ministerul­­Economiei Naţionale şi Ministerul Agriculturii au adus o seamă de­ legiuiri noui, in scopul pro­păşirii industriei naţionale şi a so­luţionării câtorva probleme care se pun, pentru încurajarea micului producător şi pentru a supune bo­găţiile naturale unui plan sistema­tic de exploatare. In acest scop a fost lansat un credit agricol, cu dobândă de 5 la sută şi a fost pus la dispoziţia mi­nisterului agriculturii un fond spe­cial pentru înzestrarea cu porumb a regiunilor lipsite de acest aliment. Din preţul de cost al porum­bului, statul suportă 1 leu la ki­logram, iar sumele ce urmează să fie vărsate la 15 Noembrie vor ră­mâne, pentru acelaş fond, la B. N. R.Concomitent, s-a modificat legea cooperaţiei şi legea pădurilor. Aceste realizări denotă, cum am spus, o deosebită atenţie pentru ce­lula vieţii noastre economice, pen­tru micul producător. Tocmai de aceea, găsim nimerit să ne facem, de aci, ecoul unor re­vendicări ale micilor producători. De pildă, chestiunea fructelor, a proprietarilor de livezi. Sunt sate în­tregi, pe pământul ţării, în care nu­mai pomii fructiferi constitue baza de traiu pentru ţăran. Se încarcă, în fiecare toamnă, vagoane de mere pere, nuci, în centrele comerciale ale acelor regiuni. In mare parte, măr­furile sunt exportate. Dar, întrebarea este: cum se cum­pără aceste poame? Cât venit îi a­­duc unui ţăran nevoiaş, cele câteva jugăre umbrite de pomi? Am fost de multe ori de faţă, în­­tr’un orăşel din Ardeal, când me­rele Ionathan erau cumpărate cu 1 leu cinci­zeci d 2 lei kilogramul. Ţă­ranul aducea o căruţă de mere, îm­bujorate de soare şi vătuite delicat de brumă, cu miezul alb ca laptele, pentru a se întoarce acasă cu un sac — nu totdeauna plin, de grăunţe. In timp ce, la Bucureşti, merele Ionathan se vindeau cu 40-60 kilo­gramul. In aceste regiuni, ar fi necesară înfiinţarea unor cooperative. Minis­terul economiei naţionale, care pa­tronează de aci înainte (după modi­ficările aduse legei cooperaţiei) — acele operaţiuni colective, e în mă­sură să sporească numărul tovără­şiilor săteşti, asigurând traiul mul­tor sate, fără alte eforturi. E vorba numai de valorificarea produselor şi de îndepărtarea negustorilor hrăpă­reţi. Ar putea fi întrebuinţată, în scopul acesta, o parte din acel credit agri­col lansat recent de d. Mitiţă Con­­stantinescu, ministru al Economiei Naţionale. Şi suntem siguri că Mini­strul Agriculturii, care se interesează intens, de la o vreme, de bunul mers al economiei rurale, va da şi de astă dată concursul necesar, prin specia­liştii săi, asupra chestiunilor tehnice respective. Vlaicu Bârna f opb ! ^o STALIN stareadictatorului gravă, ar fi foarte Ziarele engle­zeşti ne aduc o veste surprinză­toare. La Grădina Zoologică din Londra se în­cearcă încruci­şarea între leu şi tigru. Indivi­dul care va re­zulta de aici se va numi ,tea gru”. Până aici, ni­mic de obiectat. Dacă hibridul va fi mai blând de­cât părinţii săi, am recomanda chiar, ca experi­­enţa să fie re­petată pe scară întinsă în Afri­ca şî Asia. A­­tunci am putea pleca şi noi li­­niştiţi, cu bas­­tonaşul de tres­tie în mână, prin junglele in care, vorba aia, mâna omului n’a pus încă piciorul. Noi, din par­­tea noastră am recomanda să se meargă mai de­parte cu încru­cişările. Ce-aţi zice, de exemplu de un hibrid rezultat din încrucişarea între o soacră şi un creditor? Dar de hibri­dul între un perceptor şi un restaurator spe­­culant? Sau acei cari ar rezulta din încrucişarea do­mnişoarei veci­nului care ne­­ năuceşte toată ziua cântând la pian, şi domnul care se amuză la miezul nopţii să ne trezească din somn la telefon, întrebând suav: „Acolo e depozi­tul de benzină?”. In definitiv avem şi noi jun­gla noastră,­­ dacă­­ „tea­­grul” iese mai al dracului de­cât părinţii?. CONSILI­U­­DE MINIŞTRI EXTRAORDINAR LA LONDRA Anglia cere Germaniei garanţii pentru menţi­nerea păcii şi asigură Franţei ajutor armat în cazul când aceasta va fi nevoită să acorde asistenţă Cehoslovaciei (Telegrame în pag. 16­ a) 25 ani dela moartea lui Aurel Vlaicu La 31 August 1913, Aurel Vlaicu s-a prăbuşit cu avio­nul său în vecinătatea satului Băneşti din jud. Pra­hova. Cu mijloacele tehnice din vremea aceia, dar cu un ochi ager de vultur, cu o pricepere şi o destoinicie care anticipau triumfurile, viitoare ale aviaţiei româ­neşti, Aurel Vlaicu şi-a construit singur aparatul de zbor. Era nu numai un iscusit artist al zborului, dar şi un suflet atot­cuprinzător, iar în simplitatea vieţii sale lipsită de fast şi de orgoliu,, In ipnica pe care şi-a con­sacrat-o aviaţiei, se putea ghici tenacitatea de atâtea ori încercată Aîu fiului de ardelean venit dincoace de munți, ca tnfor’c .’jjgga. «—«» cucerire și lUimbare a destinului.^ 4' ' ЗШ ’ w Prietenii cari l’au cunoscut deaproape ni l’au înfă­țișat sub acest aspect. Aurel Vlaicu izbutise însă, fără vrerea lui, să ajungă o figură populară. Năzuinţele lui fixau atenţiile şi adunau admiraţiile. Se puteau între­vedea încă de atunci nădejdele unui popor concen­trate în jurul unui tânăr aviator, răzbătător pe aria întinsă a văzduhului pentru a demonstra tuturor în­semnătatea acelor născociri care astăzi, industriali­zate şi rectificate de tehnica ştiinţifică, întruchipează una dintre cele mai însemnate arme de luptă. Au trecut 25 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, şi această cifră a calendarului coincide cu zborurile organizate de aviatorii celor trei ţări din Mica înţele­gere. Urmărim în liniile ziarelor evoluţia acestui antre­nament şi descifrăm în destoinicia concurenţilor prie­teni, calităţile sufleteşti ale omului,­­ spiritul de jertfă şi tendinţa nemăsurată de a înfrânge puterile potrivnice ale naturii. •’ Alăturea de izbânda de astăzi, se aşează cu aceiaşi îndreptăţire cuvintele de laudă pentru cei jertfiţi. Romeo Popescu în zăpezile Bărăganului, mai de cu­rând Ionel Fermie într’un accident stupid în pădurile Bucovinei, mai de mult comandorii Oculeanu şi Pantazi. Ori­cât ar fi de perfecţionate motoarele avioanelor de astăzi, ori­cât, de multă încredere am avea în technica mereu reînoită a zborului, aviatorii mărturi­sesc prin curajul şi abnegaţia lor o nouă concepţie despre viaţă. O concepţie dinamică şi solară, învolbu­rată de eroism. Calităţile sufleteşti ale omului se evi­denţiază la fiecare pas, spiritul de promptă hotărîre presupune o prezenţă efectivă dincolo de orice calcul egoist. Când generaţia aviatorilor de astăzi trăeşte în această credinţă, este întemeiată afirmarea că însăşi perspectiva asupra vieţii s’a schimbat.. Nicolae Roșu Capela de pe insula din mijocul lacului Bled EXERCITII DE APARARE PASIVA IN ANGLIA: gazelor La plajă cu măşti împotriva

Next