România, septembrie 1938 (Anul 1, nr. 92-106)
1938-09-01 / nr. 92
г ani. wmt,CA CEfrf^A Nr. 92 A DOUA ELIBERARE Acum două zile la Cernăuţi, ori la Chişinău, odată cu instalarea Rezidenţilor regali ai ţinuturilor, din nou au vibrat cuvinte care depăşesc ritualul dinainte orânduit al unor solemnităţi cu pecetea oficială. Ca şi în ţinuturile de Timiş, de Someş şi de Mureş, şi aci, în aceste mândre trupuri de ţară răşluite cândva din hotarul Moldovei, norodul a înţeles că oamenii de strajă ai Regalităţii înseamnă chezăşia celei de a doua eliberări. Scăpaseră odată de asuprire străină. Dar înainte de a răsufla deplin şi a se bucura de biruinţa justiţiei istorice, au căzut în a doua robie, mai vicleană, a politicei uneltitoare de partid. Se aflau cârmuitori ai locului, ridicaţi de apele tulburi, care luaseră ţinuturile în arendăşie politică. Aveau nevoie de popularitate, iar ca să-şi întreţină popularitatea sgândăreau măruntele nemulţumiri şi pasiuni omeneşti, aveau nevoie de o gardă electorală, iar ca s-o hrănească, sub-arendau judeţele slugilor de casă ce se îmbogăţeau peste noapte vămuind orice întreprindere de gospodărire, jefuind păduri, bunuri obşteşti, heleştaie, moşii, bugetele târgurilor şi sărmanele venituri ale comunelor rurale, aveau nevoie de o justificare pentru a intimida politica partidelor de la centru, iar atunci se proclamau sus şi tare, „exponenţii provinciilor”. A fost şi aceasta o profesie ca oricare alta, un titlu ca oricare altul, în lipsa altei măsurători a oamenilor şi a faptelor. Astfel, aproape douăzeci de ani, adevărata, desăvârşita eliberare a întârziat, cum a întârziat şi adevărata, desăvârşita unire sufletească, fiindcă aşa dicta tactica „exponenţilor” respectivi. Dacă ar fi dispărut pricinile de fricţiuni, ce ar mai fi exploatat oare neogoiţii exponenţi? Cum şi-ar mai fi justificat oare raţiunea de existenţă în partid, pe cele două fronturi? Căci pe două fronturi era jocul ca în Ohrana rusească, pe două fronturi ca în politica de datină austriacă, împrumutată de la Machiavel: Divide et impera! La centru, „exponenţii” pretindeau că numai dânşii şi dânşii înfăţişează nevoile, opinia, sufletul şi aspiraţiile unui ţinut. Acasă, în r mijlocul alegătorilor, pretindeau că numai dânşii şi dânşii, înfăţişează destulă autoritate la centru pentru a smulge ceva, o lege, un credit, un împrumut, întru drămăluita satisfacere a revendicărilor locale. A fost oare alta, politica şi tactica acestor „exponenţi”, astăzi daţi la fund? Oamenii de ispravă, cu trecut de lupte şi de rezistenţă naţională, oamenii de cultură, de creaţie pe tărâmul ştiinţific şi didactic, oamenii aceştia al căror nume rămân în istorie spre mândria unui ţinut după cе au fost ignoraţi de contemporanii mai grăbiţi şi gălăgioşi; aceşti adevăraţi „exponenţi” ai ţinuturilor erau lăsaţi la o parte. Tot aşa, la o parte, rămâneau şi interesele adânci ale aceloraşi ţinuturi, care nu se puteau soluţiona de faţadă, ci aveau nevoie de timp, de sacrificii mai îndelungi, nu de pospaiul efectelor pe termen scurt svârlit în ochii alegătorilor. Ca unul ce prea bine cunosc sufletul norodului moldovean din cele două ţinuturi unde au fost înscăunaţi ori şi alaltăeri Residenţii regali, fiindcă sufletul acela e şi al obârşiei mele, nu m’a surprins răsuflul de uşurare. Mai domol din fire, cu rezistenţa învăluită într’o undă de ironie, nu s’au dat niciodată cu totul politicei de făgădueli imediate, cu recompense concrete, cum stăteau scrise în tariful electoral. Alegerile erau cu surprise chiar pentru „exponenţii”, cei mai mehenghi. Şi adeseori, numai măsluelile urnelor, izbândeau să întreţină iluzia vreunei legături între „exponenţii” aceştia de drept divin şi între poporul сişi avea alte judecăţi şi alte năzuinţi. Ca toată spiţa moldovenească, subtil diferenţiată în întregul naţiei româneşti, oamenii aceştia din ţinutul de Suceava şi din ţinutul dintre Nistru şi Prut, nu trăiesc numai pentru îndestularea, de azi şi de mâine. Nu numai pentru satisfacerea imediată, pământească. O sete de altă natură spirituală, chiar la să,tenii cei mai lipsiţi de învăţătură, lasă Residenţilor regali deschisă o problemă psihologică particulară în gospodăria treburilor şi în cârmuirea sufletelor. E ceia ce regimul politicei de partid a neglijat cu totul. Şi ceiace rezerva, întotdeauna, la fieştece alegere, o nouă surprisă. A descifra asemenea semne nu-i greu. A mulţumi asemenea suflete e încă şi mai uşor. Pe trei sferturi sufletele sunt câştigate, prin eliberarea de obida politicei de partid şi de năravurile acestei politici, care au lăsat în urmă numai scârbire şi un amar simţimânt de nedreptate, de părăsire, de uitare. CEZAR PETRESCU In Frasîţa campania pentru construcţia unor noui drumuri e în toi. Iată o porţiune de şosea peste un teren accidentat New-York-Los Angeles in sece ore NEW YORK, 30. (Rador). — Maiorul aviator Deserversky, care construeşte avioane pentru aviaţia militară a Statelor Unite, a realizat un nou record, sburând dela est la vest, dealungul continentului nord-american, — adică dela New York la Los Angeles, — în 10 ore, 3 minute și 3 secunde. lO 11 Septembrie 1938 ÎMPĂDURIREA LITORALULUI DOBROGEAN vrem să ne oprim nici la acest avan. ■ Iar, atunci să ne gândim măcar să împădurim, pe o adâncime de cel puţin un km. de la ţărm, litoralul de la Constanţa şi până la Cavarna, adică exact deo parte şi de alta a căii ■ferate. Vă puteţi închipui ce ar însemna un asemenea lucru? Dar după câte am auzit, proectul împăduririi exista. In curând deci, litoralul va avea o coamă de păduri de care vânturile se vor isbi neputincioase. Că, Dobrogea s’ar schimba la faţă dacă ar fi împădurită, asta e altceva. Deocamdată, să începem cu începutul. Restul 7Г va face Dumnezeu prin voinţa omului problema s’a pus, iar pui de salcâmi, plopi şi tei avem. Rămâne, acum, ca planul să fie realizat, căci Dobrogea, cel puţin dealungul coastei, are nevoie de o plantaţie deasă care, pe lângă pitorescul inedit pe care-l va creta, va aduce, în plus, şi puţină higienă. Dar nu este numai atât. Prea deschisă către spartele ferestre ale Mării, Dobrogea este, în mod permanent, la bunul plac al curenţilor. Un vânt continuu bate, uscând pământul, prăfuindul, şi transformă călcâiul României, dinainte de război, într’o iudee fără Betleem. Arşiţa nu a reuşit încă să creeze dune, iar cămilele din împrejurimile Bazargicului au mai multe obiceiuri de staul de cât de deşert. Dar, dacă pământul răscopt al Dobrogei nu s'a prefăcut încă în pustiu, sub mătura vântului, pământul acesta, nu poate da atât cât ar trebui. Furaţi de curenţi, nourii se răsfiră sterpi, şi numai din când în când, din ugerele lor mai cade câte un strop de apă... Din pricina aceasta, Dobrogea nu cunoaşte, decât în foarte rare locuri, ogorul încărcat cu pâine; în majoritatea cazurilor, bulgăriile sunt singurul rod. Pământul dobrogean însă, cu rare excepţii, e bun, deoarece face parte, într’o bună măsură, din prelungirea bugeagului care se lasă din sudul Basarabiei în Muntenia. Câmpia aceasta al cărei pământ negru e cunoscut sub numele de cernoziom, dă roade, acolo unde există o cât de mică umezeală. Dar Dobrogea cum să dea aceia ce ar fi în stare, când vânturile o înghiaţă sau o răscoc ? Faptul că un pământ devine, prin voinţa şi munca omului, isvor de belşug, este cunoscut în istorie. De altfel, însăşi tehnica bulgariei, ne arată că, o cât de mică trudă poate da rezultate bune. Dar , nu despre această tehnică primitivă conducătorul Rusiei a fost victima vrem noi să vorbim. Să-și am irite? unui atentat. După’unele,vasimi! că lectorul de acea minune realizată de egiptenii cari, acum patru sau cinci milenii, au reușit să facă dintr’un pustiu un paradis;find munca lor, revărsările anuale aie Nilului n’ar fi fost decât nişte aducătoare de ţânţari... Ni se va spune însă, că ţara românească este prea bogată, pentru a se simţi nevoia... civilizării Dobrogei în vederea producerii cel puţin a minimumului randament agricol. Raţionamentul acesta deşi e fals, să nu-l zădărâm, totuşi. Dar dacă nu vrem să avem atât cât pământul ar putea să ne dea, deocamdată poate n’ar fi rău să purcedem la o cât mai vastă împădurire a litoralului măcar. La umbra pădurilor de salcâmi, pământul ar căpăta cel puţin o haină frumoasă, s’ar acoperi Dobrogea cu păşuni largi cât zarea. Cel puţin ochiul călătorului ar fi încântat, dacă turmele de oi dobrogene nu ne-ar bucura. Iar dacă nu , Petru Manoliu CÂTEVA COOPERATIVE... Sunt necesare pentru valorificarea fructelor la producător MinisterulEconomiei Naţionale şi Ministerul Agriculturii au adus o seamă de legiuiri noui, in scopul propăşirii industriei naţionale şi a soluţionării câtorva probleme care se pun, pentru încurajarea micului producător şi pentru a supune bogăţiile naturale unui plan sistematic de exploatare. In acest scop a fost lansat un credit agricol, cu dobândă de 5 la sută şi a fost pus la dispoziţia ministerului agriculturii un fond special pentru înzestrarea cu porumb a regiunilor lipsite de acest aliment. Din preţul de cost al porumbului, statul suportă 1 leu la kilogram, iar sumele ce urmează să fie vărsate la 15 Noembrie vor rămâne, pentru acelaş fond, la B. N. R.Concomitent, s-a modificat legea cooperaţiei şi legea pădurilor. Aceste realizări denotă, cum am spus, o deosebită atenţie pentru celula vieţii noastre economice, pentru micul producător. Tocmai de aceea, găsim nimerit să ne facem, de aci, ecoul unor revendicări ale micilor producători. De pildă, chestiunea fructelor, a proprietarilor de livezi. Sunt sate întregi, pe pământul ţării, în care numai pomii fructiferi constitue baza de traiu pentru ţăran. Se încarcă, în fiecare toamnă, vagoane de mere pere, nuci, în centrele comerciale ale acelor regiuni. In mare parte, mărfurile sunt exportate. Dar, întrebarea este: cum se cumpără aceste poame? Cât venit îi aduc unui ţăran nevoiaş, cele câteva jugăre umbrite de pomi? Am fost de multe ori de faţă, într’un orăşel din Ardeal, când merele Ionathan erau cumpărate cu 1 leu cincizeci d 2 lei kilogramul. Ţăranul aducea o căruţă de mere, îmbujorate de soare şi vătuite delicat de brumă, cu miezul alb ca laptele, pentru a se întoarce acasă cu un sac — nu totdeauna plin, de grăunţe. In timp ce, la Bucureşti, merele Ionathan se vindeau cu 40-60 kilogramul. In aceste regiuni, ar fi necesară înfiinţarea unor cooperative. Ministerul economiei naţionale, care patronează de aci înainte (după modificările aduse legei cooperaţiei) — acele operaţiuni colective, e în măsură să sporească numărul tovărăşiilor săteşti, asigurând traiul multor sate, fără alte eforturi. E vorba numai de valorificarea produselor şi de îndepărtarea negustorilor hrăpăreţi. Ar putea fi întrebuinţată, în scopul acesta, o parte din acel credit agricol lansat recent de d. Mitiţă Constantinescu, ministru al Economiei Naţionale. Şi suntem siguri că Ministrul Agriculturii, care se interesează intens, de la o vreme, de bunul mers al economiei rurale, va da şi de astă dată concursul necesar, prin specialiştii săi, asupra chestiunilor tehnice respective. Vlaicu Bârna f opb ! ^o STALIN stareadictatorului gravă, ar fi foarte Ziarele englezeşti ne aduc o veste surprinzătoare. La Grădina Zoologică din Londra se încearcă încrucişarea între leu şi tigru. Individul care va rezulta de aici se va numi ,tea gru”. Până aici, nimic de obiectat. Dacă hibridul va fi mai blând decât părinţii săi, am recomanda chiar, ca experienţa să fie repetată pe scară întinsă în Africa şî Asia. Atunci am putea pleca şi noi liniştiţi, cu bastonaşul de trestie în mână, prin junglele in care, vorba aia, mâna omului n’a pus încă piciorul. Noi, din partea noastră am recomanda să se meargă mai departe cu încrucişările. Ce-aţi zice, de exemplu de un hibrid rezultat din încrucişarea între o soacră şi un creditor? Dar de hibridul între un perceptor şi un restaurator speculant? Sau acei cari ar rezulta din încrucişarea domnişoarei vecinului care ne năuceşte toată ziua cântând la pian, şi domnul care se amuză la miezul nopţii să ne trezească din somn la telefon, întrebând suav: „Acolo e depozitul de benzină?”. In definitiv avem şi noi jungla noastră, dacă „teagrul” iese mai al dracului decât părinţii?. CONSILIUDE MINIŞTRI EXTRAORDINAR LA LONDRA Anglia cere Germaniei garanţii pentru menţinerea păcii şi asigură Franţei ajutor armat în cazul când aceasta va fi nevoită să acorde asistenţă Cehoslovaciei (Telegrame în pag. 16 a) 25 ani dela moartea lui Aurel Vlaicu La 31 August 1913, Aurel Vlaicu s-a prăbuşit cu avionul său în vecinătatea satului Băneşti din jud. Prahova. Cu mijloacele tehnice din vremea aceia, dar cu un ochi ager de vultur, cu o pricepere şi o destoinicie care anticipau triumfurile, viitoare ale aviaţiei româneşti, Aurel Vlaicu şi-a construit singur aparatul de zbor. Era nu numai un iscusit artist al zborului, dar şi un suflet atotcuprinzător, iar în simplitatea vieţii sale lipsită de fast şi de orgoliu,, In ipnica pe care şi-a consacrat-o aviaţiei, se putea ghici tenacitatea de atâtea ori încercată Aîu fiului de ardelean venit dincoace de munți, ca tnfor’c .’jjgga. «—«» cucerire și lUimbare a destinului.^ 4' ' ЗШ ’ w Prietenii cari l’au cunoscut deaproape ni l’au înfățișat sub acest aspect. Aurel Vlaicu izbutise însă, fără vrerea lui, să ajungă o figură populară. Năzuinţele lui fixau atenţiile şi adunau admiraţiile. Se puteau întrevedea încă de atunci nădejdele unui popor concentrate în jurul unui tânăr aviator, răzbătător pe aria întinsă a văzduhului pentru a demonstra tuturor însemnătatea acelor născociri care astăzi, industrializate şi rectificate de tehnica ştiinţifică, întruchipează una dintre cele mai însemnate arme de luptă. Au trecut 25 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, şi această cifră a calendarului coincide cu zborurile organizate de aviatorii celor trei ţări din Mica înţelegere. Urmărim în liniile ziarelor evoluţia acestui antrenament şi descifrăm în destoinicia concurenţilor prieteni, calităţile sufleteşti ale omului, spiritul de jertfă şi tendinţa nemăsurată de a înfrânge puterile potrivnice ale naturii. •’ Alăturea de izbânda de astăzi, se aşează cu aceiaşi îndreptăţire cuvintele de laudă pentru cei jertfiţi. Romeo Popescu în zăpezile Bărăganului, mai de curând Ionel Fermie într’un accident stupid în pădurile Bucovinei, mai de mult comandorii Oculeanu şi Pantazi. Oricât ar fi de perfecţionate motoarele avioanelor de astăzi, oricât, de multă încredere am avea în technica mereu reînoită a zborului, aviatorii mărturisesc prin curajul şi abnegaţia lor o nouă concepţie despre viaţă. O concepţie dinamică şi solară, învolburată de eroism. Calităţile sufleteşti ale omului se evidenţiază la fiecare pas, spiritul de promptă hotărîre presupune o prezenţă efectivă dincolo de orice calcul egoist. Când generaţia aviatorilor de astăzi trăeşte în această credinţă, este întemeiată afirmarea că însăşi perspectiva asupra vieţii s’a schimbat.. Nicolae Roșu Capela de pe insula din mijocul lacului Bled EXERCITII DE APARARE PASIVA IN ANGLIA: gazelor La plajă cu măşti împotriva